ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 25.10.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3.908.408,41 de RON, reprezentând dobândă legală calculată pentru achitarea cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă în perioada octombrie 2013 - septembrie 2015 în baza legitimațiilor de călătorie cu reducere de 50%, beneficiarilor Ordinului nr. 2183/2005 pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 972/5.572/2003, cu modificările și completările ulterioare pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitaților pe calea ferată și cu metroul pentru elevii studenții din învățământul de stat si din invatamantul universitar de stat si particular acreditat, cursuri de zi, cu modificările și completările ulterioare, calculate de la data scadentei până la data de 25.11.2015; a daunelor-interese conform art. 1535 din C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 3.908.408,41 de RON.

La data de 05.12.2016, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a depus la dosarul cauzei o precizare a cererii de chemare în judecată.

La data de 11.04.2017, pârâtul Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

La termenul de judecată din data de 19.06.2017, pârâtul Ministerul Transporturilor a depus o precizare a cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 3466/09.10.2017 Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.908.408,41 de RON, reprezentând dobânda legală calculată pentru achitarea cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport de cale ferată prestate în perioada octombrie 2013 - septembrie 2015 în baza legitimațiilor de călătorie cu reducere de 50% și pe perioada cuprinsă între data scadenței și data de 25.11.2015, precum și a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei de 3.908.408,41 de RON, calculate începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (24.10.2016) și până la data plății integrale a debitului principal (3.908.408,41 de RON); a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 42.689,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din data de 11.09.2017 a formulat apel pârâtul Ministerul Transporturilor și a solicitat admiterea căii de atac cu consecința respingerii acțiunii, în principal ca inadmisibilă sau prescrisă și în subsidiar ca nefondată; În situația respingerii apelului promovat a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 2650A din 19 decembrie 2018 a respins apelul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva încheierii de ședință din data de 11.09.2017 și sentinței civile nr. 3466/09.10.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori SA" și intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.

Curtea de apel referitor la excepția de necompență materială și funcțională susținută de pârât și respinsă prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2017 de către Tribunalul București a reținut că în cauză nu este vorba despre ipotezele care atrag compența instanței de contencios, deoarece deși pârâtul este o autoritate publică, în cauză este vorba despre o acțiune în pretenții și nu o acțiune prin care să se puncă în discuție un conflict născut fie prim emiterea sau încheierea unui act administrativ, fie prin nesoluționarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Pentru aceleași considerente, curtea de apel a respins și criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune, care au fost invocate de pârât în considerarea faptului că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a recținut că acțiunea este întemeiată în raport de dispozițiile art. 1489 alin. (2), art. 1535 alin. (1) C. civ. precum și art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 13/2011.

De asemenea, curtea de apel a respins și criticile referitoare la cererea de chemare în garanție, apreciind că între cele două ministere există doar raporturi juridice de natură bugetară, reglementate de Legea nr. 500/2002, astfel că în mod corect a reținut prima instanță că acestea nu pot genera în sarcina Ministerului Finanțelor Publice o obligație de garanție sau de despăgubire față de un alt ordonator principal de credite.

Împotriva deciziei civile nr. 2650/A/19 decembrie 2018 a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-pârât susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apreciază astfel, având în vedere că deși prin legislația aplicabilă în materie se concluzionează că obligația de plată revine instituției pârâte, solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că bugetul ministerului transporturilor este realizat pe titluri și capitole, în urma alocării sumelor de către Ministerul Finanțelor Publice, de unde se pot efectua în mod concret plățile asumate fie prin efectul legii, fie prin orice alte instrumente juridice prin care ministerul este angajat în alte operațiuni juridice în care figurează ca parte contractantă.

Situația care a determinat existența acestei cauze a fost determinată de plata de către minister cu întârziere a situațiilor solicitate de către SNTFC Călători S.A. prin deconturile întocmite de aceasta, datorită lipsei fondurilor alocate cu acest titlu în bugetul ministerului de către Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât reclamanta consideră îndreptățită această solicitare de acordare a dobânzilor și penalităților de întârziere pentru prestarea serviciilor de transport pe calea ferată prestate în perioada octombrie 2013- septembrie 2015.

Se reproșează ambelor instanțe de fond că nu au reținut motivul pentru care sumele nu au fost plătite la termen, care nu poate fi imputat Ministerului Transporturilor, acesta trebuind să se încadreze în limita bugetului alocat la Cap 68.01 din Legea bugetului de stat.

Ministerul Transporturilor era doar un intermediar în realizarea pretențiilor reclamantei, în speță nefiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate reține vinovăția pârâtului.

De asemenea, pârâtul solicită ca instanța să facă distincția între debitul principal și dobânzi care nu sunt prevăzute de lege. În ceea ce privește facturile, recurentul-pârât solicită ca instanța să aibă în vedere că acestea nu fac dovada nici cu privire la existența creanței și nici cu privire la întinderea acesteia, fiind străine de raportul juridic dedus judecății.

Activitatea Ministerului Tranporturilor este finanțată de la bugetul de stat, iar în lipsa alocării fondurilor necesare, aceasta se află în imposibilitatea onorării obligațiilor statului.

Învederează de asemenea că între pârât si reclamantă nu a existat niciun contract încheiat, care să constituie temei pentru facturare sau plată. Legislația aplicabilă speței nu prevede un termen până la care ministerul trebuia să achite sumele respective și pe cale de consecință nu poate fi vorba de dobânzi sau penalități de întârziere.

În finalul recursului, recurentul-pârât susține că emiterea de facturi de către un operator economic se realizează atunci când efectuează acte de comerț, lucru care în speță nu se adeverește, deoarece facilitățile acordate de legiuitor unor anumite categorii de perosoane nu pot fi încadrate în această categorie. Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 03 iulie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen de judecată pentru soluționarea acestuia în ședință publică.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursul recurentului-pârât a fost întemeiat pe prevederile art. 497 și următoarele C. proc. civ., sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, situație care face posibilă analizarea recursului din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de criticile formulate de către recurentul-pârât, Înalta Curte reține că prezentul recurs a fost promovat împotriva deciziei civile nr. 2650/A/19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, însă aspectele antamate nu cuprind motive de recurs cu privire la soluțiile date de primă instanță excepției de necompetență materială și funcțională, excepției inadmisibilității acțiunii și excepției prescripției dreptului material la acțiune, menținute de către instanța de apel, excepții care au intrat în puterea de lucru judecat.

Având în vedere aceste precizări, vor fi analizate motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, Înalta Curte apreciind că sunt nefondate pentru urmtăarele considerente:

Sub un prim aspect, recurentul-pârât critică decizia instanței de apel învederând că plata cu întârziere a debitului principal reprezentând contravaloarea serviciilor de transport, se datorează lipsei creditării cu sumele necesare din buget, ceea ce în opinia sa reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.

Critica recurentului-pârât este nefondată.

Potrivit situației de fapt corect reținută de către ambele instanțe, în perioada octombrie 2013 - septembrie 2015, reclamanta a eliberat legitimații de călătorie cu reducere de 50%, potrivit dispozițiilor Normei metodologice din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, aprobate prin Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 972/5.572/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată și cu metroul pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul acestor legitimații, reclamanta a furnizat pentru persoanele beneficiare serviciile de transport aferente. Pe cale de consecință, reclamanta a emis un număr de 26 de facturi, cu o valoare totală de 105.341.725,29 de RON. Aceste facturi trebuiau achitate lunar, așa cum prevăd dispozițiile art. 9 alin. (5) din Normele metodologice din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, aprobate prin Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 972/5.572/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată și cu metroul pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, modificate prin Ordin Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 267/22.02.2005 privind modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 972/5.572/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată și cu metroul pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi.

Achitarea cu întârziere a acestor facturi, atrage incidența dispozițiilor art. 1489 alin. (2) și art. 1535 C. civ., pentru neplata la scadență a unei sume de bani, creditorul având dreptul la daune moratorii și la dobânda legală.

Lipsa creditării cu sumele de bani necesare nu poate fi reținută ca o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât reclamanta a efectuat transportul pe calea ferată pentru beneficiarii legii nr. 147/2000, a întocmit deconturile și a emis facturile în vederea achitării diferențelor de tarif de către Ministerul Transporturilor.

Recurentul-pârât susține că nu sunt sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate reține vinovăția recurentului pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin acțiune. În consecință, debitul principal a fost achitat cu întârziere dar fără culpa pârâtului, iar dobânzile și modul de calcul al acestora nu sunt prevăzute de lege.

Criticile recurentului-pârât nu pot fi reținute, în speța de față izvorul obligației de plată fiind legea și nu contractul, pârâtul datorează dobânda legală pentru sumele achitate cu întârziere, acestea reprezentând daune interese moratorii pentru întârzierea în executarea obligației, situație în care nu este necesar să se facă dovada prejudiciului. De altfel, pârâtul a achitat din bugetul său debitul principal, fără a contesta prestarea serviciilor de transport, acceptarea facturilor și deconturilor, motiv pentru care nu poate susține că debitul principal și daunele moratorii sunt lipsite de temei legal.

Aceste considerente vor fi reținute și în ceea ce privește critica privind lipsa de temei legal a facturilor, care în opinia recurentului nu fac dovada creanței și a întinderii acestora, cu consecință asupra modului de calcul a dobânzii legale.

Astfel cum s-a arătat, obligația de plată rezultă în situația de față în temeiul legii, respectiv în temeiul dispozițiilor art. 1535 alin. (1) C. civ. și nu în temeiul unui contract, pârâtul recunoscând plata cu întârziere a debitului principal, situație care atrage obligația de plată a dobânzii legale în condițiile O.G. nr. 13/2011.

Referitor la critica privind inexistența unui termen până la care ministerul trebuia să achite sumele respective, Înalta Curte reține că potrivit art. 9 alin. (4) și (5) din Norma metodologică din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, cheltuielile aferente facilităților acordate elevilor și studenților prevăzuți la art. 1 și 2, pentru transportul pe calea ferată, inclusiv cele legate de tipărirea de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători «CFR Călători» - S.A. a abonamentelor pentru elevi și studenți și a carnetelor cu cupoane pentru călătoria studenților pe calea ferată cu reducere de 50% la tren accelerat-rapid, se finanțează din bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului; decontarea de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători «C.F.R. Călători» - S.A. și operatorii de transport feroviar de călători a facilităților de transport acordate elevilor și studenților se va efectua lunar prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția generală economică și buget, pe baza Situației centralizatoare întocmite conform tabelelor nr. 3 și 4. În ceea ce privește data de la care s-au calculat dobânzile, se reține că facturile sunt scadente în termen de 30 de zile de la data primirii fiecărei facturi.

Criticile vizând faptul că emiterea de facturi fiscale de către un operator economic se realizează atunci când efectuează acte de comerț, deoarece facilitățile acordate de legiuitor anumitor persoane nu se încadrează în această categorie, se constată că sunt apărări noi, care nu au fost supuse cenzurii pe calea apelului, astfel încât nu pot face obiect de analiză omisso meddio pe calea recursului.

Nu vor fi reținute nici criticile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică sub acest aspect, întrucât prin dispozițiile art. 9 alin. (4) din Norma metodologică din 04 decembrie 2003 privind acordarea facilităților de transport pe calea ferată pentru elevii și studenții din învățământul universitar de stat și particular acreditat, cursuri de zi, legea instituie numai în sarcina pârâtului atât obligația de decontare, cât și cea de plată a contravalorii serviciilor menționate anterior.

De altfel, obligația Ministerului Transporturilor de a prevedea în buget sumele necesare pentru decontarea facilităților de transport este o obligație ce aparține chiar pârâtului, independent de conduita Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL TRANSPORTURILOR împotriva deciziei civile nr. 2650/A din 19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2020.