ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamanta SC V.T. SRL a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice

Sector 6, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-S6 1 din 07

ianuarie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală în sumă de 1.516.268 RON, emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 și a

raportului de inspecție fiscală încheiat de Administrația Finanțelor Publice a

Sectorului 6 la data de 07 ianuarie 2011.

În motivarea acțiunii, reclamanta a prezentat

situația de fapt potrivit căreia, în vederea soluționării cererii sale privind rambursarea

de TVA în cuantum de 461.853 RON, conform decontului de TVA cu sold negativ înregistrat

la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 sub nr. 497655 din 16 iulie 2010,

în perioada 23 septembrie 2010-06 ianaurie 2011, inspectorii fiscali din cadrul

A.F.P. Sector 6 au efectuat o activitate de inspecție fiscală parțială cu privire

la TVA solicitat la rambursare, perioada verificată fiind 31 ianuarie 2007-30

iunie 2010.

Societatea reclamantă a susținut că sunt

îndeplinite condițiile formale impuse atât de art. 215 C. proc. fisc., cât și de

art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Argumentând într-o manieră detaliată încălcarea

de către organele fiscale a normelor referitoare la taxa pe valoare adăugată și

invocând Recomandarea R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei în anul 1989, jurisprudenta Curții Europene de Justiție și a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, reclamanta a susținut că există o îndoială serioasă asupra

legalității actelor administrativ-fiscale contestate.

În ceea ce privește iminența producerii

unei pagube, societatea reclamantă a arătat că executarea deciziei de impunere ar

conduce la imposibilitatea desfășurării activității economice pentru care a fost

înființată societatea, determinând crearea unei situații economice și financiare

mult mai grele decât situația actuală care este oricum dificilă având în vedere

criza existentă pe piața imobiliară și faptul că băncile sunt reticente în a finanța

dezvoltarea unor noi centre comerciale. Totodată, reclamanta a invocat lipsa veniturilor

pentru plata obligațiilor fiscale suplimentare, arătând că o eventuală executare

ar lipsi-o de fondurile minime pentru onorarea serviciilor contractate în vederea

continuării investițiilor.

Prin sentința civilă nr. 3194 din 03 mai

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de reclamanta SC V.T. SRL, în contradictoriu cu Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București și Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și a dispus suspendarea

deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanta a achiziționat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 737 din 19 octombrie 2007, imobilul compus din teren intravilan și construcții

industriale aflate pe acesta, în vederea construirii unui centru comercial și exploatării

acestuia, iar inspectorii fiscali au apreciat că reclamanta nu are drept de deducere

a TVA aferentă prețului plătit pentru achiziția construcțiilor, întrucât societatea

nu a intenționat utilizarea, ci demolarea acestor construcții.

Examinând dispozițiile legale incidente

în cauza dedusă judecății, respectiv art. 14, art. 2 lit. t) și lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la 1

ianuarie 2007, pct. 1.2 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru

obiective de investiții și lucrări de intervenții, aprobată prin H.G. nr. 28/2008,

precum și prevederile H.G. nr. 1618/2008 privind modificarea Normelor metodologice

de aplicare a C. fisc., prima instanță a apreciat ca fiind aparent valabile argumentele

de nelegalitate expuse de reclamantă.

Astfel, în ceea ce privește achiziționarea

imobilului compus din teren și construcții, Curtea a reținut că scopul achiziționării

acestor construcții este strâns legat și subsumat celui final, de construire și

exploatare a centrului comercial și, întrucât valoarea de cumpărare a terenului

este superioară valorii clădirilor achiziționate, clădirile vor urma regimul terenului

din perspectiva TVA, având un caracter accesoriu.

Referitor la suma de 215.213 RON aferentă

facturii reprezentând „cheltuieli suplimentare”, instanța de fond a constatat că

este îndeplinită condiția justificării cererii de suspendare sub aspectul aparenței

de nelegalitate.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente,

prima instanță a reținut apărările reclamantei, constatând faptul că, prin executarea

creanței, reclamanta s-ar afla în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea

economică pentru care a fost înființată.

La pronunțarea soluției, prima instanță

a avut în vedere și Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului

de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea imediată

și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate

poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe

care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Administrația Finanțelor Publice

a Sectorului

6 București

Împotriva acestei sentințe au formulat

recurs, în termenul legal, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București și Administrația

Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 304 pct. 9, precum și 304

1

C. proc. civ.

Ambele recurente au redactat memorii ample

de recurs în cuprinsul cărora au prezentat istoricul cauzei și argumentele avute

în vedere la emiterea actelor administrativ fiscale vizate de cererea de suspendare.

Sistematizând criticile formulate împotriva

sentinței, Înalta Curte reține că acestea privesc:

- nemotivarea sentinței; au fost ignorate

toate argumentele pârâtelor;

- lipsa oricăror elemente care să susțină

cazul bine justificat; în realitate instanța a soluționat chiar fondul pricinii,

tranșând aspectele litigioase, cu nesocotirea intenției reale a cumpărătorului;

- nedovedirea pagubei iminente; nu s-a

probat că s-ar fi început executarea silită, lipsesc înscrisuri referitoare la cifra

de afaceri, obligațiile contractuale, etc.

Prin concluziile scrise depuse în ședința

de dezbateri, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și

toate considerentele primei instanțe.

În

plus, intimata a mai arătat că la nivelul aparenței dreptului,

nu poate fi înlăturată apărarea referitoare la scopul achiziției terenului și construcției,

fiind evident că demolarea acesteia din urmă era obligatorie pentru realizarea obiectului

de activitate al societății comerciale, situație în care TVA era deductibilă integral.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise,

cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Intimata-reclamantă SC V.T. SRL a învestit

instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei

de impunere nr. F-S61 din 7 ianuarie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală în cuantum de 1.516.268 RON, emisă de Agenția

Națională de Administrare

Fiscală

- Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 și a raportului de inspecție fiscală

al aceleiași emitente, cu aceeași dată.

Prima instanță, verificând condițiile prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și luând act de consemnarea cauțiunii

în cuantum de 75.813 RON, a ajuns la concluzia că cererea de suspendare de față

este fondată.

Această concluzie este împărtășită și de

instanța de recurs, care, fără a antama fondul cauzei, constată că la dosar există

dovezi consistente de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actelor

administrativ fiscale, iar în privința pagubei iminente, pe lângă argumentele Curții

de apel, trebuie avut în vedere și faptul că intimata are un singur obiect de activitate,

strâns legat de exploatarea centrului comercial pe care intenționează să îl edifice

pe terenul achiziționat, că nu a realizat încă profit din această activitate și,

deci, indisponibilizarea sumei în discuție ar bloca accesul la finanțarea bancară

și, prin aceasta, investiția propriu-zisă.

Răspunzând în concret criticilor formulate

de recurente, instanța de recurs retine următoarele:

Referitor la motivarea hotărârii

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea

adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt,

încadrarea în drept, examinarea efectivă a argumentelor părților, punctul de vedere

al instanței față de argumentele relevante și, nu în ultimul rând, raționamentul

logico-juridic care a fundamentat soluția.

Verificând susținerile recurentelor, potrivit

cărora instanța a analizat fondul cauzei iar nu cererea de suspendare a executării

cu care era învestită, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de suport,

întrucât la paginile 10 și 11 ale sentinței sunt examinate cele două condiții impuse

de lege pentru acordarea suspendării.

În procedura sumară reglementată de

art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi tranșate aspectele de fond referitoare

la legalitatea actului administrativ, însă pentru a lămuri elementele cerute de

art. 2 lit. t) din lege pentru existența cazului bine justificat este obligatorie

„pipăirea” fondului, fără de care nu este posibilă identificarea unor „împrejurări

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ”.

Referitor la cazul bine justificat

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat

la data 19 octombrie 2007, intimata a achiziționat un imobil conipus din teren și

construcții, în scopul de a-l utiliza „în folosul unor operațiuni taxabile”, circumscriindu-se

astfel ipotezei reglementate de art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc.

Recurentele au contestat scopul achiziționării

construcțiilor, analizându-l distinct de cel al terenului pe care sunt edificate,

considerând că scopul dobândirii lor a vizat exclusiv demolarea, deci nu desfășurarea

unor operațiuni taxabile.

Prima instanță a argumentat coerent la

nivelul aparenței, că nu se poate ignora caracterul accesoriu al construcțiilor

în raport cu terenul, criteriul valoric fiind determinant și, ca atare, regimul

fiscal ar trebui să fie același.

În

același sens sunt și dispozițiile pct. 1.2 din Metodologia

privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de

intervenții aprobată prin H.G. nr. 28/2008, potrivit căreia în amenajarea terenului

„se includ cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului

și care constau în demolări, demontări, dezafectări”.

Recurentele nu indică temeiul legal în

baza căruia afirmă că pentru a avea drept de deducere a TVA intimata ar fi trebuit

să utilizeze construcțiile cumpărate, câtă vreme, necontestat, acestea erau construcții

industriale, proiectate pentru a fi utilizate în activitatea de producție a societății

care a vândut imobilul, nefiind corespunzătoare activității de închiriere de spații

comerciale pentru care a fost înființată intimata. Prin urmare, din punct de vedere

fiscal, demolarea construcțiilor în discuție nu poate fi privită izolat, ci ea trebuie

analizată în contextul întregii operațiuni economico-juridice.

De altfel, cel puțin la nivel de aparență,

raționamentul recurentelor nu a fost consecvent, câtă vreme, în privința prestărilor

de servicii efectuate cu demolarea clădirilor s-a recunoscut dreptul de deducere

a TVA.

Referitor la pagubă iminentă ș

i în această privință soluția primei instanțe

este la adăpost de orice critică.

Într-adevăr, valoarea foarte ridicată a

creanței ar bloca întreaga activitate a intimatei, în condițiile în care, potrivit

bilanțului aferent anilor 2007-2010, intimata nu a realizat venituri. De altfel,

chiar în

cuprinsul raportului

de inspecție fiscală, la „evoluția cifrei de afaceri” s-a reținut că societatea

a înregistrat pierderi în toată perioada supusă inspecției fiscale.

În fine, susținerea recurentei Administrația

Finanțelor Publice a Sectorului 6 în sensul că nu s-a probat începerea executării

silite este vădit nefondată, câtă vreme actele administrativ fiscale sunt executorii,

iar prin somația nr. 608 din 2 martie 2011, intimatei i s-a adus la cunoștință demararea

procedurii de executare silită.

de recurs

Pentru considerentele expuse în decizie,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

se vor respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Administrația Finanțelor

Publice a Sectorului 6 București împotriva sentinței civile nr. 3194 din 3 mai 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

14 octombrie 2011.