Decizia nr. 2408/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4/2020 a Curții de Apel Brașov

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/22.07.2019 pe rolul Curții de Apel Brașov în urma declinării de competență de la Tribunalul Brașov reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori "CFR Călători" S.A. a învestit instanța cu acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea, în favoarea reclamantei, a permiselor de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, începând cu data de 22.07.2019, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4 din 10 februarie 2020 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. A fost obligată pârâta să elibereze în favoarea reclamantei permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, începând cu data de 22.07.2019. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1.200 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: - la soluționarea fondului cauzei, instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile legale, respectiv art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu si în interes personal, cu modificările si completările ulterioare și pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 112/1999; - ținând seama că intimata-reclamantă s-a pensionat la data de 19.06.2015 conform Deciziei de pensionare nr. x și s-a adresat recurentei pentru eliberarea permiselor de călătorie abia în data de 11.03.2019, respectiv după trecerea a 4 ani de la data pensionării, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999, în sensul că dreptul intimatei-reclamante de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit s-a prescris; - termenul de prescripție se suspendă atunci când pensionarul își continuă activitatea în baza unui contract de muncă pe perioada nedeterminată, aspect prevăzut de prevederile pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 112/1999; - după data pensionării, intimata reclamantă A. a continuat să desfășoare activitate în baza unor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, situație în care pentru călătoria în interes de serviciu sunt aplicabile prevederile art. 5 din O.G. nr. 112/1999; - s-a criticat soluția instanței de fond, de obligare a recurentei la plata sumei de 1200 RON reprezentând onorariu avocat, ca fiind dată cu încălcarea art. 127 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la perioada de timp în care s-a desfășurat litigiul, cât si munca depusă efectiv de avocat, criterii ce ar fi trebuit analizate prin prisma necesității asigurării unui raport de proporționalitate și a unui just echilibru între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți. Pentru motivele expuse pe s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În drept a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata – reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că pârâta a omis dispozițiile Cap. II pct. 11, teza finală din Metodologia din 23 noiembrie 2012 privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condițiile de emitere, gestionare și folosire a legitimațiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul nr. 1697 din 23 noiembrie 2012, Anexa 1, potrivit cărora "Beneficiarii de autorizații nu pot fi în același timp și beneficiari de permise de călătorie în interes personal pe căile ferate române, autorizația folosind pentru ambele situații", operând astfel un motiv de întrerupere al termenului de prescripție.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Intimata - reclamantă a deținut calitatea de salariat al pârâtei, în ultimii ani desfășurându-și activitatea în funcția de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Managementul Calității - Sucursala Regională Transport Feroviar de Călători Brașov, respectiv în ultimul an de activitate, în aceeași funcție, în cadrul Serviciului Aprovizionare și Administrativ - Sucursala Regională Transport Feroviar de Călători Brașov. Activitatea în muncă în serviciul pârâtei a fost desfășurată în perioada 2004 - 2015, în temeiul unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. La data de 05.05.2015 contractul individual de muncă a încetat, urmare a îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, Casa Teritorială de Pensii Brașov emițând Decizia de pensionare nr. x/19.06.2015. După data pensionării a solicitat pârâtei prelungirea activității, cerere aprobată după cum urmează: în data de 04.05.2015 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.05.2015, pentru o perioadă de 6 luni, respectiv perioada 06.05.2015-05.11.2015, în cadrul SRTFC Brașov - Compartiment Asigurarea Calității; în data de 05.11.2015 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/05.11.2015, pentru o perioadă de 1 an, respectiv perioada 06.11.2015-05.11.2016, în cadrul SRTFC Brașov - Compartiment Managementul Calității; în data de 02.11.2016 a fost încheiat actul adițional nr. x/02.11.2016 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/05.11.2015, pentru o perioadă de 18 luni, respectiv perioada 06.11.2016-05.05.2018, în cadrul SRTFC Brașov - Compartiment Managementul Calității; în data de 04.05.2018 a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.05.2018, pentru o perioadă de 1 an, respectiv perioada 06.05.2018- 05.05.2019, în cadrul SRTFC Brașov - Serviciul Aprovizionare și Administrativ. În toată perioada cumulată conform celor de mai sus, pârâta i-a eliberat autorizații de călătorie în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, iar după anul 2019 a înțeles să solicite pârâtei eliberarea permiselor de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, de care beneficiază în calitatea sa de pensionară - fost salariat în cadrul pârâtei. Refuzul recurentei-pârâte de a elibera permisele de călătorie a fost întemeiat pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din O.G. nr. 112/1999, potrivit cărora dreptul de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit se prescrie după trecerea a 3 ani de la data pensionării, dacă solicitarea nu a fost făcută în acest termen. Recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea în care instanța de fond a interpretat și aplicat în cauză aceste prevederi. Reține Înalta Curte că recurenta – pârâtă, a susținut că, potrivit prevederilor pct. 10, cap. III, Anexa 1 din OMTI nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 112/1999 "termenul de prescripție de 3 ani se suspendă în perioada în care pensionarul își continuă activitatea în baza unui contract individual de muncă pe perioada nedeterminata, la una din societățile beneficiare de autorizații sau permise de călătorie." Dispozițiile invocate reglementează un caz de suspendare legală a termenului de prescripție, în situația angajării cu contract pe durată determinată, însă instanța de recurs nu poate primi interpretarea oferită de pârâtă, în sensul că în ipoteza continuării activității printr-un contract de muncă pe durată determinată, nu operează întreruperea cursului prescripției. Sunt relevante dispozițiile invocate de intimata – reclamantă și însușite și de prima instanță, prevăzute la Cap. II pct. 11, teza finală din Metodologia din 23 noiembrie 2012 privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condițiile de emitere, gestionare și folosire a legitimațiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul nr. 1697 din 23 noiembrie 2012, Anexa 1, potrivit cărora "Beneficiarii de autorizații nu pot fi în același timp și beneficiari de permise de călătorie în interes personal pe căile ferate române, autorizația folosind pentru ambele situații". Astfel, cum corect s-a observat, în speță operează un caz de întrerupere a cursului prescripției în condițiile art. 2537 pct. 1 din C. civ.. Scopul instituirii termenului de prescripție de 3 ani, este acela de a sancționa beneficiarii care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înțeleg să formuleze o cerere de acordare în mod gratuit a permiselor de călătorie în acest interval de timp. Or, în cazul de față, reclamanta nu a rămas în pasivitate, ci în perioada cât a fost angajată cu contract individual de muncă a beneficiat de autorizație de călătorie pentru deplasările, atât în interesul pârâtului, cât și în interes persoana, care nu putea fi cumulată cu permisele de călătorie. Pentru aceste motive, în mod corect prima instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă în condițiile art. 2541 alin. (1) din C. civ. de la data la care pârâta nu a mai emis autorizații de călătorie, respectiv de la data de 1.01.2019, astfel că în speță, la data introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului Brașov, respectiv 22.07.2019, termenul nu era împlinit. În ceea ce privește criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de recurs are în vedere dispozitivul și considerentele deciziei nr. 3/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin care se tranșează practica neunitară în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Reține astfel instanța că proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, reprezentând o chestiune de temeinicie și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, nu poate fi analizată pe calea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.