ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1283/2020

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, (în urma declinării competenței materiale de către Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 1019/11.10.2016), reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori" S.A., solicitând obligarea pârâtei să acorde reclamantului (în calitate de pensionar) și soției sale (în calitate de membru de familie) permise de călătorie gratuită pe calea ferată.

Prin sentința nr. 471 din 15 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori CFR - Calatori S.A. și a obligat pârâta să aprobe cererea reclamantului (în calitate de pensionar) și a soției sale (în calitate de membru de familie) de acordare de permise de călătorie gratuită pe calea ferată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori CFR - Calatori S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a susținut că permisele de călătorie reprezintă o facilitate acordată pentru specificul activității feroviare și în concordanță cu activitatea desfășurată și nu ca o dovadă a fidelității salariatului, indiferent de felul în care acesta își desfășoară activitatea.

Totodată, reîncadrarea în sistemul feroviar, după desfacerea disciplinară a contractului de muncă, nu concluzionează faptul că la stabilirea anumitor drepturi, conform legislației în vigoare, nu se ține cont de sancțiunea respectivă.

A precizat recurenta că intimatul-reclamant, după desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost reangajat și, ulterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, a beneficiat de permise de călătorie gratuită în calitate de salariat.

Obiectul cererii introductive este dreptul intimatului - reclamant de a beneficia de permise de călătorie gratuită în calitate de pensionar.

Ori, conform art. 8 alin. (3) din ordonanță "pensionarii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit au dreptul anual la 24 de file de permise de călătorie, iar membrii lor de familie la 12 file de permise de călătorie", prin urmare pot beneficia de permise de călătorie doar "pensionarii care îndeplinesc condițiile".

Analizând această cerință prin prisma prevederilor art. 6 alin. (2) lit. a) din ordonanța, conform căruia "pierderea dreptului de călătorie pe bază de autorizații sau permise are loc în următoarele cazuri: a) desfacerea disciplinară a contractului de muncă", rezultă că pensionarul căruia, salariat fiind, i s-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de permise de călătorie.

Legea nu face nicio distincție între pensionarul provenit din salariatul care a fost reangajat ulterior unei desfaceri disciplinare și pensionarul provenit din salariatul care nu a mai fost angajat.

De asemenea, în ceea ce privește fondul dreptului, recurenta, invocând prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 112/1999, a susținut că intimatul reclamant a fost reangajat la data de 19.06.1982 și a încetat raporturile de muncă la data de 14.12.2005, vechimea cumulata în acest interval de timp fiind de numai 22 ani 5 luni și 12 zile, vechime insuficientă pentru a beneficia de permise de călătorie gratuită pe căile ferate române.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a dispozițiilor legale incidente în cauză și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea constată corecte statuările primei instanțe atât cu privire la situația de fapt, cât și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale în cazul particular al intimatului-reclamant, argumente pe care și le însușește.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat acordarea, lui (în calitate de pensionar) și soției sale, permisele de călătorie gratuită pe calea ferată.

Acordarea permiselor de călătorie pe căile ferate române este reglementată prin O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal, aprobată prin Legea nr. 210/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 8 din O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, în forma în vigoare la data înregistrării prezentei cauze, prevede că "(1) Pensionarii și membrii lor de familie beneficiază de 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple pe căile ferate române, în mod gratuit, dacă la data pensionării persoana care se pensionează îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) este salariată într-o unitate prevăzută la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3 sau, după caz, a fost concediată de la aceste unități în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu condiția să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unități până la data pensionării, și are cel puțin o vechime de 10 ani în aceste unități sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unități au rezultat prin reorganizare;

b) este salariată la altă unitate decât cele prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3 sau, după caz, nu este salariată la data pensionării și are o vechime de 25 de ani, bărbații, și 20 de ani, femeile, în unitățile prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) și b), art. 3 și art. 4 alin. (2) pentru salariații încadrați la aceste unități la data privatizării, precum și în unitățile desprinse din cadrul fostului Departament al căilor ferate și fostei Societăți Naționale a Căilor Ferate Române, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 570/1991 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 235/1991 și reorganizarea activității transporturilor feroviare, cu modificările ulterioare;

c) vechimea în muncă se calculează prin cumularea perioadelor în care salariatul a lucrat ca angajat pe durată nedeterminată în unitățile menționate la lit. a) și b).

(2) Pensionarii pentru invaliditate de orice grad, cauzată de accidente de muncă sau de evenimente de cale ferată, proveniți din salariații unităților prevăzute la art. 1-3, precum și membrii lor de familie beneficiază de 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple pe căile ferate române, în mod gratuit, indiferent de vechimea avută în aceste unități.

(3) Pensionarii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit au dreptul anual la 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, iar membrii lor de familie la 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple."

Art. 6 din O.G. nr. 112/1999 prevede cazurile în care se pierde dreptul invocat în cauză printre care "…(2) Pierderea dreptului de călătorie pe bază de autorizații sau permise are loc în următoarele cazuri: a) desfacerea disciplinară a contractului de muncă."

Cu privire la dreptul de mai sus invocat de reclamant, pârâta invocă pierderea acestuia ca urmare a unei concedieri disciplinare care a intervenit în anul 1981.

Concedierea a fost întemeiată pe art. 130 lit. i) din Codul Muncii, în vigoare la acea dată.

Ulterior acestei concedieri, reclamantul a fost reangajat la aceeași unitate, unde a continuat să lucreze, timp în care a beneficiat de permise de călătorie gratuite în virtutea calității de salariat al unei unități feroviare.

Înalta Curte apreciază că desfacerea disciplinară a unui contract individual de muncă anterior celui din care partea s-a pensionat și care a avut continuitatea de cel puțin 10 ani cerută de lege este nerelevantă în cauză sub aspectul dreptului substanțial invocat.

Sensul reglementării este acela de a gratifica sub forma călătoriilor gratuite pe foștii angajați, acum pensionați, care au avut o anumite continuitate și fidelitate în muncă în pre-momentul pensionării.

Concedierea intervenită la începutul unei cariere în domeniul de activitate al pârâtei B. S.A. nu poate lipsi partea de dreptul invocat aceasta cu atât mai mult cu cât a intervenit anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 112/1999 care este în vigoare de la data de 31 august 1999.

Ca o concluzie, instanța de recurs reține că prin concedierea invocată s-a finalizat un raport de muncă ce a fost urmat de un altul, acesta din urmă având durata și continuitatea care a dat naștere dreptului pretins în patrimoniul reclamantului.

Pentru toate considerentele de mai sus, apreciind că partea îndeplinește condițiile legale pentru recunoașterea dreptului pretins, în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori CFR - Calatori S.A. să aprobe cererea reclamantului (în calitate de pensionar) și a soției sale (în calitate de membru de familie) de acordare de permise de călătorie gratuită pe calea ferată.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR-Călători S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR-Călători S.A. împotriva sentinței nr. 471 din 15 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2020.