ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1876/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 25 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.600.044,91 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor Legii nr. 210/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, precum și la plata de daune-interese de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 1.600.044,91 RON.

Prin sentința civilă nr. 3085 din 29 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a declarat apel Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia civilă nr. 247/A din 23 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia nr. 2353 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul formulat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 247A din 23 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat decizia civilă nr. 247A din 23 martie 2020 și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 610A din 5 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva sentinței civile nr. 3085/2019 din 29 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamatei suma de 1.600.044,91 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată în raporturile dintre profesioniști, începând de la data introducerii cererii (25 martie 2019) și până la achitarea integrală a debitului principal. A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.605 RON, achitate în primă instanță. A obligat pârâta la plata că reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.496,73 RON, achitate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că obiectul contractului de servicii publice nu este plata facilităților de călătorie, ci plata subvențiilor reprezentând compensația aferentă pachetului minim de servicii. Menționează că acest contract a fost încheiat inițial cu Ministerul Transporturilor, iar prin O.U.G. nr. 62/2016, recurenta a preluat o parte din drepturile și obligațiile ministerului, conform art. 6 alin. (2) din actul normativ. Recurenta arată că instanța de apel nu a analizat prevederile contractului raportat la prevederile art. 38 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 12/1998. Mai arată că au fost greșit aplicate și dispozițiile art. 1272 C. civ. în sensul că instanța de apel a intrepretat greșit Legea nr. 72/2013. În opinia aceleiași părți, obligația de plată a subvențiilor plătite pentru facilitățile acordate anumitor categorii sociale nu este de natură contractuală și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, obligația nefiind generatoare de dobânzi. Recurenta apreciază că în speță este vorba despre un raport juridic de drept financiar public și că au fost ignorate prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2016.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului raportat la dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 26/2012, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției invocate și a celorlalte apărări.

La termenul de la 30 martie 2022, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului recurentei-pârâte să facă dovada aprobării anterioare de către ordonatorul principal de credite a contractului de asistență juridică și a amânat cauza la 25 mai 2022. La acest termen, apărătorul recurentei-pârâte a depus și a comunicat intimatei-reclamante un set de înscrisuri, iar instanța supremă a acordat termen la 5 octombrie 2022, pentru a da posibilitatea intimatei-reclamante să ia cunoștință de înscrisurile depuse.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, "Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare." Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește condițiile în care pot fi achiziționate servicii juridice, și anume în situații temeinic justificate, în care respectivele activități nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități și numai cu aprobarea ordonatorilor principali de credite.

Analizând susținerile recurentei-pârâte în sensul că aceasta nu deținea personal de specialitate juridică la momentul încheierii contractului de asistență juridică, posturile de consilier juridic fiind vacante, Înalta Curte reține că din înscrisurile depuse la dosar de recurentă, la solicitarea instanței, rezultă că postul de șef al serviciului juridic și resurse umane era ocupat în luna mai 2019 de doamna A., iar contractul de asistență juridică în discuție a fost încheiat ulterior la 4 iunie 2019.

Instanța supremă mai reține că recurenta nu a dovedit nici situația temeinic justificată care i-ar permite să se încadreze în prevederile de excepție ale alin. (2) al art. I din O.U.G. nr. 26/2012, în care personalul propriu nu ar putea asigura reprezentarea instituției, și nici nu a arătat că a existat o aprobare din partea ordonatorului de credite.

În considerentele unei decizii prin care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 26/2012 a fost respinsă, Curtea Constituțională a reținut că acest act normativ a fost adoptat, în principal, pentru a implementa unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și de întărire a disciplinei financiare, pentru a evita utilizarea fondurilor publice în scopul finanțării atât a cheltuielilor cu personalul propriu de specialitate juridică, cât și a cheltuielilor cu firme private de avocatură. Astfel, "s-a instituit regula potrivit căreia aceste servicii se asigură, în primul rând, de către personalul propriu, respectiv de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități. Însă, în situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare entităților mai sus menționate, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea ordonatorilor principali de credite pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale."

Instanța de contencios constituțional a apreciat că "prin normele criticate nu se îngrădește în niciun fel accesul la justiție sau dreptul la apărare, ci se stabilesc anumite condiții în care se pot achiziționa de către instituțiile și autoritățile publice servicii de consultanță, tocmai pentru a se asigura dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil".

Din formularea expresă a textului de lege, în sensul că "autoritățile și instituțiile publice nu pot achiziționa (…)" sau, în situații temeinic justificate, pot achiziționa "servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea (…)" rezultă caracterul imperativ al normei juridice, care nu poate fi ignorat și de la care părțile nu pot deroga. Încheierea contractului de asistență juridică de către recurenta-pârâtă cu nerespectarea condițiilor obligatorii impuse de lege lipsește de efecte actul de procedură îndeplinit în baza mandatului astfel încredințat, atrăgând sancțiunea nulității căii de atac exercitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția invocată și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei civile nr. 610A din 5 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.