ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5231/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5231/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

contestației în anulare.

Prin Decizia nr. 2354 din 15 mai 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respins recursul declarat de SC G.A. SRL Șcheia împotriva Sentinței nr. 27 din

26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat. Totodată, Înalta Curte a admis recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în

numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor, precum și pentru Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală, împotriva

aceleiași sentințe. S-a dispus modificarea în parte sentința atacată în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC G.A. SRL Șcheia în

integralitatea sa.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Înalta Curte a reținut cu referire la recursul

recurentei-reclamante SC G.A. SRL, că societatea a învestit instanța de

contencios administrativ cu cererea de anulare a actelor administrativ fiscale,

respectiv Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală din 9 februarie 2009, întocmită în baza

raportului de inspecție fiscală din 6 februarie 2009, precum și a Deciziei nr.

39 din 4 mai 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului

Suceava, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în procedura

administrativă formulată împotriva actelor sus-menționate, cu consecința

menținerii obligațiilor suplimentare de plată în sarcina recurentei, în sumă de

706.423 RON, din care 664.921 RON valoare accize și majorări de întârziere

aferente de 41.502 RON.

S-a mai reținut că

prima instanță a admis numai în parte acțiunea reclamantei, dispunând anularea

parțială a actelor contestate, respectiv numai în ceea ce privește obligația de

plată a sumei de 20.783 RON reprezentând accize pentru 1.720 litri băutură

"vișine la macerat", de asemenea menționată distinct în actele de

control.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs și anume acela că instanța de fond ar fi făcut o greșită

interpretare și aplicare a prevederilor Regulamentului CEE nr. 2658/97,

modificat prin Regulamentul CE nr. 1214/2007 precum și a prevederilor codului

fiscal, privitoare la încadrarea tarifară a băuturilor marca "V."

produse de societatea reclamantă, Înalta Curte a apreciat că prima instanță a

realizat în cauză o interpretare corectă a prevederilor legale incidente, în

contextul analizării tuturor elementelor de fapt dar și de drept prezentate de

toate părțile.

Astfel, instanța de

fond a reținut că organele de control vamal în mod corect au stabilit prin

actele întocmite că societatea datorează accize în sumă de 644.138 RON pentru

perioada mai 2008 - iunie 2008, considerând că produsele obținute și

comercializate nu reprezintă produse intermediare pentru care acciza este de

51,08 euro/hl de produs, ci se încadrează la poziția NC 2208 "alcool

etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80% vol; distilate, rachiuri,

lichioruri și alte băuturi spirtoase" pentru care acciza este de 750

euro/hl de produs.

De altfel, s-a

reținut, problema legală ce s-a impus a fi dezlegată în cauză și căreia prima

instanță i-a conferit o soluție justă, este aceea de a determina dacă produsele

livrate de societatea reclamantă în perioada mai 2008 - iunie 2008 se

încadrează în categoria "alcool etilic" sau la "produse

intermediare".

În acest sens,

instanța de fond pornind de la constatările expertului ce a întocmit raportul

tehnic în cauză, chiar în condițiile în care concluziile acestuia nu au fost

reținute în mod argumentat, raportat la textele legale aplicabile, a arătat că

băuturile alcoolice, de tipul celor în discuție (e.g. V. cu aromă de votcă 22,

V. cu aromă de rom 22, V. cu aromă mere, etc.) la care cea mai mare parte din

alcoolul conținut este alcoolul etilic distilat nu pot fi clasificate pe

pozițiile 2204, 2205 sau 2206 deoarece nu prezintă caracterul de băutură

fermentată, impunându-se clasificarea lor la poz. 2208, ce reprezintă alcool

etilic, conform art. 173 C. fisc.

Înalta Curte a

reținut că potrivit regulilor generale pentru interpretarea sistemului

armonizat, în speță Regula 3 b) folosită în cazul produselor amestecate, precum

și raportat la Notele explicative de la Capitolul 22 din Nomenclatura

combinată, având în vedere specificațiile tehnice pentru prepararea și

îmbutelierea sortimentelor de băuturi marca "V." și rețetele de

fabricație, rezultă că băuturile alcoolice menționate în Raportul de expertiză,

se încadrează la codul tarifar NC 2208, ceea ce conform art. 173 din C. fisc.,

reprezintă alcool etilic.

A fost invocată

prevederea art. 173 alin. (1) lit. a) potrivit căruia prin alcool etilic se

înțeleg "toate produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește

1,2% în volum și care sunt încadrate la codurile NC 2207 și 2208".

S-a constatat că în

aceeași Regula nr. 3 lit. b) a Regulamentului CE nr. 2658/1987 al Consiliului

din 27 iulie 1987 se stipulează în sensul următor: "caracterul esențial

este dat de natura componentelor, respectiv de ponderea de alcool etilic de

fermentație și alcool etilic distilat".

Înalta Curte a

apreciat relevantă în combaterea acestei critici și împrejurarea, neconstatată

de altfel, că la stabilirea încadrării tarifare autoritatea vamală a avut în

vedere nu numai reglementările legale dar și rețetele de fabricație furnizate

chiar de societatea recurentă, din cuprinsul cărora rezultă că 1.000 litri de

băutură conțin 220 l (respectiv 180) alcool pur, din care 203 l (respectiv 163

litri) sunt alcool etilic distilat iar restul de 17 litri sunt alcool etilic de

fermentație (provenit din vin).

Au fost considerate

nefondate și criticile vizând înlăturarea de către prima instanță a

concluziilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză,

reținându-se că judecătorul fondului a motivat și învederat într-o manieră

amplă și concludentă rațiunile pentru care nu reține concluziile expertului de

specialitate.

O atare critică nu a

fost primită, concluzia primei instanțe fiind apreciată pe deplin judicioasă în

condițiile în care s-a arătat, chiar în cuprinsul raportului de expertiză, că

procentul de participare din concentrația alcoolică totală dat de materia primă

obținută prin distilare (alcool 96%) este de 90,57% - 92,26%, rezultând astfel

că materia primă ce conferă caracterul esențial al produselor este alcoolul 960

obținut prin distilare.

S-a constatat

nefondată și critica vizând faptul că societatea recurentă a produs și a

comercializat produse intermediare în mod legal, în baza autorizației obținute

de la Comisa pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor

armonizate, potrivit cu care produsele în discuție au fost încadrate ca

"produse intermediare" și nu ca "băuturi spirtoase",

reținându-se că recurenta acordă respectivului proces-verbal valențe ce nu pot

fi susținute, în condițiile în care, prin actul arătat s-a constatat numai

îndeplinirea condițiilor pentru completarea autorizației de antrepozit fiscal

autorizat pentru băuturi alcoolice, cu o nouă activitate și anume cea de

producere a produselor intermediare, fără însă a se menționa, expressis verbis,

că potrivit noilor încadrări tarifare, produsele comercializate în anul 2008 ar

fi fost produse intermediare.

În ceea ce privește

recursurile declarate de autoritățile pârâte, instanța de recurs a constatat

întemeiate criticile recurentelor-pârâte vizând netemeinicia cererii și

respectiv a soluției primei instanțe de anulare a actelor administrativ fiscale

în ceea ce privește accizele în sumă de 20.783 RON aferente cantității de 1.720

litri, respectiv băutură spirtoasă "vișine la macerat".

S-a reținut că prin

Decizia ÎCCJ nr. 5060 din 17 noiembrie 2010 s-a statuat irevocabil asupra

respingerii cererii reclamantei de anulare a Deciziei nr. 131/2008 a ANAF ca și

a Deciziei nr. 095/2008 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor, de revocare a

autorizației de antrepozit fiscal din 24 martie 2004 deținută de contestatoare,

unul dintre motivele care au condus la o atare decizie fiind chiar deținerea

fără documente justificative a cantității de 1.720 litri băutură spirtoasă

"vișine la macerat", respectiv 82560 D.

Astfel, prin

respectiva decizie Înalta Curte a reținut, cu putere de lucru judecat, că

potrivit certificatului de analiză din 9 iulie 2008 emis de Laboratorul Vamal

Central din cadrul Autorității Națională a Vămilor siropul de vișine alcoolizat

este băutură alcoolică, produs accizabil conform art. 163 din C. fisc., cu

referire la art. 162 lit. e) din același cod (alcool etilic), cu referire la

Regulamentul CE nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 cu privire la nomenclatura

tarifară și la tariful vamal comun de la 19 octombrie 1992.

Drept urmare, în

considerarea aspectelor tranșate anterior, în mod irevocabil, de instanțele de

judecată, cu referire la aceeași cantitate de 1.720 litri sirop de vișine

alcoolizat, Înalta Curte a apreciat că nu mai putea fi primită susținerea

recurentei în sensul că nu datorează accize și pentru aceasta.

anulare

Împotriva Deciziei

nr. 2354 din 15 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost formulată contestației în anulare de

SC G.A. SRL, invocând ca temei legal dispozițiile art. 318 din C. proc. civ.

În motivarea

contestației în anulare potrivit art. 318 teza I din C. proc. civ., în esență,

se susține că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli

materiale constând în faptul că instanța a omis să observe că anumite

înscrisuri/documente ce au fost depuse la dosar, cum ar fi autorizația de

antrepozit fiscal din 24 martie 2004, modificată, adresa nr. x/2009, nr.

y/2007, procesul-verbal din 27 iunie 2007, certificatul din 19 decembrie 2007,

adresa nr. z/2008, nr. w/2008, Decizia nr. 447/2008 etc.

Se menționează și

faptul că în cuprinsul deciziei contestate nu s-a ținut seama și nici nu s-a

făcut vorbire de înscrisurile depuse și de notele de ședință, esențiale în

formarea raționamentului instanței cu privire la legalitatea activității

desfășurată de contestatoare și care ar fi putut conduce fie la modificarea,

fie la casarea sentinței recurate.

De asemenea, în

argumentarea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza a II-a din C. proc. civ., se arată că instanța de recurs nu a analizat

toate motivele și apărările invocate în susținerea căii de atac, fapt ce a

atras o greșită soluționare a cauzei.

În opinia

contestatoarei, instanța de recurs prin omisiunea de a cerceta pe larg

argumentele și apărările sale privind respectarea dispozițiilor legale în

vigoare incidente cauzei, a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, astfel că se impune admiterea contestației în

anulare.

Intimatele D. Iași și

DG. Suceava au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației

în anulare și menținerea deciziei contestate, combătând argumentele

contestatoarei și susținând, în esență, că instanța de recurs a avut în vedere

toate probele existente la dosarul cauzei și a analizat toate motivele de

recurs, motivând corespunzător soluția pronunțată.

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

asupra contestației în anulare.

Înalta Curte

analizând contestația în anulare formulată, apreciază că aceasta este

neîntemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Conform art. 318

alin. (1) teza I din C. proc. civ., "hotărârile instanței de recurs mai

pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale".

După cum se constată,

în argumentarea acestui motiv al contestației în anulare, contestatoarea

menționează greșeli de judecată ale instanței de recurs datorită faptului că nu

a dat eficiența dorită de aceasta înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și

enumerate, situație ce a influențat negativ concluzia instanței de recurs cu

privire la legalitatea Sentinței nr. 27/2011 a Curții de Apel Suceava și a

actelor administrative-fiscale contestate.

Este știut că,

potrivit art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., contestația în anulare,

este o cale de atac extraordinară instituită de legiuitor pentru remedierea

unor greșeli materiale de ordin procesual, care au determinat pronunțarea unei

soluții eronate.

Or, în cauză,

contestatoarea invocă greșeli de judecată, de interpretare a probelor, care nu se

circumscriu noțiunii de "greșeală materială", astfel că nu sunt

întrunite în cauză cerințele impuse de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc.

civ.

De asemenea, nu poate

fi reținută incidența în cauză nici a prevederilor art. 318 alin. (1) teza a

II-a din C. proc. civ., care prevăd că: "hotărârea instanței de recurs mai

poate fi atacată cu contestație când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală, să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau de casare".

După cum se constată,

recursul contestatoarei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

din C. proc. civ.

În cuprinsul

contestației în anulare, contestatoarea susține că instanța de recurs nu a

cercetat/analizat apărările privind respectarea dispozițiilor legale în

vigoare, fără a se indica/argumenta care motiv de recurs nu a fost cercetat.

Din considerentele

Deciziei 2354 din 15 mai 2012 recurate, care constituie obiectul contestației

în anulare, rezultă faptul că instanța de recurs a analizat criticile aduse de

recurenta-contestatoare sentinței recurate din perspectiva motivelor de recurs

invocate.

Chiar în situația în

care nu s-a răspuns tuturor argumentelor recurentului, este suficient ca

instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit motivul de

recurs nefondat.

În literatura și

practica judiciară, se face constat deosebirea între motivele de casare și

argumentele arătate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 alin. (1)

teza a II-a din C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul

din motivele de casare invocate în termen de către recurentă iar nu argumentele

de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate

sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs,

este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui

motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun.

Potrivit susținerile

din motivarea contestației în anulare se dorește în realitate, o rejudecare a

recursului.

Prin urmare, este

neîntemeiată contestația în anulare formulată.

De altfel, această

soluție este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui

proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și

irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în

anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci

trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O

cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța

a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit

legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent

subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea

principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri

definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil,

reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03

Hotărârea din 29 iulie 2008).

În concluzie

avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 318 din C. proc. civ., astfel că urmează a fi

respinsă contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de SC G.A. SRL Scheia împotriva Deciziei nr. 2354 din 15

mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2013.

Procesat de GGC - CL