ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R.R.

SRL a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 6

și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București solicitând

anularea Deciziei nr. 253 din 07 iulie 2010 emisă de ANAF - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost soluționată contestația

formulată împotriva Raportului de Inspecție Fiscală înregistrat sub nr. 2461633

din 24 septembrie 2009 și a Deciziei de Impunere nr. 162 din 25 septembrie 2009,

anularea actelor administrativ-fiscale, exonerarea sa de la plata către bugetul

de stat a sumei 1.196.344 RON, din care: 1.053.392 RON, reprezentând T.V.A.

stabilită suplimentar și rămasă de plată și 142.952 RON, reprezentând obligații

fiscale accesorii și obligarea organului de inspecție fiscală la recunoașterea

dreptului la rambursare a sumei de 184.255 RON, solicitată la rambursare prin

decontul de taxa pe valoarea adăugată cu sold suma negativă și opțiune de

rambursare, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 6 sub nr.

977195500 din 24 aprilie 2009.

Prin Sentința civilă

nr. 4738 din 15 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a susținut că cele 7

facturi au fost emise de către vânzătorul SC R. SRL către cumpărătorul SC R.R.

SRL urmare a tranzacțiilor de vânzare de bunuri ce a avut loc între cele două

persoane juridice, iar cu privire la bunurile vândute de SC R. SRL către

reclamantă organul fiscal a decis, în mod eronat, și fără a proba, că ne aflăm

în prezența unui transfer de active, califică aceste achiziții ca

"transfer de afacere", efectuat ca urmare a vânzării așa cum este definit

de art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 - privind Codul fiscal, ignorând

ca acesta precizează expres și limitativ sfera de aplicare ca fiind

"Transferul tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu

ocazia transferului de active" și ca nu face nicio referire la

"transfer de afacere".

Definiția

transferului de active este dată de art. 27

1

alin. (3) pct. 5 din C.

fisc., care prevede că transfer de active reprezintă operațiunea prin care o

societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe

ramuri ale activității sale către altă societate, în schimbul transferării

titlurilor de participare reprezentând capitalul societății beneficiare.

Instanța de fond a

considerat că ceea ce trebuie stabilit, în speța de față este dacă, prin cele 7

facturi emise în luna februarie 2009, a avut loc o livrare de bunuri, așa cum

este definită prin art. 128 alin. (1) din C. fisc., respectiv, transferul

dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar, sau dacă de fapt, între

cele două societăți, SC R. SRL și SC R.R. SRL, a avut loc un transfer de

active, așa cum noțiunea este definită prin dispozițiile legale arătate.

Constatările din

Raportul de inspecție fiscală, expun anumite elemente de fapt, care, coroborate

și privite în ansamblul lor, conduc la ideea că SC R. SRL, nefiind dizolvată, a

transferat către SC R.R. SRL o ramură a activității sale economice, care poate

fi considerată o structură independentă.

S-a mai reținut în

mod corect în decizia de soluționare a contestației că, în cadrul unui transfer

de active neimpozabil, trebuie să se aibă în vedere ansamblul elementelor

tranzacționate și modalitatea concretă în care se realizează operațiunea,

astfel încât între părți să nu se realizeze o simplă vânzare de bunuri, ci o

veritabilă "transferare a afacerii" de la vânzător la cumpărător,

caracterizată prin posibilitatea tehnică și funcțională a cumpărătorului de a

continua în mod independent activitatea economică căreia i-au fost atribuite

inițial elementele tranzacționate, dar și prin intenția acestuia de a continua

aceeași activitate, fără lichidarea imediata a afacerii cumpărate și vânzarea

stocurilor.

Chiar dacă legislația

fiscală nu face referire la noțiunea de "transferare a afacerii",

nefiind consacrată legislativ o asemenea expresie, totuși, aceasta vizează

înstrăinarea unei părți al activității, prin transferul activelor care erau

folosite în cadrul acelei activități, în speță activitatea în cauză fiind

producția de radiatoare.

Inspectorii fiscali

au constatat în urma controlului încrucișat efectuat la cele două societăți,

că, activele au fost vândute cu ocazia reorganizării activității, în februarie

prin preluarea activității de producție de către SC R.R. SRL, persoana juridică

distinctă, nou-înființată, afiliata cu SC R. SRL, prin asociat și

administrator, aceste active nu au părăsit incinta din spațiul situat în Bd.

T., ulterior vânzării.

De asemenea, SC R.

SRL a desfășurat activitatea de producție radiatoare până la data de 31

ianuarie 2009, ultima predare produse finite de către Secția Ambalare (aflată

ultima în flux fabricație) către gestiunea produse finite s-a efectuându-se în

data de 03 februarie 2009 (radiatoare ce se aflau la 31 ianuarie 2009 în

producție în curs la secția Ambalare, cu finalizare 100% nepredate la gestiunea

produse finite)", utilajele de producție utilizate de către SC R. SRL în

desfășurarea producției de radiatoare au fost vândute către SC R.R. SRL, cu

excepția unor mijloace fixe nevândute, având durata de viață expirată,

amortizată integral.

Alte mijloace fixe

vândute către SC R.R. SRL (instalații, tubulatură, atelier mecanic, birou) au

fost utilizate de către SC R. SRL în alte activități.

Prin contractul de

novație din data de 25 martie 2009 SC R.R. SRL a preluat toate drepturile și

obligațiile SC R. SRL ce decurg din convenția de credit 010-2064/CES2-RG/2006

din 14 decembrie 2006, încheiată cu U. Bank SA și din Condițiile speciale de

finanțare nr. 1 din 02 martie 2007 la Contractul de credit datat la 02 martie

2007 încheiat cu B.C. SA, ce viza mijloacelor fixe, iar, ca efect al novației

s-a încheiat actul adițional nr. 2 din 25 martie 2009 la Contractul de cesiune

a creanțelor nr. 010-2064/CESl-RG/2006 din 14 decembrie 2006, prin care SC R.

SRL cesionează băncii U. Bank SA, în vederea garantării obligației de

rambursare a creditului, precum și a dobânzilor, comisioanelor și a celorlalte

costuri aferente, acordate de U. Bank SA lui SC R.R. SRL, toate creanțele sale,

precum și accesoriile acestora, creanțe constând în încasările în RON/sau

valută provenind din relațiile comerciale dintre SC R. SRL și clienții săi,

având calitatea de debitori cedați.

În sfârșit, și în

ceea ce privește personalul de specialitate angrenat în activitatea de

producție radiatoare, după data de 31 ianuarie 2009, data de la care societatea

nu a mai desfășurat activitatea de producție radiatoare, o parte au demisionat,

o parte au fost redistribuiți în alte departamente de activitate, iar pentru o

altă parte a acestuia relațiile contractuale cu angajatorul SC R. SRL s-au

menținut până la expirarea perioadei de preaviz, respectiv 24 iulie 2009, ca

urmare a concedierilor individuale/colective".

Ceea ce este relevant

din punct de vedere al personalului de specialitate, este că, mare parte din

personalul utilizat direct în activitatea de producție radiatoare de către SC

R.R. SRL, provine din personalul care a fost utilizat în aceeași activitate în

perioada anterioară de către SC R. SRL, iar o parte din clienții și furnizorii

SC R. SRL au devenit ulterior înființării SC R.R. SRL clienții, respectiv

furnizorii acesteia.

Prin urmare, Curtea

de Apel a apreciat că susținerea societății potrivit căreia nu ar putea fi

vorba de un transfer de afacere în lipsa transferării și a clientelei, este

neîntemeiată, fiind suficient ca o parte din clienții și furnizorii cedentului

să devină ulterior înființării noii societăți care a preluat o parte din

active, clienții, respectiv furnizorii acesteia, doar în ceea ce privește

segmentul preluat, respectiv producția de radiatoare.

Or, având în vedere

această situație de fapt, în contextul în care SC R. SRL nu a mai desfășurat

începând cu luna februarie 2009, activitatea de producție radiatoare, iar SC

R.R. SRL desfășoară activitate de producție radiatoare din 06 februarie 2009,

utilizând mijloace fixe achiziționate de la SC R. SRL cu factura din 28

februarie 2008, rezultă că, în perioada 06 februarie 2009 - 28 februarie 2009,

SC R. SRL a vândut active aferente desfășurării producției de radiatoare,

constând în materii prime, materiale, materiale auxiliare, materiale pentru

ambalat, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar, mijloace fixe,

care constituie din punct de vedere tehnic, structura capabilă să desfășoare

activitate economică separată, astfel încât, activitatea economică transferată

a permis continuarea ei de către SC R.R. SRL, ceea ce califică această

tranzacție drept transfer de afacere, încadrându-se astfel în prevederile art.

128 alin. (7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Susținerile

reclamantei că rapoartele de inspecție fiscale sunt contradictorii cu privire

la operațiunile fiscale și contabile efectuate de cele 2 societăți în urma

tranzacției respective, în sensul că, în raportul de inspecție fiscală întocmit

cu ocazia controlului efectuat la SC R. SRL, organul de control stabilește ca

vânzătorul SC R. SRL în mod corect a înregistrat sumele reprezentând baza de

impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată, că a evidențiat corect în

deconturile de taxă pe valoarea adăugată aferente perioadei 06 februarie - 31

iulie 2009 și că a achitat corect și la scadență taxa pe valoarea adăugată de

plată, dar nu acordă cumpărătorului, respectiv reclamantei, drept de deducere

pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă, motivând că vânzătorul SC R. SRL

trebuia să nu emită facturi, să nu înregistreze în evidența contabilă taxa pe

valoarea adăugată colectată înscrisă în acestea și nici să o evidențieze în

deconturile de taxa pe valoarea adăugată, nu pot fi reținute.

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 18 septembrie 2009 și înregistrat la organul fiscal sub nr.

2461475 din 18 septembrie 2009, în cadrul controlului încrucișat, inspectorii

fiscali constată situația de fapt, așa cum rezultă din evidențele contabile ale

societății, din situația faptică constatată și din explicațiile reprezentantului

legal, reținând că aceste sume înscrise în facturile menționate au fost

înregistrate corect în jurnalele de vânzări, în balanțele de verificare și

evidențiate în deconturile de TVA, aferente perioadei 06 februarie 2009 - 31

iulie 2009, ca operațiuni contabile, din punct de vedere al regularității

înregistrării unei asemenea operațiuni, fără să aprecieze asupra naturii

operațiunii în sine.

De altfel, nu avem de

a face cu un Raport de inspecție fiscală ci cu un control încrucișat, finalizat

cu un proces-verbal, prin care se constată efectiv situația de fapt, acest

proces-verbal, conducând la finalizarea inspecției fiscale, în ceea ce privește

societatea reclamantă.

Invocarea de către

reclamantă a existenței unor reglementări, cuprinse în Codul fiscal, interpretabile

și lipsurile și echivocitatea multor dispoziții legale, în special cele din

domeniul fiscal, lucru care a pus-o în situația de a interpreta și aplica

aceste dispoziții legale echivoce, de natură să genereze confuzii și

incertitudine, cu privire la procedura transferului de active "efectuat cu

ocazia transferului de active" - în situația vânzării, nu poate fi

reținută, întrucât vânzarea nu s-a efectuat printr-o singură factură, activele

au fost împărțite în mai multe facturi, or nu se poate susține că dispozițiile

art. 155

1

alin. (10) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

privind transferul parțial sau integral de active și prevederile art. 128 alin.

(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, sunt neclare și nici că

reclamantul nu avea cunoștință că ceea s-a transferat de la SC R. SRL la SC

R.R. SRL, nu erau doar bunurile în sine, ci chiar activitatea de producție a

radiatoarelor, cu atât mai mult cu cât, cele două societăți aveau administrator

în persoana aceleiași persoane.

De asemenea, susținerea

că, prin facturarea bunurilor comercializate între cele două societăți, Statul

Român nu a suferit niciun prejudiciu în sensul că R. SRL, vânzătorul, a virat

la bugetul de stat TVA aferentă tranzacțiilor, iar reclamanta a exercitat

dreptul de deducere, a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată,

întrucât reclamanta a solicitat dreptul de deducere a unei sume cu titlu de TVA

pentru care nu avea dreptul la deducere, având posibilitatea să-și recupereze

TVA nedeductibil de la SC R. SRL, prin corecția facturilor emise în mod eronat

cu TVA, întocmirea documentului specific reglementat de art. 155

1

alin. (10) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și restituirea taxei

achitate în baza facturilor incorecte.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, SC R.R. SRL, a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. S-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestor

critici, recurenta-reclamantă a invocat faptul că în timpul soluționării cauzei,

prin H.G. nr. 150 din 23 februarie 2011 au fost aduse precizări cu privire la

aplicarea legii respectiv a dispozițiilor art. 128 alin. (7) C. fisc. prin

introducerea la pct. 6 alin. (10) din norme a clarificărilor pe care instanța

de fond le-a analizat.

Potrivit susținerilor

recurentei-reclamante, aceste precizări se referă tocmai la apărarea și

menținerea dreptului de deducere a TVA-ului de către cumpărător, în cazul

transferului de active, prevăzut de art. 128 alin. (7).

Recurenta-reclamantă

a susținut că instanța de fond nu a analizat aspectele invocate în ce privește

transferul de active în raport de conținutul H.G. nr. 150 din 23 februarie

2011, motiv pentru care această omisiune constituie principala critică

prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Consideră

recurenta-reclamantă că față de prevederile legale invocate și având în vedere

caracterul explicativ al normelor metodologice de aplicare a Titlului VI din C.

fisc., precum și faptul că dispozițiile art. 128 alin. (7) din C. fisc. nu au

suferit modificări, prevederile legale cu privire la transferul de active se

aplicau în același mod și înainte de introducerea la pct. 6 alin. (10) din

norme, a clarificărilor prin H.G. nr. 150 din 23 februarie 2011, invocând în

acest sens o adresă a Ministerului Finanțelor Publice, nr. 421868 din 29

septembrie 2011.

Recurenta-reclamantă

a susținut că, în cauza dedusă judecății, încadrarea sau nu a operațiunilor

efectuate drept transfer de active în sensul art. 128 alin. (7) din C. fisc.

este lipsită de efecte, având în vedere faptul că aceasta a aplicat regimul de

taxare, iar aplicarea lui pentru transferul de active de către persoanele

impozabile nu poate fi sancționată de organele de inspecție fiscală, în sensul

anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar, astfel cum prevăd normele

metodologice de aplicare a textului de lege menționat.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele

expuse în continuare.

Obligațiile fiscale

supuse controlului instanței de contencios administrativ și fiscal pe calea

prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. constau în taxa pe valoarea

adăugată stabilită suplimentar prin Decizia de impunere nr. 162 din 25

septembrie 2009 în valoare de 1.053.392 RON și accesorii în sumă de 142.952 RON

în baza raportului de inspecție fiscală nr. 2461633 din 24 septembrie 2009,

obligații fiscale suplimentare, menținute prin Decizia nr. 253 din 7 iulie 2010

privind soluționarea contestației administrative a recurentei-reclamante.

În esență problema de

drept litigioasă privește deductibilitatea taxei pe valoare adăugată, aferentă

celor 7 facturi prin care au fost efectuate tranzacții între SC R. SRL în

calitate de vânzător și SC R.R. SRL în calitate de cumpărător în legătură cu

care autoritatea fiscală cât și instanța de fond au reținut că

recurenta-reclamantă nu poate beneficia de dreptul de deducere în conformitate

cu dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din C. fisc..

Prima instanță în mod

corect și în acord cu întregul material probator administrat în cauză cât și a

dispozițiilor legale, incidente a apreciat că reclamanta în calitate de

beneficiară a unui transfer de active - astfel cum este acesta definit de

dispozițiile art. 128 alin. (7) din C. fisc., nu poate beneficia de un drept de

deducere.

Potrivit

dispozițiilor art. 126 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu

modificările și completările ulterioare:

"(1) Din punct

de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc

cumulativ următoarele condiții:

a) operațiunile care,

în sensul art. 128 - 130 constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri

sau o prestare de servicii în sfera taxei, efectuate cu plată; […]".

"Art. 128 - (1)

Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri

ca și proprietar.

(7) Transferul

tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia transferului

de active sau, după caz, de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a

vânzării sau ca urmare a unor operațiuni precum divizarea, fuziunea ori ca

aport în natură la capitalul unei societăți, nu constituie livrare de bunuri,

dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor este

considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce privește ajustarea dreptului

de deducere prevăzută de lege."

Potrivit art. 146 -

"(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă

trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) pentru taxa

datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să-i fie

livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să-i fie prestate în

beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în

conformitate cu prevederile art. 155".

Cu privire la

transferul total sau parțial al activelor, dispozițiile pct. 6 alin. (8) din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și

completările ulterioare, prevăd că se consideră transfer parțial de active în

sensul art. 128 alin. (7) din C. fisc. transferul tuturor activelor sau al unei

părți din activele învestite într-o anumită ramură a activității economice,

dacă acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă,

capabilă să efectueze activități economice separate, indiferent dacă este

realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operațiuni precum divizarea,

fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăți.

De asemenea, se

consideră că transferul parțial are loc și în cazul în care bunurile imobile în

care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate ci

realocate altor ramuri ale activității aflate în uzul cedentului.

Potrivit acelorași dispoziții,

pentru ca o operațiune să poată fi considerată transfer de active, în sensul

art. 128 alin. (7) din C. fisc., primitorul activelor trebuie să intenționeze

să desfășoare activitatea economică sau parte din activitatea economică care

i-a fost transferată, să nu lichideze imediat activitatea respectivă și, după

caz, să vândă eventualele stocuri.

Pentru calificarea

unei activități ca transfer de active, nu este relevant dacă primitorul

activelor este autorizat pentru desfășurarea activității care i-a fost

transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva activitate. În

acest sens a fost pronunțată hotărârea Curții Europene de Justiție în cazul

C-497 din 01 - Zita Modes.

Din perspectiva

acestor prevederi legale, rezultă că orice persoană impozabilă are dreptul la

deducerea taxei pe valoare adăugată, doar în cazul livrărilor de bunuri și

prestărilor de servicii achiziționate în folosul operațiunilor sale taxabile

sau a celorlalte categorii de operațiuni care îi dau dreptul la deducere.

În cazul transferului

parțial sau total al activelor unei persoane impozabile, care potrivit

dispozițiilor legale nu constituie o livrare de bunuri conform art. 128 alin.

(7) din C. fisc., nu îi este aplicabil dreptul de deducere al taxei aferente

acestei operațiuni neimpozabile întrucât aceasta nu intră în sfera de aplicare

a taxei pe valoare adăugată.

În speță, astfel cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă SC R.R. SRL

nu poate beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă

achizițiilor de la SC R. SRL, achiziții constând în materii prime, materiale

auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate, produse finite, obiecte de

inventar și mijloace fixe utilizate în producția de radiatoare a vânzătorului

și destinate pentru aceeași activitate, întrucât achizițiile respective

reprezintă un transfer parțial de active, care este neimpozabil conform

dispozițiilor art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

pentru care nu este prevăzută deducerea în conformitate cu prevederile art. 146

alin. (1) lit. a) din C. fisc.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenta-reclamantă potrivit cărora la încadrarea

achizițiilor analizate în dispozițiile art. 128 alin. (7) C. fisc. instanța de

fond ar fi avut în vedere doar Normele metodologice prevăzute de H.G. nr. 1630

din 31 decembrie 2009 fără a analiza și normele metodologice cuprinse în H.G.

nr. 150 din 23 februarie 2011, instanța de control judiciar le apreciază ca

fiind nefondate întrucât, astfel cum rezultă chiar din adresa din 29 septembrie

2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice invocată de recurentă, prevederile

art. 128 alin. (7) din C. fisc. cu privire la transferul de active nu au fost

modificate și se aplicau în același mod și înainte de introducerea

clarificărilor de la pct. 6 alin. (10) din norme prin H.G. nr. 150/2011.

Nefondate sunt și

criticile recurentei-reclamante potrivit cărora indiferent de încadrarea sau nu

a operațiunilor drept transfer de active, în sensul art. 128 alin. (7) din C.

fisc., aceasta ar fi lipsită de efecte întrucât recurenta a aplicat regimul de

taxare iar aplicarea acestuia nu poate fi sancționată cu anularea dreptului de

deducere întrucât conform normelor metodologice invocate respectiv pct. 6 alin.

(10) din H.G. nr. 150/2011, aplicarea regimului de taxare pentru transferul de

active de către persoanele impozabile nu va fi sancționată de către organele

fiscale în sensul anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar decât în

situația în care operațiunile respective sunt taxabile prin efectul legii sau

prin opțiune, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Pe de altă parte,

recurenta-reclamantă are posibilitatea legală de a-și recupera TVA-ul

nedeductibil de la cedentul afacerii SC R. SRL, astfel cum s-a menționat atât

în Decizia nr. 253 din 07 iulie 2010 privind soluționarea contestației sale cât

și prin sentința instanței de fond, solicitându-i acestuia corecția facturilor

emise eronat cu TVA, întocmirea documentului prevăzut de art. 155

1

alin. (10) din C. fisc. și restituirea taxei achitate în baza facturilor

incorecte.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința instanței de fond este

legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul

formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC R.R. SRL împotriva Sentinței civile nr. 4738 din 15 iulie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN