ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2090/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 416

din 5 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M. în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și M.A.P.D.R., a anulat Ordinul nr.

519 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R., a luat act de renunțarea

reclamantului la judecarea capetelor de cerere având ca obiect suspendarea

executării efectelor și anularea O.U.G. nr. 37/2009, precum și a excepției de

neconstituționalitate a acestei ordonanțe.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin ordinul

contestat în cauză, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de

conducere de director executiv adjunct al D.A.D.R. Gorj.

În preambulul acestui

act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, pe

considerentul că au fost eludate prevederile art. 115 alin. (6) din Legea

fundamentală, urmare a faptului că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru

care nu avea competența materială.

Ca atare, prima

instanță a apreciat că actul administrativ atacat în speță este nelegal,

întrucât a fost emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate

constituționale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., care a solicitat modificarea sa

în parte, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca fiind lipsită de

obiect iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire

la hotărârea atacată:

Acțiunea dedusă

judecății este lipsită de obiect, deoarece intimatul-reclamant urmărește

repunerea sa în situația anterioară, ceea ce echivalează cu o întoarcere a

executării unui act epuizat deja.

Prevederile O.U.G.

nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 519 din 24 aprilie

2009 de către M.A.P.D.R.

Decizia nr. 1257 din

7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională se aplică pentru viitor,

ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de

nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ

nelegal, potrivit regulii "tempus regit actum".

Conform art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de director executiv

adjunct al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcțiilor

publice, reglementate de Legea nr. 188/1999.

De la momentul

eliberării intimatului-reclamant din funcția deținută și până la pronunțarea

sentinței atacate, au fost organizate evaluări finalizate cu emiterea unui act

administrativ de numire în funcție.

În plus, măsurile

dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și constituiau situații

de urgență, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv

pentru care M.A.P.D.R. era ținut de punerea lor imediată în aplicare.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii:

prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul

probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 519 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R., intimatul-reclamant, după un preaviz

de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct al D.A.D.R. Gorj.

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) - (7) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7

alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a

statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței

respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul

normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv "actul

administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și

confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și

a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr.

37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având

ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și

art. 20 din Constituția României.

Nici critica

recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect,

Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată

ca neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși

ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile

ordonanței.

Înalta Curte arată că

actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.D.R. împotriva Sentinței civile nr. 416 din 5 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2010.