ÎCCJ, Decizia nr. 231/2005

Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 15 din 1 aprilie 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița-Năsăud a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea D.E. împotriva dispoziției de imputare nr. 133 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud. Curtea de Conturi - Colegiul jurisdicțional, prin decizia nr. 369 din 3 iunie 2003, a respins recursul jurisdicțional exercitat de contestatoare. Prin decizia nr. 7835 din 26 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de contestatoare împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat hotărârile pronunțate în cauză, a admis contestația și a anulat dispoziția de imputare atacată.

Împotriva acestei decizii, intimatul a declarat recurs. Prin decizia nr. 108 din 11 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 30/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins recursul, ca inadmisibil. Pentru a hotărî astfel, Completul de 9 judecători a reținut următoarele: Din economia dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că legea procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului, așa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată de instanța de control judiciar, este exclusă. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei menționate, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, decizia atacată este irevocabilă, față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei, pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței atribuită acestora, prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 C. proc. civ. Nu este îndeplinită, așadar, una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Pe de altă parte, în cauză secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cu recurs, în vederea examinării legalității și temeiniciei unui act administrativ-jurisdicțional. Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, „Colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratori, gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale”.

Prin art. 48 s-a stabilit că „Secția jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, cererile de recurs jurisdicțional îndreptate împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de colegiile jurisdicționale, precum și cele îndreptate împotriva sentințelor pronunțate de secția jurisdicțională, ca instanță de fond, în cazurile prevăzute de art. 46”. Așadar, prin lege a fost instituită o jurisdicție specială. Existența unei asemenea jurisdicții obligă persoana interesată, în raport cu dispozițiile legale menționate și dispozițiile legii fundamentale, să se adreseze mai întâi autorității publice competente, învestită cu atribuții jurisdicționale. În cauză, procedura specială prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.

Potrivit art. 82 din același act normativ, „împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, se poate face recurs la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”. În condițiile acestui din urmă text din legea specială, actul administrativ-jurisdicțional a fost supus controlului judecătoresc, secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Textul menționat constituie o aplicație particulară a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora: „actele administrativ-jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.

Așadar, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea legalității și temeiniciei actului administrativ-jurisdicțional menționat, prin recursul declarat de intimată, în condițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o hotărâre irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr. 304/2004, nesusceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs. Ca atare, față de situația expusă, s-a apreciat că excepția de inadmisibilitate a recursului, pusă din oficiu, în discuția părților, este întemeiată. Împotriva acestei din urmă hotărâri, intimatul Spitalul Orășenesc „Dr.

George Trifon” Năsăud a formulat cerere de revizuire, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. S-a susținut că, în anul 1992, pronunțându-se asupra conflictului negativ de competență, Curtea Supremă de Justiție a stabilit în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsud, competența soluționării în primă instanță a contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor de imputare emise de Spitalul Orășenesc Năsăud. Totodată, pentru alte 13 cauze, având același obiect, diferite complete ale Curții Supreme de Justiție au stabilit competența soluționării în fond a contestațiilor în favoarea Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud. Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a pronunțat soluții în favoarea contestatorilor.

Drept urmare, în cauze având același obiect s-au dat soluții diferite, după cum acestea au fost soluționate de instanțele judecătorești sau Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi. În consecință, majoritatea salariaților au restituit sumele necuvenit încasate, în timp ce 13 salariați nu vor restitui aceste sume, în raport cu soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv, autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condiții precis și limitativ determinate. Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”.

O instanță recurs evocă fondul, atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele inferioare. În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul declarat de aceeași parte a fost respins, ca inadmisibil. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud privind revizuirea deciziei nr. 108 din 11 aprilie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 30/2005, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.