ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2011

Asupra recursurilor de față;

instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA a solicitat în contradictoriu

cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj anularea Deciziei nr. 250 din 10 iulie 2009 privind

soluționarea contestației S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA - R.T.F.C. Craiova, a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 131 din 20 mai 2009 a

Agenției Naționale de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Dolj - Activitatea de

Inspecție Fiscală, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în temeiul și cu respectarea prevederilor O.G.

nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și interes

personal pe căile ferate române, aprobată prin Legea 210/2003, republicată, cu

modificările ulterioare, S.N.T.F.C. C.F.R.C. SA (unitate care funcționează sub

autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii) și a OMT nr.

2065/2004 (de aplicare a O.G. nr. 112/ 1999), emite și distribuie permise

pentru călătorie pe calea ferată, de care beneficiază gratuit membrii de

familie ai salariaților, precum și pensionarii (foștii angajați) și membrii lor

de familie.

A mai arătat

reclamanta că în urma controlului fiscal având ca obiect impozitul pe veniturile

din salarii efectuat de organele A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj pentru perioada 01

ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007 la S.N.T.F.C. „C.F.R.C.”- R.T.F.C. Craiova,

acestea au considerat că societatea era obligată să calculeze, să colecteze și

să vireze impozitul pe venitul aferent valorii permiselor de călătorie CFR

gratuite acordate categoriilor de persoane menționate mai sus.

S-a mai precizat că

actele și măsurile dispuse de organul fiscal prin decizia care s-a emis,

respectiv decizia de impunere nr. 131 din 20 mai 2009 (debit 10.265.980 lei),

au fost contestate de S.N.T.F.C. „C.F.R.C.”- R.T.F.C. Craiova cu adresa

înregistrată la sediul A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj cu nr. 31665 din 18 iunie.

Contestația a fost

respinsă prin decizia nr. 250 din 10 iulie 2009.

La data de 05 martie 2010,

pârâta A.N.A.F. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca

neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2438

din 21 mai 2010 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R.C.”-R.T.F.C. Craiova și a dispus anularea Deciziei

nr. 250 din 10 iulie 2009, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a Deciziei de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală, nr. 131 din 20 mai 2009 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală -

D.G.F.P. Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Instanța a admis

acțiunea cu motivarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (6)

din Legea nr. 125/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 32/2004 pentru modificarea

și completarea O.U.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de

serviciu și în interes personal pe căile ferate române.

Totodată instanța a

avut în vedere și dispozițiile art. 42 lit. e) C. fisc. (Legea nr. 571/2003)

potrivit cărora „cupoanele de valoare ce se acordă cu titlu gratuit nu sunt

supuse impozitării”.

În ceea ce privește

incidența în speță a dispozițiilor art. 1 alin. (3) C. fisc., instanța a

reținut că această dispoziție se referă doar la legile în vigoare în momentul

intrării în vigoare a Codului Fiscal și nu la cele ulterioare, cum este Legea

nr. 125/2004, aplicabilă în speță.

înfățișate de recurentele-pârâte

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond au declarat recurs Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.

2.1. Recursul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală

Invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenția

Națională de Administrare Fiscală a susținut că soluția instanței de fond a

fost dată cu greșita aplicare a legii, în considerarea următoarelor argumente:

- raționamentul

instanței de fond este greșit întrucât, în ceea ce privește avantajele

reprezentând contravaloarea permiselor de călătorie acordate gratuit membrilor de

familie ai salariaților sunt aplicabile prevederile art. 55 alin. (1) C. fisc.

iar cu referire la avantajele reprezentând contravaloarea permiselor de călătorie

acordate gratuit pensionarilor, foști salariați ai S.N.T.F.C. și membrilor de

familie ai acestora, sunt aplicabile dispozițiile art. 78 alin. (1) C. fisc., contrar

celor apreciate de prima instanță;

- nu au fost făcute referiri

în ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 69 și art. 70 din H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului

Fiscal, potrivit cu care la stabilirea venitului impozabil trebuie avute în

vedere și avantajele primite de persoana fizică, printre care permisele de călătorie

pe diverse mijloace de transport;

- instanța de fond a

omis să se pronunțe și asupra dispozițiilor art. 298 pct. 22 C. fisc. potrivit

cu care la data intrării în vigoare a acestui cod se abrogă alin. (4) al art.

12

2

din O.G. nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite, în interes

de serviciu și în interes personal pe CFR;

- intenția

legiuitorului a fost ca respectiva contravaloare a permiselor de călătorie să

constituie venit impozabil pentru persoanele beneficiare, astfel că reclamanta

avea obligația să calculeze și să vireze impozitul aferent;

- hotărârea instanței

de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește majorările

de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii și majorările de întârziere

ale impozitului pe alte venituri ale persoanelor fizice ca și cu privire la obligarea

la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile inexistenței unei culpe

procesuale.

2.2 Recursul Direcției

Generale a Finanțelor Publice Dolj

La rândul său,

recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a susținut că hotărârea

primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât s-a reținut incidența

în cauză a prevederilor art. 42 lit. e) C. fisc. și nicidecum a celor cuprinse

în art. 55 alin. (2) lit. k) și ale art. 55 alin. (3) lit. f) C. fisc.

Prin

decizia de impunere a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă în mod

corect au fost stabilite sumele arătate în acțiune întrucât avantajele primite

de salariații proprii și membrii de familie ai acestora, reprezentând contravaloarea

permiselor de călătorie pe orice mijloc de transport, inclusiv pe căile ferate,

potrivit art. 55 alin. (3) lit. f) C. fisc., cu modificările ulterioare, sunt

venituri impozabile ce se impozitează prin cumul cu celelalte venituri din

salarii realizate în luna respectivă.

Pentru

persoanele fizice pensionate, foști salariați S.N.T.F.C. și membrii de familie ai

acestora, această recurentă a susținut că aceste drepturi reprezintă venituri

impozabile și se încadrează în categoria venituri din alte surse, conform art.

78 alin. (1) lit. c) și art. 78 alin. (2) C. fisc., motivarea soluției primei

instanțe fiind de altfel incompletă întrucât a vizat numai modalitatea de acordarea

a permiselor de călătorie membrilor de familie ai salariaților reclamantei nu

și față de această din urmă categorie.

3.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Recursurile

nu sunt fondate.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor

legale incidente din materia supusă examinării dar și față de prevederile art.

304

1

C. proc. civ. ca și de apărările formulate de intimata-reclamantă,

Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de

natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în

considerarea argumentelor înfățișate în cele ce urmează.

Dată

fiind similitudinea criticilor recurentelor ca și a problemelor de drept ce se

impun a fi dezlegate instanța de recurs le va examina grupat, răspunzând acestora,

după caz, prin considerente comune.

Intimata-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a actelor

administrativ fiscale întocmite de autoritățile recurente care, în urma

controlului fiscal efectuat având ca obiect impozitul pe veniturile din salarii,

aferent perioadei 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007 au reținut că societatea S.N.T.F.C.

C.F.R.C. SA – R.T.F.C. Craiova, era obligată să calculeze, să colecteze și să

vireze impozitul pe venitul aferent valorii permiselor de călătorie CFR

gratuite acordate salariaților pentru membrii lor de familie ca și pensionarilor

(foști angajați) și membrilor lor de familie.

Astfel

cum a reținut și prima instanță și după cum au susținut de altfel și

recurentele, problema de drept ce se impune a fi soluționată este aceea de a determina

în ce măsură permisele de călătorie acordate gratuit de către reclamata-intimată

membrilor de familie ai angajaților ca și cele acordate pensionarilor, foști

angajați și membrilor acestora de familie se includ sau nu în categoria „avantajelor”

menționate în art. 55 alin. (3) lit. f) C. fisc. și urmează regimul impozitării

potrivit acestor dispoziții, sau este incidentă în speță reglementarea specială,

respectiv O.G. nr. 112/1999.

Înalta

Curte reține că în mod corect prima instanță a apreciat asupra incidenței în cauză

a prevederilor Legii nr. 125 din 19 aprilie 2004, privind aprobarea O.G. nr. 32/2004

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite

în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, ca

reglementare specială, ulterior adoptată și derogatorie de la regimul general, concluzionând

astfel că prevederile art. 1 alin. (3) C. fisc. nu sunt aplicabile în cauză.

În

mod efectiv s-a acordat eficiență principiului de drept „

specialia generalibus

derogant

”.

O

astfel de interpretare și aplicare a legii este de altfel susținută și de

conținutul normei de trimitere din cuprinsul art. 42 lit. e) C. fisc., în

vigoare în perioada supusă controlului și până la data de 30 decembrie 2010

(O.U.G. nr. 117/2010) potrivit cu care, în categoria veniturilor care nu se

impozitează intră și contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare

care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozițiilor legale

în vigoare.

În

acest sens, în cuprinsul O.G. nr. 112/1999, republicată în urma aprobării cu

modificări și completări prin Legea nr. 125/2004, în art. 6 alin. (6) s-a

prevăzut expres că permisele de călătorie ale membrilor de familie ai salariaților

reprezintă „cupoane de bonuri de valoare ce se acordă cu titlu gratuit”.

Totodată, art. 2 alin. (6) din același act normativ (Legea nr. 125/2004), după

cum cu justețe a reținut și prima instanță, stipulează fără echivoc că „permisele

de călătorie ale pensionarilor și membrilor de familie ai acestora reprezintă bonuri

de valoare ce se acordă cu titlul gratuit”.

Nu

sunt așadar fondate susținerile recurentelor dat fiind conținutul acestor

prevederi incidente și reținând totodată că potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași

Lege nr. 125/2004 contravaloarea permiselor de călătorie pe CFR emise în mod

gratuit pensionarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a)

și b) și alin. (2) și membrilor lor de familie precum și a permiselor școlare

ale copiilor acestora se suportă din bugetul Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

În

fine, în completarea argumentelor prezentate de judecătorul fondului, astfel

cum rezultă din expunerea rezumativă de mai sus, apreciate de Înalta Curte ca

fiind pe deplin pertinente și cuprinzătoare, este de reținut că recurentele deși

au susținut că permisele de călătorie se acordă în legătură cu o „activitate

dependentă” nu au fost în măsură să indice modalitatea concretă în care S.N.T.F.C.

ar putea solicita beneficiarului gratuității 16% din prețul de călătorie, în

condițiile în care nu există nici o reglementare în acest sens iar între S.N.T.F.C.

C.F.R.C. SA și membrii de familie ai salariaților, pensionari și membrii lor de

familie nu există nici o relație de angajare,în sensul art. 7 alin. (1) pct. 2 C.

fisc.

Față

de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge

așadar ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj împotriva sentinței nr. 2438 din 21 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2011.