ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2395/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.N. „I.F." SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea în parte a Deciziei nr. 231 din 15 decembrie 2005 și a deciziei de impunere aferente, în ceea ce privește diferențele constatate prin expertiza contabilă ca nedatorate, anume fond de solidaritate, TVA de rambursat și TVA aferent alocațiilor pentru investiții, și menținerea actului administrativ contestat doar pentru suma de 3.948.420 de RON.

Reclamanta a arătat că, în privința contribuției pentru fondul de solidaritate, organele de control fiscal nu au analizat toate documentele contabile ale societății, aplicând prin urmare greșit prevederile O.U.G. nr. 102/1999, astfel că reclamanta datorează cu acest titlu doar suma de 632.771 RON, compusă din 459.208 RON debit principal, 23.067 RON penalități de întârziere și 150.496 RON dobânzi. Reclamanta a precizat că, în privința TVA de rambursat, organul de control fiscal nu a analizat în totalitate contractul de cesiune nr. 1 din 30 iulie 2003 încheiat între MFP și AVAB pentru aducerea la îndeplinire a O.U.G. nr. 42/2003, și nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 42/2003; prin urmare, în mod greșit a calculat TVA-ul aferent ratelor scadente ale contractelor reziliate în temeiul O.U.G.

nr. 42/2003, a susținut că datorează cu titlu de TVA doar suma de 1.685.060 RON, compusă din 1.496.920 RON debit principal, 12.369 RON penalități de întârziere și 175.771 RON dobânzi, astfel cum a reținut expertul contabil.

În privința TVA aferent alocațiilor pentru investiții, reclamanta a menționat că organul de control fiscal nu a făcut aplicarea prevederilor speciale ale Legii nr. 138/2004, respectiv a dispozițiilor art. 88 alin. (1), în temeiul căruia, la data de 31 octombrie 2004, reclamanta a predat Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare patrimoniul cu drepturi și obligații, inclusiv lucrările de investiții contractate de societatea reclamantă și aflate în derulare, cu obligațiile de plată aferente alocațiilor pentru investiții, astfel că datorează cu acest titlu doar suma de 718.188 RON, reprezentând penalități de întârziere și dobânzi calculate până la data încheierii protocolului, 31 octombrie 2004. Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrate Fiscală a solicitat instanței respingerea acțiunii, invocând legalitatea și temeinicia obligațiilor fiscale stabilite prin raportul de inspecție fiscală.

A arătat, în privința contribuției la fondul de solidaritate, că reclamanta nu a făcut dovada solicitărilor trimestriale către A.N.O.F.M., deși echipa de inspecție fiscală a solicitat aceste dovezi. Cu referire la TVA aferent alocațiilor pentru investiții, a precizat că, potrivit prevederilor Legii nr. 138/2004, în urma reorganizării, reclamanta a preluat patrimoniul necesar funcționării societății, cu drepturile și obligațiile aferente. Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, debitele stabilite fiind legale și temeinice.

Prin Sentința nr. 560/2009, îndreptată din oficiu prin Încheierea din data de 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a anulat parțial Decizia nr. 231 din 15 decembrie 2005 și Decizia de imputare nr. 565934 din 23 mai 2005, în ceea ce privește obligația de plată a sumei de 555.905 RON reprezentând debit principal pentru fondul de solidaritate, a sumei de 164.343 RON reprezentând dobânzi și a sumei de 58.861 RON reprezentând penalități de întârziere, a sumei de 867.587 RON TVA debit principal, a sumei de 107.225 RON reprezentând dobânzi și a sumei de 68.551 RON penalizări de întârziere, respingând restul cererilor.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu se datorează sumele reprezentând contribuția la fondul de solidaritate în sumă de 555.905 RON și accesoriile aprobate întrucât s-a făcut dovada că a solicitat angajarea de personal cu handicap la A.N.O.F.M., astfel că au fost respectate cerințele O.U.G. nr. 102/1999. Cu referire la TVA, Curtea de apel a apreciat că nu se datorează TVA aferentă contractelor comerciale de livrare la intern cu cumpărătorii menționați la art. 8 din H.G. nr. 686/1997, întrucât acestea au fost reziliate, iar potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 42/2003 a fost scutită de plata TVA, majorări și penalizări. În ceea ce privește TVA aferent alocațiilor pentru investiții, prima instanță a reținut că obligația de plată a devenit exigibilă la încheierea exercițiului financiar, că suma respectivă nu constituie obligație transmisă către Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare, astfel că actul de control este întemeiat.

Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și reclamanta Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București . În recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a criticat sentința, în sensul greșitei anulări a actului de control cu privire la sumele reprezentând fond de solidaritate și accesorii și TVA și accesorii. Recurenta a precizat că în timpul controlului reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte că s-a adresat la A.N.O.F.M., că soluția s-a întemeiat pe acte noi care nu au fost puse la dispoziția organului de control. Pentru TVA în cuantum de 867.578 RON și accesorii s-a susținut că nu au fost puse la dispoziția organului de control documente care să ateste operațiunea de stornare a unor facturi emise de societățile comerciale.

Recurenta-reclamantă Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București a criticat sentința în ceea ce privește TVA aferent alocațiilor pentru investiții în sumă de 3.510.206 RON, susținând că obligația a fost transmisă Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare, împreună cu investiția respectivă, astfel încât nu datorează această sumă. Examinând motivele de recurs se rețin următoarele: Recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la fondul de solidaritate Organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1.015.113 RON, 314.839 RON dobândă și 81.928 RON penalizări de întârziere, întrucât reclamanta avea peste 100 de angajați și nu a încadrat în muncă persoane cu handicap și nici nu s-au prezentat până la încheierea controlului acte care să ateste că s-a solicitat trimestrial la A.N.O.F.M, repartizarea de persoane cu handicap.

Expertul desemnat în cauză a relevat că reclamanta a formulat cereri pentru repartizarea de personal cu handicap așa cum rezultă de altfel și din adresele depuse la dosar și răspunsurile A.J.O.F.M. Prahova. În raport de cererile depuse la A.J.O.F.M. și răspunsurile acesteia, expertul a refăcut calculul sumelor datorate la fondul de solidaritate. Înalta Curte arată că documentele analizate de expert, aflate în copie și la dosarul cauzei, fac dovada că reclamanta a îndeplinit cerințele art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 102/1999, astfel încât beneficiază de exceptarea de la plata lunară către bugetul de stat a unei sume egale cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu a încadrat personal cu handicap.

Împrejurarea că documentele nu au fost prezentate organului de control nu este de natură a crea o obligație fiscală suplimentară, legiuitorul a sancționat numai nedepunerea cererii de repartizare a personalului cu handicap, adică neîndeplinirea unei obligații de diligență și nu a unei obligații de rezultat. Referitor la TVA pentru contractele reziliate Societatea reclamantă a încheiat contracte comerciale de livrare la intern cu o serie de cumpărători prevăzuți în art. 8 din H.G. nr. 686/1997, pe care în baza art. 7 din O.U.G. nr. 42/2003, le-a reziliat. Facturile aferente acestor contracte, care făceau parte din Programul ROM AG 98 au fost stornate în luna septembrie 2003, lună în care au fost emise.

Ca urmare nu se datorează TVA, facturile care au fost stornate neproducând efecte sub aspectul obligațiilor de plată a TVA., întrucât prin stornare și-au pierdut efectele fiscale. În consecință recursul Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, sentința fiind legală și temeinică, sub aspectele criticate. Referitor la recursul Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare SA București În ceea ce privește TVA aferent investițiilor considerate de organul fiscal că trebuia virat la buget pentru că nu s-au reîntregit disponibilitățile de investiții, prima instanță nu a stabilit pe deplin situația de fapt. Astfel, deși s-a invocat predarea sumei reprezentând TVA la Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare, prin protocol, totuși instanța de fond nu a pus în vedere părților să prezinte la dosarul cauzei protocolul de predare- primire și actele doveditoare privind predarea activului și pasivului.

În raport de protocolul de predare- primire încheiat între Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București și Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare trebuia să se verifice susținerea reclamantei privind predarea sumei aferente TVA la data de 31 octombrie 2004, iar în acest fel nu s-a lămurit situația de fapte existentă în cauză. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în cazurile în care casează hotărârile în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Ori în cauza prezentă situația de fapt nu este pe deplin stabilită deoarece nu au fost depuse la dosar protocolul și centralizatorul, motiv pentru care nici obiectivele expertizei nu au fost fixate în sensul verificării documentelor.

Ca urmare se impune casarea cu trimitere pentru a se completa expertiza, în sensul de a se stabili cu certitudine, în raport de conținutul art. 4 din Protocol și poz. 53 din centralizator, dacă s-a transmis către Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare cota de TVA ce formează obiectul litigiului, și dacă au fost predate către aceasta lucrările respective de investiții. Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, se va admite recursul declarat de Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București și se va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării probatoriilor pentru a se stabili dacă s-a transmis către Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare cota de TVA ce formează obiectul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinței civile nr. 560 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București, împotriva aceleiași sentințe. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.