ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4462/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4462/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

civilă

nr. 3510 din 22 aprilie 2011 pronunțată în dosar

7610/118/2008 a Tribunalului Constanța - secția comercială s-au anulat ca

netimbrate capetele de cerere formulate de reclamanta SC A.O.N. SRL Agigea

privind obligarea pârâtei SC A.C. SRL Constanța la plata sumei de 21.933,86 lei

reprezentând contravaloarea asigurării autoturismului și a sumei de 151.515 lei

solicitate cu titlu de daune interese.

De asemenea s-a aplicat aceeași

sancțiune în privința cererii privind rezoluțiunea contractului încheiat între

pârâtă în calitate de vânzătoare și SC R.L. IFN SA în calitate de cumpărătoare,

a celei referitoare la obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor legate

de vânzarea autoturismului din

litigiu,

precum și petitul privind restituirea prețului actualizat achitat pentru

autoturism. S-a respins excepția

lipsei

calității

procesuale pasive a pârâtei SC A.C. SRL, s-a admis acțiunea precizată formulată

de reclamantă împotriva acestei pârâte precum și cererea de intervenție

formulată de reclamantă împotriva SC R.L. IFN SA, pârâta fiind obligată către

reclamantă la înlocuirea autoturismului, cu un alt autoturism de aceeași marcă

și cu aceleași caracteristici. S-a respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă în dosarul conexat nr. 2276/1

18/2010

împotriva chematei în garanție SC A.R. SRL București ca

fiind

formulată împotriva unei persoane

(ară calitate procesuală pasivă, s-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a chematei în garanție SC M.B. România SRL precum și cererea

de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva acestei părți.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că între reclamanta SC A.O.N. SRL, în

calitate de utilizator și intervenienta SC R.L. IFN SA, în calitate de

finanțator s-a încheiat la data de 5 iunie 2006 contractul de leasing financiar

având ca obiect autoturismul anterior identificat pentru o perioadă de 4 ani.

Acest autoturism a fost dobândit de intervenienta prin cumpărare conform

contractului încheiat la aceeași dată cu vânzătoarea U.T. Ltd. De asemenea,

instanța a constatat că potrivit art. 1.1 din contractul de leasing,

utilizatorul a dobândit dreptul de folosință asupra

autovehiculului,

iar

conform

art. 5.5

din

condițiile

generale, acestuia i-au

fost transmise

toate drepturile derivând din contractul de vânzare - cumpărare cu excepția

dreptului de dispoziție asupra bunului având acțiune directă împotriva

furnizorului pentru reclamații privind livrarea, calitatea, originea

produsului, viciile aparente sau ascunse, asistența tehnică, service-ul necesar

în perioada de garanție în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. a) din O.G.

nr. 51/1997.

În acest context având în vedere

precizările succesive ale acțiunii principale precum și cererile și excepțiile

invocate de părți, tribunalul potrivit ultimei precizări de acțiune formulată

de reclamantă și calitatea ulterioară a SC R.L. IFN SA de intervenientă în

interes propriu a constatat că excepțiile invocate de această parte referitoare

la prematuritatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale

pasive a societății au rămas tară obiect.

Cererile de chemare în garanție

formulate de pârâta SC A.C. SRL împotriva SC M.B. România SRL înregistrate în

dosarul nr. 2276/118/2010, conexat ulterior la prezentul dosar au fost

soluționate prin încheierea din 22 noiembrie

2010

în sensul că tribunalul a admis cu caracter interlocutoriu excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a SC A.R. SRL și a respins aceeași excepție în

privința SC M.B. România SRL, asupra acestor excepții prima instanță pronunțând

apoi și prin sentință și de asemenea asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtă. Această excepție a fost respinsă cu

motivarea că în cuprinsul cererii de chemare în garanție pârâta SC A.C. SRL a recunoscut

că are calitatea de vânzător al autoturismului

din

litigiu,

împrejurare confirmată și de certificatul de înregistrare ca proprietar.

În privința fondului litigiului, prima

instanță a reținut că susținerile reclamantei referitoare la viciile ascunse

ale autoturismului au fost confirmate prin concluziile raportului de expertiză

auto efectuat în cauză potrivit cărora autoturismul a suferit mai multe

defecțiuni determinate de cauze anterioare, defecțiuni care au un caracter

grav, de natură să împiedice întrebuințarea bunului conform art. 1422 C. civ.

În consecință, dat fiind faptul că

reclamanta a optat pentru executarea în natură a obligației de predare a

bunului s-a apreciat ca

fiind

întemeiată

solicitarea acesteia de obligare a pârâtei la predarea unui bun apt de a fi

utilizat conform destinației sale. Această obligație este conformă cu art. 1073

C. civ. și H.G. nr. 394/1997.

În temeiul art. 57 C. proc. civ. a

fost admisă și cererea de intervenție formulată de reclamanta împotriva SC R.L.

IFN SA în considerarea faptului că această societate având calitatea de

proprietar al bunului

din

litigiu

poate pretinde aceleași drepturi ca

și reclamanta și se află în raporturi juridice cu ambele părți implicate în

cauză.

Cererea de chemata în garanție

formulată de pârâtă împotriva SC M.B. România SRL a fost respinsă cu motivarea

că această societate a fost înființată la data de 11 august 2006, adică

ulterior încheierii contractului de leasing și a celui de vânzare a bunului din

litigiu,

astfel încât nu există premisa

obligării chematei în garanție la despăgubiri.

Prin decizia nr.

147 din 7 noiembrie 2011 a Curții de apel Constanța - secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția necompetenței

teritoriale precum și apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.

Instanța de apel a respins și excepția

necompetenței materiale invocată de reclamantă în temeiul art. 14.2 din

contractul de leasing care conținea o clauză compromisorie, cu motivarea că

apelanta este terț în raport cu acest contract astfel încât nu poate invoca

existența clauzei potrivit căreia litigiul urma să se soluționeze în arbitraj,

iar faptul că ulterior a fost chemată în judecată și SC R.L. IFN SA nu

determină modificarea competenței în raport cu art. 17 C. proc. civ.

Excepția necompetenței teritorială a

fost respinsă în conformitate cu art. 7 C. proc. civ. potrivit căruia

competența teritorială este determinată de sediul pârâtei care se află în raza

teritorială a Tribunalului Constanța - secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, instanță competentă să soluționeze cauza. împrejurarea

că ulterior sesizării instanței reclamanta a înțeles să cheme în judecată și pe

SC R.L. IFN SA care are sediul pe raza teritorială a Municipiului București nu

poate conduce Ia schimbarea competenței.

În legătură cu excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC A.C. SRL, instanța de apel a reținut

că potrivit art. 1.4 din contract pârâta are calitatea de furnizor intern, iar

prin art. 5.5 din condițiile speciale ale contractului de leasing, utilizatorul

are un drept de acțiune directă împotriva furnizorului în cazul reclamațiilor

privind calitatea,

viciile

aparente

sau ascunse asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție. În

plus, apelanta a recunoscut prin cererea de chemare în garanție calitatea sa de

vânzător al autoturismului, calitate menționată și în certificatul de

înregistrare ca proprietar.

În aceste condiții s-a apreciat că în

mod corect tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție a SC M.B.

România SRL întrucât pârâta are calitate de furnizor intern, iar chemata în

garanție a luat ființă ulterior încheierii contractului de leasing.

Excepția prescripției dreptului

material la acțiune invocată de apelantă a fost respinsă în considerarea

faptului că reparațiile au fost efectuate în perioada de garanție, iar ultima

adresă în legătură cu acestea a fost comunicată reclamantei la data de 25

aprilie 2008, situație în care înregistrarea acțiunii la data de 9 septembrie

2008 se încadrează în termenul de 6 luni prevăzut de art. 4 din Decretul nr. 167/1958

pentru pretențiile derivate din

viciile

ascunse ale lucrului.

În privința fondului s-a apreciat că

probele administrate au demonstrat că bunul din litigiu a prezentat o serie de

defecțiuni care nu au putut fi constatate de reclamantă la data achiziționării

autoturismului astfel încât potrivit art. 1073 C. civ., art. 12 lit. a) din O.G.

nr. 51/1997 și

art. 11

din Legea nr.

449/2003 este corectă soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la înlocuirea

autoturismului. S-a înlăturat ultimul motiv referitor la aplicarea greșită a

dispozițiilor Ordonanței Guvernului

nr. 21/1992

cu motivarea că tribunalul nu și-a întemeiat hotărârea pe acest act normativ.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL criticând-o pentru motive

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Prima critică vizează soluționarea

greșită a excepțiilor necompetenței materiale și teritoriale în

condițiile

în care prin contractul de leasing

părțile au prevăzut că neînțelegerile vor fi soluționate pe calea arbitrajului,

situație în care era exclusă competența materială a instanțelor de drept comun.

Excepția

necompetenței teritorială a fost, de asemenea, apreciază recurenta greșit

respinsă deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.L.

IFN SA și U.T. Ltd s-a stabilit competența instanțelor de pe raza Municipiului

București, clauză pe care instanța de apel nu a observat-o ci și-a argumentai

soluția pe dispozițiile art. 7 C. proc. civ. potrivit cărora competența

teritorială este determinată de sediul pârâtei.

Prin cea de-a

doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta

susține că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă cu o

motivare contradictorie reținându-se calitatea sa de furnizor intern al bunului

deși nu a fost parte în contractul de leasing și nici nu l-a semnat. Bunul a

fost cumpărat de SC R.L. IFN SA de la vânzătorul U.T. Ltd, astfel încât este

exclusă atât calitatea sa de vânzător al autoturismului în litigiu cât și aceea

de furnizor intern. De altfel, instanța de apel nu examinează acest contract și

reține în mod greșit că SC A.C. SRL ar fi recunoscut că este proprietarul

bunului din litigiu. în realitate, susține recurenta, singurele raporturi

contractuale pe care le-a avut cu reclamanta au fost cele referitoare la

efectuarea reparațiilor în perioada de garanție, ceea ce exclude calitatea sa

de pârâtă obligată la înlocuirea bunului pentru viciile ascunse care nu au fost

individualizate.

În privința motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că

în mod greșit curtea de apel a respins cererea de chemare în garanție a SC M.B.

România SRL deoarece această societate este reprezentanta producătorului în

România astfel că era singura chemată să răspundă în eventualitatea că s-ar fi

dovedit existența unor vicii ascunse ale autoturismului. În acest sens

contractul de leasing, cel de vânzare-cumpărare, factura și declarația de

transport confirmă susținerile din cererea de chemare în garanție.

O altă critică întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează soluționarea greșită a

excepției prescripției extinctivă dar și a dreptului la apărare în condițiile

în care la ultimul termen instanța de apel a rămas în pronunțare doar asupra

excepției necompetenței teritoriale nu și asupra fondului cauzei cum eronat s-a

consemnat în cuprinsul încheierii.

Critici le referitoare la modul de

soluționare a fondului cauzei întemeiate, de asemenea, pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. vizează în esență faptul că nu s-a demonstrat Iară echivoc

existența unor vicii ascunse ale autoturismului, sens in care sunt menționate

detaliat concluziile raportului de expertiză.

Totodată, susține recurenta instanța

de apel a apreciat eronat că reclamanta se află în categoria consumatorilor, în

condițiile în care prima instanță a reținut incidența Ordonanței Guvernului nr.

21/1992 deși reclamanta nu are calitatea de consumator în înțelesul ordonanței,

iar Legea nr. 394/1995 nu poate fi aplicată deoarece a fost abrogată expres

prin Legea nr. 449/2003.

Prin urmare, susține recurenta nu

poate fi obligată la înlocuirea bunului, măsura fiind disproporționată față de

lipsa dovezilor privind existența unor vicii ascunse, iar pe de altă parte,

reclamanta nu are calitatea de consumator. Pârâta nu poate răspundă decât

pentru garanția lucrărilor de service executate la autoturism, răspunderea

pentru eventualele vicii ascunse aparțin doar vânzătorului sau producătorului.

Analizând recursul analizat prin

prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate Curtea

constată că este fondat pentru următoarele considerente.

Criticile întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ. derivate din soluționarea greșită a excepțiilor

necompetentei materiale și teritoriale sunt nefondate. Astfel, prin decizia

recurată instanța de apel a respins în mod corect excepția necompetenței materiale

cu motivarea că pârâta SC A.C. SRL Constanța are calitatea de terț față de

contractul de leasing încheiat între reclamanta SC A.O.N. SRL și SC R.L. IFN SA

în care s-a prevăzut o clauză compromisorie situație în care nu poate invoca

necompetența instanțelor de drept comun în soluționarea prezentului

litigiu.

De asemenea, excepția necompetenței

teritoriale a fost corect soluționată, în sensul respingerii acesteia, în

condițiile în care prin acțiunea introductivă reclamanta s-a adresat

Tribunalului Constanța în a cărui rază teritorială se afla sediul pârâtei,

motiv pentru care dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia

cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța

sediului ei principal, au fost aplicate corect. împrejurarea că ulterior în

proces a intervenit și SC R.L. IFN SA, cu sediul în București, nu este de

natură a determina o schimbare a competenței instanței inițial învestită.

Criticile referitoare însă la modul de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în mod

constant de recurentă sunt însă întemeiate.

În această privință se va reține că

prin contractul de leasing încheiat între reclamanta, în calitate de utilizator

și SC R.L. IFN SA în calitate de finanțator privind autoturismul ce a tăcut

obiectul acestui contract s-a prevăzut Ia capitolul „obiectul

contractului" la art. 1.3 că U.T. Ltd are calitatea de furnizor extern iar

SC A. SRL are calitatea de furnizor intern, reprezentant al furnizorului

extern. Acest contract este semnat de utilizator și locator, furnizorii nu au

semnat această convenție. Pe parcursul litigiului la prima instanță pârâta SC A.C.

SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive formulând totodată și

cerere de chemare în garanție împotriva societății SC M.B. România SRL, cerere

în cuprinsul căreia motivează că are calitatea de centru autorizat de vânzări

și service, calitate în care a vândut autoturismul și a efectuat reviziile și

lucrările de reparații motiv pentru care apreciază că potrivit art. 15 din

Legea nr. 449/2003 are o acțiune în regres împotriva producătorului sau

importatorului în situația în care aceștia ar fi răspunzători față de

cumpărător.

Raportat la motivarea cererii de

chemare în garanție tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive cu motivarea că aceasta a recunoscut calitatea de furnizor al bunului în

litigiu și în plus figurează în calitate de proprietar conform certificatului

depus la dosar.

Instanța de apel a respins excepția,

cu aceeași motivare, deși în cuprinsul motivelor de apel formulate de pârâta SC

A.C. SRL în legătură cu modul de soluționare a acestei excepții s-a invocat

faptul că lipsa calității procesuale pasive rezultă din faptul că nu este parte

în raporturile contractuale deduse judecății, nu are calitatea de producător,

importator, vânzător al bunului, singurele raporturi contractuale pe care le-a

avut cu reclamanta constând în efectuarea reparațiilor în perioada de garanție.

În plus, a susținut că în mod greșit s-a reținut că a recunoscut calitatea de

proprietar al bunului, deși în fața instanței de apel s-a depus originalul

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între U.T. Ltd și SC R.L. IFN SA

prin care aceasta a cumpărat autoturismul ce a făcut obiectul contractului de

leasing. De altfel, calitatea de proprietar a finanțatorului a rezultat și din

certificatul depus la dosar în legătură cu care, în mod eronat, s-a reținut că

pârâta figurează în această calitate.

Referitor cu această critică instanța

de apel nu se pronunță în mod concret ci reia motivarea tribunalului în

privința modului de soluționare a excepției.

Este real că prin decizia recurată se

menționează și faptul că potrivit contractului de leasing, pârâta SC A.C. SRL

are

calitatea

de furnizor intern, dar acest contract nu este semnat de pârâtă,

situație

în care față de susținerile contradictorii ale părților și conținutul

contractelor depuse la dosar, se impunea suplimentarea probațiunii în vederea

stabilirii cu claritate a raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă și

respectiv a calității acesteia de furnizor intern a bunului sau doar de service

autorizat pentru efectuarea reparațiilor acestui tip de autoturisme.

În aceste condiții reținând că în

soluționarea excepției lipsei

calității

procesuale pasive, argumentele pârâtei au fost insuficient cercetate, iar

motivul de recurs se încadrează în ipoteză prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în speță fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

în sensul că prin decizia recurată starea de fapt nu a fost stabilită cu

claritate soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Față de soluția preconizată examinarea

motivelor de recurs referitoare la modul de soluționare a excepției

prescripției extinctive, a cererii de chemare în garanție a SC M.B. România SRL

și a celor referitoare la fondul cauzei nu vor fi analizate, însă toate acestea

au constituit și motivele de apel astfel încât vor fi avute în vedere în

rejudecare, în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A.C.

SRL București împotriva deciziei civile nr. 147/COM din 7 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 noiembrie 2012