ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4462/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3510 din 22 aprilie 2011 pronunțată în dosar 7610/118/2008 a Tribunalului Constanța - secția comercială s-au anulat ca netimbrate capetele de cerere formulate de reclamanta SC A.O.N. SRL Agigea privind obligarea pârâtei SC A.C. SRL Constanța la plata sumei de 21.933,86 lei reprezentând contravaloarea asigurării autoturismului și a sumei de 151.515 lei solicitate cu titlu de daune interese. De asemenea s-a aplicat aceeași sancțiune în privința cererii privind rezoluțiunea contractului încheiat între pârâtă în calitate de vânzătoare și SC R.L. IFN SA în calitate de cumpărătoare, a celei referitoare la obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor legate de vânzarea autoturismului din litigiu, precum și petitul privind restituirea prețului actualizat achitat pentru autoturism.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.C. SRL, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte precum și cererea de intervenție formulată de reclamantă împotriva SC R.L. IFN SA, pârâta fiind obligată către reclamantă la înlocuirea autoturismului, cu un alt autoturism de aceeași marcă și cu aceleași caracteristici. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în dosarul conexat nr. 2276/1 18/2010 împotriva chematei în garanție SC A.R. SRL București ca fiind formulată împotriva unei persoane (ară calitate procesuală pasivă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție SC M.B. România SRL precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva acestei părți.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că între reclamanta SC A.O.N. SRL, în calitate de utilizator și intervenienta SC R.L. IFN SA, în calitate de finanțator s-a încheiat la data de 5 iunie 2006 contractul de leasing financiar având ca obiect autoturismul anterior identificat pentru o perioadă de 4 ani. Acest autoturism a fost dobândit de intervenienta prin cumpărare conform contractului încheiat la aceeași dată cu vânzătoarea U.T. Ltd.

De asemenea, instanța a constatat că potrivit art. 1.1 din contractul de leasing, utilizatorul a dobândit dreptul de folosință asupra autovehiculului, iar conform art. 5.5 din condițiile generale, acestuia i-au fost transmise toate drepturile derivând din contractul de vânzare - cumpărare cu excepția dreptului de dispoziție asupra bunului având acțiune directă împotriva furnizorului pentru reclamații privind livrarea, calitatea, originea produsului, viciile aparente sau ascunse, asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997. În acest context având în vedere precizările succesive ale acțiunii principale precum și cererile și excepțiile invocate de părți, tribunalul potrivit ultimei precizări de acțiune formulată de reclamantă și calitatea ulterioară a SC R.L.

IFN SA de intervenientă în interes propriu a constatat că excepțiile invocate de această parte referitoare la prematuritatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale pasive a societății au rămas tară obiect. Cererile de chemare în garanție formulate de pârâta SC A.C. SRL împotriva SC M.B. România SRL înregistrate în dosarul nr. 2276/118/2010, conexat ulterior la prezentul dosar au fost soluționate prin încheierea din 22 noiembrie 2010 în sensul că tribunalul a admis cu caracter interlocutoriu excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC A.R. SRL și a respins aceeași excepție în privința SC M.B. România SRL, asupra acestor excepții prima instanță pronunțând apoi și prin sentință și de asemenea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

Această excepție a fost respinsă cu motivarea că în cuprinsul cererii de chemare în garanție pârâta SC A.C. SRL a recunoscut că are calitatea de vânzător al autoturismului din litigiu, împrejurare confirmată și de certificatul de înregistrare ca proprietar. În privința fondului litigiului, prima instanță a reținut că susținerile reclamantei referitoare la viciile ascunse ale autoturismului au fost confirmate prin concluziile raportului de expertiză auto efectuat în cauză potrivit cărora autoturismul a suferit mai multe defecțiuni determinate de cauze anterioare, defecțiuni care au un caracter grav, de natură să împiedice întrebuințarea bunului conform art. 1422 C. civ. În consecință, dat fiind faptul că reclamanta a optat pentru executarea în natură a obligației de predare a bunului s-a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea acesteia de obligare a pârâtei la predarea unui bun apt de a fi utilizat conform destinației sale.

Această obligație este conformă cu art. 1073 C. civ. și H.G. nr. 394/1997. În temeiul art. 57 C. proc. civ. a fost admisă și cererea de intervenție formulată de reclamanta împotriva SC R.L. IFN SA în considerarea faptului că această societate având calitatea de proprietar al bunului din litigiu poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta și se află în raporturi juridice cu ambele părți implicate în cauză. Cererea de chemata în garanție formulată de pârâtă împotriva SC M.B. România SRL a fost respinsă cu motivarea că această societate a fost înființată la data de 11 august 2006, adică ulterior încheierii contractului de leasing și a celui de vânzare a bunului din litigiu, astfel încât nu există premisa obligării chematei în garanție la despăgubiri.

Prin decizia nr. 147 din 7 noiembrie 2011 a Curții de apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția necompetenței teritoriale precum și apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței. Instanța de apel a respins și excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă în temeiul art. 14.2 din contractul de leasing care conținea o clauză compromisorie, cu motivarea că apelanta este terț în raport cu acest contract astfel încât nu poate invoca existența clauzei potrivit căreia litigiul urma să se soluționeze în arbitraj, iar faptul că ulterior a fost chemată în judecată și SC R.L. IFN SA nu determină modificarea competenței în raport cu art. 17 C. proc.

civ. Excepția necompetenței teritorială a fost respinsă în conformitate cu art. 7 C. proc. civ. potrivit căruia competența teritorială este determinată de sediul pârâtei care se află în raza teritorială a Tribunalului Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanță competentă să soluționeze cauza. împrejurarea că ulterior sesizării instanței reclamanta a înțeles să cheme în judecată și pe SC R.L. IFN SA care are sediul pe raza teritorială a Municipiului București nu poate conduce Ia schimbarea competenței. În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.C.

SRL, instanța de apel a reținut că potrivit art. 1.4 din contract pârâta are calitatea de furnizor intern, iar prin art. 5.5 din condițiile speciale ale contractului de leasing, utilizatorul are un drept de acțiune directă împotriva furnizorului în cazul reclamațiilor privind calitatea, viciile aparente sau ascunse asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție. În plus, apelanta a recunoscut prin cererea de chemare în garanție calitatea sa de vânzător al autoturismului, calitate menționată și în certificatul de înregistrare ca proprietar. În aceste condiții s-a apreciat că în mod corect tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție a SC M.B. România SRL întrucât pârâta are calitate de furnizor intern, iar chemata în garanție a luat ființă ulterior încheierii contractului de leasing.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de apelantă a fost respinsă în considerarea faptului că reparațiile au fost efectuate în perioada de garanție, iar ultima adresă în legătură cu acestea a fost comunicată reclamantei la data de 25 aprilie 2008, situație în care înregistrarea acțiunii la data de 9 septembrie 2008 se încadrează în termenul de 6 luni prevăzut de art. 4 din Decretul nr. 167/1958 pentru pretențiile derivate din viciile ascunse ale lucrului. În privința fondului s-a apreciat că probele administrate au demonstrat că bunul din litigiu a prezentat o serie de defecțiuni care nu au putut fi constatate de reclamantă la data achiziționării autoturismului astfel încât potrivit art. 1073 C. civ., art. 12 lit. a) din O.G.

nr. 51/1997 și art. 11 din Legea nr. 449/2003 este corectă soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la înlocuirea autoturismului. S-a înlăturat ultimul motiv referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 cu motivarea că tribunalul nu și-a întemeiat hotărârea pe acest act normativ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prima critică vizează soluționarea greșită a excepțiilor necompetenței materiale și teritoriale în condițiile în care prin contractul de leasing părțile au prevăzut că neînțelegerile vor fi soluționate pe calea arbitrajului, situație în care era exclusă competența materială a instanțelor de drept comun.

Excepția necompetenței teritorială a fost, de asemenea, apreciază recurenta greșit respinsă deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.L. IFN SA și U.T. Ltd s-a stabilit competența instanțelor de pe raza Municipiului București, clauză pe care instanța de apel nu a observat-o ci și-a argumentai soluția pe dispozițiile art. 7 C. proc. civ. potrivit cărora competența teritorială este determinată de sediul pârâtei. Prin cea de-a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta susține că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă cu o motivare contradictorie reținându-se calitatea sa de furnizor intern al bunului deși nu a fost parte în contractul de leasing și nici nu l-a semnat.

Bunul a fost cumpărat de SC R.L. IFN SA de la vânzătorul U.T. Ltd, astfel încât este exclusă atât calitatea sa de vânzător al autoturismului în litigiu cât și aceea de furnizor intern. De altfel, instanța de apel nu examinează acest contract și reține în mod greșit că SC A.C. SRL ar fi recunoscut că este proprietarul bunului din litigiu. în realitate, susține recurenta, singurele raporturi contractuale pe care le-a avut cu reclamanta au fost cele referitoare la efectuarea reparațiilor în perioada de garanție, ceea ce exclude calitatea sa de pârâtă obligată la înlocuirea bunului pentru viciile ascunse care nu au fost individualizate. În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurenta susține că în mod greșit curtea de apel a respins cererea de chemare în garanție a SC M.B. România SRL deoarece această societate este reprezentanta producătorului în România astfel că era singura chemată să răspundă în eventualitatea că s-ar fi dovedit existența unor vicii ascunse ale autoturismului. În acest sens contractul de leasing, cel de vânzare-cumpărare, factura și declarația de transport confirmă susținerile din cererea de chemare în garanție. O altă critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează soluționarea greșită a excepției prescripției extinctivă dar și a dreptului la apărare în condițiile în care la ultimul termen instanța de apel a rămas în pronunțare doar asupra excepției necompetenței teritoriale nu și asupra fondului cauzei cum eronat s-a consemnat în cuprinsul încheierii.

Critici le referitoare la modul de soluționare a fondului cauzei întemeiate, de asemenea, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează în esență faptul că nu s-a demonstrat Iară echivoc existența unor vicii ascunse ale autoturismului, sens in care sunt menționate detaliat concluziile raportului de expertiză. Totodată, susține recurenta instanța de apel a apreciat eronat că reclamanta se află în categoria consumatorilor, în condițiile în care prima instanță a reținut incidența Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 deși reclamanta nu are calitatea de consumator în înțelesul ordonanței, iar Legea nr. 394/1995 nu poate fi aplicată deoarece a fost abrogată expres prin Legea nr. 449/2003. Prin urmare, susține recurenta nu poate fi obligată la înlocuirea bunului, măsura fiind disproporționată față de lipsa dovezilor privind existența unor vicii ascunse, iar pe de altă parte, reclamanta nu are calitatea de consumator.

Pârâta nu poate răspundă decât pentru garanția lucrărilor de service executate la autoturism, răspunderea pentru eventualele vicii ascunse aparțin doar vânzătorului sau producătorului. Analizând recursul analizat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. derivate din soluționarea greșită a excepțiilor necompetentei materiale și teritoriale sunt nefondate. Astfel, prin decizia recurată instanța de apel a respins în mod corect excepția necompetenței materiale cu motivarea că pârâta SC A.C. SRL Constanța are calitatea de terț față de contractul de leasing încheiat între reclamanta SC A.O.N.

SRL și SC R.L. IFN SA în care s-a prevăzut o clauză compromisorie situație în care nu poate invoca necompetența instanțelor de drept comun în soluționarea prezentului litigiu. De asemenea, excepția necompetenței teritoriale a fost corect soluționată, în sensul respingerii acesteia, în condițiile în care prin acțiunea introductivă reclamanta s-a adresat Tribunalului Constanța în a cărui rază teritorială se afla sediul pârâtei, motiv pentru care dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, au fost aplicate corect. împrejurarea că ulterior în proces a intervenit și SC R.L. IFN SA, cu sediul în București, nu este de natură a determina o schimbare a competenței instanței inițial învestită.

Criticile referitoare însă la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în mod constant de recurentă sunt însă întemeiate. În această privință se va reține că prin contractul de leasing încheiat între reclamanta, în calitate de utilizator și SC R.L. IFN SA în calitate de finanțator privind autoturismul ce a tăcut obiectul acestui contract s-a prevăzut Ia capitolul „obiectul contractului" la art. 1.3 că U.T. Ltd are calitatea de furnizor extern iar SC A. SRL are calitatea de furnizor intern, reprezentant al furnizorului extern. Acest contract este semnat de utilizator și locator, furnizorii nu au semnat această convenție. Pe parcursul litigiului la prima instanță pârâta SC A.C.

SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive formulând totodată și cerere de chemare în garanție împotriva societății SC M.B. România SRL, cerere în cuprinsul căreia motivează că are calitatea de centru autorizat de vânzări și service, calitate în care a vândut autoturismul și a efectuat reviziile și lucrările de reparații motiv pentru care apreciază că potrivit art. 15 din Legea nr. 449/2003 are o acțiune în regres împotriva producătorului sau importatorului în situația în care aceștia ar fi răspunzători față de cumpărător. Raportat la motivarea cererii de chemare în garanție tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că aceasta a recunoscut calitatea de furnizor al bunului în litigiu și în plus figurează în calitate de proprietar conform certificatului depus la dosar.

Instanța de apel a respins excepția, cu aceeași motivare, deși în cuprinsul motivelor de apel formulate de pârâta SC A.C. SRL în legătură cu modul de soluționare a acestei excepții s-a invocat faptul că lipsa calității procesuale pasive rezultă din faptul că nu este parte în raporturile contractuale deduse judecății, nu are calitatea de producător, importator, vânzător al bunului, singurele raporturi contractuale pe care le-a avut cu reclamanta constând în efectuarea reparațiilor în perioada de garanție. În plus, a susținut că în mod greșit s-a reținut că a recunoscut calitatea de proprietar al bunului, deși în fața instanței de apel s-a depus originalul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între U.T.

Ltd și SC R.L. IFN SA prin care aceasta a cumpărat autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing. De altfel, calitatea de proprietar a finanțatorului a rezultat și din certificatul depus la dosar în legătură cu care, în mod eronat, s-a reținut că pârâta figurează în această calitate. Referitor cu această critică instanța de apel nu se pronunță în mod concret ci reia motivarea tribunalului în privința modului de soluționare a excepției. Este real că prin decizia recurată se menționează și faptul că potrivit contractului de leasing, pârâta SC A.C.

SRL are calitatea de furnizor intern, dar acest contract nu este semnat de pârâtă, situație în care față de susținerile contradictorii ale părților și conținutul contractelor depuse la dosar, se impunea suplimentarea probațiunii în vederea stabilirii cu claritate a raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă și respectiv a calității acesteia de furnizor intern a bunului sau doar de service autorizat pentru efectuarea reparațiilor acestui tip de autoturisme. În aceste condiții reținând că în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, argumentele pârâtei au fost insuficient cercetate, iar motivul de recurs se încadrează în ipoteză prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în speță fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. în sensul că prin decizia recurată starea de fapt nu a fost stabilită cu claritate soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Față de soluția preconizată examinarea motivelor de recurs referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției extinctive, a cererii de chemare în garanție a SC M.B. România SRL și a celor referitoare la fondul cauzei nu vor fi analizate, însă toate acestea au constituit și motivele de apel astfel încât vor fi avute în vedere în rejudecare, în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL București împotriva deciziei civile nr. 147/COM din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2012