ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5082/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5082/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC C.E. SRL, prin administrator judiciar B.C.

SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

C. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a contestat decizia din 8

octombrie 2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj și decizia de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală din 28

august 2008, raportul de inspecție fiscală din 27 august 2008 și decizia privind

nemodificarea bazei de impunere nr. 469 din 28 august 2008, întocmite de Agenția

Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice Craiova, Activitatea

de Inspecție Fiscală, pe care le consideră nelegale și netemeinice, în ceea ce privește

constatările și măsurile dispuse cu privire la modul de calcul, evidențiere și virare

a obligațiilor datorate bugetului de stat, după cum urmează:

- impozit pe profit 43.875

RON;

- majorări de întârziere

și penalități aferente impozitului pe profit 10.895 RON;

- TVA 729.009 RON;

- majorări de întârziere

și penalități aferente TVA 140.898 RON;

- impozit pe dividende

3.840 RON;

- majorări de întârziere

și penalități 2.296 RON.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 475 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte contestația, a anulat decizia din 8 octombrie 2010,

emisă de Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, de asemenea a desființat,

în parte, decizia de impunere din 28 august 2008 și raportul de inspecție fiscală

din 27 august 2008 ambele emise de Administrația Finanțelor Publice a municipiului

Craiova și a menținut actele administrativ fiscale pentru următoarele obligații:

- impozit pe profit 560

RON și majorări 318 RON;

- suma de 590 RON constituind

bază suplimentară pentru impozitul pe profit 2005, impozitul pe profit și majorările

datorate;

- TVA suplimentară 20.104

RON și majorări 15.312 RON;

- impozit pe dividende

3840 RON și majorări 1.435 RON și a respins contestația, în ceea ce privește capătul

de cerere în anularea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere 28

august 2008.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere din 28 august 2008,

emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, Activitatea de

Inspecție Fiscală, au fost stabilite obligații suplimentare de plată, în sarcina

contestatoarei, în ceea ce privește TVA 729.009 RON datorat pe perioada 1

ianuarie 2005-31 mai 2008, cu stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă

de 3.836.879 RON și majorări de întârziere pe perioada 25 ianuarie 2005-25

august 2008 în sumă de 140.098 RON.

Organul fiscal a reținut

nerespectarea regimului fiscal, în sensul înregistrării în evidența contabilă a

unor facturi fiscale, privind operațiuni de achiziție ce nu sunt destinate activității

taxabile sau care privesc bunuri ce nu se află în patrimoniul persoanei juridice,

dubla înregistrare a unor facturi fiscale, greșita înregistrare în evidență a unor

facturi fiscale emise în temeiul unui contract lucrări .

A fost reținută obligația

plății unui impozit pe profit în sumă de 43.875 RON și majorări 10.895 RON, datorate

pentru perioada 25 aprilie 2005–25 august 2008 .

Prin raportul de inspecție

fiscală s-a reținut că, în luna ianuarie 2005, nu au fost înregistrate veniturile

aferente unei facturi fiscale, în sumă de 8.403 RON, ca urmare a volumului mare

de activitate.

Această operațiune taxabilă

a fost verificată de expertul judiciar desemnat în cauză, precizându-se că factura

din 26 ianuarie 2005 este înregistrată în nota contabilă din ianuarie 2005, apărând

evidențiată în contul de venituri, în balanța de verificare din 31 ianuarie 2005,

precum și în contul TVA, în sumă de 1.597 RON.

S-a mai reținut, în cuprinsul

raportului de inspecție fiscală, faptul că, în luna mai 2005, contestatoarea a înregistrat

suma de 590 RON, aferentă facturii fiscale din 26 mai 2005, emisă de Agenția Națională

a Taberelor și Turismului Școlar .

Cu privire la această

sumă, instanța a constatat, având în vedere și concluziile raportului judiciar de

expertiză, faptul că nu îndeplinește cerințele art. 21 alin. (1) raportat la

art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 (cheltuieli realizate în scopul

realizării de venituri impozabile), privind deductibilitatea cheltuielilor, în condițiile

în care operațiunea taxabilă nu prezintă legătură cu obiectul de activitate al persoanei

juridice.

Pentru anul 2006, s-a

constatat înregistrarea a sumei de 1.722 RON reprezentând materiale și manoperă

plasmă și alarmă, fără a exista deviz de lucrări; sunt enumerate facturile fiscale

din 6 mai 2006 și din 20 iunie 2006, precizându-se că suma de 1.722 RON, rezultantă,

a fost înregistrată cu regim de deductibilitate fiscală.

Având în vedere și concluziile

raportului de expertiză judiciară cu privire la regimul contabil al intrărilor de

materiale, instanța de fond a constatat că suma de 1.722 RON, cu regimul mai sus

menționat, constituie cheltuieli generate de îndeplinirea obiectului de activitate

al contestatoarei .

Pentru anul 2007, organul

fiscal a constatat că au fost înregistrate cu regim de deductibilitate, cheltuielile

privind repararea autoturismelor D.M. și M. (acestea neregăsindu-se în patrimoniul

contestatoarei); sunt indicate facturile din 24 iulie 2007 și 6 august 2007.

Aceste categorii de operațiuni

taxabile nu intră în sfera deductibilităților limitate, astfel cum este reglementată

de art. 21 alin. (1), raportat la art. 21 alin. (3) lit. n) din Legea nr. 571/2003

.

Pentru aceeași perioadă,

organul fiscal a analizat efectele prescripției extinctive, în ceea ce privește

creanța de 334.740,15 RON deținută de terțul SC H.T. SRL Craiova împotriva contestatoarei,

ce figurează neachitată la data de 31 decembrie 2004, și a stabilit debitul fiscal

suplimentar, plecând de la premisa intervenirii prescripției extinctive, fără a

lua în considerare efectul întreruperii termenului de prescripție, potrivit

art. 16 alin. (1) lit. a) din decizia nr. 167/1958, prin actul expres de recunoaștere

a debitului, în conformitate cu art. 17 alin. (1) și (2) din același act normativ

(în condițiile în care organul fiscal precizează, faptul că ultima plată realizată

către creditorul furnizor a intervenit prin ordinul de paltă din 25 iulie 2006)

.

Cu privire la TVA deductibilă,

instanța de fond a reținut că organul fiscal a analizat înregistrarea a două facturi

fiscale (alarmă, materiale și montaj, manoperă plasmă din 6 mai 2006 și din 20

iunie 2006), în sumă totală de 2.049 RON, precizând ca fiind greșit înregistrată

TVA deductibilă 328 RON, cu încălcarea dispozițiilor art. 145 alin. (3) lit. a)

din Legea nr. 571/2003.

Potrivit art. 145

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă are dreptul la deducerea

taxei aferente achizițiilor, dacă acestea sunt destinate efectuării operațiunilor

taxabile .

În condițiile în care,

contestatoarea prezintă calitatea de contribuabil înregistrat în scop de TVA începând

cu 30 septembrie 1994, pentru a nu opera deducerea TVA, organul fiscal trebuie să

indice elementele de fapt care conduc la concluzia că achizițiile indicate în cele

două facturi nu prezintă legătură cu îndeplinirea operațiunilor taxabile; în speță,

RIF nu cuprinde asemenea elemente de fapt.

Organul fiscal a analizat

efectele facturilor fiscale din 24 iulie 2007 și din 6 august 2007, privind contravaloarea

reparațiilor auto și transport persoane, în sumă de 814 RON (cu TVA 130 RON), apreciind

că aceste cheltuieli, nefiind generate de operațiuni taxabile, încalcă prevederile

art. 145 alin. (2) lit. a); în condițiile în care TVA a fost achitată pentru servicii

ce nu prezintă legătură cu operațiuni taxabile (autoturismele nefiind în patrimoniul

contestatoarei), nu există drept de deducere.

Organul fiscal a analizat

dubla înregistrare a unui număr de 6 facturi fiscale, cu o valoare totală de 502.593

RON și TVA deductibil în sumă de 82.046 RON. În condițiile în care această eroare

de înregistrare contabilă apare a fi rectificată, în cursul lunii iunie 2008, cu

efectele fiscale specifice asupra declarării și virării TVA, instanța și-a însușit

concluziile expertului judiciar asupra inexistenței debitului suplimentar în sumă

de 80.972 RON.

Organul fiscal a mai constatat

că, în cursul lunii ianuarie 2008, contestatoarea a înregistrat în evidențe factura

fiscală din 30 ianuarie 2008 privind suma de 98.770 RON (TVA 15.770 RON), cu titlu

de avans lucrări de amenajare și demolări spațiu comercial, astfel cum a fost emisă

de beneficiarul SC C.P. SRL în temeiul contractului din 15 ianuarie 2008, încheiat

între părți, suma fiind achitată prin ordin de plată din 1 februarie 2008.

În analiza operațiunii

taxabile, cu drept de deducere TVA, organul fiscal a constatat că obiectul contractului

este insuficient descris, iar în conținutul facturii fiscale mai sus menționate

nu este indicat numărul contractului .

Punând în discuție regimul

de document justificativ, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 22 din

directiva TVA și respectiv ale art. 155 din Legea nr. 571/2003 reglementează cerințe

speciale de identificare a obiectului (fiind relevante dispozițiile art. 155

alin. (5) lit. k).

Organul fiscal a apreciat

asupra realizării investiției înregistrate în cont, imobilizări corporale în curs

de execuție, până la concurența sumei de 811.996 RON, apreciind că suma de 740.457

RON, a fost greșit înregistrată cu titlu de investiție, lucrări modernizare, reparații

și consolidări, în condițiile în care, vizual, nu a fost constatată existența lucrărilor

și nu există documente din care să rezulte efectuarea, iar în perioada menționată

în nota explicativă a lucrărilor, activitatea restaurantului (imobilul supus lucrărilor),

nu a fost întreruptă; s-a constatat că, pentru materialele aprovizionate, contestatoarea

nu a întocmit note de intrare-recepție și nici bonuri de consum , precum și faptul

că suma de 811.966 RON, reprezentând majorare a valorii mijlocului fix, nu a fost

declarată Serviciul de Taxe și Impozite Locale .

Asupra acestui aspect,

instanța a constatat că, deși există facturi fiscale ca documente justificative

ale lucrărilor efectuate, organul fiscal nu verifică, pe calea controlului încrucișat

reglementat de art. 97 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, realitatea înregistrărilor

de evidență contabilă, fundamentându-și constatările pe anumite elemente de fapt

ce pot da naștere unor simple prezumții (nedeclararea, valorii majorate a construcției,

lipsa întreruperii activității în perioada indicată, constatări vizuale).

Cu privire la TVA colectată,

instanța de fond a apreciat că organul fiscal a constatat omisiunea colectării TVA

de 1.597 RON, ca efect al neînregistrării facturii fiscale din 26 ianuarie 2005

(achiziție pompă hidraulică regulară), 9.260 RON, ca efect al încasării avansului

de 120.940 RON pentru vânzare imobil (ulterior fiind emisă factura din 17 iulie

2008, cu determinarea TVA colectată suplimentar în cuantum de 10.048 RON pentru

diferența de preț de 62.940 RON) .

A fost stabilită exigibilitatea

TVA, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 ianuarie 2008

Biroul Notarial Public L.J. București, la data întocmirii contractului și nu la

data emiterii facturii din 15 februarie 2008, privind plata contravalorii imobilului

în sumă de 2.647.406,99 RON. Potrivit art. 134

1

alin. (3) din C. fisc.,

pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt

îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la

vânzător la cumpărător .

În privința constatării

existenței unei TVA colectate în cursul inspecției fiscale, în sumă de 28.370 RON,

ca urmare a existenței unei diferențe de stoc, la data de 31 mai 2008, în sumă de

745.309,97 RON (organul fiscal reținând că, până la concurența sumei de 595.994

RON, bunurile nu sunt de natura mărfurilor), instanța de fond a constatat că aprecierile

organului fiscal privind inexistența stocului, cu aplicarea dispozițiilor art. 128

alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 nu sunt fundamentate prin prisma existenței

unui proces-verbal de inventariere faptică a stocului existent .

Cu privire la TVA de plată

și în raport cu considerentele avute în vedere la deductibilitatea TVA și respectiv

colectarea taxei, instanța a avut în vedere existența obligației de plată suplimentare

a TVA în cuantum de 20.104 RON (TVA nedeductibilă 796 RON conform facturilor fiscale

din 24 iulie 2007 și din 6 august 2007, precum și TVA colectată suplimentar 19.308

RON conform facturii din 17 iulie 2008 și respectiv datorată pentru diferență de

preț 62.940 RON), adăugându-se accesorii în cuantum de 15.312 RON.

Cu privire la impozitul

pe dividende, s-au reținut următoarele:

Prin raportul de inspecție

fiscală sunt consemnate constatările cu privire la verificarea perioadei 1

ianuarie 2005-31 mai 2008, precizându-se că profitul aferent anilor 2005-2006 (în

sumă de 7.823 RON și respectiv 13.262 RON) a fost repartizat în cont, fiind repartizate,

în luna mai 2006, dividende suma de 24.000 RON, fără a se calcula și vira impozitul

aferent, până la scadența din 31 decembrie 2006.

Deși aspectele ce țin

de sarcina declarării și virării impozitului pe dividende sunt contestate de către

contribuabil, instanța a avut în vedere concordanța între constatările organului

fiscal și concluziile expertului judiciar.

S-a mai reținut că reclamanta,

în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deși a contestat atât obligația de

plată a impozitului pe dividende, cât și a accesoriilor acestora, nu a prezentat

susțineri în fapt și în drept de natură să pună în discuție nelegalitatea actelor

administrativ-fiscale și, respectiv, natura și întinderea debitului fiscal.

O ipoteză similară se

regăsește și în ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei privind

nemodificarea bazei de impunere din 28 august 2008; în lipsa unor susțineri relevante

privind nelegalitatea acestui act administrativ, instanța a constatat că reținerea

excepției lipsei interesului în soluționarea contestației administrativ fiscale,

respectă imperativele art. 217 din O.G. nr. 92/2003.

pârâtă

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Cu privire la impozitul

pe profit, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut greșit că factura

din 26 ianuarie 2005 a fost înregistrată în contabilitate, a stabilit greșit deductibilitatea

sumei de 1.722 RON, plătită pentru întreținerea și reparația unei plasme, care nu

reprezintă o cheltuială generată de îndeplinirea obiectului de activitate al reclamantei,

în sensul art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 44/2004 și a reținut eronat întreruperea prescripției pentru

suma de 314.839 RON neachitată către SC H.T. SRL, obligație de plată aflată în sold

la 31 decembrie 2011, în condițiile în care suma de 5.020 RON, achitată în anul

2006, face parte dintr-un alt debit, de 24.921 RON, reprezentând contravaloarea

unor echipamente electrice achiziționate în 2005-2006.

Cu privire la debitul

constând în TVA, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele: instanța de

fond a reținut în mod neîntemeiat ca suma de 328 RON reprezintă TVA deductibilă,

fiind eferente unor operațiuni care nu sunt destinate utilizării în folosul unor

operațiuni taxabile; pentru suma de 80.246 RON, instanța și-a însușit eronat concluziile

expertului contabil, în condițiile în care ea este aferentă unor facturi înregistrate

de două ori în contabilitate, cu încălcarea art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc.,

fără a se fi dovedit, cu documente contabile, corectarea erorii și înlăturarea efectelor

asupra calculului debitului fiscal; suma de 15.770 RON a fost calificată greșit

ca fiind deductibilă, deși nu este aferentă unor operațiuni taxabile; cheltuielile

aferente facturii din 30 ianuarie 2008, emise de SC C.P. SRL, au fost justificate

numai cu un contract având ca obiect lucrări de demolare și transport pentru amenajare

spațiu, fără să se indice datele de identificare ale spațiului și fără a se dovedi

efectuarea lucrărilor; suma de 140.761 RON, pe care instanța a considerat-o deductibilă

fiscal, este aferentă unor operațiuni a căror realitate nu a fost dovedită: instanța

de fond a reținut eronat că exigibilitatea TVA aferentă avansului plătit pentru

vânzarea imobilului intervine la data când sunt îndeplinite formalitățile legale

pentru transferul dreptului de proprietate, indiferent de înregistrarea în contabilitate;

instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată cu privire la suma de 28.370

RON, reprezentând TVA aferentă stocurilor de marfă, în condițiile în care nu s-a

dovedit realitatea stocului; suma de 441.833 RON reprezintă TVA care a rezultat

din verificarea concordanței fiscale cu evidențele contabile în perioada ianuarie

2005–mai 2008, ca nefiind declarată; majorările de întârziere sunt datorate în temeiul

art. 120 C. proc. fisc., iar faptul generator al TVA aferentă livrării imobilului

ce a format obiectul contractului de leasing din data de 23 ianuarie 2008 a intervenit

la data încheierii contractului, iar nu la data facturării.

Intimata–reclamantă nu

a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse

în continuare, fiind necesară casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

în vederea completării probatoriului.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Intimata-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută

în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., actele administrative–fiscale menționate la

pct. 1.1 din prezenta decizie, prin care, în sarcina sa, au fost stabilite obligații

fiscale suplimentare în cuantum total de 930.813 RON, constând în TVA, impozit pe

profit și impozit pe dividende, cu majorările și penalitățile aferente.

Prima instanță a admis

în parte acțiunea și a anulat parțial actele contestate, pe care le-a menținut numai

cu privire la unele dintre debitele stabilite de autoritatea fiscală, dar din verificarea

considerentelor sentinței, prin prisma probelor administrate, Înalta Curte constată

că soluția pronunțată este insuficient motivată și nu este fondată ca o cercetare

aprofundată a situației de fapt fiscale, aptă să conducă la dezlegarea corectă a

tuturor aspectelor deduse judecății.

Astfel, în ceea ce privește

impozitul pe profit pe anul 2007, autoritatea fiscală a reținut că suma de 334.740,15

RON, reprezentând o creanță prescrisă a SC H.T. SRL , anterioară datei de 31

decembrie 2004, trebuia înregistrată ca venit din exploatare, în timp ce instanța

de fond a considerat întemeiate susținerile reclamantei, legate de efectul interuptiv

asupra cursului prescripției , pe care l-a produs efectuarea unei plăți intervenite

către furnizor prin ordin de plată din 25 iulie 2006. O plată efectuată la data

de 25 iulie 2006, fără indicarea sumei și a creanței în contul căreia a fost făcută,

este menționată și în răspunsul la obiecțiunile formulate de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj împotriva raportului de expertiză contabilă efectuat în

cauză.

Verificând înscrisurile

administrate, instanța de control judiciar constată însă că ordinul de plată, datat

29 iulie 2005, iar nu 25 iulie 2006, cum s-a reținut în sentință, vizează plata

parțială a contravalorii facturii din 27 mai 2005, iar plata efectuată conform chitanței

din 24 iulie 2006 reprezintă contravaloarea facturii din 24 iulie 2006, nefiind

vorba, așadar, despre plăți efectuate în contul creanței înregistrate în evidențele

anterioare ale intimatei–reclamante, la data de 31 decembrie 2004. Date fiind aceste

inadvertențe, se impune administrarea de probe suplimentare, pentru lămurirea aspectelor

de efectuarea unei plăți apte să întrerupă cursul prescripției, menționate, doar

generic, în raportul de expertiză contabilă.

În ceea ce privește TVA,

considerată de recurenta-pârâtă nedeductibilă, aferentă sumelor plătite drept contravaloare

a unor prestări servicii pentru amenajarea unui imobil (98.770 RON, cu TVA 15.770

RON, cu titlu de avans lucrări de amenajare și demolări spațiu comercial și suma

de 740.457 RON, cu TVA 140.687 RON, pentru lucrări de modernizare, reparații și

consolidări), sentința nu cuprinde nici un considerent legat de valoarea probatorie

a documentelor justificative prezentate, de realitatea prestațiilor și de legătura

cu operațiunilor taxabile, în sensul art. 145 alin. (2) lit. a), reproșând autorității

fiscale doar că nu a făcut verificări pe calea controlului încrucișat, reglementat

în art. 97 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 și că și-a fundamentat constatările pe anumite

elemente de fapt ce pot da naștere unor simple prezumții.

Or, în condițiile în care,

așa cum s-a arătat în răspunsul la obiecțiuni, singurele documente avute în vedere

au fost facturile fiscale și registrul jurnal de cumpărări, iar la dosar s-a depus

numai contractul din 15 ianuarie 2008 și o situație contabilă pentru perioada 1

ianuarie–28 februarie 2008 fără a fi însoțite de documente justificative apte să

probeze conținutul economic efectiv al contractului, realitatea prestărilor de servicii,

cum ar fi situații de lucrări, rapoarte, procese–verbale de recepție a lucrărilor,

decizie, bonuri de consum, iar autoritatea fiscală a susținut constant că a făcut

verificări la fața locului și nu au fost identificate îmbunătățiri sau amenajări

ale imobilului, era necesară în cauză o expertiză tehnică de specialitate, care

să verifice realitatea efectuării lucrărilor de prestări servicii și legătura acestora

cu operațiunile derulate de reclamantă, potrivit obiectivului de activitate.

Referitor la TVA colectată

ca urmare a existenței unei diferențe de stoc, instanța de fond a reținut că, aprecierile

organului fiscal privind inexistența stocului, cu aplicarea dispozițiilor art. 128

alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003, nu sunt fundamentate prin prisma existenței

unui proces–verbal de inventariere faptică a stocului existent.

A scăpat însă din vedere

că acea operațiune de inventariere intra în obligațiile reclamantei, în lipsa unui

proces–verbal autoritatea fiscală raportându-se, în mod firesc, la diferența dintre

stocul scrisptic înregistrat în balanța de verificare și listele de inventar prezentate.

Prin urmare, și sub acest aspect se impune aprofundarea probatoriului, pentru că

elementele existente la dosar nu sunt în măsură, prin ele însele, să răstoarne prezumția

de legalitate și veridicitate a actelor fiscale.

adoptate în recurs

Având în vedere ponderea

însemnată a obligațiilor fiscale asupra cărora situația de fapt nu a fost pe deplin

stabilită, în sensul celor mai sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1), art. 313 și art. 314 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe, în vederea completării probatoriului, urmând ca, în cadrul rejudecării,

să fie analizate și celelalte susțineri făcute în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 475/2011

din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012 .