ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 1979 din 12 mai 2009, Curtea de Apel București a respins excepția

prematurității și a respins acțiunea formulată de C.E., ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 1801

din 13 aprilie,

î

nalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamant și a casat sentința

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că soluția

de respingere a primului capăt de cerere, respectiv obligarea la numirea unui

evaluator este corectă, dar celelalte petite ale acțiunii au rămas nesoluționate.

î

n fond după casare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția

prematurității, arătând că în speță sunt aplicabile prevederile deciziei nr. 1651/2008

a Comisiei Centrale conform căreia în situația în care cuantumul măsurilor

reparatorii a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, titlul de

despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de

aceasta.

Prin Sentința civilă

nr. 3631 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității și a

admis acțiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire sub sancțiunea de daune cominatorii

de 50 de lei/zi de întârziere.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că excepția prematurității nu este

întemeiată, pârâta invocând inexistența dreptului reclamantului în condițiile

neaplicării în speță a dispozițiilor legale ce reglementează procedura

administrativă a stabilirii și plății despăgubirilor: Titlul VII al Legii

247/2005.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că deși prin Sentința civilă nr. 71 din 27

ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului de către Statul Român, a fost

stabilit deja - 207.622.630 lei (9870 Euro), aceasta nu înseamnă însă că pârâta

nu are obligația de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, la

valoarea stabilită prin hotărârea sus menționată.

î

mpotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”,

formulând următoarele critici:

- în mod eronat

instanța de fond a respins excepția prematurității cererii introductive de

instanță, recurenta-pârâtă neputând fi obligată la emiterea titlului de

despăgubire, în lipsa dosarului aferent notificării depuse de reclamant în

temeiul Legii nr.10/2001, republicată;

- prima instanță nu a

observat că documentația aferentă unei dispoziții de soluționare a notificării

formulate de intimatul-reclamant nu a fost transmisă Secretariatului Comisiei

Centrale, astfel că nu poate fi declanșată procedura privind acordarea

măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură

la finalul căreia se emite decizia conținând titlul de despăgubire.

Susține

recurenta-pârâtă că instanța de fond a stabilit prin sentința recurată în

sarcina Comisiei Centrale o obligație imposibil de executat, întrucât nu există

o documentație aferentă notificării formulate de intimatul-reclamant, transmisă

Secretariatului Comisiei și în baza căreia să poată fi emisă decizia reprezentând

titlul de despăgubire, mai ales că în speță este vorba de acordarea de măsuri

reparatorii pentru un imobil ce a fost demolat, compus din 4 camere, hol,

bucătărie, marchiză, WC, pivniță și pod în suprafața de 76 mp și o suprafață de

60 mp teren aferent clădirii demolate din București, sector 2.

Întrucât notificarea

formulată de intimatul-reclamant în anul 2001 nu a fost soluționată nici până

în prezent, susține recurenta, iar dosarul conținând documentația aferentă

necesară nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, ea nu poate fi

obligată la emiterea titlului de despăgubire.

- în contextul în

care procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu

a fost declanșată, în mod greșit Comisia a fost obligată la plata unor daune

cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în speță nefiind

incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, neputându-se reține un refuz nejustificat din

partea Comisiei în ce privește soluționarea cererii reclamanților.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca

fiind prematur introdusă.

Recursul este fondat

și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor

ce vor fi expuse în continuare.

Prin sentința civilă

nr. 72 din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, sentință devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 716/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, Primăria Municipiului București a fost obligată la emiterea unei

decizii de acordare a unor măsuri compensatorii de către stat prin Ministerul

Finanțelor Publice în sumă de 207.622.630 ROL pentru imobilul demolat reprezentând

9.870 Euro la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.

Art. 16 alin. (1) și (2)

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează procedurile de transmitere

către Secretariatul Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite

cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea

nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor,

tocmai pentru că în cadrul acestei proceduri să fie analizate sub aspectul

legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul

cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent.

Este adevărat că în

cadrul acestei proceduri, în speța de față, nu se mai impune numirea unui

evaluator, dat fiind ca intimatul-reclamant posedă o hotărâre definitivă și

irevocabilă prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de Statul

român la suma de 207.622.630 lei reprezentând 9870 Euro la data rămânerii

definitive a hotărârii, titlul de despăgubire urmând a fi emis în acest

cuantum, potrivit Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și a Deciziei de punere în aplicare a

acesteia nr. 1651 din 13 martie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, dar aceasta nu înseamnă că procedura administrativă

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu își urmează cursul.

De aceea, pe

parcursul procesului la instanța de fond recurenta-pârâtă, prin apărările

formulate, a precizat că nu poate fi ținută a fi în culpă pentru că nu a

eliberat decizia conținând titlul de despăgubire, deoarece în lipsa

transmiterii dosarului complet (și cu documentația aferentă notificării) de

către entitatea notificată (în speță Primăria Municipiului București) procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 nu poate fi declanșată.

Cu toate că instanța

de fond reține că sunt aplicabile Dispozițiile Deciziei nr. 1651/2008 a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, totuși aceasta nu

analizează și faptul că aceste dispoziții se aplică numai după ce dosarul de

despăgubire, însoțit de hotărârea definitivă și irevocabilă este transmis

Secretariatului Comisiei Centrale.

De altfel, instanța

de fond nu a analizat în nici un fel susținerile recurentei-pârâte din întâmpinarea

depusă la dosar, trecând cu ușurință peste acestea și obligând direct Comisia

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri , aplicând și sancțiunea

de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere.

De reținut este și

faptul că judecătorul fondului, deși cauza era în al doilea ciclu procesual, nu

a manifestat rol activ pentru că în raport de apărările formulate de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a lămurit situația de fapt

existentă în dosar, nici măcar aspectul legat de transmiterea sau nu către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a

documentației aferente notificării formulate de intimatul-reclamant pentru

despăgubirea solicitată, spre a se vedea dacă Comisia a fost învestită legal și

este în măsură a declanșa procedura administrativă în temeiul Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

În lipsa unor

elemente clare din care să rezulte că dosarul a fost transmis complet, însoțit

și de documentația aferentă către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate

aprecia nici asupra existenței unui refuz nejustificat din partea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind soluționarea cererii

reclamantului, refuz nejustificat care ar fi singurul în măsură să justifice

incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligarea

recurentei-pârâte la plata unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi

de întârziere.

De aceea, instanța de

control judiciar găsește necesară administrarea de probe noi, în virtutea

rolului activ judecătorul fondului putând ordona probele pe care le considera

necesare pentru descoperirea adevărului, probe care să-i permită o cercetare

completă a fondului cauzei, în raport și de apărările formulate de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât constată că se impune

admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași

instanță spre rejudecare.

Instanța de fond, în

rejudecare, va analiza din nou și excepția prematurității acțiunii, apărările

formulate în susținerea excepției de către recurenta-pârâtă fiind strâns legate

de fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 3631 din 28

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 mai 2011.