ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 220/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 23 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 601.401,13 RON, reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor în temeiul H.G. nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar pentru elevi si studenți, privind reducerea biletelor de călătorie cu 50%, a abonamentelor lunare pentru transportul elevilor pe calea ferată, a biletelor de călătorie, respectiv a abonamentelor lunare gratuite 100% emise elevilor orfani, elevilor cu cerințe educaționale speciale și elevilor care beneficiază de măsuri de protecție specială pentru transportul pe calea ferată și a biletelor de călătorie, respectiv a abonamentelor lunare gratuite pentru transportul studenților pe calea ferată și la plata daunelor-interese conform art. 1535 C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 601.401,13 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 30 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019*.

Prin sentința civilă nr. 357 din 20 mai 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia civilă nr. 752 din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu, și a respins recursul formulat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., ca inadmisibil.

Împotriva sentinței civile nr. 357 din 20 mai 2020 a declarat apel Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 798/2021 din 10 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., a schimbat sentința civilă atacată, a admis în parte acțiunea și a obligat intimata-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară la plata către reclamantă a sumei de 601.401,13 RON, reprezentând dobândă legală, calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele interese. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.789,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență că nu este corectă mențiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei atacate deoarece din dispozițiile art. 483 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. rezultă că recursul este admisibil și că soluția instanței de apel de a respinge capătul subsidiar de cerere cu privire la acordarea daunelor-interese a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1489 alin. (2) și ale art. 1535 alin. (1) C. civ.. Aceeași parte a criticat decizia recurată și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe de timbru achitate pentru stadiile procesuale fond și apel, arătând că instanța de apel nu a acordat întreaga sumă ce a fost plătită cu acest titlu.

Prin decizia nr. 208 din 2 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a admis recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 798/2021 din 10 mai 2021, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța supremă a reținut, în esență, că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat solicitările reclamantei raportat la temeiurile legale invocate de aceasta (încălcarea prevederilor art. 1489 alin. (2) și ale art. 1535 alin. (1) C. civ.), ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Față de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere instanței de apel să analizeze temeiurile legale invocate raportat la capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată prin care se solicită acordarea daunelor interese moratorii, din perspectiva criticilor formulate prin cererea de apel, răspunzând acestor critici într-o formă clară și precisă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020*.

Prin decizia civilă nr. 1073A din 24 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva sentinței civile nr. 357 din 20 mai 2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 601.401,13 RON reprezentând dobândă legală și la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata integrală a sumei de 601.401,13 RON. A obligat pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 16,608.41 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că în mod greșit a fost admis apelul reclamantei în sensul că această soluție a fost pronunțată în urma reanalizării susținerilor reclamantei, fără a se avea în vedere și apărările din întâmpinarea depusă de pârâtă. Arată că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile H.G. nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, ale O.G. nr. 62/2016 privind înființarea Autorității pentru Reformă Feroviară și ale Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante raportat la cele ale O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Apreciază că obligația de plată este una de natura legală, și nu contractuală, cum în mod greșit au reținut instanțele, întrucât contractul de servicii publice preluat de recurentă de la Ministerul Transporturilor nu are ca obiect plata facilităților de călătorie, ci stabilirea obligațiilor reciproce ale părților în vederea "realizării serviciului public social de transport feroviar de călători." Consideră că prin art. 4 alin. (3) din contract s-a stabilit obligația sa de a plăti facilitățile de călătorie, dar numai pe baza documentelor justificative și din surse bugetare, iar contractul de servicii publice nu creează raporturi juridice contractuale în legătură cu obligația de plată a facilităților.

Dată fiind natura de legală a acestei obligații, arată recurenta, curtea de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 72/2013, ale O.G. nr. 13/2011 și ale art. 1530 - art. 1535 C. civ. în ceea ce privește scadența acesteia, textele de lege indicate mai sus nefiind incidente în cauză. Menționează că modalitatea de achitare a facilităților de călătorie este stabilită prin lege și că nu pot fi aplicate dobânzi. Mai arată că noțiunea de facilitate de călătorie acordată anumitor persoane este diferită de cea de subvenție pentru plata acestor facilități și că între recurentă și intimată nu au fost încheiate alte convenții care să prevadă plata unor penalități de întârziere. Precizează că între părți există un raport de drept financiar public și că nu poate fi reținută răspunderea civilă contractuală a pârâtei. Susține că sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 42/2017 și O.G. nr. 62/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 53/2017.

Recurenta-pârâtă susține că solicitarea de plată a dobânzilor ar fi trebuit respinsă pentru că aceasta nu a dovedit consecințele întârzierii la plată. Mai susține că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere art. 1489 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 și să constate că, în lipsa unei prevederi legale sau a unei convenții speciale, penalitățile de întârziere nu pot produce dobânzi legale, respectiv daune interese moratorii.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește soluția de admitere a capătului principal al cererii de chemare în judecată și nulitatea recursului în ceea ce privește soluția de admitere a capătului subsidiar.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Instanța supremă nu va avea în vedere criticile referitoare la existența și natura obligației principale deoarece pârâta a fost obligată la plata sumei de 601.401,13 RON prin decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, iar aceasta nu a atacat cu recurs această decizie. În mod corect a reținut curtea de apel că această soluție a dobândit autoritate de lucru judecat și că nu se mai poate reveni asupra ei. De altfel, prin decizia nr. 208 din 2 februarie 2022, instanța supremă a considerat că este necesară o nouă judecată numai din perspectiva nemotivării hotărârii din apel în ceea ce privește capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-pârâtă susține că obligația sa de a plăti sumele aferente facilităților de călătorie nu poate genera dobândă legală și nici daune interese moratorii întrucât potrivit art. 1535 alin. (1) coroborat cu art. 1489 alin. (2) C. civ., creditorul are dreptul la daune moratorii în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, iar dacă nici daunele moratorii nu sunt plătite la scadență, și acestea produc dobânzi. Textul de lege precizează că obligația de plată a acestor din urmă dobânzi se naște în temeiul legii, al contractului sau atunci când sunt cerute în instanță. "În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată."

Aplicând în mod corect aceste texte de lege și constatând că părțile nu au prevăzut în contract o altă sancțiune, curtea de apel a admis și capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 601.401,13 RON de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului principal.

Vor fi înlăturate și criticile prin care autoarea căii de atac susține că din aplicarea coroborată a art. 1489 alin. (2) C. civ. și a art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 ar rezulta că nu pot fi aplicate daune interese moratorii la penalități deoarece natura juridică a raportului dintre părți s-ar opune aplicării unei astfel de sancțiuni întrucât reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a primi contravaloarea debitului principal, iar obligarea pârâtei la plata debitului accesoriu se impune atât timp cât nu există o prevedere legală contrară.

Dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. reprezintă temeiul legal care recunoaște dreptul creditorului de a primi daune moratorii de la debitorul care și-a îndeplinit cu întârziere obligația de a plăti o sumă de bani, fără a face distincția între instituții sau autorități publice și persoane juridice de drept privat. În lipsa unei alte prevederi convenționale, angajarea răspunderii recurentei-pârâte nu este condiționată de reglementarea obligației de plată a dobânzii legale în actele normative speciale prin care a fost stabilită obligația principală de plată a facilităților de călătorie.

De asemenea, nu se poate reține că este vorba despre o dublă reparație deoarece suma ce face obiectul capătului principal de cerere a fost acordată cu titlu de dobândă legală pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor în temeiul H.G. nr. 42/2017. Aceasta a fost calculată raportat la cuantumul facturilor emise de reclamantă, pe când suma solicitată prin capătul accesoriu de cerere se calculează plecând de la contravaloarea debitului principal, în cuantum de 601.401,13 RON, cu scopul de a sancționa atitudinea pasivă a pârâtei de a nu achita la termen facturile ce au fost emise, dar în două etape diferite: înainte și după formularea cererii de chemare în judecată.

Instanța supremă nu va analiza criticile prin care se susține că nu a fost dovedită răspunderea civilă contractuală a pârâtei și nici pe cele prin care autoarea căii de atac solicită reanalizarea dispozițiilor convenției dintre părți întrucât interpretarea clauzelor contractului și stabilirea situației de fapt excede examinării conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 1073A din 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei civile nr. 1073A din 24 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.