ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC V.T.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 6, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-S6 1 din 07 ianuarie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în sumă de 1.516.268 RON, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 și a raportului de inspecție fiscală încheiat de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 la data de 07 ianuarie 2011. În motivarea acțiunii, reclamanta a prezentat situația de fapt potrivit căreia, în vederea soluționării cererii sale privind rambursarea de TVA în cuantum de 461.853 RON, conform decontului de TVA cu sold negativ înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 sub nr. 497655 din 16 iulie 2010, în perioada 23 septembrie 2010-06 ianaurie 2011, inspectorii fiscali din cadrul A.F.P.

Sector 6 au efectuat o activitate de inspecție fiscală parțială cu privire la TVA solicitat la rambursare, perioada verificată fiind 31 ianuarie 2007-30 iunie 2010. Societatea reclamantă a susținut că sunt îndeplinite condițiile formale impuse atât de art. 215 C. proc. fisc., cât și de art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Argumentând într-o manieră detaliată încălcarea de către organele fiscale a normelor referitoare la taxa pe valoare adăugată și invocând Recomandarea R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei în anul 1989, jurisprudenta Curții Europene de Justiție și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a susținut că există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrativ-fiscale contestate.

În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, societatea reclamantă a arătat că executarea deciziei de impunere ar conduce la imposibilitatea desfășurării activității economice pentru care a fost înființată societatea, determinând crearea unei situații economice și financiare mult mai grele decât situația actuală care este oricum dificilă având în vedere criza existentă pe piața imobiliară și faptul că băncile sunt reticente în a finanța dezvoltarea unor noi centre comerciale. Totodată, reclamanta a invocat lipsa veniturilor pentru plata obligațiilor fiscale suplimentare, arătând că o eventuală executare ar lipsi-o de fondurile minime pentru onorarea serviciilor contractate în vederea continuării investițiilor.

2. Motărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3194 din 03 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC V.T. SRL, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și a dispus suspendarea deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 737 din 19 octombrie 2007, imobilul compus din teren intravilan și construcții industriale aflate pe acesta, în vederea construirii unui centru comercial și exploatării acestuia, iar inspectorii fiscali au apreciat că reclamanta nu are drept de deducere a TVA aferentă prețului plătit pentru achiziția construcțiilor, întrucât societatea nu a intenționat utilizarea, ci demolarea acestor construcții. Examinând dispozițiile legale incidente în cauza dedusă judecății, respectiv art. 14, art. 2 lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004, art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la 1 ianuarie 2007, pct. 1.2 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, aprobată prin H.G.

nr. 28/2008, precum și prevederile H.G. nr. 1618/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., prima instanță a apreciat ca fiind aparent valabile argumentele de nelegalitate expuse de reclamantă. Astfel, în ceea ce privește achiziționarea imobilului compus din teren și construcții, Curtea a reținut că scopul achiziționării acestor construcții este strâns legat și subsumat celui final, de construire și exploatare a centrului comercial și, întrucât valoarea de cumpărare a terenului este superioară valorii clădirilor achiziționate, clădirile vor urma regimul terenului din perspectiva TVA, având un caracter accesoriu. Referitor la suma de 215.213 RON aferentă facturii reprezentând „cheltuieli suplimentare”, instanța de fond a constatat că este îndeplinită condiția justificării cererii de suspendare sub aspectul aparenței de nelegalitate.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, prima instanță a reținut apărările reclamantei, constatând faptul că, prin executarea creanței, reclamanta s-ar afla în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea economică pentru care a fost înființată. La pronunțarea soluției, prima instanță a avut în vedere și Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

3. Recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 304 pct. 9, precum și 304 1 C. proc. civ. Ambele recurente au redactat memorii ample de recurs în cuprinsul cărora au prezentat istoricul cauzei și argumentele avute în vedere la emiterea actelor administrativ fiscale vizate de cererea de suspendare.

Sistematizând criticile formulate împotriva sentinței, Înalta Curte reține că acestea privesc: - nemotivarea sentinței; au fost ignorate toate argumentele pârâtelor; - lipsa oricăror elemente care să susțină cazul bine justificat; în realitate instanța a soluționat chiar fondul pricinii, tranșând aspectele litigioase, cu nesocotirea intenției reale a cumpărătorului; - nedovedirea pagubei iminente; nu s-a probat că s-ar fi început executarea silită, lipsesc înscrisuri referitoare la cifra de afaceri, obligațiile contractuale, etc. 4. Apărările formulate de SC V.T. SRL Prin concluziile scrise depuse în ședința de dezbateri, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și toate considerentele primei instanțe.

În plus, intimata a mai arătat că la nivelul aparenței dreptului, nu poate fi înlăturată apărarea referitoare la scopul achiziției terenului și construcției, fiind evident că demolarea acesteia din urmă era obligatorie pentru realizarea obiectului de activitate al societății comerciale, situație în care TVA era deductibilă integral. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă SC V.T.

SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-S61 din 7 ianuarie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în cuantum de 1.516.268 RON, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 și a raportului de inspecție fiscală al aceleiași emitente, cu aceeași dată. Prima instanță, verificând condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și luând act de consemnarea cauțiunii în cuantum de 75.813 RON, a ajuns la concluzia că cererea de suspendare de față este fondată.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de recurs, care, fără a antama fondul cauzei, constată că la dosar există dovezi consistente de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrativ fiscale, iar în privința pagubei iminente, pe lângă argumentele Curții de apel, trebuie avut în vedere și faptul că intimata are un singur obiect de activitate, strâns legat de exploatarea centrului comercial pe care intenționează să îl edifice pe terenul achiziționat, că nu a realizat încă profit din această activitate și, deci, indisponibilizarea sumei în discuție ar bloca accesul la finanțarea bancară și, prin aceasta, investiția propriu-zisă. Răspunzând în concret criticilor formulate de recurente, instanța de recurs retine următoarele: Referitor la motivarea hotărârii Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea efectivă a argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția. Verificând susținerile recurentelor, potrivit cărora instanța a analizat fondul cauzei iar nu cererea de suspendare a executării cu care era învestită, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de suport, întrucât la paginile 10 și 11 ale sentinței sunt examinate cele două condiții impuse de lege pentru acordarea suspendării.

În procedura sumară reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi tranșate aspectele de fond referitoare la legalitatea actului administrativ, însă pentru a lămuri elementele cerute de art. 2 lit. t) din lege pentru existența cazului bine justificat este obligatorie „pipăirea” fondului, fără de care nu este posibilă identificarea unor „împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Referitor la cazul bine justificat Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data 19 octombrie 2007, intimata a achiziționat un imobil conipus din teren și construcții, în scopul de a-l utiliza „în folosul unor operațiuni taxabile”, circumscriindu-se astfel ipotezei reglementate de art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Recurentele au contestat scopul achiziționării construcțiilor, analizându-l distinct de cel al terenului pe care sunt edificate, considerând că scopul dobândirii lor a vizat exclusiv demolarea, deci nu desfășurarea unor operațiuni taxabile. Prima instanță a argumentat coerent la nivelul aparenței, că nu se poate ignora caracterul accesoriu al construcțiilor în raport cu terenul, criteriul valoric fiind determinant și, ca atare, regimul fiscal ar trebui să fie același. În același sens sunt și dispozițiile pct. 1.2 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții aprobată prin H.G. nr. 28/2008, potrivit căreia în amenajarea terenului „se includ cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului și care constau în demolări, demontări, dezafectări”.

Recurentele nu indică temeiul legal în baza căruia afirmă că pentru a avea drept de deducere a TVA intimata ar fi trebuit să utilizeze construcțiile cumpărate, câtă vreme, necontestat, acestea erau construcții industriale, proiectate pentru a fi utilizate în activitatea de producție a societății care a vândut imobilul, nefiind corespunzătoare activității de închiriere de spații comerciale pentru care a fost înființată intimata. Prin urmare, din punct de vedere fiscal, demolarea construcțiilor în discuție nu poate fi privită izolat, ci ea trebuie analizată în contextul întregii operațiuni economico-juridice. De altfel, cel puțin la nivel de aparență, raționamentul recurentelor nu a fost consecvent, câtă vreme, în privința prestărilor de servicii efectuate cu demolarea clădirilor s-a recunoscut dreptul de deducere a TVA.

Referitor la pagubă iminentă ș i în această privință soluția primei instanțe este la adăpost de orice critică. Într-adevăr, valoarea foarte ridicată a creanței ar bloca întreaga activitate a intimatei, în condițiile în care, potrivit bilanțului aferent anilor 2007-2010, intimata nu a realizat venituri. De altfel, chiar în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, la „evoluția cifrei de afaceri” s-a reținut că societatea a înregistrat pierderi în toată perioada supusă inspecției fiscale. În fine, susținerea recurentei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 în sensul că nu s-a probat începerea executării silite este vădit nefondată, câtă vreme actele administrativ fiscale sunt executorii, iar prin somația nr. 608 din 2 martie 2011, intimatei i s-a adus la cunoștință demararea procedurii de executare silită.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București împotriva sentinței civile nr. 3194 din 3 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.