ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2011

Asupra recursurilor de față; 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj anularea Deciziei nr. 250 din 10 iulie 2009 privind soluționarea contestației S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA - R.T.F.C. Craiova, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 131 din 20 mai 2009 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - D.G.F.P.

Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în temeiul și cu respectarea prevederilor O.G. nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și interes personal pe căile ferate române, aprobată prin Legea 210/2003, republicată, cu modificările ulterioare, S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA (unitate care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii) și a OMT nr. 2065/2004 (de aplicare a O.G. nr. 112/ 1999), emite și distribuie permise pentru călătorie pe calea ferată, de care beneficiază gratuit membrii de familie ai salariaților, precum și pensionarii (foștii angajați) și membrii lor de familie.

A mai arătat reclamanta că în urma controlului fiscal având ca obiect impozitul pe veniturile din salarii efectuat de organele A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007 la S.N.T.F.C. „C.F.R.C.”- R.T.F.C. Craiova, acestea au considerat că societatea era obligată să calculeze, să colecteze și să vireze impozitul pe venitul aferent valorii permiselor de călătorie CFR gratuite acordate categoriilor de persoane menționate mai sus. S-a mai precizat că actele și măsurile dispuse de organul fiscal prin decizia care s-a emis, respectiv decizia de impunere nr. 131 din 20 mai 2009 (debit 10.265.980 lei), au fost contestate de S.N.T.F.C. „C.F.R.C.”- R.T.F.C. Craiova cu adresa înregistrată la sediul A.N.A.F.

- D.G.F.P. Dolj cu nr. 31665 din 18 iunie. Contestația a fost respinsă prin decizia nr. 250 din 10 iulie 2009. La data de 05 martie 2010, pârâta A.N.A.F. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 2438 din 21 mai 2010 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R.C.”-R.T.F.C. Craiova și a dispus anularea Deciziei nr. 250 din 10 iulie 2009, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. 131 din 20 mai 2009 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - D.G.F.P.

Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală. Instanța a admis acțiunea cu motivarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 125/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 32/2004 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române. Totodată instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 42 lit. e) C. fisc. (Legea nr. 571/2003) potrivit cărora „cupoanele de valoare ce se acordă cu titlu gratuit nu sunt supuse impozitării”. În ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 1 alin. (3) C. fisc., instanța a reținut că această dispoziție se referă doar la legile în vigoare în momentul intrării în vigoare a Codului Fiscal și nu la cele ulterioare, cum este Legea nr. 125/2004, aplicabilă în speță.

2. Motivele de recurs înfățișate de recurentele-pârâte Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj. 2.1. Recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că soluția instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii, în considerarea următoarelor argumente: - raționamentul instanței de fond este greșit întrucât, în ceea ce privește avantajele reprezentând contravaloarea permiselor de călătorie acordate gratuit membrilor de familie ai salariaților sunt aplicabile prevederile art. 55 alin. (1) C. fisc.

iar cu referire la avantajele reprezentând contravaloarea permiselor de călătorie acordate gratuit pensionarilor, foști salariați ai S.N.T.F.C. și membrilor de familie ai acestora, sunt aplicabile dispozițiile art. 78 alin. (1) C. fisc., contrar celor apreciate de prima instanță; - nu au fost făcute referiri în ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 69 și art. 70 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, potrivit cu care la stabilirea venitului impozabil trebuie avute în vedere și avantajele primite de persoana fizică, printre care permisele de călătorie pe diverse mijloace de transport; - instanța de fond a omis să se pronunțe și asupra dispozițiilor art. 298 pct. 22 C. fisc.

potrivit cu care la data intrării în vigoare a acestui cod se abrogă alin. (4) al art. 12 2 din O.G. nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite, în interes de serviciu și în interes personal pe CFR; - intenția legiuitorului a fost ca respectiva contravaloare a permiselor de călătorie să constituie venit impozabil pentru persoanele beneficiare, astfel că reclamanta avea obligația să calculeze și să vireze impozitul aferent; - hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește majorările de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii și majorările de întârziere ale impozitului pe alte venituri ale persoanelor fizice ca și cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile inexistenței unei culpe procesuale.

2.2 Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj La rândul său, recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 42 lit. e) C. fisc. și nicidecum a celor cuprinse în art. 55 alin. (2) lit. k) și ale art. 55 alin. (3) lit. f) C. fisc. Prin decizia de impunere a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă în mod corect au fost stabilite sumele arătate în acțiune întrucât avantajele primite de salariații proprii și membrii de familie ai acestora, reprezentând contravaloarea permiselor de călătorie pe orice mijloc de transport, inclusiv pe căile ferate, potrivit art. 55 alin. (3) lit. f) C. fisc., cu modificările ulterioare, sunt venituri impozabile ce se impozitează prin cumul cu celelalte venituri din salarii realizate în luna respectivă.

Pentru persoanele fizice pensionate, foști salariați S.N.T.F.C. și membrii de familie ai acestora, această recurentă a susținut că aceste drepturi reprezintă venituri impozabile și se încadrează în categoria venituri din alte surse, conform art. 78 alin. (1) lit. c) și art. 78 alin. (2) C. fisc., motivarea soluției primei instanțe fiind de altfel incompletă întrucât a vizat numai modalitatea de acordarea a permiselor de călătorie membrilor de familie ai salariaților reclamantei nu și față de această din urmă categorie. 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursurile nu sunt fondate. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale incidente din materia supusă examinării dar și față de prevederile art. 304 1 C. proc.

civ. ca și de apărările formulate de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea argumentelor înfățișate în cele ce urmează. Dată fiind similitudinea criticilor recurentelor ca și a problemelor de drept ce se impun a fi dezlegate instanța de recurs le va examina grupat, răspunzând acestora, după caz, prin considerente comune. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a actelor administrativ fiscale întocmite de autoritățile recurente care, în urma controlului fiscal efectuat având ca obiect impozitul pe veniturile din salarii, aferent perioadei 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007 au reținut că societatea S.N.T.F.C.

C.F.R.C. SA – R.T.F.C. Craiova, era obligată să calculeze, să colecteze și să vireze impozitul pe venitul aferent valorii permiselor de călătorie CFR gratuite acordate salariaților pentru membrii lor de familie ca și pensionarilor (foști angajați) și membrilor lor de familie. Astfel cum a reținut și prima instanță și după cum au susținut de altfel și recurentele, problema de drept ce se impune a fi soluționată este aceea de a determina în ce măsură permisele de călătorie acordate gratuit de către reclamata-intimată membrilor de familie ai angajaților ca și cele acordate pensionarilor, foști angajați și membrilor acestora de familie se includ sau nu în categoria „avantajelor” menționate în art. 55 alin. (3) lit. f) C. fisc.

și urmează regimul impozitării potrivit acestor dispoziții, sau este incidentă în speță reglementarea specială, respectiv O.G. nr. 112/1999. Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a apreciat asupra incidenței în cauză a prevederilor Legii nr. 125 din 19 aprilie 2004, privind aprobarea O.G. nr. 32/2004 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, ca reglementare specială, ulterior adoptată și derogatorie de la regimul general, concluzionând astfel că prevederile art. 1 alin. (3) C. fisc. nu sunt aplicabile în cauză. În mod efectiv s-a acordat eficiență principiului de drept „ specialia generalibus derogant ”. O astfel de interpretare și aplicare a legii este de altfel susținută și de conținutul normei de trimitere din cuprinsul art. 42 lit. e) C. fisc., în vigoare în perioada supusă controlului și până la data de 30 decembrie 2010 (O.U.G.

nr. 117/2010) potrivit cu care, în categoria veniturilor care nu se impozitează intră și contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozițiilor legale în vigoare. În acest sens, în cuprinsul O.G. nr. 112/1999, republicată în urma aprobării cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2004, în art. 6 alin. (6) s-a prevăzut expres că permisele de călătorie ale membrilor de familie ai salariaților reprezintă „cupoane de bonuri de valoare ce se acordă cu titlu gratuit”. Totodată, art. 2 alin. (6) din același act normativ (Legea nr. 125/2004), după cum cu justețe a reținut și prima instanță, stipulează fără echivoc că „permisele de călătorie ale pensionarilor și membrilor de familie ai acestora reprezintă bonuri de valoare ce se acordă cu titlul gratuit”.

Nu sunt așadar fondate susținerile recurentelor dat fiind conținutul acestor prevederi incidente și reținând totodată că potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași Lege nr. 125/2004 contravaloarea permiselor de călătorie pe CFR emise în mod gratuit pensionarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) și membrilor lor de familie precum și a permiselor școlare ale copiilor acestora se suportă din bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. În fine, în completarea argumentelor prezentate de judecătorul fondului, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de mai sus, apreciate de Înalta Curte ca fiind pe deplin pertinente și cuprinzătoare, este de reținut că recurentele deși au susținut că permisele de călătorie se acordă în legătură cu o „activitate dependentă” nu au fost în măsură să indice modalitatea concretă în care S.N.T.F.C.

ar putea solicita beneficiarului gratuității 16% din prețul de călătorie, în condițiile în care nu există nici o reglementare în acest sens iar între S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA și membrii de familie ai salariaților, pensionari și membrii lor de familie nu există nici o relație de angajare,în sensul art. 7 alin. (1) pct. 2 C. fisc. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge așadar ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 2438 din 21 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.