ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 25 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.600.044,91 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor Legii nr. 210/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, precum și la plata de daune-interese conform art. 1535 C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 1.600.044,91 RON.
Prin sentința civilă nr. 3085 din 29 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. care a fost respins prin decizia civilă nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
După expunerea situației de fapt recurenta arată că instanța de control judiciar avea obligația de a clarifica toate împrejurările de drept și de fapt ce conduceau la aflarea adevărului în cauză, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Recurenta menționează că, atât cauza acțiunii cât și cauza cererii au rămas identice în calea de atac, cauza cererii fiind inclusiv contractul, iar scopul fiind plata dobânzii legale calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de ea, beneficiarilor Legii nr. 210/2003 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate.
Intimata Autoritatea pentru Reformă Feroviară a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondate a pretențiilor recurentei referitoare la casarea deciziei civile nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile invocate și apărările formulate Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Din criticile formulate de către recurentă, reiese că acestea pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., astfel că va fi înlăturată apărarea intimatei referitoare la nulitatea recursului.
Potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.
Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Din dispoziția legală menționată rezultă că judecătorul are obligația să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Este adevărat că în cererea de apel, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a făcut trimitere și la contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. din 30 martie 2016, însă a menționat că chiar dacă nu ar fi existat un contract încheiat în formă scrisă prevederile Legii nr. 72/2013 sunt aplicabile. De asemenea, arată că din analiza prevederilor Legii nr. 210/2003, O.G. nr. 112/1999, respectiv a normelor de aplicare se observă că legiuitorul nu a considerat necesară impunerea unei condiții de formă raportului juridic obligațional stabilit în cuprinsul acestor acte normative, nici ad probationem nici ad validitatem.
Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că prin răspunsul la întâmpinare depus în fața primei instanțe, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a făcut trimitere și la prevederile art. 4 alin. (3) din contractul de servicii publice valabil pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 .
Față de cele arătate rezultă fără echivoc că recurenta nu și-a schimbat cauza acțiunii în condițiile în care scopul acesteia a rămas identic în calea de atac și anume plata dobânzii legale pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestată de ea beneficiarilor Legii nr. 210/2003.
Așadar, Înalta Curte reține că instanța de apel a apreciat în mod greșit că Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a schimbat în apel cauza cererii de chemare în judecată din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală și nu a manifestat rol activ în clarificarea împrejurărilor de drept și de fapt ce conduceau la aflarea adevărului în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia civilă nr. 247/A din 23 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 247A din 23 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Casează decizia civilă nr. 247A din 23 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 noiembrie 2020.