ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2028/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, în principal:

1.1. anularea în parte a Deciziei nr. 33/2011 și a constatărilor corespunzătoare din Raportul de inspecție fiscală nr. 5219772/2011 în ceea ce privește:

a) impozitul pe profit în suma de 23.593 RON, precum și accesoriile (majorări de întârziere) în suma de 25.759 RON. S-a contestat și neacceptarea deductibilității unor cheltuieli, respectiv reducerea pierderii fiscale în anul 2007 cu suma de 488.731 RON, în anul 2008 cu suma de 148.963 RON și în anul 2009 cu suma de 2.411.983 RON.

b) impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți în sumă de 2.480 RON, precum și accesoriile aferente;

c) taxa pe valoare adăugată cu privire la:

i. suma de 1.798.914 RON, reprezentând ajustarea de către organele de inspecție fiscală a TVA dedusă în legătură cu avansurile achitate de Societate către SC B. SRL, pentru apartamentele din complexul rezidențial "C.", în urma executării de către societate a scrisorilor de garanție bancară emise de către vânzător, precum și anularea accesoriilor aferente.

ii. recalcularea debitului reprezentând TVA de plată și a accesoriilor de întârziere aferente, luând în considerare suma de 2.150.944 RON, care a fost achitată de Societate;

iii. accesoriile de întârziere în sumă de 2.516.252 RON, calculate de organele de inspecție fiscală cu privire la TVA și dispunerea recalculării acestora, având în vedere atât ajustarea eronat efectuată în legătură cu avansurile achitate de Societate către SC B. SRL, precum și plățile efectuate de Societate cu privire la TVA în sumă de 2.150.944 RON.

1.2. anularea Dispoziției de măsuri nr. 5219773/2011 prin care s-a dispus reducerea pierderii fiscale și depunerea de declarații rectificative la impozitul pe profit pe anii 2007, 2008 și 2009.

În subsidiar, obligarea pârâtelor la soluționarea contestației fiscale înregistrată de subscrisa la data de 6 ianuarie 2012.

În motivarea în fapt a contestației, reclamanta susține în esență, în ceea ce privește nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate, cu privire la impozitul pe profit, faptul că echipa de inspecție fiscală a stabilit că societatea nu a calculat corect diferențele de curs aferente împrumuturilor în valută acordate de entități nebancare, precum și faptul că societatea trebuia să considere anumite cheltuieli drept nedeductibile, pentru anii 2007 - 2009.

În funcție de necesitățile activității comerciale, societatea a contractat împrumuturi bancare pe care le-a înregistrat în balanța de verificare în conturile „Credite bancare pe termen lung" (cont 162) și „Alte împrumuturi și datorii asimilate" (cont 167). De asemenea, Societatea a înregistrat disponibil în valută în contul „Conturi curente la bănci" (contul 5124) din balanțele de verificare, atașate la prezenta contestație.

În anul 2007, societatea a contractat un împrumut în 2007 de la D. care este înregistrat în contul 167 din balanța de verificare (Anexa nr. 4). Acest împrumut a fost reevaluat la 31 decembrie 2007, Societatea înregistrând cheltuieli cu diferențe de curs valutar în valoare de 345.553 RON, așa cum reiese atât din balanța de verificare, cât și din fișa contului 665 "Cheltuieli din diferențe de curs valutar".

De asemenea, Societatea are disponibil în valută ce este reevaluat la data de 31 decembrie 2007, pentru care a înregistrat cheltuieli cu diferențe de curs în valoare de 280.632 RON, așa cum reiese și din fișa contului 665.

Echipa de inspecție fiscală a calificat în mod eronat aceste cheltuieli cu diferențe de curs drept cheltuieli nedeductibile fiscal în anul 2007, dar de reportat în anii următori, deoarece aceste cheltuieli nu sunt aferente împrumuturilor luate de societate de la entități nebancare, caz în care deductibilitatea cheltuielii se limitează, ci sunt aferente împrumuturilor bancare, ce sunt reglementate la art. 23 parag. 4 din C. fisc. Astfel, cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs aferente împrumuturilor bancare sunt deductibile nelimitat având în vedere dispozițiile din Codul Fiscal.

În baza prevederilor menționate cheltuielile din diferențe de curs valutar aferente împrumutului contractat de la D., respectiv disponibilului în valută al societății în valoare totală de 626.185 RON (345.553 RON + 280.632 RON) sunt cheltuieli financiare curente ale anului 2007, deductibile fiscal și nu trebuie cuprinse în cheltuieli cu dobânzile și diferențele de curs nedeductibile fiscal, dar de reportat în anii următori.

Ca urmare, în anul 2007 societatea trebuie să înregistreze pierdere fiscală de 488.731 RON și nu profit impozabil în valoare de 137.454 RON, așa cum, în mod eronat, au considerat inspectorii fiscali.

Pentru anul 2008, societatea are contractate împrumuturi bancare care sunt singurele împrumuturi purtătoare de dobânda. Împrumuturile de la persoane afiliate (entități nebancare) nu sunt purtătoare de dobânzi. Având în vedere prevederile Codului Fiscal menționate mai sus, echipa de inspecție fiscală a calificat în mod eronat cheltuielile cu dobânzile în valoare de 148.963 RON, drept cheltuieli nedeductibile. În concluzie, pe lângă ajustările legate de anul 2007, pierderea fiscală a anului 2008 trebuie să fie majorată cu suma de 148.963 RON.

Pentru anul 2009 echipa de inspecție fiscală a considerat ca fiind cheltuieli nedeductibile, cheltuielile cu dobânzile în valoare de 15.676 RON, precum și serviciile prestate de E. în valoare de 2.396.307 RON.

În ceea ce privește acceptarea deductibilității cheltuielilor cu dobânzile și în anul 2009 societatea a avut contractate împrumuturi bancare, care sunt singurele împrumuturi purtătoare de dobânda. Având în vedere prevederile Codului Fiscal menționate, care precizează că dobânzile și cheltuielile cu diferența de curs aferente împrumuturilor contractate de la bănci nu sunt subiect al limitării deductibilității la calculul impozitului pe profit, fiind astfel integral deductibile fiscal, inspectorii fiscali au calificat în mod eronat aceste dobânzi în valoare de 15.676 RON, drept cheltuieli nedeductibile.

Referitor la neacceptarea deductibilității cheltuielilor cu serviciile prestate de E., reclamanta arată că la data controlului, societatea a prezentat contractul de servicii încheiat cu E. ce face obiectul acestei contestații, precum și facturile aferente și alte documente suport.

Serviciile prestate de E. au avut ca obiectiv principal servicii de analiză a piețelor imobiliare din Europa de Est, servicii de reducere a costurilor pentru proiectele derulate de Societate, servicii de management de risc, precum și servicii de management al afacerii.

Societatea a prezentat contractul de servicii încheiat cu E., documentațiile suport lunare, pentru a demonstra faptul ca serviciile au fost prestate în beneficiul societății, precum și o situație privind timpul și lucrările efectuate de personalul E. în decursul anului 2009.

Documentele suport prezentate bilunar de E. către Societate demonstrează prestarea acestor servicii de către E., precum și necesitatea serviciilor pentru Societate. Documentele prezentate (studii, rapoarte, analize, date statistice, etc.) sunt materiale foarte specifice care ajută societatea în desfășurarea activității sale, atât în ceea ce privește întocmirea și implementarea planului de investiții (în funcție de tendințele pieței), cât și găsirea de chiriași, negocierea contractelor, dar și finanțarea. Astfel se demonstrează fără echivoc, prestarea serviciilor de către E. către societate. Justificarea prestării serviciilor se face, așa cum de altfel prevede Codul Fiscal, în funcție de specificul obiectului serviciilor realizate, cu „materiale corespunzătoare", așa cum au fost puse la dispoziția echipei de inspecție fiscală.

Prestatorul a prezentat, de asemenea, și fișe de pontaj în care se detaliază serviciile prestate, precum și perioadele în care lucrările au fost realizate.

În concluzie, se impune acordarea în întregime a deductibilități cheltuielilor cu serviciile prestate de E. în anul 2009 în valoare 2.396.307 RON. Ca urmare, pe lângă ajustările legate de anii 2007 și 2008, pierderea fiscală a anului 2009 trebuie să fie majorată cu suma de 2.411.983 RON (15.676 RON + 2.396.307 RON).

În ceea ce privește impozitul cu reținere la sursă, reclamanta arată că echipa de inspecție fiscală a calculat impozit pe veniturile nerezidenților, respectiv pentru venituri ale societății F. din Grecia. Deși a admis că în baza certificatului de rezidență fiscală emis de autoritățile grecești veniturile facturate de F. în 2009 nu se impun în România, ci în Grecia, echipa de inspecție fiscală a calculat impozit pentru venitul facturat în data de 17 februarie 2010 și plătit în data de 11 februarie 2010, în sumă de 2.480 RON.

Reclamanta susține că potrivit prevederilor Codului Fiscal (art. 118, paragraf (2) „certificatul de rezidență fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plățile este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor". În consecință, venitul aferent Facturii nr. 1645 din 17 februarie 2010 în valoare de 12.752 RON, plătit în data de 11 februarie 2010 nu se impozitează în România (certificatul este valid până la sfârșitul lunii februarie 2010), iar impozitul în sumă de 2.480 RON (precum și accesoriile) nu se datorează.

În ceea ce privește TVA, organele de inspecție fiscală, în urma executării scrisorilor de garanție bancara, au considerat că a avut loc o anulare a antecontractelor, ajustând TVA în sumă de 1.798.914 RON, aferentă sumelor executate, în temeiul art. 138 lit. b) din C. fisc. și pct. 20 alin. (2) din Normele de aplicare la Codul Fiscal.

Reclamanta a susținut că executarea scrisorilor de garanție bancară emise pentru SC A. SRL TVA în suma de 1.798.914 RON a fost incorect ajustată de organele de inspecție fiscală, fiind rodul interpretării eronate a prevederilor art. 138 lit. b) a C. fisc. și a Normelor de aplicare, a încălcării principiului neutralității TVA și a interpretării incorecte a scrisorilor de garanție bancară ca reprezentând tranzacții supuse TVA.

Prin urmare, susține reclamanta, din suma de 1.971.029 RON impusă de autoritățile fiscale ca TVA de plată, suma de 1.798.914 RON a fost stabilită în mod incorect.

În subsidiar, reclamanta arată că, chiar dacă s-ar considera întreaga suma de 1.971.029 RON ca fiind corect stabilită, aceasta nu este datorată de Societate ca fiind de plată.

Pentru aceeași perioadă verificată (1 octombrie 2008 - 30 iunie 2010), societatea a achitat deja TVA în sumă de 2.150.944 RON în luna septembrie 2010 (evidențiată în fișa de plătitor emisă de autoritățile fiscale în data de 13 decembrie 2011), și care nu a fost luată în considerare de autoritățile fiscale în stabilirea debitului de 1.971.029 RON.

Prin urmare, societatea a achitat deja o suma care excede TVA stabilită prin Decizia nr. 33/2011.

Organele de inspecție fiscală menționează parțial această plată (cu excepția sumei de 42.326 RON) în Raportul de inspecție fiscală nr. 5219772/2011, indicând că au ținut cont de aceasta la calculul accesoriilor de întârziere.

În realitate, anexa nr. 19 a Raportului de inspecție fiscală cu privire la modul de calcul al accesoriilor de întârziere relevă faptul că organele de inspecție fiscală au ținut cont doar de plăți în valoare totală de 1.142.559 RON (542.539 RON + 600.000 RON). Prin urmare, plăți în sumă de 1.008.385 RON nu au fost luate în considerare. De asemenea, aceste plăți au fost luate în considerare doar pentru calculul majorărilor de întârziere, nu și al penalităților de întârziere.

Suma plătită, de 2.150.944 RON, reprezintă TVA achitat, și nu accesorii de întârziere, după cum reiese de altfel atât din mențiunile efectuate de autoritățile fiscale în cadrul Procesului-verbal nr. 4453886 din 21 septembrie 2010, cât și în Raportul de inspecție fiscală nr. 5219772/2011.

În situația în care se va accepta faptul că suma de 1.798.914 RON a fost stabilită în mod incorect (prin urmare nu reprezintă TVA de plata) reclamanta solicită recalcularea unor accesorii stabilite de organele de inspecție fiscală pentru alte tranzacții (accesorii ce ar rezulta după recalcularea obligațiilor fiscale privind TVA), ținând cont de argumentele prezentate în aceasta contestație, precum și de suma de 2.150.944 RON achitată de societate în septembrie 2010.

Reclamanta mai invocă prelungirea în mod nejustificat a perioadei controlului fiscal, care a generat daune Societății, arătând că inspecția fiscală a avut loc în perioada 6 septembrie 2010 - 17 august 2011, cu o suspendare în intervalul 27 septembrie 2010 - 12 mai 2011 pentru controale încrucișate.

În acest sens, s-a susținut că organele de inspecție fiscala au încălcat prevederile legale privind inspecția fiscală, și anume: inspecția fiscala a durat în mod efectiv o perioada de aproape 4 luni, în timp ce termenul legal este de maxim 3 luni; inspecția fiscală a fost suspendată pentru controale încrucișate pentru o perioada de aproape 8 luni, în timp ce termenul legal pentru soluționarea controalelor încrucișate este de 45 de zile.

Aceste încălcări ale prevederilor legale au adus prejudicii Societății după cum urmează: au prelungit în mod artificial perioada pentru care au fost calculate accesorii de întârziere; au făcut imposibilă aplicarea de către societate a facilităților fiscale prevăzute de Ordonanța nr. 30/2011, prin care ar fi beneficiat de scutirea la plată a penalităților de întârziere.

În acest fel, principiul echității fiscale a fost încălcat, societatea neputând beneficia de această facilitate, care a fost disponibilă competitorilor săi.

La data de 10 ianuarie 2013, DGFPMB, în reprezentarea AFP Sector 1 București, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate, având în vedere dispozițiile art. 210 alin. (1) C. proc. fisc. și faptul că nu s-a emis decizia de soluționare a contestației, excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere nr. 1 lit. B și C și a capătului de cerere nr. 2 din cererea introductivă de instanță, arătându-se că prin Decizia nr. 459 din 28 noiembrie 2012 a fost admisă parțial contestația cu consecința anulării parțiale a Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 pentru suma de 3.108 RON, reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente și accesorii și desființării parțiale pentru suma de 4.315.166 RON reprezentând TVA și accesorii, urmând ca organele de inspecție fiscală, cu o altă echipă, să reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă și pentru aceleași debite și accesorii și să emită un nou act administrativ fiscal, în funcție de cele reținute în cuprinsul deciziei.

De asemenea, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, pentru celelalte sume stabilite de inspecția fiscală și contestate de către reclamantă, respectiv, impozit pe profit pentru anii 2007 - 2009, atașând decizia de soluționare a contestației, actele administrativ fiscale contestate și actele care au stat la baza emiterii acestora.

La data de 26 februarie 2013, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat, anularea în parte a Deciziei nr. 459 din 28 noiembrie 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor („Decizia de soluționare a contestației administrative") în sensul:

(i) anularii punctului 2 prin care s-a dispus refacerea controlului fiscal pentru suma de 4.315.166 RON reprezentând TVA și accesorii aferente taxei pe valoare adăugată;

(ii) anularii punctului 3 privind respingerea contestației pentru suma de 23.593 RON reprezentând impozit pe profit și 25.759 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit;

(iii) anularii punctului 4 privind respingerea contestației fiscale formulate împotriva măsurii de diminuare a pierderii fiscale, respectiv pentru suma de 488.732 RON aferentă anului 2007, 148.963 RON aferentă anului 2008 și 2.411.983 RON aferentă anului 2009;

II. Anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală (în continuare "Decizie de impunere") și a constatărilor corespunzătoare din Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 5219773/30 noiembrie 2011 (în continuare "Raportul de inspecție fiscală") cu consecința exonerării subscrisei de la plata sumelor stabilite prin actele administrativ fiscale contestate;

III. Menținerea dispozițiilor din Decizia de soluționare a contestației administrative privind punctul 1, în ceea ce privește admiterea contestației fiscale prealabile pentru suma de 3.108 RON reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente și accesorii aferente acestui impozit:

De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Societate în prezenta cauză.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2814 din data de 21 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București.

Au fost anulate punctele 2, 3 și 4 din Decizia nr. 459 din 28 noiembrie 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 emisă de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București.

A fost menținută Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 pentru suma de 404.579 RON, reprezentând accesorii aferente TVA, pentru perioada 1 octombrie 2008 - 17 septembrie 2010 și obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2008,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în urma desfășurării inspecției fiscale în perioada 6 septembrie 2010 - 17 august 2011, având ca obiect verificarea modului de calcul, înregistrarea, virarea și declararea în cuantumurile și la termenele legale a TVA pentru perioada 1 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, impozit pe profit pentru perioada 13 iunie 2005 - 31 decembrie 2009, impozitul pentru veniturile persoanelor nerezidente și impozitul pe dividende datorate pentru perioada 13 iunie 2005 - 31 decembrie 2009, respectiv taxe și contribuții datorate bugetelor de asigurări sociale și fonduri speciale, pentru perioada 13 mai 2005 - 30 iunie 2010, organele de inspecție au încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. 5219772 din 30 noiembrie 2011, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011, precum și Dispoziția de măsuri nr. 5219773 din 30 noiembrie 2011.

Prin Decizia nr. 33 din 30 noiembrie 2011, organele de inspecție fiscală au redus pierderea fiscală raportată de societate pentru anii 2007, 2008 și 2009 și au stabilit o bază impozabilă suplimentară, precum și impozite și accesorii, din care înțelegem să contestăm următoarele sume:

a) Impozit pe profit.

Pierderea fiscală raportată de societate a fost redusă, prin considerarea unor cheltuieli ca fiind nedeductibile, iar în anul 2007 s-a stabilit și impozit pe profit de plată. Astfel:

(i) pentru anul 2007 s-au stabilit, suplimentar, cheltuieli nedeductibile, precum și impozit pe profit în suma de 23.593 RON și majorări de întârziere de 25.759 lei;

(ii) pentru anul 2008 s-au stabilit cheltuieli nedeductibile și venituri impozabile care au determinat reducerea pierderii fiscale;

(iii) pentru anul 2009 s-au stabilit cheltuieli nedeductibile și venituri impozabile care au determinat reducerea pierderii fiscale;

b) Impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, persoane juridice nerezidente. Echipa de inspecție fiscala a stabilit impozit suplimentar în valoare de 32.025 RON, precum și accesorii de 38.135 RON, din care Societatea contesta suma de 2.480 RON și accesoriile aferente;

c) Taxa pe valoarea adăugată:

i) TVA ajustată în legătură cu scrisorile de garanție bancară emise de SC G. SRL, în sumă de 1.798.914 RON.

A reținut instanța de primă jurisdicție că împotriva acestei Decizii de impunere și a Raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație, înregistrată la ANAF DGSC cu nr. 9063303 din 20 februarie 2012, iar prin Decizia nr. 459 din 28 noiembrie 2012 emisă de Direcția generală de soluționare a contestațiilor s-a dispus:

- admiterea parțială a contestației, cu consecința anulării parțiale a Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 pentru suma de 3.108 RON;

- desființarea parțiala a Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 pentru suma de 4.315.166 RON reprezentând:

- 1.798.914 RON - TVA;

- 2.516.252 RON - accesorii aferente TVA urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o noua reverificare pentru aceeași perioada și același tip de taxă, ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță, precum și de cele precizate prin decizia de soluționare a contestațiilor;

- respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației pentru suma totală de 49.352 RON reprezentând: -23.593 RON - impozit pe profit; -25.759 RON - accesorii aferente impozitului pe profit;

- respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației pentru măsura de diminuare a pierderii fiscale, astfel:

- cu suma de 488.732 RON pe anul 2007;

- cu suma de 148.963 RON pentru anul 2008;

- cu suma de 2.411.983 RON pentru anul 2009.

În raport de soluționarea contestației pe parcursul litigiului, Curtea a reținut că excepția de inadmisibilitate a rămas fără obiect, în contextul în care, la data de 26 februarie 2013, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat, anularea în parte a Deciziei nr. 459 din 28 noiembrie 2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor („Decizia de soluționare a contestației administrative") în sensul:

(i) anularii punctului 2 prin care s-a dispus refacerea controlului fiscal pentru suma de 4.315.166 RON reprezentând TVA și accesorii aferente taxei pe valoare adăugată;

(ii) anularii punctului 3 privind respingerea contestației pentru suma de 23.593 RON reprezentând impozit pe profit și 25.759 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit;

II. Anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală (în continuare "Decizie de impunere") și a constatărilor corespunzătoare din Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 5219773/30 noiembrie 2011 (în continuare "Raportul de inspecție fiscală") cu consecința exonerării subscrisei de la plata sumelor stabilite prin actele administrativ fiscale contestate;

III. Menținerea dispozițiilor din Decizia de soluționare a contestației administrative privind punctul 1, în ceea ce privește admiterea contestației fiscale prealabile pentru suma de 3.108 RON reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente și accesorii aferente acestui impozit.

Referitor la excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de ANAF, în ceea ce privește suma de 4.315.166 RON, punctul 2 al deciziei de soluționare a contestației, prin care s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscala, și efectuarea unei noi verificări a aceleiași perioade și a aceluiași tip de impozit, ținând cont de prevederile legale aplicabile precum și de cele reținute în cuprinsul deciziei, instanța de primă jurisdicție a reținut că subzistă interesul reclamantei în soluționarea pe fond a acestui capăt de cerere, având în vedere că se solicită anularea deciziei de ajustare a TVA, aceasta având interes să se constate că nu datorează TVA pentru operațiunile reținute de organul de inspecție fiscală, chiar dacă decizia de impunere a fost desființată, în parte, în procedura prealabilă pentru suma menționată anterior.

Din acest punct de vedere, decizia de soluționare a contestației, prin care nu procedează la soluționarea pe fond a acestui capăt de cerere este nelegală și netemeinică, reținând că deși organul de soluționare a contestației a reținut că organele fiscale a considerat în mod eronat că sumele încasate din executarea scrisorilor de garanție este un element al bazei de impozitare pentru TVA, a făcut aplicarea art. 216 alin. (3) și alin. (3

) C. proc. fisc., deși în condițiile în care motivul de refacere a controlului este acela de a se reanaliza modul de aplicare a dispozițiilor art. 138 lit. b) din C. fisc., iar organul de soluționare a contestației nu a indicat necesitatea stabilirii unor elemente suplimentare, iar în condițiile în care organele de inspecție fiscala au verificat toate documentele contabile ale societății aferente perioadei analizate, organul de soluționare a contestației trebuia să se pronunțe pe fond cu privire la TVA.

A reținut instanța de fond că în mod corect susține contestatoarea că reanalizarea acelorași aspecte nu se poate dispune decât în mod excepțional, cu indicarea datelor concrete care să justifice o noua acțiune de control cu privire la aceleași impozite și taxe și pentru aceeași perioadă, conform articolului 102.4 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de Procedură Fiscală, iar legiuitorul prin date suplimentare a avut în vedere situații de fapt necunoscute organelor de inspecție fiscală la data efectuării acesteia, situații de fapt noi pe care ar trebui să se fundamenteze decizia de reverificare a aceleași perioade.

Or, în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației administrative nu au fost indicate nici una dintre situațiile care pot justifica o eventuala acțiune de reverificare, nefiind menționate datele suplimentare care au condus la dispunerea unei astfel de reverificări.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât s-a reținut că organele fiscale în mod eronat au stabilit TVA de plată prin aplicarea procedeului sutei mărite la suma încasată de societate din executarea scrisorilor de garanție bancară pe considerentul că aceasta reprezintă restituirea avansurilor achitate și că organele fiscale a considerat în mod eronat că sumele încasate din executarea scrisorilor de garanție este un element al bazei de impozitare pentru TVA.

În ceea ce privește TVA, organele de inspecție fiscală, în urma executării scrisorilor de garanție bancară, au considerat că a avut loc o anulare a antecontractelor, ajustând TVA în sumă de 1.798.914 RON, aferentă sumelor executate, în temeiul art. 138 lit. b) din C. fisc. și pct. 20 alin. (2) din Normele de aplicare la Codul Fiscal.

Reclamanta a susținut că executarea scrisorilor de garanție bancara emise pentru SC B. SRL TVA în suma de 1.798.914 RON a fost incorect ajustată de organele de inspecție fiscală, fiind rodul interpretării eronate a prevederilor art. 138 lit. b) a C. fisc. și a Normelor de aplicare, a încălcării principiului neutralității TVA și a interpretării incorecte a scrisorilor de garanție bancară ca reprezentând tranzacții supuse TVA.

Prin urmare, susține reclamanta, din suma de 1.971.029 RON impusă de autoritățile fiscale ca TVA de plată, suma de 1.798.914 RON a fost stabilită în mod incorect.

În subsidiar, reclamanta arată că, chiar dacă s-ar considera întreaga sumă de 1.971.029 RON ca fiind corect stabilită, aceasta nu este datorată de Societate ca fiind de plată.

Prin urmare, societatea a achitat deja o sumă care excede TVA stabilită prin Decizia nr. 33/2011, iar organele de inspecție fiscală menționează parțial aceasta plată (cu excepția sumei de 42.326 RON) în Raportul de inspecție fiscală nr. 5219772/2011, indicând că au ținut cont de aceasta la calculul accesoriilor de întârziere.

Raportul de expertiză contabilă a concluzionat faptul că având în vedere că potrivit art. 128-131 din Codul fiscal executarea scrisorilor de garanție bancară emise de H. România nu reprezintă o operațiune taxabilă, între reclamantă și SC A SRL neavând loc livrări de bunuri sau prestări de servicii, nu există temei legal pentru ajustarea TVA cu suma de 1.798.914 RON.

Conform art. 134

din C. fisc., suma de 3,690.612 RON trebuie încadrată în contul aferent perioadei 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008 iar suma de 722.443 RON trebuie cuprinsă în decontul aferent perioadei 1 aprilie 2009 - 30 iunie 2009.

Reclamanta a efectuat plăți în cursul lunii septembrie 2011 de 2.150.944 RON, iar în raport de dispozițiile art. 114 alin. (2

) și art. 115 C. proc. fisc. se stinge doar debitul principal și apoi accesoriile, prin raportul de inspecție fiscală neținându-se cont de toate sumele achitate de reclamantă reprezentând TVA și accesorii de plată, astfel încât urmare a plăților efectuate în septembrie 2011 în cuantum de 2.150.944 RON, reclamantei îi rămân de plată suma de 404.579 RON accesorii.

Prin urmare, instanța a admis contestația în ceea ce privește pct. 2 din decizia de soluționare a contestației și a dispus anularea acesteia și anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011, urmând ca această decizie să fie menținută pentru suma de 404.579 RON accesorii.

În ceea ce privește suma de 3.099.029 RON reprezentând impozitul pe profit și diminuarea pierderii fiscale pe anul 2007,2008 și 2009:

2.1 În ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile și cu diferențele nefavorabile de curs valutar, organele de inspecție fiscală au constatat următoarele:

- pentru anul 2007, au recalculat cheltuielile cu dobânzile și diferențele nefavorabile de curs valutar nedeductibile fiscal, dar de reportat în perioada următoare, la suma de 2.035.592 RON față de 1.399.516 RON cât a stabilit societatea;

- pentru anul 2008, s-a constatat:

- cheltuielile cu diferențele nefavorabile de curs valutar aferente creditelor nebancare, nedeductibile fiscal, dar de reportat pentru anul 2009, în suma de 2.035.592 RON, constituite în anul 2007;

- s-a reîntregit baza de calcul a impozitului pe profit cu suma de 3.307.686 RON reprezentând venituri din diferențe favorabile de curs valutar neînregistrate de societate în contabilitate;

- s-au diminuat cheltuielile financiare cu suma de 93.166 RON reprezentând corecție efectuata în anul 2009 aferenta cheltuielilor financiare ale anului 2008, înregistrata eronat pe contul de cheltuiala fata de contul 117 "Rezultatul reportat", suma reprezentând cheltuieli cu diferențe nefavorabile de curs valutar aferente furnizorului SC I. SRL

- pentru anul 2009, s-a constatat:

- s-au recalculat cheltuielile cu dobânzile și diferențele nefavorabile de curs valutar nedeductibile fiscal, dar de reportat în perioada următoare, la suma de 5.883.392 RON;

- s-au stabilit cheltuieli nedeductibile cu dobânzile care nu sunt reportate pentru perioada următoare în sumă de 15.676 RON (6.710 RON + 8.966 RON);

- având în vedere că, în anul 2008, s-au reîntregit veniturile din diferențe de curs valutar aferente debitorilor diverși cu suma de 1.101.377 RON, iar diferența între soldul raportat de societate la 31 decembrie 2009 în contul 461"Debitori diverși” și cel stabilit la inspecția fiscală este de 347.307 RON, s-au majorat cheltuielile cu diferențele de curs valutar aferente anului 2009 cu suma de 754.070 RON (1.101.377 RON - 347.307 RON);

- având în vedere ca în anul 2008 s-au reîntregit veniturile din diferențe de curs valutar aferente creditorilor diverși cu suma de 2.206.309 RON, iar diferența între soldul raportat de societate la 31 decembrie 2009 în contul 462 "Creditori diverși și cel stabilit la inspecția fiscală este de 2.193.806 RON, s-au majorat cheltuielile cu diferențele de curs valutar aferente anului 2009 cu suma de 12.503 RON.

Prin contestația administrativă, reclamanta a arătat că, în mod eronat organele de inspecție fiscală au considerat că, în anul 2007, toate cheltuielile cu diferențele de curs valutar înregistrate, în sumă de 2.035.592 RON, sunt aferente împrumuturilor în valută luate de la entități nebancare și nu se încadrează la excepția prevăzută de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

De asemenea, reclamanta susține că nu a fost luat în considerare faptul că suma de 626.185 RON reprezintă diferențe de curs aferente împrumuturilor bancare și disponibilului în valută care reprezintă cheltuiala deductibilă.

Reclamanta a susținut că a contractat un împrumut în anul 2007 de la D. care este înregistrat în contul 167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate" din balanța de verificare, acesta fiind reevaluat la data de 31 decembrie 2007, iar cheltuielile cu diferențe de curs valutar în valoare de 345.553 RON rezultă atât din balanța de verificare, cât și din fișa contului 665 "Cheltuieli din diferențe de curs valutar".

De asemenea, reclamanta susține că are disponibil în valuta ce a fost reevaluat la 31 decembrie 2007 și pentru care a înregistrat cheltuieli cu diferențe de curs în valoare de 280.632 RON, așa cum reiese și din fisa contului 665 "Cheltuieli din diferențe de curs valutar".

Instanța de fond reține că în mod eronat organele de inspecție fiscală au considerat că respectivul contractat de împrumut încheiat în anul 2007 de la D. nu este un împrumut bancar, acesta este un împrumut bancar și prin urmare se aplică art. 23 alin. (4) din C. fisc.

Prin urmare, cheltuielile cu diferențele de curs valutar aferente împrumutului contractat de la D., respectiv disponibilului în valuta al societății, în valoare totala de 626.185 RON (345.553 RON + 280.632 RON) sunt cheltuieli financiare curente ale anului 2007, deductibile fiscal și nu trebuie cuprinse în categoria cheltuielilor cu dobânzile și diferențele de curs nedeductibile fiscal, dar de reportat în anii următori, iar în anul 2007 societatea trebuie să înregistreze pierderea fiscală în sumă de 488.732 RON și nu profit impozabil în valoare de 137.454 RON, așa cum au stabilit organele de inspecție fiscală, deci nu datorează impozitul pe profit în sumă de 21.993 RON și nici accesoriile în sumă de 25.759 RON.

Organul de soluționare a contestației a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația pentru aceste sume, însă contestatoarea a motivat contestația, după cum rezultă din conținutul acesteia, iar chestiunea de drept viza aplicarea art. 23 alin. (4) din C. fisc., astfel încât, Curtea urmează să anuleze și punctul 3 din Decizia de soluționare a contestației și în mod corespunzător Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 emisă de AFP Sector 1 București

La pct. 4 din Decizia de soluționare a contestației a fost respinsă ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată împotriva Dispoziției pentru măsura de diminuare a pierderii fiscale stabilite de organele de inspecție fiscală, cu suma de 488.732 RON pentru anul 2007, 148.963 RON pentru anul 2008 și 2.411.983 RON pentru anul 2009.

În ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile în sumă de 148.963 RON pe anul 2008 și în sumă de 15.676 RON pe anul 2009, reclamanta în anul 2008 are contractate împrumuturi bancare care sunt purtătoare de dobânda, și având în vedere având în vedere dispozițiile art. 23 alin. (4) din C. fisc., aceste dobânzi sunt deductibile fiscal integral, motiv pentru care acțiunea reclamantei este întemeiată sub acest aspect.

Expertul contabil a efectuat o situație centralizată din care rezultă că pentru perioada 2007-2009, cu privire la cheltuielile cu dobânzile decurgând din împrumuturi bancare se prezintă astfel, pentru anul 2007, cheltuieli deductibile suma de 626.185 RON, pentru anul 2007 cheltuieli deductibile suma de 148.963 RON, iar pentru anul 2009 suma de 15.676 RON.

În fine, cu privire la suma de 2.411.983 aferentă anului 2009 reprezentând pierdere fiscală, considerată ca fiind nedeductibilă de organele de inspecție fiscală, aferentă contractului de prestări servicii încheiat cu E., întrucât societatea nu a prezentat documente care să justifice prestarea efectivă a serviciilor, Curtea reține că reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă prestarea serviciilor, împrejurare constatată și de expertul contabil, (factură, programarea lucrărilor, contract, raport de analiză al afacerii contract de administrare a clădirii, scenarii de investiții, model de raport centralizat, plan de investiții, prezentarea firmei, etc).

Prin urmare, instanța de fond a admis contestația și a anulat și pct. 4 din decizia de soluționare a contestației și în mod corespunzător Decizia de impunere contestate.

Recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 a Finanțelor Publice

3.1. Recursul pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală (în continuare ANAF)

Recurenta pârâtă ANAF, invocând drept temei juridic prevederile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. și pe cele ale art. 304

vechiul C. proc. civ., a solicitat instanței de control judiciar să admită calea de atac exercitată, să caseze în parte hotărârea atacată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea acestui demers judiciar a arătat recurenta că instanța de fond a respins în mod incorect excepția lipsei de interes invocată în legătură cu pct. 2 din decizia de soluționare a contestației, în condițiile în care prin acest punct s-a dispus efectuarea unei noi verificări a aceleiași perioade și a aceluiași tip de impozit, soluția dată fiind cea de desființare a deciziei de impunere contestată pe cale administrativă de contribuabilul destinatar al actelor administrativ fiscale atacate. A conchis recurenta că, atâta timp cât s-a dispus prin decizia de soluționare a contestațiilor refacerea controlului, nu se justifică un interes pentru a solicita anularea deciziei de impunere.

În privința pct. 3 și 4 din decizia de soluționare a contestației administrative, arată recurenta ANAF că prima instanță a dispus anularea acestui act administrativ fiscal, bazându-se exclusiv pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fără să țină seama de apărările formulate de organul fiscal în cursul judecății la fond.

Referitor la cheltuielile cu dobânzile și diferențele nefavorabile de curs valutar, a reiterat recurenta ANAF argumentele inserate în decizia de soluționare a contestației, arătând că speței în discuție îi sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (3) lit. h) și ale art. 23 din Legea nr. 571/2003, precum și prevederile pct. 12, pct. 59 - 66 și pct. 68 - 70

din H.G. nr. 44/2004, norme legale care stabilesc că la calculul profitului impozabil cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar sunt cheltuieli cu deductibilitate limitată.

Pentru anii 2007 și 2009 organele de inspecție fiscală au constatat că societatea verificată are capital propriu negativ, iar în anul 2008 aceasta a înregistrat un grad de îndatorare a capitalului împrumutat peste trei, fapt ce a determinat calcularea conform datelor cuprinse în actele administrative fiscale contestate.

În ceea ce privește cheltuielile cu serviciile contractate cu SC E., în sumă de 2.396.307 RON, organul fiscal nu a acceptat la deducere aceste cheltuieli, întrucât intimata reclamantă nu a putut justifica realitatea, necesitatea și prestarea efectivă a acestor servicii prin documente justificative, respectiv rapoarte de lucru, situații de lucrări, procese-verbale de recepție a serviciului prestat.

A reținut recurenta ANAF că înscrisurile depuse la dosar nu sunt suficiente pentru a face dovada prestării efective a serviciului pentru care s-a solicitat deductibilitatea cheltuielilor aferente, criticând astfel soluția contrară a instanței de fond.

Referitor la celelalte constatări care au generat impozit pe profit suplimentar și diminuarea pierderii fiscale, susține recurenta că intimata reclamantă nu a prezentat în faza soluționării contestației administrative critici asupra modului de stabilire a impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 23.593 RON, nici asupra măsurii de diminuare a pierderii fiscale pe anii 2007 - 2009, astfel că aceste aspecte nu au fost analizate, contestația fiind nemotivată.

3.2 Recursul pârâtei DGRFP București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice

Criticând sentința atacată sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a normelor de drept material, recurenta DGFRP a indicat temeiul juridic al căii de atac declarate ca fiind prevederile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., calificarea corectă a acestei încadrări în drept fiind cea a normei corespondente din vechiul cod de procedură civilă, aplicabil cauzei de față.

În arătarea motivelor pentru care a opinat recurenta DGRFP București că se impune admiterea căii de atac exercitate au fost reluate susținerile în fapt din întâmpinarea depusă în cursul judecății la instanța de fond, nefiind reliefate aspecte noi, care să vizeze punctual soluția dată de prima instanță asupra acțiunii judiciare cu care aceasta a fost legal învestită.

În privința cheltuielilor de judecată la care recurenta pârâtă DGRFP București a fost obligată prin hotărârea atacată, aceasta a solicitat să fie cenzurate cheltuielile pretinse de expert în raport de complexitatea expertizei efectuate în dosar, învederând, totodată, că pentru a putea fi obligată la plata acestor cheltuieli, e necesar ca partea adversă să fi câștigat irevocabil litigiul, condiție care nu este îndeplinită în situația de față.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, reține caracterul întemeiat al excepției nulității recursului pentru nemotivare, în privința recursului declarat de pârâta DGRFP București, precum și al recursului declarat de ANAF, pentru următoare considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante

a) Asupra recursului declarat de ANAF

Recurenta ANAF a criticat soluția primei instanțe prin care a fost admisă în parte acțiunea societății (actuala denumire a intimatei reclamante A. SA), prin care au fost anulate punctele 2, 3 și 4 din Decizia nr. 459 din 28 noiembrie 2012, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011, emisă de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București.

Aceste puncte din actele administrativ fiscale contestate vizau măsura de desființare parțială a Deciziei de impunere nr. 33/2011 cu privire la sumele datorate cu titlu de TVA și accesorii aferente taxei, și emiterea unui nou titlu de creanță, în funcție de cele reținute în cuprinsul Deciziei de soluționare a contestației nr. 459 din 28 noiembrie 2012 (punctul 2), menținerea sumelor impuse contribuabilului verificat cu titlul de impozit pe profit și accesorii la acesta (punctul 3) și menținerea măsurilor de diminuare a pierderilor fiscale pentru anii 2007, 2008 și 2009, astfel cum au fost reținute aceste pierderi prin raportul de inspecție fiscală întocmit cu ocazia controlului la societatea E. SA.

Pentru măsura dispusă la punctul 2 din Decizia nr. 459 din 28 noiembrie 2012, referitoare la desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. 33/2011 și emiterea unui nou act fiscal, cu luarea în considerare a argumentelor cuprinse în considerentele deciziei de soluționare a contestației, recurenta ANAF a reiterat excepția lipsei de interes a intimatei reclamante în a contesta actul administrativ fiscal prin care s-a stabilit că trebuie ca organele fiscale, altele decât cele care au efectuat inspecția fiscală, să procedeze la ajustarea taxei pe valoarea adăugată și la recalcularea accesoriilor datorate bugetului de stat în funcție de cele rezultate la reanalizare.

Înalta Curte reține că este corectă dezlegarea dată de judecătorul fondului asupra acestei excepții, în condițiile în care decizia de soluționare a contestației a desființat parțial Decizia de impunere nr. 33/2011, impunând refacerea controlului și emiterea unei noi decizii de impunere în considerarea raționamentului expus de organul competent în soluționarea contestației administrative.

A lipsi partea interesată de posibilitatea de a ataca, odată cu dispozitivul actului fiscal de soluționare a contestației, și considerentele care au stat la baza emiterii soluției care o nemulțumește, înseamnă a nega accesul deplin al acesteia la exercițiul efectiv al dreptului de acces la justiție.

În considerentele Deciziei de soluționare a contestației nr. 459 din 28 noiembrie 2012, referitoare la analiza legalității măsurii de stabilire a unui TVA suplimentar de plată de către societatea intimată în cuantum de 1.798.914 RON, pentru care s-au calculat accesorii în sumă de 2.516.252 RON, se arată că organul fiscal a considerat, în mod eronat, sumele încasate din executarea scrisorilor de garanție ca fiind element al bazei de impozitare pentru taxa pe valoare adăugată, impunându-se organului de inspecție fiscală (altul decât cel inițial), să procedeze la ajustarea TVA.

Or, în măsura în care contribuabilul verificat contestă chiar încadrarea operațiunii de executare a scrisorilor de garanție bancară în categoria celor pentru care Codul fiscal să prevadă ajustarea TVA, este evident că raționamentul organului de soluționare a contestației administrative, ce impune o astfel de încadrare, poate fi supus verificării asupra legalității sale în fața instanței de contencios administrativ și fiscal competente.

Pentru aceste considerente, reține Înalta Curte că excepția lipsei de interes a reclamantului în contestarea pct. 2 din Decizia nr. 459/2012 este neîntemeiată, fiind corect respinsă pentru argumentele arătate atât în hotărârea atacată, cât și în calea recursului de față.

În privința soluționării pe fond a petitului din cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a contestat legalitatea pct. 2 din Decizia nr. 459/2012 și a deciziei de impunere nr. 33/2011, Înalta Curte observă că recurenta ANAF nu a formulat critici care să vizeze soluția din dispozitiv prin care au fost anulate în parte actele de impunere fiscală, reținând judecătorul fondului că reclamanta datorează doar accesorii în cuantum de 404.579 RON, urmare a plăților efectuate în septembrie 2011, în cuantum de 2.150.944 RON.

Impozitul pe profit

În privința sumei de 3.099.029 RON, reprezentând impozit pe profit și diminuarea pierderii fiscale pe anii 2007, 2008 și 2008, a solicitat recurenta ANAF să se constate netemeinicia soluției pronunțate de prima instanță, acest motiv de recurs fiind întemeiat.

La punctul 3 din Decizia de soluționare a contestației nr. 459/2012 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației formulate de SC J. SA împotriva Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 49.352 RON, din care 23.593 RON reprezentând impozit pe profit și 25.759 RON accesorii aferente impozitului pe profit.

Prima instanță a anulat acest punct al deciziei de soluționare a contestației și decizia de impunere având ca obiect sumele stabilite cu titlul de impozit pe profit și accesorii calculate la impozitul pe profit datorat pentru anul 2007, reținând că sunt deductibile fiscal cheltuielile cu diferențele de curs valutar aferente împrumutului contractat de la D., respectiv disponibilul în valută al intimatei, în valoare totală de 626.185 RON, astfel că în anul 2007 SC J. SA trebuia să înregistreze pierderea fiscală în sumă de 488.732 RON, în loc de profit impozabil în cuantum de 137.454 RON, cum au stabilit organele de inspecție fiscală.

La punctul 4 din Decizia nr. 459/2012 s-a dispus de către organul fiscal de soluționare a contestației administrative respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației formulate de SC J. SA împotriva Dispoziției de măsuri nr. 5219773 din 30 noiembrie 2011 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală pentru măsura de diminuare a pierderii fiscale, astfel:

- cu suma de 488.732 RON pe anul 2007;

- cu suma de 148.963 RON pe anul 2008;

- cu suma de 2.411.983 RON pe anul 2009.

Și acest punct al deciziei contestate a fost anulat de prima instanță, care a reținut nelegalitatea actelor de impunere în privința acestor sume, justificat de aplicabilitatea prevederilor art. 23 alin. (4) din C. fisc., potrivit căruia sunt deductibile integral dobânzile aferente împrumuturilor bancare.

Dată fiind situația centralizatoare efectuată de expertul contabil cu privire la aceste sume, a reținut prima instanță că sunt deductibile integral cheltuielile cu dobânzile decurgând din împrumuturi bancare în cuantum de 626.185 RON pentru anul 2007, 148.963 RON pentru anul 2008 și 15.676 RON pentru anul 2009.

În cadrul expertizei contabile dispuse în cursul cercetării judecătorești în fața primei instanțe, unul dintre obiective

§ Cauze similare