ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2395/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.N.

„I.F." SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea în parte a

Deciziei nr. 231 din 15 decembrie 2005 și a deciziei de impunere aferente, în

ceea ce privește diferențele constatate prin expertiza contabilă ca nedatorate,

anume fond de solidaritate, TVA de rambursat și TVA aferent alocațiilor pentru

investiții, și menținerea actului administrativ contestat doar pentru suma de

3.948.420 de RON.

Reclamanta a arătat

că, în privința contribuției pentru fondul de solidaritate, organele de control

fiscal nu au analizat toate documentele contabile ale societății, aplicând prin

urmare greșit prevederile O.U.G. nr. 102/1999, astfel că reclamanta datorează

cu acest titlu doar suma de 632.771 RON, compusă din 459.208 RON debit

principal, 23.067 RON penalități de întârziere și 150.496 RON dobânzi.

Reclamanta a precizat că, în privința TVA de

rambursat, organul de control fiscal nu a analizat în totalitate contractul de

cesiune nr. 1 din 30 iulie 2003 încheiat între MFP și AVAB pentru aducerea la

îndeplinire a O.U.G. nr. 42/2003, și nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din

O.U.G. nr. 42/2003; prin urmare, în mod greșit a calculat TVA-ul aferent

ratelor scadente ale contractelor reziliate în temeiul O.U.G. nr. 42/2003, a

susținut că datorează cu titlu de TVA doar suma de 1.685.060 RON, compusă din

1.496.920 RON debit principal, 12.369 RON penalități de întârziere și 175.771

RON dobânzi, astfel cum a reținut expertul contabil.

În privința TVA

aferent alocațiilor pentru investiții, reclamanta a menționat că organul de

control fiscal nu a făcut aplicarea prevederilor speciale ale Legii nr.

138/2004, respectiv a dispozițiilor art. 88 alin. (1), în temeiul căruia, la

data de 31 octombrie 2004, reclamanta a predat Administrației Naționale de

Îmbunătățiri Funciare patrimoniul cu drepturi și obligații, inclusiv lucrările

de investiții contractate de societatea reclamantă și aflate în derulare, cu

obligațiile de plată aferente alocațiilor pentru investiții, astfel că

datorează cu acest titlu doar suma de 718.188 RON, reprezentând penalități de

întârziere și dobânzi calculate până la data încheierii protocolului, 31

octombrie 2004.

Prin întâmpinare,

pârâta Agenția Națională de Administrate Fiscală a solicitat instanței

respingerea acțiunii, invocând legalitatea și temeinicia obligațiilor fiscale

stabilite prin raportul de inspecție fiscală. A arătat, în privința

contribuției la fondul de solidaritate, că reclamanta nu a făcut dovada

solicitărilor trimestriale către A.N.O.F.M., deși echipa de inspecție fiscală a

solicitat aceste dovezi.

Cu referire la TVA

aferent alocațiilor pentru investiții, a precizat că, potrivit prevederilor

Legii nr. 138/2004, în urma reorganizării, reclamanta a preluat patrimoniul

necesar funcționării societății, cu drepturile și obligațiile aferente.

Pârâta Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat, prin întâmpinare,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, debitele stabilite fiind legale și

temeinice.

Prin Sentința nr. 560/2009, îndreptată din oficiu

prin Încheierea din data de 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a anulat parțial Decizia nr. 231 din

15 decembrie 2005 și Decizia de imputare nr. 565934 din 23 mai 2005, în ceea ce

privește obligația de plată a sumei de 555.905 RON reprezentând debit principal

pentru fondul de solidaritate, a sumei de 164.343 RON reprezentând dobânzi și a

sumei de 58.861 RON reprezentând penalități de întârziere, a sumei de 867.587

RON TVA debit principal, a sumei de 107.225 RON reprezentând dobânzi și a sumei

de 68.551 RON penalizări de întârziere, respingând restul cererilor.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că nu se datorează sumele

reprezentând contribuția la fondul de solidaritate în sumă de 555.905 RON și

accesoriile aprobate întrucât s-a făcut dovada că a solicitat angajarea de

personal cu handicap la A.N.O.F.M., astfel că au fost respectate cerințele

O.U.G. nr. 102/1999.

Cu referire la TVA,

Curtea de apel a apreciat că nu se datorează TVA aferentă contractelor

comerciale de livrare la intern cu cumpărătorii menționați la art. 8 din H.G.

nr. 686/1997, întrucât acestea au fost reziliate, iar potrivit art. 7 alin. (1)

din O.U.G. nr. 42/2003 a fost scutită de plata TVA, majorări și penalizări.

În ceea ce privește

TVA aferent alocațiilor pentru investiții, prima instanță a reținut că

obligația de plată a devenit exigibilă la încheierea exercițiului financiar, că

suma respectivă nu constituie obligație transmisă către Administrația Națională

de Îmbunătățiri Funciare, astfel că actul de control este întemeiat.

Instanța de recurs

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și

reclamanta Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București .

În recursul declarat

de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a criticat sentința, în

sensul greșitei anulări a actului de control cu privire la sumele reprezentând

fond de solidaritate și accesorii și TVA și accesorii.

Recurenta a precizat

că în timpul controlului reclamanta nu a prezentat documente din care să

rezulte că s-a adresat la A.N.O.F.M., că soluția s-a întemeiat pe acte noi care

nu au fost puse la dispoziția organului de control.

Pentru TVA în cuantum

de 867.578 RON și accesorii s-a susținut că nu au fost puse la dispoziția

organului de control documente care să ateste operațiunea de stornare a unor

facturi emise de societățile comerciale.

Recurenta-reclamantă

Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București a criticat sentința

în ceea ce privește TVA aferent alocațiilor pentru investiții în sumă de

3.510.206 RON, susținând că obligația a fost transmisă Administrației Naționale

de Îmbunătățiri Funciare, împreună cu investiția respectivă, astfel încât nu

datorează această sumă.

Examinând motivele de

recurs se rețin următoarele:

Recursul declarat de

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Cu privire la fondul

de solidaritate

Organul fiscal a

stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1.015.113 RON, 314.839 RON dobândă

și 81.928 RON penalizări de întârziere, întrucât reclamanta avea peste 100 de

angajați și nu a încadrat în muncă persoane cu handicap și nici nu s-au

prezentat până la încheierea controlului acte care să ateste că s-a solicitat

trimestrial la A.N.O.F.M, repartizarea de persoane cu handicap.

Expertul desemnat în

cauză a relevat că reclamanta a formulat cereri pentru repartizarea de personal

cu handicap așa cum rezultă de altfel și din adresele depuse la dosar și

răspunsurile A.J.O.F.M. Prahova.

În raport de cererile

depuse la A.J.O.F.M. și răspunsurile acesteia, expertul a refăcut calculul

sumelor datorate la fondul de solidaritate.

Înalta Curte arată că

documentele analizate de expert, aflate în copie și la dosarul cauzei, fac

dovada că reclamanta a îndeplinit cerințele art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr.

102/1999, astfel încât beneficiază de exceptarea de la plata lunară către

bugetul de stat a unei sume egale cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu

numărul de locuri de muncă în care nu a încadrat personal cu handicap.

Împrejurarea că

documentele nu au fost prezentate organului de control nu este de natură a crea

o obligație fiscală suplimentară, legiuitorul a sancționat numai nedepunerea

cererii de repartizare a personalului cu handicap, adică neîndeplinirea unei

obligații de diligență și nu a unei obligații de rezultat.

Referitor la TVA

pentru contractele reziliate

Societatea reclamantă

a încheiat contracte comerciale de livrare la intern cu o serie de cumpărători

prevăzuți în art. 8 din H.G. nr. 686/1997, pe care în baza art. 7 din O.U.G.

nr. 42/2003, le-a reziliat.

Facturile aferente

acestor contracte, care făceau parte din Programul ROM AG 98 au fost stornate

în luna septembrie 2003, lună în care au fost emise.

Ca urmare nu se

datorează TVA, facturile care au fost stornate neproducând efecte sub aspectul

obligațiilor de plată a TVA., întrucât prin stornare și-au pierdut efectele

fiscale.

În consecință

recursul Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat, sentința

fiind legală și temeinică, sub aspectele criticate.

Referitor la recursul

Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare SA București

În ceea ce privește

TVA aferent investițiilor considerate de organul fiscal că trebuia virat la

buget pentru că nu s-au reîntregit disponibilitățile de investiții, prima

instanță nu a stabilit pe deplin situația de fapt.

Astfel, deși s-a

invocat predarea sumei reprezentând TVA la Administrația Națională de

Îmbunătățiri Funciare, prin protocol, totuși instanța de fond nu a pus în

vedere părților să prezinte la dosarul cauzei protocolul de predare- primire și

actele doveditoare privind predarea activului și pasivului.

În raport de

protocolul de predare- primire încheiat între Societatea Națională de

Îmbunătățiri Funciare SA București și Administrația Națională de Îmbunătățiri

Funciare trebuia să se verifice susținerea reclamantei privind predarea sumei

aferente TVA la data de 31 octombrie 2004, iar în acest fel nu s-a lămurit

situația de fapte existentă în cauză.

Potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în cazurile în care casează hotărârile în scopul aplicării corecte a

legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Ori în cauza prezentă

situația de fapt nu este pe deplin stabilită deoarece nu au fost depuse la

dosar protocolul și centralizatorul, motiv pentru care nici obiectivele

expertizei nu au fost fixate în sensul verificării documentelor.

Ca urmare se impune

casarea cu trimitere pentru a se completa expertiza, în sensul de a se stabili

cu certitudine, în raport de conținutul art. 4 din Protocol și poz. 53 din

centralizator, dacă s-a transmis către Administrația Națională de Îmbunătățiri

Funciare cota de TVA ce formează obiectul litigiului, și dacă au fost predate

către aceasta lucrările respective de investiții.

Având în vedere

considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge

recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, se va admite

recursul declarat de Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București

și se va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, în vederea completării probatoriilor pentru a se stabili dacă s-a

transmis către Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare cota de TVA ce

formează obiectul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinței

civile nr. 560 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA București,

împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010.