ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1315/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamanții S.C., S.M.T.I., E.L.S.A., H.A.S.B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 125.000 euro pentru fiecare reclamant (nepot al persoanei prejudiciate prin măsura administrativă cu caracter politic), reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit de pe urma bunicii lor S.C. deportată în Bărăgan în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, în baza ordinului M.A.I. nr. 200/1951. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Caraș Severin, secția civilă prin sentința civilă nr. 1296 din 30 iunie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro pentru fiecare reclamant în parte, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că bunica reclamanților a fost deportată din locul de baștină în Bărăgan în perioada menționată în cererea introductivă și care se situează în perioada de referință a Legii nr. 221/2009, că în momentul deportării, 18 iunie 1951, i-au fost confiscate animalele, utilajele agricole, terenurile și că nu a beneficiat de despăgubiri din partea Statului Român. Prima instanță a constatat că sunt întrunite condițiile cerute de Legea nr. 221/2009, autoarea reclamanților fiind supusă unei măsuri administrative cu caracter politic, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, reținând ca fiind incidente dispozițiile art. 3 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Lipsirea de libertate la care a fost supusă a produs consecințe în planul vieții private și pe plan profesional, fiind afectată viața de familie imaginea și sursele de venit. Raportat la atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale și având în vedere ansamblul consecințelor negative ale prejudiciului, tribunalul a apreciat că se cuvine fiecărui reclamant în parte suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. criticând soluția atât din punct de vedere al reținerii unei situații de fapt eronate cât și pe cuantumul despăgubirilor acordate.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 108 din 26 ianuarie 2011 a admis apelul pârâtului și, pe fond, a respins acțiunea reclamanților, reținând, ca motiv de ordine publică, incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituționalității acestui text de lege cât și cel al compatibilității lui cu dispozițiile C.E.D.O. Curtea a reținut că, la data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale fusese deja publicată în M. Of., temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii fiind desființat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, neindicând în drept un motiv de recurs și precizând că vor depune ulterior motivele pentru care consideră decizia atacată nelegală.

Înalta Curte urmează a constata nul recursul, excepție invocată, din oficiu, în ședința publică din 24 februarie 2012, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (1) recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2) același text legal, respectiv pentru motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu. Dispozițiile art. 301 C. proc. civ. prevăd că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 303 alin. (3) C. proc.

civ. termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. În speță, potrivit dovezilor de la dosar apel, reclamanților le-a fost comunicată decizia Curții de Apel în data de 22 martie 2011, declarația de apel a fost făcută la data de 5 aprilie 2011, iar motivele de recurs au fost depuse abia în data de 1 februarie 2012, potrivit datei poștei de pe plicul aflat la dosar recurs. Se constată că termenul de recurs, calculat potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ. se împlinea la data de 7 aprilie 2011, iar depunerea motivelor de recurs abia în data de 1 februarie 2012 a depășit cu mult termenul legal statornicit de lege în acest scop.

Potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voința ei. Prin motivele de recurs, reclamanții critică decizia recurată pe aspectul îndreptățirii lor la beneficiul Legii nr. 221/2009, întrucât autoarea lor a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, dar și că prima instanța le-a acordat în mod judicios cuantumul daunelor morale, sentința primei instanțe fiind schimbată de instanța de apel. Rezultă că, motivele de recurs depuse peste termenul legal nu cuprind nici un motiv de ordine publică, așa încât să fie posibilă analizarea lor, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. Prin urmare, pentru aceste considerente, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 303 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru nemotivarea lui în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții S.C., S.M.T.I., E.L.S.A. și H.A.S.B., împotriva deciziei nr. 108 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.