ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R.E. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, anularea următoarelor acte

administrative:

20 martie 2008 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală –

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă

contestația administrativă formulată de reclamantă,

impunere nr. 265 din 28 august 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală,

inspecție fiscală înregistrat sub nr. 87315 din 28 august 2007 emise de către

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, comunicate reclamantei

la 28 august 2007, prin care s-au constatat obligații fiscale suplimentare în

sumă de 962.761 lei (TVA stabilit suplimentar în sumă de 688.613 lei și

obligații fiscale accesorii aferente, în sumă de 274.148 lei) precum și baza

impozabilă suplimentară pentru TVA în sumă de 3.624.279 lei.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința civilă nr.

5866 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea având ca obiect anulare

act administrativ fiscale formulată de reclamanta SC R.E. SRL ca nefondată, de

asemenea a respins și cererea consultantului fiscal G.I. de majorare a

onorariului de expert, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a constatat că raportul de inspecție fiscală nr. 87315

din 28 august 2007 și Decizia de impunere nr. 265 din 28 august 2007 emise de

Administrația Finanțelor Publice Craiova, precum și Decizia nr. 91 din 20 martie

2008 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sunt

temeinice și legale, urmând a respinge acțiunea reclamantei SC R.E. SRL, pentru

următoarele motive:

Cu privire la

neîndeplinirea condițiilor privind reverificarea unor obligații bugetare,

pentru o perioadă deja verificată, Curtea de apel a reținut că prin inspecția

fiscală finalizată prin raportul de inspecție fiscală nr. 87315 din 28 august 2007

s-a efectuat o reverificare a perioadei 25 august 2004 - 31 decembrie 2004 în

privința taxei pe valoarea adăugată, aspect ce a mai făcut obiectul unei

verificări finalizate prin raportul de inspecție fiscală nr. 1756 din 22 martie

2005.

Organele de inspecție

fiscală au invocat ca temei al reverificării referatul nr. 86761 din 24 august 2007

întocmit de inspectorii fiscali (fila 123 din vol. I) și aprobat de

conducătorul inspecției fiscale, în care se menționează că din verificări a

rezultat că investiția „Depozit Ecologic M.” a fost finalizată în luna iunie

2005 iar de atunci reclamanta nu a obținut venituri din exploatarea

investiției, veniturile investiției fiind încasate și evidențiate de către SC E.S.

SRL București – punct de lucru Craiova-Mofleni. Față de aceste aspecte,

organele de control au considerat că reclamanta nu a respectat prevederile art.

145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 atunci când a beneficiat de

rambursarea TVA-ului în sumă de 378.702 lei.

Cazurile în care se

poate realiza reverificarea unei taxe pentru o perioadă ce a format obiectul

unei inspecții fiscale anterioare sunt prevăzute de art. 105 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003, care la data realizării inspecției fiscale ce formează obiectul

cauzei de față, avea următoarea reglementare: „inspecția fiscală se efectuează

o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate

bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide

reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției

fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date

suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor

sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.”

Organele de control

au invocat în cazul de față apariția unor date suplimentare necunoscute

inspectorilor fiscali la data efectuării verificării anterioare și care

influențează rezultatul acesteia, constând în faptul că reclamanta nu a obținut

venituri din exploatarea investiției, venituri ce sunt încasate de o altă

persoană, astfel că s-a apreciat că în mod greșit prima inspecție fiscală a

considerat ca fiind deductibil fiscal TVA-ul aferent costurilor realizării

acestei investiții.

Curtea de apel a

apreciat că din formularea textului legal de mai sus care se referă la „date

suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării

verificărilor” nu rezultă că una dintre condițiile impuse este aceea ca datele

respective să existe în momentul efectuării primei verificări, cum susține reclamanta,

astfel că se pot invoca și date ulterioare din care să rezulte că concluziile

primei inspecții sunt eronate, și aceste date îndeplinind condiția de a nu fi

cunoscute inspectorilor care au efectuat prima verificare.

Cu privire la lipsa

avizului de inspecție fiscală, Curtea de apel a reținut că și acest motiv

invocat de reclamantă este nefondat întrucât un astfel de aviz a fost comunicat

reclamantei înainte de începerea inspecției fiscale iar în cuprinsul acestuia

(fila 117 din vol. I) s-a menționat că verificarea TVA-ului se va face cu

privire la perioada 01 ianuarie 2004 – 30 iunie 2007, deci și cu privire la

perioada supusă inspecției fiscale anterioare (25 august 31 decembrie 2004).

Este adevărat că ulterior s-a constatat de către inspectori că pentru prima

parte a perioadei mai avusese loc o inspecție fiscală, însă s-a apreciat că se

impune reverificarea acestei perioade. În condițiile în care, prin avizul

inițial s-a adus la cunoștința reclamantei faptul că inspecția va avea în

vedere și acea perioadă, nu mai era nevoie să fie emis un nou aviz cu privire

la perioada reverificată, întrucât reclamanta cunoștea că inspecția va avea în

vedere și acea perioadă.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că actele contestate sunt motivate în fapt și în drept și

prezintă situația de fapt reținută de organele fiscale, astfel că nu există

motive de anulare a acestora, din punct de vedere procedural. De altfel,

celelalte argumente invocate de reclamantă ca nerespectări ale dispozițiilor

procedurale, privesc fondul cauzei, ci nu aspecte de procedură, de natură a

atrage nulitatea actelor fiscale contestate.

În ceea ce privește

greșita calificare a situației juridice invocată de reclamantă Curtea de apel a

reținut următoarele:

Art. 145 alin. (3)

din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) în forma în vigoare până la 01 ianuarie 2007,

respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) în vigoare după 01 ianuarie 2007 dădea

dreptul persoanelor impozabile de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă

achiziționării de bunuri și servicii destinate utilizării în folosul

operațiunilor sale taxabile.

Reclamanta invocă

faptul că achizițiile respective pentru care inspectorii fiscali au considerat

că nu dădeau dreptul de a deduce tva-ul aferent, erau destinate realizării

activităților economice, respectiv realizării investiției „Depozitul Ecologic M.”

care după punerea în funcțiune va realiza operațiuni taxabile.

Curtea a reținut că

aceste operațiuni taxabile nu urmau să fie înregistrate în contabilitate de

către reclamanta SC R.E. SRL, ci de către o altă parte a contractului de

asociațiune în participațiune din 27 martie 2003, și anume de SC S.E. SRL.

Astfel potrivit art. 10.2 din acest contract „ținerea evidenței contabile și

întocmirea bilanțurilor contabile sunt în sarcina SC S.E. SRL cu consimțământul

în scris – pentru părțile care o privesc – din partea R. SRL și din partea E.S.

SRL.

Mai mult, la

aproximativ 2 ani de la punerea în funcțiune a investiție inspectorii fiscali

au constatat că investiția respectivă era exploatată de către SC E.S. SRL în

baza contractului de prestări servicii nr. 78 din 16 iunie 2005 încheiat cu

Serviciul Public de Salubritate Craiova. De altfel, nici până în prezent, la 6

ani de la punerea în exploatare a investiției, reclamanta nu a făcut dovada că

a realizat operațiuni taxabile din acea investiție.

Reclamanta a mai

invocat faptul că potrivit contractului de asociere în participațiune are

dreptul la beneficii din exploatarea investiției pe care a realizat-o, numai că

realizarea acestor beneficii (care până în prezent nici nu au fost obținute,

existând litigii pe rolul instanțelor judecătorești între reclamantă și

partenerii săi) nu se încadrează în sfera operațiunilor pentru care se

datorează taxa pe valoarea adăugată potrivit Codului fiscal, nefiind vorba de o

livrare de bunuri sau o prestare de servicii, astfel că nu sunt operațiuni

taxabile.

Reclamanta a mai

invocat că organele fiscale au ignorat prevederile legale speciale care

stabilesc regimul fiscal aplicabil asociațiilor în participațiune constituite

exclusiv din persoane impozabile române potrivit cărora asocierea în

participațiune nu constituie o persoană separată în înțelesul taxei pe valoarea

adăugată.

Curtea de apel a

înlăturat această apărare, având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus,

potrivit contractului de asociere în participațiune din 27 martie 2003,

asociatul care urma să țină evidența asociației în participațiune era SC S.E. SRL,

ci nu reclamanta. Ori, prin ținerea evidenței separat de către reclamantă față

de celelalte societăți ale asociației, rezultă că aceasta nu s-a prevalat de

dispozițiile legale invocate, ci a înțeles să țină contabilitatea separat de

celelalte societăți ale asocierii în participațiune. De altfel, dacă acceptăm

apărarea reclamantei potrivit căreia asocierea în participațiune nu constituie

o persoană separată în înțelesul taxei pe valoarea adăugată, ar rezulta că

reclamanta nici nu avea calitate de a solicita rambursarea TVA-ului, ce trebuia

făcută de către SC S.E. SRL, ca societate ce avea obligația potrivit contractului

de asociere să țină contabilitatea asocierii.

Curtea de apel a

reținut că în situația de față, în care reclamanta a beneficiat necuvenit de la

bugetul de stat de rambursarea TVA-ului în sumă de 339.112 lei, avea obligația

de a restitui această sumă chiar de la data la care a încasat-o necuvenit, și

anume 12 aprilie 2005, astfel că în mod corect au fost calculate majorări de

întârziere începând cu această dată, astfel cum prevede art. 116 alin. (1) din

O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare, în perioada pentru care au fost

calculate majorările de întârziere. Argumentele invocate de reclamantă

referitoare la aplicarea art. 148 alin. (2) și art. 157 alin. (1) din C. fisc.,

nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba de o taxă stabilită printr-un decont

de TVA, ci de o sumă încasată necuvenit de reclamantă de la bugetul de stat.

Recursul.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta SC R.E. SRL a declarat  recurs, criticând-o  pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs reclamanta a arătat în esență următoarele:

- Instanța de fond a interpretat

greșit dispozițiile legale imperative referitoare la procedura reverificării.

Solicită recurenta să

se constate că (1) datele care au determinat reverificarea nu existau în

momentul efectuării primei verificări, fiind intervenite ulterior, (2) lipsește

avizul de inspecție fiscală pentru reverificare, (3) organele de control nu au

prezentat, în cuprinsul raportului, argumentele proprii față de cele ale

contribuabilului, (4) organele de control nu au prezentat, în cuprinsul

raportului, motivele care ar fi putut conduce la ignorarea unora dintre

argumentele formulate de către Societatea contestatoare și nici motivul de fapt

care a determinat stabilirea unei TVA suplimentare, (5) Decizia nu conține temeiul

juridic al obligației de plată.

În mod greșit

instanța de fond a calificat situația fiscală a societății, ignorând

îndeplinirea condiției stabilită de legiuitor pentru exercitarea dreptului de

deducere respectiv ca „bunurile să fie destinate utilizării în folosul

operațiunilor taxabile” și prevederile legale care stabilesc regimul fiscal

aplicabil asociațiilor în participație constituite exclusiv din persoane

impozabile române.

Consideră recurenta

ca fiind nelegală și netemeinică excluderea retroactivă a dreptului de deducere

a TVA pentru motivul că bunurile (investiția) nu au fost destinate utilizării

în folosul operațiunilor taxabile, ulterior exercitării deducerii inițiale,

acestea fiind confirmate și de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice

exprimat în Ghidul de TVA, elaborat cu sprijinul Comisiei Europene.

Se arată că

respectarea prevederilor art. 145 C. fisc. se raportează numai la momentul

înregistrării TVA deductibile și achiziției bunurilor, iar exercitarea dreptului

de deducere se realizează numai dacă la acest moment bunurile sunt „destinate

utilizării în folosul operațiunilor taxabile”.

Pentru orice

schimbare ulterioară a acestei destinații nu se consideră încălcate prevederile

art. 145 C. fisc. ci în astfel de situații se realizează o „corectare a deducerii

inițiale”, fiind aplicabile prevederile art. 1251 pct. 24, art. 129 alin. (4) lit.

a) și art. 149 C. fisc.

- Organele fiscale au

ignorat prevederile legale speciale care stabilesc regimul fiscal aplicabil

asociațiilor în participație constituite exclusiv din persoane impozabile române.

Consideră recurenta

că potrivit reglementării fiscale incidente, respectiv art. 154, 156 alin. (1) lit.

d), art. 156 alin. (5) C. fisc., pct. 57.2 Norme; asocierea în participațiune

nu constituie o persoană impozabilă separată în înțelesul TVA, dreptul de

deducere a TVA există atât timp cât bunurile (investiția) sunt destinate utilizării

în vederea desfășurării unor operațiuni taxabile.

În acest sens, se

arată că este îndeplinită această condiție deoarece:

- au fost obținute venituri

din exploatarea investiției iar 70% din acestea revin societății,

- drepturile și

obligațiile rezultate din importurile contractuale existente între părți au

fost  reținute în mod greșit de organele fiscale;

- veniturile din asociere

nu ar fi putut constitui pentru societate baza impozabilă.

S-a mai arătat că și dacă

Societatea ar fi înregistrat în contabilitate veniturile din asociere (în cota

parte) acestea nu constituiau operațiuni taxabile, respectiv baza de impozitare

pentru TVA, pentru care persoana obligată la plata TVA să fie SC R.E. SRL,

aceste obligații fiscale reveneau SC E.S. SRL, asociat care a gestionat

depozitul pentru care a emis facturile fiscale în baza art. 156 alin. (1) lit. d)

C. fisc. până la 31 decembrie 2006 și art. 156 alin. (5) C. fisc. începând cu 1

ianuarie 2007. Societatea recurentă a fost împiedicată să obțină veniturile

rezultate din exploatarea investiției.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în conformitate

cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este  nefondată

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Referitor la

calificarea greșită de către instanța de fond a situației fiscale a  societății,

cu referire la neîndeplinirea condiției ca „bunurile să fie destinate utilizării

în folosul operațiunilor taxabile”.

Nu poate fi reținută

susținerea recurentei privind momentul respectării prevederilor art. 145 C.

fisc. privind dreptul persoanelor impozabile de a deduce TVA, aferentă

achiziționării de bunuri și servicii destinate utilizării în folosul

operațiunilor sale taxabile.

Consideră recurenta

că respectarea art. 145 C. fisc. se raportează numai la momentul înregistrării

TVA deductibile și achiziției bunurilor iar pentru orice schimbare ulterioară a

destinației bunurilor nu se consideră încălcate aceste prevederi.

Înalta Curte,

constată că instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt raportată

la aceste prevederi legale, bunurile destinate utilizării în scopul unor

operațiuni taxabile, respectiv realizarea investiției „Depozitul Ecologic M.”

și operațiunile taxabile aferente nu urmau să fie înregistrate în

contabilitatea recurentei, ci în conformitate cu contractul de asociere în

participațiune – din 27 martie 2003, în contabilitatea Societății asociate SC S.E.

SRL.

Recurenta nu neagă

situația de fapt ci doar a arătat că nu realizează beneficii, venituri, în urma

investiției datorită comportamentului SC E.S. SRL care utilizează investiția efectuată

de aceasta, punând-o în funcțiune fără drept.

- Cu privire la

interpretarea greșită a dispozițiilor legale  referitoare la procedura

reverificării.

Nu pot fi primite

susținerile recurentei privitoare la lipsa unei motivații pentru reverificarea perioadei

25 august - 31 decembrie 2004, deja verificată.

Contrar celor

susținute de recurentă, instanța de fond s-a referit și a analizat și respins argumentat

fiecare motiv privind acest aspect al reverificării, unele dintre acestea cu

referire la fondul  speței.

În conformitate cu

prevederile art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, Inspecția fiscală se

efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte

sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă

impozitării. Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate

decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii

inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar

date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării

verificării sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora”.

În mod corect reținut

prima instanță că nu rezultă din textul de lege invocat mai sus necesitatea ca

datele suplimentare să existe la data efectuării primei verificări, dimpotrivă

de obicei informații suplimentare care determină reanalizarea din punct de

vedere fiscal a unei perioade deja verificate, sunt ulterioare.

Nu se putea aprecia

asupra consecințelor fiscale ulterioare la data când s-a considerat că

societatea recurentă beneficia de rambursarea soldului negativ al sumei de

378.792,44 RON, deoarece s-a constatat că societatea recurentă nu a mai obținut

venituri din exploatarea investiției „Depozit Ecologic M.” din luna iunie 2005,

cu ocazia inspecției finalizată cu RIF și Decizia de impunere contestate în

acțiunea de față adică în 16 august - 28 august 2007, această situație

constituind informația suplimentară.

Se constată de

asemenea că instanța de fond a arătat corect că nu se mai impunea emiterea unui

nou aviz de inspecție pentru perioada reverificată deoarece reclamantei

recurente i se comunicase acesta înainte de a proceda la efectuarea inspecției fiscale.

În ceea ce privește

lipsa culpei recurentei – reclamante privind soluționarea primului decont de

TVA și a încuviințării rambursării de TVA, acesta reprezentând o sumă deja achitată

pentru care nu se pot datora majorări de întârziere – se reține că în baza principiului

accesorium sequitur principale – conform art. 115, 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

- acestea datorează pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor

a obligațiilor  de plată.

Câtă vreme s-au

stabilit – obligațiile fiscale principale, se datorează în baza principiului enunțat

și accesoriile aferente după caz.

- Nu este considerată

relevantă la momentul întocmirii actelor administrativ fiscale contestate în

prezenta cauză, analizarea cesionării contractului de asociere dintre Primăria

municipiului Craiova și SC S.E. SRL – către SC E.S. SRL - cesiune care face obiectul

unor litigii judecătorești.

Ce este important pentru

dezlegarea regimului juridic fiscal al recurentei este să se determine dacă

urmare investiției Depozitului Ecologic M. – pentru care s-au aplicat

prevederile art. 145 alin. (2) C. fisc., respectiv s-a acordat dreptul de

deducere, societatea recurentă a obținut veniturile rezultate din prestările de

servicii realizate în cadrul Depozitului.

Or recurenta neavând înregistrate

în contabilitate toate operațiunile aferente acestei activități, nu a respectat

prevederile art. 145 alin. (2) C. fisc., și nu poate invoca împrejurarea că în

mod scriptic și teoretic aceste venituri i s-ar cuveni conform contractului de

asociere – în proporție de 70% dar pe care SC E.S. SRL nu l-a respectat.

Această motivație are

drept consecință eventual angajarea unei răspunderi contractuale care excede

analizei și rezultatului inspecției fiscale, fără influență asupra încălcării art.

145 alin. (2) C. fisc.

- În ceea ce privește

aplicarea de către organele de control fiscal al regimului fiscal aplicabil

asociațiilor în participațiune în sensul că asocierea în participațiune

constituie o persoană impozabilă separată în înțelesul TVA.

Potrivit art. 156 alin.

(1) lit. d) C. fisc., până la data de 31 decembrie 2006 „Persoanele impozabile

înregistrate ca plătitori de TVA au următoarele obligații din punct de vedere

al evidenței operațiunilor impozabile - d) - să contabilizeze distinct veniturile

și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune

Drepturile și obligațiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin

asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile, potrivit

contractului încheiat între părți. La sfârșitul perioadei de raportare,

veniturile și cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de

decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.

Sumele decontate între părți fără respectarea acestor prevederi se supun taxei

pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege", (art. 156, alin. (i), lit.

d) din C. fisc.).

b) începând cu 01

ianuarie 2007:

- „În cazul

asociațiilor in participațiune care nu constituie o persoana impozabila,

drepturile si obligațiile legale privind taxa revin asociatului care

contabilizează veniturile si cheltuielile, potrivit contractului încheiat intre

părți" (art. 156, alin. (5) C. fisc.).

Așa cum s-a reținut de

către instanța de fond, recurenta nu se prevede de aceste dispoziții având în

vedere că aceasta a convenit ca operațiunile să fie înregistrate în

contabilitatea SC E.S. SRL, - nu în contabilitate proprie, având în vedere că

singurul obiect de activitate al recurentei este realizarea Depozitului

Ecologic M.

Dacă s-ar considera valabil

raționamentul recurentei privind stabilirea obligațiilor fiscale privind TVA în

sarcina SC E.S., s-ar putea considera că, acesta ar fi un argument în plus

pentru constatarea temeiniciei stabilirii obligațiilor fiscale în sarcina

recurentei, rezultând faptul că aceasta a încasat necuvenit suma de 339.112 lei

– pentru decembrie 2004 – exercitându-și dreptul de deducere TVA și considerând

că aceasta este aferentă achiziționării de bunuri și servicii destinate

utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.

Or, recurenta spune

că și dacă s-ar fi înregistrat în contabilitatea proprie sumele reprezentând 70%

din veniturile rezultate din exploatarea investiției, aceste venituri nu ar

reprezentat baza impozabilă pe TVA deoarece facturile au fost emise către SC E.S.

SRL care a gestionat depozitul iar TVA ar trebui stabilit în sarcina acesteia.

Înalta Curte constată

că din aceste raționamente ale recurentei se desprinde concluzia la care a ajuns

și instanța de fond în sensul că recurenta a încasat necuvenit soldul sumei

negative în decembrie 2004 – apoi a considerat că investiția care a fost generatoare

de TVA, nu este în măsură să ducă la realizarea de venituri care să fie baza impozabilă

pentru recurentă, întrucât contabilitatea și exploatarea investiției a făcut-o

doar SC E.S. SRL.

Acestea demonstrează

încă odată încălcarea prevederilor art. 145 alin. (2), (3) din O.G. nr. 92/2003,

actele fiscale fiind legal emise.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Față de cele arătate

mai sus, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței

recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R.E. SRL împotriva sentinței civile nr. 5866 din 12 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.