ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5082/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC C.E. SRL, prin administrator judiciar B.C.

SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a contestat decizia din 8 octombrie 2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj și decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală din 28 august 2008, raportul de inspecție fiscală din 27 august 2008 și decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 469 din 28 august 2008, întocmite de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, pe care le consideră nelegale și netemeinice, în ceea ce privește constatările și măsurile dispuse cu privire la modul de calcul, evidențiere și virare a obligațiilor datorate bugetului de stat, după cum urmează: - impozit pe profit 43.875 RON; - majorări de întârziere și penalități aferente impozitului pe profit 10.895 RON; - TVA 729.009 RON; - majorări de întârziere și penalități aferente TVA 140.898 RON; - impozit pe dividende 3.840 RON; - majorări de întârziere și penalități 2.296 RON.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 475 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația, a anulat decizia din 8 octombrie 2010, emisă de Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, de asemenea a desființat, în parte, decizia de impunere din 28 august 2008 și raportul de inspecție fiscală din 27 august 2008 ambele emise de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Craiova și a menținut actele administrativ fiscale pentru următoarele obligații: - impozit pe profit 560 RON și majorări 318 RON; - suma de 590 RON constituind bază suplimentară pentru impozitul pe profit 2005, impozitul pe profit și majorările datorate; - TVA suplimentară 20.104 RON și majorări 15.312 RON; - impozit pe dividende 3840 RON și majorări 1.435 RON și a respins contestația, în ceea ce privește capătul de cerere în anularea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere 28 august 2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere din 28 august 2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, au fost stabilite obligații suplimentare de plată, în sarcina contestatoarei, în ceea ce privește TVA 729.009 RON datorat pe perioada 1 ianuarie 2005-31 mai 2008,

cu stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 3.836.879 RON și majorări de întârziere pe perioada 25 ianuarie 2005-25 august 2008 în sumă de 140.098 RON. Organul fiscal a reținut nerespectarea regimului fiscal, în sensul înregistrării în evidența contabilă a unor facturi fiscale, privind operațiuni de achiziție ce nu sunt destinate activității taxabile sau care privesc bunuri ce nu se află în patrimoniul persoanei juridice, dubla înregistrare a unor facturi fiscale, greșita înregistrare în evidență a unor facturi fiscale emise în temeiul unui contract lucrări . A fost reținută obligația plății unui impozit pe profit în sumă de 43.875 RON și majorări 10.895 RON, datorate pentru perioada 25 aprilie 2005–25 august 2008 . Prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că, în luna ianuarie 2005, nu au fost înregistrate veniturile aferente unei facturi fiscale, în sumă de 8.403 RON, ca urmare a volumului mare de activitate.

Această operațiune taxabilă a fost verificată de expertul judiciar desemnat în cauză, precizându-se că factura din 26 ianuarie 2005 este înregistrată în nota contabilă din ianuarie 2005, apărând evidențiată în contul de venituri, în balanța de verificare din 31 ianuarie 2005, precum și în contul TVA, în sumă de 1.597 RON.

S-a mai reținut, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, faptul că, în luna mai 2005, contestatoarea a înregistrat suma de 590 RON, aferentă facturii fiscale din 26 mai 2005, emisă de Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar . Cu privire la această sumă, instanța a constatat, având în vedere și concluziile raportului judiciar de expertiză, faptul că nu îndeplinește cerințele art. 21 alin. (1) raportat la art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 (cheltuieli realizate în scopul realizării de venituri impozabile), privind deductibilitatea cheltuielilor, în condițiile în care operațiunea taxabilă nu prezintă legătură cu obiectul de activitate al persoanei juridice.

Pentru anul 2006, s-a constatat înregistrarea a sumei de 1.722 RON reprezentând materiale și manoperă plasmă și alarmă, fără a exista deviz de lucrări; sunt enumerate facturile fiscale din 6 mai 2006 și din 20 iunie 2006, precizându-se că suma de 1.722 RON, rezultantă, a fost înregistrată cu regim de deductibilitate fiscală. Având în vedere și concluziile raportului de expertiză judiciară cu privire la regimul contabil al intrărilor de materiale, instanța de fond a constatat că suma de 1.722 RON, cu regimul mai sus menționat, constituie cheltuieli generate de îndeplinirea obiectului de activitate al contestatoarei . Pentru anul 2007, organul fiscal a constatat că au fost înregistrate cu regim de deductibilitate, cheltuielile privind repararea autoturismelor D.M.

și M. (acestea neregăsindu-se în patrimoniul contestatoarei); sunt indicate facturile din 24 iulie 2007 și 6 august 2007. Aceste categorii de operațiuni taxabile nu intră în sfera deductibilităților limitate, astfel cum este reglementată de art. 21 alin. (1), raportat la art. 21 alin. (3) lit. n) din Legea nr. 571/2003 . Pentru aceeași perioadă, organul fiscal a analizat efectele prescripției extinctive, în ceea ce privește creanța de 334.740,15 RON deținută de terțul SC H.T.

SRL Craiova împotriva contestatoarei, ce figurează neachitată la data de 31 decembrie 2004, și a stabilit debitul fiscal suplimentar, plecând de la premisa intervenirii prescripției extinctive, fără a lua în considerare efectul întreruperii termenului de prescripție, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din decizia nr. 167/1958, prin actul expres de recunoaștere a debitului, în conformitate cu art. 17 alin. (1) și (2) din același act normativ (în condițiile în care organul fiscal precizează, faptul că ultima plată realizată către creditorul furnizor a intervenit prin ordinul de paltă din 25 iulie 2006) . Cu privire la TVA deductibilă, instanța de fond a reținut că organul fiscal a analizat înregistrarea a două facturi fiscale (alarmă, materiale și montaj, manoperă plasmă din 6 mai 2006 și din 20 iunie 2006), în sumă totală de 2.049 RON, precizând ca fiind greșit înregistrată TVA deductibilă 328 RON, cu încălcarea dispozițiilor art. 145 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003.

Potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, dacă acestea sunt destinate efectuării operațiunilor taxabile . În condițiile în care, contestatoarea prezintă calitatea de contribuabil înregistrat în scop de TVA începând cu 30 septembrie 1994, pentru a nu opera deducerea TVA, organul fiscal trebuie să indice elementele de fapt care conduc la concluzia că achizițiile indicate în cele două facturi nu prezintă legătură cu îndeplinirea operațiunilor taxabile; în speță, RIF nu cuprinde asemenea elemente de fapt.

Organul fiscal a analizat efectele facturilor fiscale din 24 iulie 2007 și din 6 august 2007, privind contravaloarea reparațiilor auto și transport persoane, în sumă de 814 RON (cu TVA 130 RON), apreciind că aceste cheltuieli, nefiind generate de operațiuni taxabile, încalcă prevederile art. 145 alin. (2) lit. a); în condițiile în care TVA a fost achitată pentru servicii ce nu prezintă legătură cu operațiuni taxabile (autoturismele nefiind în patrimoniul contestatoarei), nu există drept de deducere. Organul fiscal a analizat dubla înregistrare a unui număr de 6 facturi fiscale, cu o valoare totală de 502.593 RON și TVA deductibil în sumă de 82.046 RON. În condițiile în care această eroare de înregistrare contabilă apare a fi rectificată, în cursul lunii iunie 2008, cu efectele fiscale specifice asupra declarării și virării TVA, instanța și-a însușit concluziile expertului judiciar asupra inexistenței debitului suplimentar în sumă de 80.972 RON.

Organul fiscal a mai constatat că, în cursul lunii ianuarie 2008, contestatoarea a înregistrat în evidențe factura fiscală din 30 ianuarie 2008 privind suma de 98.770 RON (TVA 15.770 RON), cu titlu de avans lucrări de amenajare și demolări spațiu comercial, astfel cum a fost emisă de beneficiarul SC C.P.

SRL în temeiul contractului din 15 ianuarie 2008, încheiat între părți, suma fiind achitată prin ordin de plată din 1 februarie 2008. În analiza operațiunii taxabile, cu drept de deducere TVA, organul fiscal a constatat că obiectul contractului este insuficient descris, iar în conținutul facturii fiscale mai sus menționate nu este indicat numărul contractului . Punând în discuție regimul de document justificativ, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 22 din directiva TVA și respectiv ale art. 155 din Legea nr. 571/2003 reglementează cerințe speciale de identificare a obiectului (fiind relevante dispozițiile art. 155 alin. (5) lit. k). Organul fiscal a apreciat asupra realizării investiției înregistrate în cont, imobilizări corporale în curs de execuție, până la concurența sumei de 811.996 RON, apreciind că suma de 740.457 RON, a fost greșit înregistrată cu titlu de investiție, lucrări modernizare, reparații și consolidări, în condițiile în care, vizual, nu a fost constatată existența lucrărilor și nu există documente din care să rezulte efectuarea, iar în perioada menționată în nota explicativă a lucrărilor, activitatea restaurantului (imobilul supus lucrărilor), nu a fost întreruptă; s-a constatat că, pentru materialele aprovizionate, contestatoarea nu a întocmit note de intrare-recepție și nici bonuri de consum , precum și faptul că suma de 811.966 RON,

reprezentând majorare a valorii mijlocului fix, nu a fost declarată Serviciul de Taxe și Impozite Locale . Asupra acestui aspect, instanța a constatat că, deși există facturi fiscale ca documente justificative ale lucrărilor efectuate, organul fiscal nu verifică, pe calea controlului încrucișat reglementat de art. 97 lit. b) din O.G. nr. 92/2003, realitatea înregistrărilor de evidență contabilă, fundamentându-și constatările pe anumite elemente de fapt ce pot da naștere unor simple prezumții (nedeclararea, valorii majorate a construcției, lipsa întreruperii activității în perioada indicată, constatări vizuale).

Cu privire la TVA colectată, instanța de fond a apreciat că organul fiscal a constatat omisiunea colectării TVA de 1.597 RON, ca efect al neînregistrării facturii fiscale din 26 ianuarie 2005 (achiziție pompă hidraulică regulară), 9.260 RON, ca efect al încasării avansului de 120.940 RON pentru vânzare imobil (ulterior fiind emisă factura din 17 iulie 2008, cu determinarea TVA colectată suplimentar în cuantum de 10.048 RON pentru diferența de preț de 62.940 RON) . A fost stabilită exigibilitatea TVA, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 ianuarie 2008 Biroul Notarial Public L.J. București, la data întocmirii contractului și nu la data emiterii facturii din 15 februarie 2008, privind plata contravalorii imobilului în sumă de 2.647.406,99 RON.

Potrivit art. 134 1 alin. (3) din C. fisc., pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător . În privința constatării existenței unei TVA colectate în cursul inspecției fiscale, în sumă de 28.370 RON, ca urmare a existenței unei diferențe de stoc, la data de 31 mai 2008, în sumă de 745.309,97 RON (organul fiscal reținând că, până la concurența sumei de 595.994 RON, bunurile nu sunt de natura mărfurilor), instanța de fond a constatat că aprecierile organului fiscal privind inexistența stocului, cu aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 nu sunt fundamentate prin prisma existenței unui proces-verbal de inventariere faptică a stocului existent . Cu privire la TVA de plată și în raport cu considerentele avute în vedere la deductibilitatea TVA și respectiv colectarea taxei, instanța a avut în vedere existența obligației de plată suplimentare a TVA în cuantum de 20.104 RON (TVA nedeductibilă 796 RON conform facturilor fiscale din 24 iulie 2007 și din 6 august 2007, precum și TVA colectată suplimentar 19.308 RON conform facturii din 17 iulie 2008 și respectiv datorată pentru diferență de preț 62.940 RON), adăugându-se accesorii în cuantum de 15.312 RON.

Cu privire la impozitul pe dividende, s-au reținut următoarele: Prin raportul de inspecție fiscală sunt consemnate constatările cu privire la verificarea perioadei 1 ianuarie 2005-31 mai 2008, precizându-se că profitul aferent anilor 2005-2006 (în sumă de 7.823 RON și respectiv 13.262 RON) a fost repartizat în cont, fiind repartizate, în luna mai 2006, dividende suma de 24.000 RON, fără a se calcula și vira impozitul aferent, până la scadența din 31 decembrie 2006. Deși aspectele ce țin de sarcina declarării și virării impozitului pe dividende sunt contestate de către contribuabil, instanța a avut în vedere concordanța între constatările organului fiscal și concluziile expertului judiciar.

S-a mai reținut că reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deși a contestat atât obligația de plată a impozitului pe dividende, cât și a accesoriilor acestora, nu a prezentat susțineri în fapt și în drept de natură să pună în discuție nelegalitatea actelor administrativ-fiscale și, respectiv, natura și întinderea debitului fiscal. O ipoteză similară se regăsește și în ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 28 august 2008; în lipsa unor susțineri relevante privind nelegalitatea acestui act administrativ, instanța a constatat că reținerea excepției lipsei interesului în soluționarea contestației administrativ fiscale, respectă imperativele art. 217 din O.G.

nr. 92/2003. 3. Recursul declarat de pârâtă Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Cu privire la impozitul pe profit, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut greșit că factura din 26 ianuarie 2005 a fost înregistrată în contabilitate, a stabilit greșit deductibilitatea sumei de 1.722 RON, plătită pentru întreținerea și reparația unei plasme, care nu reprezintă o cheltuială generată de îndeplinirea obiectului de activitate al reclamantei, în sensul art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/2004 și a reținut eronat întreruperea prescripției pentru suma de 314.839 RON neachitată către SC H.T. SRL, obligație de plată aflată în sold la 31 decembrie 2011, în condițiile în care suma de 5.020 RON, achitată în anul 2006, face parte dintr-un alt debit, de 24.921 RON, reprezentând contravaloarea unor echipamente electrice achiziționate în 2005-2006.

Cu privire la debitul constând în TVA, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele: instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat ca suma de 328 RON reprezintă TVA deductibilă, fiind eferente unor operațiuni care nu sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile; pentru suma de 80.246 RON, instanța și-a însușit eronat concluziile expertului contabil, în condițiile în care ea este aferentă unor facturi înregistrate de două ori în contabilitate, cu încălcarea art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc., fără a se fi dovedit, cu documente contabile, corectarea erorii și înlăturarea efectelor asupra calculului debitului fiscal; suma de 15.770 RON a fost calificată greșit ca fiind deductibilă, deși nu este aferentă unor operațiuni taxabile; cheltuielile aferente facturii din 30 ianuarie 2008, emise de SC C.P.

SRL, au fost justificate numai cu un contract având ca obiect lucrări de demolare și transport pentru amenajare spațiu, fără să se indice datele de identificare ale spațiului și fără a se dovedi efectuarea lucrărilor; suma de 140.761 RON, pe care instanța a considerat-o deductibilă fiscal, este aferentă unor operațiuni a căror realitate nu a fost dovedită: instanța de fond a reținut eronat că exigibilitatea TVA aferentă avansului plătit pentru vânzarea imobilului intervine la data când sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul dreptului de proprietate, indiferent de înregistrarea în contabilitate; instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată cu privire la suma de 28.370 RON, reprezentând TVA aferentă stocurilor de marfă, în condițiile în care nu s-a dovedit realitatea stocului; suma de 441.833 RON reprezintă TVA care a rezultat din verificarea concordanței fiscale cu evidențele contabile în perioada ianuarie 2005–mai 2008, ca nefiind declarată; majorările de întârziere sunt datorate în temeiul art. 120 C. proc.

fisc., iar faptul generator al TVA aferentă livrării imobilului ce a format obiectul contractului de leasing din data de 23 ianuarie 2008 a intervenit la data încheierii contractului, iar nu la data facturării. Intimata–reclamantă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, fiind necesară casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., actele administrative–fiscale menționate la pct. 1.1 din prezenta decizie, prin care, în sarcina sa, au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 930.813 RON, constând în TVA, impozit pe profit și impozit pe dividende, cu majorările și penalitățile aferente. Prima instanță a admis în parte acțiunea și a anulat parțial actele contestate, pe care le-a menținut numai cu privire la unele dintre debitele stabilite de autoritatea fiscală, dar din verificarea considerentelor sentinței, prin prisma probelor administrate, Înalta Curte constată că soluția pronunțată este insuficient motivată și nu este fondată ca o cercetare aprofundată a situației de fapt fiscale, aptă să conducă la dezlegarea corectă a tuturor aspectelor deduse judecății.

Astfel, în ceea ce privește impozitul pe profit pe anul 2007, autoritatea fiscală a reținut că suma de 334.740,15 RON, reprezentând o creanță prescrisă a SC H.T. SRL , anterioară datei de 31 decembrie 2004, trebuia înregistrată ca venit din exploatare, în timp ce instanța de fond a considerat întemeiate susținerile reclamantei, legate de efectul interuptiv asupra cursului prescripției , pe care l-a produs efectuarea unei plăți intervenite către furnizor prin ordin de plată din 25 iulie 2006. O plată efectuată la data de 25 iulie 2006, fără indicarea sumei și a creanței în contul căreia a fost făcută, este menționată și în răspunsul la obiecțiunile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Verificând înscrisurile administrate, instanța de control judiciar constată însă că ordinul de plată, datat 29 iulie 2005, iar nu 25 iulie 2006, cum s-a reținut în sentință, vizează plata parțială a contravalorii facturii din 27 mai 2005, iar plata efectuată conform chitanței din 24 iulie 2006 reprezintă contravaloarea facturii din 24 iulie 2006, nefiind vorba, așadar, despre plăți efectuate în contul creanței înregistrate în evidențele anterioare ale intimatei–reclamante, la data de 31 decembrie 2004. Date fiind aceste inadvertențe, se impune administrarea de probe suplimentare, pentru lămurirea aspectelor de efectuarea unei plăți apte să întrerupă cursul prescripției, menționate, doar generic, în raportul de expertiză contabilă.

În ceea ce privește TVA, considerată de recurenta-pârâtă nedeductibilă, aferentă sumelor plătite drept contravaloare a unor prestări servicii pentru amenajarea unui imobil (98.770 RON, cu TVA 15.770 RON, cu titlu de avans lucrări de amenajare și demolări spațiu comercial și suma de 740.457 RON, cu TVA 140.687 RON, pentru lucrări de modernizare, reparații și consolidări), sentința nu cuprinde nici un considerent legat de valoarea probatorie a documentelor justificative prezentate, de realitatea prestațiilor și de legătura cu operațiunilor taxabile, în sensul art. 145 alin. (2) lit. a), reproșând autorității fiscale doar că nu a făcut verificări pe calea controlului încrucișat, reglementat în art. 97 lit. b) din O.G.

nr. 92/2003 și că și-a fundamentat constatările pe anumite elemente de fapt ce pot da naștere unor simple prezumții.

Or, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în răspunsul la obiecțiuni, singurele documente avute în vedere au fost facturile fiscale și registrul jurnal de cumpărări, iar la dosar s-a depus numai contractul din 15 ianuarie 2008 și o situație contabilă pentru perioada 1 ianuarie–28 februarie 2008 fără a fi însoțite de documente justificative apte să probeze conținutul economic efectiv al contractului, realitatea prestărilor de servicii, cum ar fi situații de lucrări, rapoarte, procese–verbale de recepție a lucrărilor, decizie, bonuri de consum, iar autoritatea fiscală a susținut constant că a făcut verificări la fața locului și nu au fost identificate îmbunătățiri sau amenajări ale imobilului, era necesară în cauză o expertiză tehnică de specialitate, care să verifice realitatea efectuării lucrărilor de prestări servicii și legătura acestora cu operațiunile derulate de reclamantă, potrivit obiectivului de activitate.

Referitor la TVA colectată ca urmare a existenței unei diferențe de stoc, instanța de fond a reținut că, aprecierile organului fiscal privind inexistența stocului, cu aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003, nu sunt fundamentate prin prisma existenței unui proces–verbal de inventariere faptică a stocului existent. A scăpat însă din vedere că acea operațiune de inventariere intra în obligațiile reclamantei, în lipsa unui proces–verbal autoritatea fiscală raportându-se, în mod firesc, la diferența dintre stocul scrisptic înregistrat în balanța de verificare și listele de inventar prezentate. Prin urmare, și sub acest aspect se impune aprofundarea probatoriului, pentru că elementele existente la dosar nu sunt în măsură, prin ele însele, să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a actelor fiscale.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere ponderea însemnată a obligațiilor fiscale asupra cărora situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în sensul celor mai sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1), art. 313 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea completării probatoriului, urmând ca, în cadrul rejudecării, să fie analizate și celelalte susțineri făcute în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 475/2011 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012 .