ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2710/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 2624 din 11 mai 2006 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Constanța, secția comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. București și D.G.F.P. Constanța și a respins în tot acțiunea promovată de reclamanta SC C.U. SRL ca fiind îndreptată împotriva unor subiecte de drept lipsite de calitate procesuală pasivă. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la predarea mai multor bunuri adjudecate la licitație, documentele acestora, precum și plata de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului produs prin nepredarea bunurilor ș ia beneficiului nerealizat.

Judecătorul a mai reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți, cu următoarele considerente: reclamanta a pretins că pârâții, în calitate de creditori urmăritori, au obligația de predare a bunurilor, proprietate a debitorului SC P.C. SA, supuse unei executări silite. Această susținere a reclamantei nu a fost reținută, în raport de prevederile art. 162 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora în cazul vânzării bunurilor mobile, după plata prețului executorul fiscal întocmește în termen de 5 zile un proces verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.

Față de această prevedere legală, judecătorul a apreciat că nu creditorului urmăritor, ci debitorului urmărit îi incumbă obligația de predare a bunurilor adjudecate, atât timp cât prin procesul verbal de sechestru nu a fost numit custode o altă persoană decât debitorul, s-a mai precizat că în condițiile în care bunurile intrate în patrimoniul adjudecatarului se află în posesia unui terț, adjudecatarul are la îndemână acțiunile în realizare pentru a redobândi stăpânirea lor. Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SC C.U. SRL, prin decizia civilă nr. 218/COM din 28 septembrie 2008 completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, respingând apelul declarat, reținând corecta aplicare a prevederilor art. 168 alin. (4) din O.G.

nr. 92/2003 și apreciind în consecință, corecta soluționare a cauzei de către judecătorul fondului a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților. Recursul declarat de reclamantă a fost soluționat prin decizia nr. 1539 din 26 aprilie 2007 de către un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, dispunându-se admiterea căii de atac, casarea deciziei de apel și a sentinței de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Completul de recurs a apreciat greșita soluționare a cauzei în baza excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, reținând aplicabilitatea prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora în toate cazurile, predarea bunurilor se face după achitarea integrală a prețului, până la preluare adjudecatarul suportând riscul pierii bunului adjudecat.

S-a reținut în acest sens că pârâta A.F.P. Cernavodă, prin reprezentanții săi au încheiat numeroase procese verbale având ca scop îndeplinirea obligației de predare a bunurilor adjudecate de reclamantă. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 10522/118/2007. Prin sentința civilă nr. 3558/COM din 28 octombrie 2008, judecătorul fondului a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.U. SRL împotriva pârâților A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. București și D.G.F.P.

Constanța și a obligat pârâții în solidar să predea reclamantei bunurile adjudecate în data de 22 august 2005 și 29 august 2005, respectiv: aparat aer condiționat, excavator, autobasculantă, autobetoniere, precum și documentele de proprietate/identificare ale autovehiculelor menționate; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 881.132 RON, reprezentând despăgubiri pentru nepredarea bunurilor adjudecate; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la daune interese, în continuare, de 655,95 RON pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației. În considerente, judecătorul fondului a reținut caracterul netemeinic al excepției inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și uniră cu fondul cauzei, pentru administrarea de probatorii, reținând că, în raport de îndrumarea dată prin decizia de casare, reclamanta nu avea la dispoziție o altă acțiune pentru valorificarea dreptului său.

Pe fondul cauzei, a reținut că reclamanta și-a îndeplinit obligația ce-i revenea – aceea de plată a prețului, nu a intrat în posesia tuturor bunurilor adjudecate, iar în pofida tuturor demersurilor efectuate nu a putut obține intrarea sa în posesie cu privire la majoritatea acestor bunuri (cu excepția unuia singur). Critica reclamantei a vizat, în esență, neîndeplinirea, în mod culpabil, de către pârâți, a obligației de predare a bunurilor ce au făcut obiectul executării silite. Judecătorul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamantei în sensul obligării pârâților la îndeplinirea obligației de predare, în raport de dispozițiile art. 1073 și art. 131 4 C. civ. S-a apreciat în acest context că vânzarea silită efectuată în cadrul unei proceduri execuționale este o formă a vânzării de drept comun, prevăzută de art. 129 4 C. civ.

Împrejurarea că executarea silită a fost efectuată în temeiul O.G. nr. 92/2003 nu înlătură obligația executorului de a preda bunurile ce au făcut obiectul vânzării silite, câtă vreme norma specială se completează cu norma generală, respectiv Codul de procedură civilă [fiind vizată în mod expres prevederea art. 447 alin. (4) C. proc. civ.]. Nu a fost reținută apărarea pârâților în sensul că întocmirea de către executor a procesului verbal de adjudecare este dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor ce incumbă acestora, apreciindu-se că o asemenea interpretare ar lipsi de substanță însăși instituția și scopul executării silite, interesul participanților la licitațiile organizate „pentru valorificarea bunurilor”.

Cu privire la solicitarea obligării pârâților la daune interese, judecătorul a făcut aplicarea prevederilor art. 132 1 C. civ., potrivit cărora vânzătorul trebuie să fie condamnat la daune interese, dacă urmează o vătămare pentru cumpărător din nepredarea bunului la timp, reclamanta făcând dovada prejudiciului suferit prin neutilizarea bunurilor, prin raportare la obiectul său de activitate – închirierea de utilaje. Cuantumul acestui prejudiciu a fost determinat prin expertiza efectuată în cauză. Sentința de fond a fost apelată de pârâții A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. București și D.G.F.P. Constanța, aceștia solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Criticile pârâților au vizat aplicarea greșită a legii, prin reținerea incidenței în cauză a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în raport de norma specială – O.G. nr. 92/2003, în baza căreia a fost organizată executarea silită. Au mai susținut că judecătorul fondului nu a justificat calitatea lor de vânzători ai bunurilor, câtă vreme vânzător a fost debitorul executat, respectiv SC P.C. SA. A mai fost criticată expertiza efectuată în cauză, expertul neținând seamă de faptul că bunurile adjudecate aveau durata normală de funcționare depășită. Prin decizia civilă nr. 21/COM din 25 februarie 2010 completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, cu majoritate, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți.

Completul de judecată, în majoritate, a înlăturat criticile vizând lipsa de calitate procesuală pasivă, în raport de soluționarea irevocabilă a acestui aspect în primul ciclu procesual, finalizat cu trimiterea cauzei pentru judecată în fond; s-a reținut obligația pârâților, care au procedat la sigilarea bunurilor și executarea silită, fără a preda ulterior reclamantei, deși au încasat prețul; a fost reținut și faptul că din modul de întocmire a facturilor de vânzare cumpărare a bunurilor rezultă că acestea aveau ca vânzător A.F.I. Cernavodă, care a încasat prețul, acesteia revenindu-i și obligația de predare care, nefiind îndeplinită, a dat dreptul reclamantei la despăgubiri; s-a reținut, de asemenea, că SC P.C.

SA nu este vânzătorul bunurilor, ci este debitor executat silit de organul de executare fiscal, între SC P.C. SA și Adjudecatar neexistând, potrivit legii, nici un raport juridic din care să rezulte o obligație a primului cu privire la predarea bunurilor; a fost reținută corecta motivare a sentinței de fond, prin analizarea tuturor probelor, aduse de toate părțile procesului; a fost înlăturată și critica referitoare la cuantumul prejudiciului, apreciind corectitudinea calcului efectuat de expert, în lipsa unor obiecțiuni ale pârâților, iar faptul că reclamanta ar fi trebuit să repare bunurile adjudecate nu are relevanță față de despăgubirile solicitate. Opinia separată a vizat admiterea apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii, judecătorul motivând această soluție pe considerentul că nu sunt aplicabile prevederile art. 447 alin. (4) C. proc.

civ., ci cele ale art. 148 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că obligația de predare revenea pârâților doar în cazul în care bunurile ar fi fost ridicate și depozitate de organul de executare; a mai reținut că O.G. nr. 92/2003 are ca finalitate stingerea obligațiilor fiscale și că reclamanta, fiind în posesia unui titlu de proprietate ar fi trebuit să acționeze pentru predarea bunurilor, rolul executorului fiscal încheindu-se la momentul stingerii creanței prin plata prețului. Decizia completul de apel a fost recurată de pârâții A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. București și D.G.F.P. Constanța, aceștia solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiuni reclamantei.

Pârâții au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând greșita aplicare a legii, cu următoarele critici: greșita reținere a calității procesuale pasive în cauză, în raport de prevederile O.G. nr. 92/2003, care statuează cu privire la obligațiile și competențele executorilor fiscali, printre acestea neregăsindu-se și cea de predare a bunurilor adjudecate la licitație; greșita reținere a aplicabilității prevederilor art. 447 C. proc. civ., acesta neputând fi aplicabil în raport de norma specială, iar reclamanta nu putea solicita despăgubiri decât în situația în care ar fi existat o faptă culpabilă; a mai susținut că nu s-a motivat calitatea lor de vânzători, în realitate vânzător fiind SC P.C.

SA, față decare reclamanta trebuia să se îndrepte cu acțiunea în restituire sau în pretenții. Pârâții au mai criticat modul de stabilire a cuantumului pretențiilor, invocând că expertul nu a luat în considerare că bunurile aveau durata normală de funcționare depășită. Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele apărări: cadrul procesual a fost stabilit prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual; corecta aplicare a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., amănunțit justificată prin considerentele deciziei recurate; lipsa de fundament a invocării atribuțiilor și competențelor executorilor fiscali în raport cu obiectul cauzei, precum și a limitării acestor atribuții la întocmirea procesului verbal de adjudecare; netemeinicia susținerilor vizând lipsa culpei pârâților; cuantumul prejudiciului nu a fost contestat, prin obiecțiuni la judecata cauzei în fond.

Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Nu poate fi reținută o greșită aplicare a legii, din perspectiva incidenței prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., prin raportare la prevederile O.G. nr. 92/2003. Corect a stabilit completul de apel aplicabilitatea acestui text legal, ca urmare a principiului completării legii speciale cu legea generală, atunci când nu există prevederi contrare. Din această perspectivă, reglementarea competențelor și atribuțiilor executorilor fiscali în cuprinsul O.G. nr. 92/2003 nu exclude obligația ce revine executorului, indiferent de domeniul în care activează – privat sau în cadrul instituțiilor de stat – de a finaliza executarea declanșată prin predarea bunurilor către adjudecatar.

În același sens, se reține că chiar dacă legea specială stabilește norma derogatorii de la dreptul comun, în privința raporturilor nereglementate de legea specială continuă să se aplice norma generală. O privire de ansamblu asupra reglementării procedurii de executare silită reglementată în O.G. nr. 92/2003 arată că atunci când legiuitorul a dorit excluderea de la aplicare a prevederilor de drept comun în materie, a precizat acest lucru în mod expres [de exemplu art. 172 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003]. Însă, în lipsa unor mențiuni exprese de înlăturare de la aplicare a dreptului comun în materie, aspectele nereglementate de legea specială sunt guvernate de legea generală. În acest context, completul de apel a reținut, ca și judecătorul fondului incidența în cauză a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc.

civ., constatându-se că nu există o prevedere expresă care să înlăture obligația executorului de predare a bunului adjudecat. Nu poate fi reținută critica pârâților în sensul nemotivării aspectului referitor la calitatea de vânzător al bunurilor adjudecate. Completul de apel a argumentat pe larg considerentul pentru care apreciază că pârâții sunt cei care trebuie să suporte de despăgubirile, față de împrejurarea că între debitorul executat și adjudecatar nu se stabilesc raporturi juridice care să implice obligația primului de a preda bunurile adjudecate. În lumina celor reținute anterior, referitoare la obligația executorului de a preda bunul adjudecat, este înlăturată și critica pârâților privind necesitatea introducerii unei acțiuni directe împotriva debitorului executat.

Criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați pârâții nu pot fi supuse analizei în calea de atac a recursului, acestea constituind motive de netemeinicie ale deciziei, limitele investirii în recurs fiind cele ale verificării legalității deciziei pronunțate în apel. În consecință, aceste critici nu vor fi analizate, excedând limitelor legale de investire în recurs. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita reținere a calității procesuale pasive a pârâților, constatându-se că acest aspect a fost analizat în primul ciclu procesual, prin decizia de casare pronunțată în cauză stabilindu-se calitatea procesuală a acestora. Pentru considerentele reținute și constatându-se că decizi pronunțată de completul de apel este legală, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele D.G.F.P. Constanța, A.F.P. Cernavodă, prin D.G.F.P. Constanța, Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Constanța și A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 21/COM din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.