ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1979 din 12 mai 2009, Curtea de Apel București a respins excepția prematurității și a respins acțiunea formulată de C.E., ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 1801 din 13 aprilie, î nalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamant și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că soluția de respingere a primului capăt de cerere, respectiv obligarea la numirea unui evaluator este corectă, dar celelalte petite ale acțiunii au rămas nesoluționate.

î n fond după casare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția prematurității, arătând că în speță sunt aplicabile prevederile deciziei nr. 1651/2008 a Comisiei Centrale conform căreia în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta. Prin Sentința civilă nr. 3631 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității și a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sub sancțiunea de daune cominatorii de 50 de lei/zi de întârziere.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția prematurității nu este întemeiată, pârâta invocând inexistența dreptului reclamantului în condițiile neaplicării în speță a dispozițiilor legale ce reglementează procedura administrativă a stabilirii și plății despăgubirilor: Titlul VII al Legii 247/2005. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deși prin Sentința civilă nr. 71 din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului de către Statul Român, a fost stabilit deja - 207.622.630 lei (9870 Euro), aceasta nu înseamnă însă că pârâta nu are obligația de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, la valoarea stabilită prin hotărârea sus menționată.

î mpotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

– „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, formulând următoarele critici: - în mod eronat instanța de fond a respins excepția prematurității cererii introductive de instanță, recurenta-pârâtă neputând fi obligată la emiterea titlului de despăgubire, în lipsa dosarului aferent notificării depuse de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001, republicată; - prima instanță nu a observat că documentația aferentă unei dispoziții de soluționare a notificării formulate de intimatul-reclamant nu a fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale, astfel că nu poate fi declanșată procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură la finalul căreia se emite decizia conținând titlul de despăgubire.

Susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a stabilit prin sentința recurată în sarcina Comisiei Centrale o obligație imposibil de executat, întrucât nu există o documentație aferentă notificării formulate de intimatul-reclamant, transmisă Secretariatului Comisiei și în baza căreia să poată fi emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, mai ales că în speță este vorba de acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil ce a fost demolat, compus din 4 camere, hol, bucătărie, marchiză, WC, pivniță și pod în suprafața de 76 mp și o suprafață de 60 mp teren aferent clădirii demolate din București, sector 2. Întrucât notificarea formulată de intimatul-reclamant în anul 2001 nu a fost soluționată nici până în prezent, susține recurenta, iar dosarul conținând documentația aferentă necesară nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, ea nu poate fi obligată la emiterea titlului de despăgubire.

- în contextul în care procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost declanșată, în mod greșit Comisia a fost obligată la plata unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, neputându-se reține un refuz nejustificat din partea Comisiei în ce privește soluționarea cererii reclamanților. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prematur introdusă. Recursul este fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Prin sentința civilă nr. 72 din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sentință devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 716/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Primăria Municipiului București a fost obligată la emiterea unei decizii de acordare a unor măsuri compensatorii de către stat prin Ministerul Finanțelor Publice în sumă de 207.622.630 ROL pentru imobilul demolat reprezentând 9.870 Euro la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.

Art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează procedurile de transmitere către Secretariatul Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, tocmai pentru că în cadrul acestei proceduri să fie analizate sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent.

Este adevărat că în cadrul acestei proceduri, în speța de față, nu se mai impune numirea unui evaluator, dat fiind ca intimatul-reclamant posedă o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de Statul român la suma de 207.622.630 lei reprezentând 9870 Euro la data rămânerii definitive a hotărârii, titlul de despăgubire urmând a fi emis în acest cuantum, potrivit Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și a Deciziei de punere în aplicare a acesteia nr. 1651 din 13 martie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar aceasta nu înseamnă că procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu își urmează cursul.

De aceea, pe parcursul procesului la instanța de fond recurenta-pârâtă, prin apărările formulate, a precizat că nu poate fi ținută a fi în culpă pentru că nu a eliberat decizia conținând titlul de despăgubire, deoarece în lipsa transmiterii dosarului complet (și cu documentația aferentă notificării) de către entitatea notificată (în speță Primăria Municipiului București) procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 nu poate fi declanșată. Cu toate că instanța de fond reține că sunt aplicabile Dispozițiile Deciziei nr. 1651/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, totuși aceasta nu analizează și faptul că aceste dispoziții se aplică numai după ce dosarul de despăgubire, însoțit de hotărârea definitivă și irevocabilă este transmis Secretariatului Comisiei Centrale.

De altfel, instanța de fond nu a analizat în nici un fel susținerile recurentei-pârâte din întâmpinarea depusă la dosar, trecând cu ușurință peste acestea și obligând direct Comisia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri , aplicând și sancțiunea de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere. De reținut este și faptul că judecătorul fondului, deși cauza era în al doilea ciclu procesual, nu a manifestat rol activ pentru că în raport de apărările formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a lămurit situația de fapt existentă în dosar, nici măcar aspectul legat de transmiterea sau nu către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a documentației aferente notificării formulate de intimatul-reclamant pentru despăgubirea solicitată, spre a se vedea dacă Comisia a fost învestită legal și este în măsură a declanșa procedura administrativă în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În lipsa unor elemente clare din care să rezulte că dosarul a fost transmis complet, însoțit și de documentația aferentă către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate aprecia nici asupra existenței unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind soluționarea cererii reclamantului, refuz nejustificat care ar fi singurul în măsură să justifice incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligarea recurentei-pârâte la plata unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.

De aceea, instanța de control judiciar găsește necesară administrarea de probe noi, în virtutea rolului activ judecătorul fondului putând ordona probele pe care le considera necesare pentru descoperirea adevărului, probe care să-i permită o cercetare completă a fondului cauzei, în raport și de apărările formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare. Instanța de fond, în rejudecare, va analiza din nou și excepția prematurității acțiunii, apărările formulate în susținerea excepției de către recurenta-pârâtă fiind strâns legate de fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 3631 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.