ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 513/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând obligarea acestuia la plata:

- sumei de 1.775.739,43 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate beneficiarilor Legii nr. 210/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române;

- daune-interese conform art. 1.535 din Noul C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 1.775.739,43 RON;

- cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 148, art. 194 din C. proc. civ., art. 1522 si art. 1535 noul C. civ., art. 3 alin. (3) din Legea nr. 72/2013 si ale art. 2 si art. 3 O.G nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, Legea nr. 210/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul nr. 1697/2012 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române.

Pârâtul Ministerul Transporturilor (MT) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale si funcționale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată. Totodată, s-a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Reformă Feroviară.

Prin încheierea de ședință din data de 14.02.2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, a declinat competența în favoarea secției a VI-a a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 18.03.2019 sub nr. x/2018*.

La data de 22.04.2019, reclamanta a depus la dosar precizare, prin care a arătat că daunele interese solicitate în cel de-al doilea capăt de cerere reprezintă daune interese cu caracter moratoriu, în sensul actualizării sumei de 1.775.739,43 RON, actualizarea reprezentând beneficiul de care a fost lipsită prin neplata sumei datorate. Astfel, pe primul capăt de cerere, a solicitat daune moratorii de la data 20.11.2015 pana la data de 23.12.2016, iar în cuprinsul celui de-al doilea capăt de cerere, a solicitat dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 18.10.2018, până la data plății efective.

La termenul de judecată din data de 10.05.2019, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematei în garanție Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Prin sentința civilă nr. 3190/01.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și în urma reținerii cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 133 din 28 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 133 din 28 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. a formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate si rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată si obligarea intimatului-pârât la plata sumelor solicitate prin cererea introductivă; totodată, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 36.720,39 RON. reprezentând taxele judiciare de timbru achitate în fond (22.409,59 RON) și în apel (14.310,80 RON) RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, din eroare, instanța de apel nu a dat eficiență prevederilor art. 277 alin. (3) C. proc. civ., ignorând prezumția legală pe care codul o statuează privind înscrisurile întocmite în exercițiul activității unei întreprinderi.

S-a solicitat a se observa că instanța de apel avea obligația legală de a da forța probatorie recunoscută de lege înscrisurilor depuse de reclamantă în probațiune, urmând ca intimata-pârâtă să probeze contrariul.

Or, instanța de apel a considerat că în cauza de față legea nu stabilește o anumită putere doveditoare înscrisurilor depuse de reclamantă, concluzie care a condus la pronunțarea soluției de respingere a apelului. Mai mult decât atât, aceleași considerente au stat la baza raționamentului instanței cu privire la toate înscrisurile depuse în probațiune.

Astfel, recurenta a arătat că, deși la dosarul cauzei a fost depus înscrisul nr. x/2018 al Serviciului Decontări din cadrul Direcției Financiar Contabile, care cuprinde "Situația calculului penalităților privind neplata în termen a facturilor emise către Ministerul Transporturilor la data încasării debitului", înscris care a fost transmis intimatului-pârât, instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 273 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, raportat la prevederile art. 341 alin. (1) C. proc. civ., aceste înscrisuri reprezintă mijloace materiale de probă și, coroborat cu prevederile art. 273 alin. (2) C. proc. civ., aceste mijloace de probă fac dovadă între părți, până la proba contrară.

Față de cele arătate, recurenta a solicitat să se observe că la dosarul cauzei existau depuse mijloace de probă din care rezulta data emiterii si primirii facturilor de către intimatul-pârât, astfel încât instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii când nu a dat eficienta probatorie acestora.

Recurenta a mai susținut că, raportat la momentul primirii de către intimatul-pârât a facturilor emise cat si a deconturilor recunoscute de către acesta, reclamanta a respectat atât prevederile art. 2 si art. 3 din O.G. nr. 11/2011 cu modificările și completările ulterioare, cat si prevederile art. 3 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 72/2013.

In ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de daune-interese calculate de la data introducerii cererii pana la plata integrala a sumei de 1.775.739,43 RON, menționata in actul nr. x/2018, recurenta a arătat că și-a întemeiat cererea pe art. 1530 - 1535 din C. civ., solicitându-se a se avea în vedere următoarele aspecte:

In completarea regulii prevăzute de dispozițiile art. 1535 alin. (1) din C. civ., O.G. nr. 13/2011, în art. (2) dispune că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii si/sau penalizatorii, după caz, și în absenta stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

A precizat recurenta că daunele-interese pe care le-a solicitat sunt calculate la suma pretinsă prin acțiune și, fiind vorba de daune interese, întrucât dreptul de a le solicita este prevăzut de legiuitor, nu este obligatoriu să fie cuprinse in convenție, aceasta rezultând din lege.

La soluționarea prezentului recurs, recurenta a solicitat a se avea în vedere practica instanțelor în litigii similare, între aceleași părți, având același obiect, respectiv dobânda legală calculată pentru plata cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport prestate de aceasta.

Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, cu consecința admisibilității în principiu a acestuia.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 2 martie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speță, se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în realitate, aceasta aducând în discuție doar chestiuni vizând probele administrate.

Înalta Curte reține că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest context, criticile recurentei-reclamante prin care se susține că instanța nu a dat eficiență prevederilor art. 277 alin. (3) C. proc. civ., precum și că la dosar erau depuse mijloace de probă din care rezultă data emiterii și primirii facturilor de către intimatul-pârât, astfel încât instanța a făcut o aplicare greșită a legii când nu a dat eficientă probatorie acestora, nu se pot converti în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, respectiv de apreciere a probelor.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Nici afirmațiile recurentei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de daune-interese calculate de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei solicitate prin raportare la dispozițiile art. 1535 alin. (1) din C. civ. și art. (2) din O.G. nr. 13/2011, nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme, prin criticile formulate, recurenta procedează la redarea unor dispoziții legale, fără a aduce, însă, critici cu referire la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea deciziei recurate, care să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a acestor dispoziții.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel.

Or, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situației de fapt și de analiză a probatoriului.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. - CĂLĂTORI" - S.A. împotriva deciziei civile nr. 133 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2022.