ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2710/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2710/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2624 din 11 mai 2006

judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Constanța, secția comercială, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A.F.P. Cernavoda,

Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. București și D.G.F.P. Constanța și a respins

în tot acțiunea promovată de reclamanta SC C.U. SRL ca fiind îndreptată

împotriva unor subiecte de drept lipsite de calitate procesuală pasivă.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la

predarea mai multor bunuri adjudecate la licitație, documentele acestora,

precum și plata de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului produs

prin nepredarea bunurilor ș ia beneficiului nerealizat. Judecătorul a mai

reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive,

invocată de pârâți, cu următoarele considerente: reclamanta a pretins că

pârâții, în calitate de creditori urmăritori, au obligația de predare a

bunurilor, proprietate a debitorului SC P.C. SA, supuse unei executări silite.

Această susținere a reclamantei nu a fost reținută, în raport de prevederile art.

162 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora în cazul vânzării bunurilor

mobile, după plata prețului executorul fiscal întocmește în termen de 5 zile un

proces verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate. Față de

această prevedere legală, judecătorul a apreciat că nu creditorului urmăritor,

ci debitorului urmărit îi incumbă obligația de predare a bunurilor adjudecate,

atât timp cât prin procesul verbal de sechestru nu a fost numit custode o altă

persoană decât debitorul, s-a mai precizat că în condițiile în care bunurile

intrate în patrimoniul adjudecatarului se află în posesia unui terț,

adjudecatarul are la îndemână acțiunile în realizare pentru a redobândi

stăpânirea lor.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamanta SC C.U. SRL, prin decizia civilă nr. 218/COM din 28 septembrie 2008

completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, respingând apelul

declarat, reținând corecta aplicare a prevederilor art. 168 alin. (4) din O.G. nr.

92/2003 și apreciind în consecință, corecta soluționare a cauzei de către

judecătorul fondului a excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâților.

Recursul declarat de reclamantă a

fost soluționat prin decizia nr. 1539 din 26 aprilie 2007 de către un complet

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, dispunându-se

admiterea căii de atac, casarea deciziei de apel și a sentinței de fond, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare. Completul de recurs a apreciat greșita

soluționare a cauzei în baza excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâților, reținând aplicabilitatea prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc.

civ., potrivit cărora în toate cazurile, predarea bunurilor se face după

achitarea integrală a prețului, până la preluare adjudecatarul suportând riscul

pierii bunului adjudecat. S-a reținut în acest sens că pârâta A.F.P. Cernavodă,

prin reprezentanții săi au încheiat numeroase procese verbale având ca scop

îndeplinirea obligației de predare a bunurilor adjudecate de reclamantă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 10522/118/2007. Prin sentința civilă nr. 3558/COM

din 28 octombrie 2008, judecătorul fondului a respins excepția

inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

C.U. SRL împotriva pârâților A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F.

București și D.G.F.P. Constanța și a obligat pârâții în solidar să predea

reclamantei bunurile adjudecate în data de 22 august 2005 și 29 august 2005,

respectiv: aparat aer condiționat, excavator, autobasculantă, autobetoniere,

precum și documentele de proprietate/identificare ale autovehiculelor

menționate; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de

881.132 RON, reprezentând despăgubiri pentru nepredarea bunurilor adjudecate; a

respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la daune interese, în

continuare, de 655,95 RON pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației.

În considerente, judecătorul

fondului a reținut caracterul netemeinic al excepției inadmisibilității

acțiunii, invocată din oficiu și uniră cu fondul cauzei, pentru administrarea

de probatorii, reținând că, în raport de îndrumarea dată prin decizia de

casare, reclamanta nu avea la dispoziție o altă acțiune pentru valorificarea

dreptului său. Pe fondul cauzei, a reținut că reclamanta și-a îndeplinit

obligația ce-i revenea – aceea de plată a prețului, nu a intrat în posesia

tuturor bunurilor adjudecate, iar în pofida tuturor demersurilor efectuate nu a

putut obține intrarea sa în posesie cu privire la majoritatea acestor bunuri

(cu excepția unuia singur). Critica reclamantei a vizat, în esență, neîndeplinirea,

în mod culpabil, de către pârâți, a obligației de predare a bunurilor ce au

făcut obiectul executării silite. Judecătorul a apreciat ca fiind întemeiată

solicitarea reclamantei în sensul obligării pârâților la îndeplinirea

obligației de predare, în raport de dispozițiile art. 1073 și art. 131

4

C. civ. S-a apreciat în acest context că vânzarea silită efectuată în cadrul

unei proceduri execuționale este o formă a vânzării de drept comun, prevăzută

de art. 129

4

C. civ. Împrejurarea că executarea silită a fost

efectuată în temeiul O.G. nr. 92/2003 nu înlătură obligația executorului de a

preda bunurile ce au făcut obiectul vânzării silite, câtă vreme norma specială

se completează cu norma generală, respectiv Codul de procedură civilă [fiind

vizată în mod expres prevederea art. 447 alin. (4) C. proc. civ.]. Nu a fost

reținută apărarea pârâților în sensul că întocmirea de către executor a

procesului verbal de adjudecare este dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor

ce incumbă acestora, apreciindu-se că o asemenea interpretare ar lipsi de

substanță însăși instituția și scopul executării silite, interesul

participanților la licitațiile organizate „pentru valorificarea bunurilor”.

Cu privire la solicitarea obligării

pârâților la daune interese, judecătorul a făcut aplicarea prevederilor art. 132

1

C. civ., potrivit cărora vânzătorul trebuie să fie condamnat la daune interese,

dacă urmează o vătămare pentru cumpărător din nepredarea bunului la timp,

reclamanta făcând dovada prejudiciului suferit prin neutilizarea bunurilor,

prin raportare la obiectul său de activitate – închirierea de utilaje.

Cuantumul acestui prejudiciu a fost determinat prin expertiza efectuată în

cauză.

Sentința de fond a fost apelată de

pârâții A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. București și D.G.F.P.

Constanța, aceștia solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în

sensul respingerii acțiunii reclamantei. Criticile pârâților au vizat aplicarea

greșită a legii, prin reținerea incidenței în cauză a prevederilor art. 447 alin.

(4) C. proc. civ., apreciind că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în raport

de norma specială – O.G. nr. 92/2003, în baza căreia a fost organizată

executarea silită. Au mai susținut că judecătorul fondului nu a justificat

calitatea lor de vânzători ai bunurilor, câtă vreme vânzător a fost debitorul

executat, respectiv SC P.C. SA. A mai fost criticată expertiza efectuată în

cauză, expertul neținând seamă de faptul că bunurile adjudecate aveau durata

normală de funcționare depășită.

Prin decizia civilă nr. 21/COM din

25 februarie 2010 completul de judecată din cadrul Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, cu

majoritate, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți. Completul de

judecată, în majoritate, a înlăturat criticile vizând lipsa de calitate

procesuală pasivă, în raport de soluționarea irevocabilă a acestui aspect în

primul ciclu procesual, finalizat cu trimiterea cauzei pentru judecată în fond;

s-a reținut obligația pârâților, care au procedat la sigilarea bunurilor și

executarea silită, fără a preda ulterior reclamantei, deși au încasat prețul; a

fost reținut și faptul că din modul de întocmire a facturilor de vânzare

cumpărare a bunurilor rezultă că acestea aveau ca vânzător A.F.I. Cernavodă,

care a încasat prețul, acesteia revenindu-i și obligația de predare care,

nefiind îndeplinită, a dat dreptul reclamantei la despăgubiri; s-a reținut, de

asemenea, că SC P.C. SA nu este vânzătorul bunurilor, ci este debitor executat

silit de organul de executare fiscal, între SC P.C. SA și Adjudecatar

neexistând, potrivit legii, nici un raport juridic din care să rezulte o

obligație a primului cu privire la predarea bunurilor; a fost reținută corecta

motivare a sentinței de fond, prin analizarea tuturor probelor, aduse de toate

părțile procesului; a fost înlăturată și critica referitoare la cuantumul

prejudiciului, apreciind corectitudinea calcului efectuat de expert, în lipsa

unor obiecțiuni ale pârâților, iar faptul că reclamanta ar fi trebuit să repare

bunurile adjudecate nu are relevanță față de despăgubirile solicitate.

Opinia separată a vizat admiterea

apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii,

judecătorul motivând această soluție pe considerentul că nu sunt aplicabile

prevederile art. 447 alin. (4) C. proc. civ., ci cele ale art. 148 alin. (1) C.

proc. civ., în sensul că obligația de predare revenea pârâților doar în cazul în

care bunurile ar fi fost ridicate și depozitate de organul de executare; a mai

reținut că O.G. nr. 92/2003 are ca finalitate stingerea obligațiilor fiscale și

că reclamanta, fiind în posesia unui titlu de proprietate ar fi trebuit să

acționeze pentru predarea bunurilor, rolul executorului fiscal încheindu-se la

momentul stingerii creanței prin plata prețului.

Decizia completul de apel a fost

recurată de pârâții A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F.

București și D.G.F.P. Constanța, aceștia solicitând admiterea recursului și

modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiuni

reclamantei.

Pârâții au invocat prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând greșita aplicare a legii, cu următoarele

critici: greșita reținere a calității procesuale pasive în cauză, în raport de

prevederile O.G. nr. 92/2003, care statuează cu privire la obligațiile și

competențele executorilor fiscali, printre acestea neregăsindu-se și cea de

predare a bunurilor adjudecate la licitație; greșita reținere a aplicabilității

prevederilor art. 447 C. proc. civ., acesta neputând fi aplicabil în raport de

norma specială, iar reclamanta nu putea solicita despăgubiri decât în situația

în care ar fi existat o faptă culpabilă; a mai susținut că nu s-a motivat

calitatea lor de vânzători, în realitate vânzător fiind SC P.C. SA, față decare

reclamanta trebuia să se îndrepte cu acțiunea în restituire sau în pretenții.

Pârâții au mai criticat modul de stabilire a cuantumului pretențiilor, invocând

că expertul nu a luat în considerare că bunurile aveau durata normală de

funcționare depășită.

Prin întâmpinare, reclamanta a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele apărări: cadrul

procesual a fost stabilit prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu

procesual; corecta aplicare a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ.,

amănunțit justificată prin considerentele deciziei recurate; lipsa de fundament

a invocării atribuțiilor și competențelor executorilor fiscali în raport cu

obiectul cauzei, precum și a limitării acestor atribuții la întocmirea

procesului verbal de adjudecare; netemeinicia susținerilor vizând lipsa culpei

pârâților; cuantumul prejudiciului nu a fost contestat, prin obiecțiuni la

judecata cauzei în fond.

Nu au fost administrate probe noi în

această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat.

Nu poate fi reținută o greșită

aplicare a legii, din perspectiva incidenței prevederilor art. 447 alin. (4) C.

proc. civ., prin raportare la prevederile O.G. nr. 92/2003. Corect a stabilit

completul de apel aplicabilitatea acestui text legal, ca urmare a principiului

completării legii speciale cu legea generală, atunci când nu există prevederi

contrare. Din această perspectivă, reglementarea competențelor și atribuțiilor

executorilor fiscali în cuprinsul O.G. nr. 92/2003 nu exclude obligația ce

revine executorului, indiferent de domeniul în care activează – privat sau în cadrul

instituțiilor de stat – de a finaliza executarea declanșată prin predarea

bunurilor către adjudecatar. În același sens, se reține că chiar dacă legea

specială stabilește norma derogatorii de la dreptul comun, în privința

raporturilor nereglementate de legea specială continuă să se aplice norma

generală. O privire de ansamblu asupra reglementării procedurii de executare

silită reglementată în O.G. nr. 92/2003 arată că atunci când legiuitorul a

dorit excluderea de la aplicare a prevederilor de drept comun în materie, a

precizat acest lucru în mod expres [de exemplu art. 172 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003].

Însă, în lipsa unor mențiuni exprese de înlăturare de la aplicare a dreptului

comun în materie, aspectele nereglementate de legea specială sunt guvernate de

legea generală. În acest context, completul de apel a reținut, ca și

judecătorul fondului incidența în cauză a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc.

civ., constatându-se că nu există o prevedere expresă care să înlăture

obligația executorului de predare a bunului adjudecat.

Nu poate fi reținută critica

pârâților în sensul nemotivării aspectului referitor la calitatea de vânzător

al bunurilor adjudecate. Completul de apel a argumentat pe larg considerentul

pentru care apreciază că pârâții sunt cei care trebuie să suporte de

despăgubirile, față de împrejurarea că între debitorul executat și adjudecatar

nu se stabilesc raporturi juridice care să implice obligația primului de a

preda bunurile adjudecate.

În lumina celor reținute anterior,

referitoare la obligația executorului de a preda bunul adjudecat, este

înlăturată și critica pârâților privind necesitatea introducerii unei acțiuni

directe împotriva debitorului executat.

Criticile referitoare la cuantumul

despăgubirilor la care au fost obligați pârâții nu pot fi supuse analizei în

calea de atac a recursului, acestea constituind motive de netemeinicie ale

deciziei, limitele investirii în recurs fiind cele ale verificării legalității

deciziei pronunțate în apel. În consecință, aceste critici nu vor fi analizate,

excedând limitelor legale de investire în recurs.

Nu poate fi reținută nici critica

referitoare la greșita reținere a calității procesuale pasive a pârâților,

constatându-se că acest aspect a fost analizat în primul ciclu procesual, prin

decizia de casare pronunțată în cauză stabilindu-se calitatea procesuală a

acestora.

Pentru considerentele reținute și

constatându-se că decizi pronunțată de completul de apel este legală, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtele D.G.F.P. Constanța, A.F.P. Cernavodă, prin D.G.F.P.

Constanța, Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Constanța și A.N.A.F., prin

D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 21/COM din 25 februarie 2010 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2010.