ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii și

hotărârea

instanței de fond

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București

la data de 16 aprilie 2010, reclamantul

T.P., în contradictoriu cu pârâtele Compania

Națională de Căi ferate „C.F.R.” S.A. și Societatea Națională de Căi Ferate

„C.F.R. Călători” S.A., a solicitat instanței să constate că reclamantul a

dobândit dreptul pentru obținerea permisului de călătorie gratuită împreună cu

soția T.A., în conformitate cu prevederile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981

și ale Ordinului nr. 5, anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor din 1 iulie 1981 și obligarea pârâtelor la a acorda

aceste permise gratuite începând cu data introducerii acțiunii în instanță,

atât reclamantului, cât și soției sale, T.P.

Totodată, reclamantul

a solicitat obligarea pârâtelor la plata permiselor de călătorie gratuite,

corespunzătoare ultimilor 3 ani înainte de introducerea cererii în instanță,

similar cu biletele de tren la clasa a II-a la trenurile rapide, astfel cum

aveau dreptul să călătorească cu aceste permise, precum și acordarea daunelor

morale în cuantum 50 000 lei.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Societatea Națională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A. a

invocat excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr.

527 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția privind autoritatea de lucru judecat

și a respins acțiunea reclamantului T.P. în contradictoriu cu pârâtele

Societatea Națională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A. și Compania Națională

de Căi ferate „C.F.R.” S.A., pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță, examinând cu prioritate excepția autorității

de lucru judecat, a constatat faptul că, în cauză, există tripla identitate de

părți, obiect și cauză conform art. 1201 C. civ.

Astfel, Curtea a

observat că cererea cu care a fost învestită are același obiect cu cererea ce a

făcut obiectul dosarului nr. 733/2/2007 al Curții de Apel București - secția a

VIII- a contencios administrativ și fiscal, respectiv „obligația de a

tace", în sensul constatării că reclamanții au dobândit dreptul pentru

obținerea permiselor de călătorie gratuită în conformitate cu prevederile art. 1

lit. d) din Decretul nr. 1/1981, a obligării pârâtei să acorde reclamanților

aceste permise gratuite începând cu data introducerii acțiunii, a obligării

pârâtei la plata contravalorii acestor permise, calculate pentru perioada

ultimilor 3 ani până la introducerea cererii, precum și a obligării pârâtei la

plata sumei de 50.000 lei ca daune morale.

În dosarul nr. 733/2/2007

al Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, obiectul cauzei a fost același, respectiv reclamanții au solicitat să

se constate că au dobândit dreptul pentru obținerea permiselor de călătorie

gratuită în conformitate cu prevederile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981,

să fie obligată pârâta să acorde reclamanților aceste permise gratuite începând

cu data introducerii acțiunii, să fie obligată pârâta la plata contravalorii

acestor permise, calculate pentru perioada ultimilor 3 ani, indexată cu

inflația, până la introducerea cererii, precum și obligarea pârâtei la plata

sumei de 300.000.000 lei ca daune morale.

Instanța de fond a

mai reținut că cererile de chemare în judecată sunt întemeiate pe aceeași

cauză, în materia contenciosului administrativ, având în vedere solicitarea

eliberării permiselor de călătorie gratuită pe căile ferate române, în calitate

de pensionar, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 1/1981.

În ceea ce privește

identitatea de părți, prima instanță a constatat că părțile prezentului litigiu

au aceeași calitate procesuală ca în dosarul nr. 733/2/2009, respectiv T.P. și T.A.

în calitate de reclamanți și Societatea Națională de Căi Ferate „C.F.R.

Călători” S.A. în calitate de pârâtă.

În primul litigiu, a

reținut judecătorul fondului, prin sentința civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, iar hotărârea instanței de fond

a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3990 din 19 octombrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 733/2/2009,

prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții T.P. și

T.A. împotriva sentinței civile nr. 974 din 10 aprilie 2007.

exercitată

Împotriva sentinței

civile nr. 527 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, a declarat recurs reclamantul T.P., invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a solicitat

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând, în

esență, că instanța de fond, în mod greșit, a reținut aplicabilitatea în cauză

a art. 1201 C. civ.

Astfel, a precizat

recurentul, în prezentul litigiu, soția sa, T.A., nu mai are calitatea de

reclamantă, iar în dosarul nr. 733/2/2007, Compania Națională de Căi ferate

„C.F.R.” S.A. nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă.

Întrucât în prezenta

cauză nu există identitate de reclamanți și de pârâți, recurentul T.P. a

susținut că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele

și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de

reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Reclamantul T.P. a

sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată

întemeiată pe dispozițiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 1/1981 și ale

Ordinului nr. 5, anexa nr. 3 la Ordinul Ministerului Transporturilor din 01 iulie 1981 și având ca obiect constatarea că reclamantul, împreună cu soția sa, T.A.,

au dobândit dreptul pentru obținerea permisului de călătorie gratuită,

acordarea în favoarea ambilor soți a acestor permise gratuite începând cu data

introducerii acțiunii în instanță, plata permiselor corespunzătoare ultimilor 3

ani și acordarea de daune morale.

Instanța de fond a

ajuns, în mod corect, la concluzia - împărtășită și de instanța de control

judiciar – că în cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat invocată de

pârâta Societatea Națională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A., în baza

dispozițiilor art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., deoarece s-a dovedit

existența triplei identități de părți, cauză și obiect între prezentul litigiu

și cel soluționat prin sentința civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3990 din 19 octombrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere

în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Potrivit prevederilor

legale menționate, elementele care caracterizează instituția autorității de

lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.

În esență, lucrul

judecat trebuie considerat că reflectă adevărul (res judicata pro veritate

habetur), ceea ce semnifică că o cerere poate fi judecată irevocabil o singură

dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel

încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise

printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces, tocmai în scopul de a se

realiza o administrare uniformă a justiției.

Incidența autorității

de lucru judecat este determinată de cererea formulată de reclamantul T.P. în

cadrul primului litigiu, soluționat în fond prin sentința civilă nr. 974 din 10

aprilie 2007 a Curții de Apel București, în contradictoriu cu aceleași părți,

care au invocat motive identice de nelegalitate, având același obiect și fiind

întemeiat pe aceeași cauză.

În cuprinsul

motivelor de recurs, reclamantul a susținut, în principal, că nu există

identitate de părți reclamante și pârâte între prezentul litigiu și cel

soluționat irevocabil prin decizia nr. 3990 din 19 octombrie 2007 pronunțată de

instanța supremă.

Însă, Înalta Curte nu

poate reține criticile privind lipsa identității de părți, deoarece, chiar dacă

reclamantul T.P. din prezenta cauză a avut în celălalt proces calitatea de

reclamant împreună cu soția sa, T.A. și chiar dacă acesta, după respingerea acțiunii

sale, a introdus o nouă cerere prin care a chemat în judecată, alături de

pârâta Societatea Națională de Căi Ferate „C.F.R. Călători” S.A., o a doua

pârâtă, respectiv Compania Națională de Căi ferate „C.F.R.” S.A., există

identitate de părți, câtă vreme, în ambele procese, titulare ale drepturilor și

obligațiilor litigioase sunt aceleași persoane.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată faptul că reclamanții T.P. și T.A. au mai formulat o

cerere de chemare în judecată, care a făcut obiectul dosarului nr. 916/2/2009

aflat pe rolul Curții de Apel București și care a fost soluționată prin

sentința civilă nr. 2147 din 22 mai 2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 856

din 17 februarie 2010, în sensul respingerii pentru autoritate de lucru judecat

în raport tot cu sentința civilă nr. 974 din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel București, care a tranșat fondul raporturilor juridice dintre părți.

Totodată, Înalta

Curte reține că soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat,

menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurentului, care privesc fondul litigiului

dedus judecății.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul formulat de reclamantul T.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.P. împotriva sentinței civile nr. 527 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2012.