ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea reconvențională formulată în

cadrul Dosarului nr. 8750/303/2006 al Judecătoriei sectorului 6 București

pârâta reclamantă SC R. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC H.P. SRL a

solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata penalităților de întârziere în

valoare de 28.902,45 lei, valoare calculată la data de 31 august 2006 și în

continuare până la ridicarea bunurilor cumpărate.

În motivarea cererii,

pârâta a arătat că între părți s-au încheiat contracte de vânzare cumpărare a

bunurilor adjudecate de reclamant în cadrul procedurilor de valorificare

organizate de CN R. SA, iar art. 54 din contract prevede perceperea de

penalități de 0,1% din valoarea totală a bunurilor preluate pentru fiecare zi

calendaristică. Cuantumul penalităților nu a fost limitat prin voința părților

în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 469/2002. Întrucât reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația de ridicare a bunurilor, conform art. 3.3. din contract în

30 de zile de la data plății, pârâta are dreptul în temeiul art. 1081 și 1085 C.

civ. la perceperea penalităților.

Judecătoria sectorului

6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, unde prin încheierea din data de 31 mai 2007 pricina a

fost suspendată din vina reclamantei, pentru neîndeplinirea obligațiilor

stabilite de către instanță. Pârâta a formulat cerere de repunere pe rol prin

care a solicitat disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală, iar

prin încheierea din data de 24 ianuarie 2008 instanța a dispus menținerea măsurii

suspendării cererii principale, repunerea pe rol a cererii reconvenționale și

disjungerea acesteia. Cauza nou formată a fost înregistrată sub nr. 4362/3/2008,

cererea reconvențională devenind cerere principală.

În fața tribunalului

reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 56.398,3387 lei.

Pârâta prin

întâmpinare a invocat excepția tardivității acțiunii completatoare.

Instanța a dispus

decăderea pârâtei din dreptul a de formula probe și a invoca excepții, având în

vedere că întâmpinarea nu a fost depusă la termenul legal.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4386 din 3 aprilie 2008

a admis în parte cerere formulată de reclamanta CN R. SA București și a obligat

pârâta SC H.P. SRL Berevoiești să plătească reclamantei suma de 12.107,65 lei

penalități de întârziere.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut că având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit

obligația contractuală asumată prin contract, de a ridica bunurile adjudecate

în termen de 30 de zile de data plății, datorează penalități de întârziere

conform art. 5 din contract, limitând cuantumul penalităților la contravaloarea

mărfurilor vândute conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți.

Criticile pârâtei SC

H.P. SRL au constat în faptul că disjungerea cererii reconvenționale de

acțiunea principală a fost în mod greșit dispusă, în lipsa sa, de asemenea au

fost majorate pretențiile ; instanța i-a încălcat dreptul la apărare respingând

cererea pentru imposibilitatea de apărare a apărătorului ; în mod nelegal

instanța a decăzut partea din dreptul de a invoca excepții și a formula probe;

textul art. 3.3. din contract a fost redat parțial.

Criticile reclamantei

CN R. SA au constat în faptul limitării cuantumului pretențiilor.

În fața Curții pârâta

a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în raport

de art. 5.5. din contract, reclamanta fiind un simplu intermediar, proprietarul

fiind îndreptățit la plata penalităților.

Curtea de Apel

analizând excepția invocată a apreciat-o neîntemeiată, în raport de probele

administrate, care au demonstrat că reclamanta SC R. SA a avut calitatea de

vânzător în contractele de vânzare cumpărare încheiate cu pârâta, fiind

mandatată să valorifice bunurile M.A.N.

Curtea de Apel

analizând criticile apelantei pe fondul cererii, a apreciat ca fondate

celelalte critici ale pârâtei.

Astfel, a constatat

că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al pârâtei, prin faptul că nu

a analizat și nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, decăzând pârâta din

dreptul de a formula probe și invoca excepții. În ceea ce privește fondul

cauzei, curtea a reținut că din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că

motivul pentru care pârâta nu a mai preluat bunurile adjudecate și achitate a

fost starea modificată, iar pentru rezolvarea acestei situații pârâta a chemat

în judecată reclamanta, cu o cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 35803/3/2006

pe rolul Tribunalului București.

În ceea ce privește

apelul reclamantei, curtea a apreciat criticile nefondate, și în lipsa culpei

pârâtei la ridicarea bunurilor, obligarea la plata penalităților este

nefondată.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 574

din 2 decembrie 2008 a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată

și pe fond a admis acțiunea reclamantei ca nefondată.

Decizia sus

menționată a fost recurată de către reclamantă CN R. SA București în cadrul

termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurată, respingerea apelului

pârâtei și pe fond admiterea apelului reclamantei.

Criticile recurentei

au fost încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În concret, criticile

recuretei au constat în următoarele:

- Instanța de apel a

considerat în mod greșit că pârâta avea dreptul să depună întâmpinare, în acest

fel fiind interpretate greșit dispozițiile art. 115 și 118 C. proc. civ. În

speță formularea întâmpinării nu este obligatorie, astfel încât pârâta nu poate

invoca propria culpă drept motiv de apel.

- Cererea formulată

pentru lipsă de apărare nu se încadrează în dispozițiile art. 156 alin. (1)

Cpod procedură civilă, fiind respinsă în mod corect de către instanța de fond.

- În ceea ce privește

temeinicia cererii privind obligarea pârâtei la penalități, arată că procedura

valorificării bunurilor se desfășoară după Regulamentul nr. 13/03/2002, aprobat

de Hotărârea nr. 262/2002 și de Ordinul M.A.N din 8 ianuarie 2004 ; invocă

aplicabilitatea disp. art. 5 și 6 alin. (1) și art. 24 alin. (1) și (2)

din Regulament, potrivit cărora bunurile se valorifică în starea în care se

găsesc la data transmiterii docmentelor pentru aprobarea valorificării;

cumpărătorul acestora poate inspecta bunurile, iar renunțarea la dreptul de a

inspecta bunurile nu constituite temei pentru rezoluțiunea totală sau parțială

a contractului de vânzare cumpărare;

- Concluzionând

recurenta arată că în oricare situație, fie că au inspectat sau nu bunurile,

obligația de ridicare a acestora în termen subzistă ; din acest punct de

vedere, susține recurenta instanța a interpretat greșit clauza 5.2. din

contract.

Recursul

este nefondat.

Prealabil examinării

motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta a invocat în motivarea

recursului, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

porc. civ..

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. nu a fost explicitat clar în ce constă contradictorialitatea

argumentelor instanței de natură să conducă la conlcuzia lipsei de fundament a

raționamentului expus, motiv pentru care acest motiv nu poate fi analizat.

Prin motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a pus în discuție

ambele teze ale acestuia și a susținut interpretarea greșită a dispozițiilor art.

115 și 118 C. proc. civ.

Critica va fi

respinsă. Considerentele deciziei recurată demonstrează contrariul celor

afirmate de recurentă. Astfel, instanța de apel a dat eficiență scopului

depunerii întâmpinării, și anume acela de a face posibilă cunoașterea reciprocă

a poziției părților, ceea ce creează premisele unei judecăți optime și rapide,

ceea ce corepunde interesului părților, în condițiile în care instanța de fond a

procedat la decăderea părții din dreptul de a mai propune probe și invoca

excepții, în condițiile în care alin. (2) al art. 118 era abrogat la data

luării acestei măsuri. În condițiile în care prin încheierea din data de 27

martie 2008 a Tribunalului București s-a reținut că pârâta a depus la dosarul

cauzei întâmpinare și cerere pentru lipsă de apărare, în mod evident a fost

încălcat dreptul la apărare în sensul expunerii pârâtei la consecințe

defavorabile, în sensul decăderii acesteia din dreptul de invoca împrejurări de

fapt și de drept în sprijinul apărării sale.

În ceea ce privește

cererea pentru lipsă de apărare formulată de către pârâtă, considerentele

instanței de apel privind neanalizarea acesteia de către instanța de fond sunt

corecte. Dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ. impun motivarea

dispunerii măsurii, atât în situația admiterii cererii cât și în situația

respingerii ei. Măsura adoptată de către instanță, în sensul neanalizării

cererii formulată de către apărătorul părții, pentru imposibilitate de

prezentare la termenul de judecată acordat, constituie o omisiune esențială de

natură să conducă la nelegalitatea hotărârii.

În consecință,

criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor

fi respinse.

Susținerile

recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor din Regulamentul privind

organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea

M.A.N., aprobat prin Hotărârea nr. 262/2002, în sensul existenței obligației de

ridicare a bunurilor cumpărate, independent de efectuarea inspecției bunurilor,

nu pot fi analizate, omisso medio, având în vedere că aceste critici nu au fost

susținute în fața instanței de apel și nu au constituit obiect de analiză al

instanței. În acest sens, considerentele instanței de apel rețin că reclamanta

nu a combătut susținerile pârâtei și nu a depus la dosar înscrisuri din care să

rezulte că starea bunurilor corepunde celei existentă la momentul adjudecării

acestora. În lipsa invocării acestor motive înaintea instanței de apel, care în

virtutea rolului devolutiv era îndreptățită să exercite controlul judiciar,

instanța de recurs nu poate exercita controlul asupra acestor temeiuri de fapt

și de drept.

În aceeași ordine de

idei se înscrie și critica privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5.2

din contractul de vânzare cumpărare încheiat între părți, dispozițiții

contractuale care nu au format obiectul interpretării instanțelor anterioare.

Pentru rațiunile

înfățișate mai sus, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta CN R. SA București împotriva Deciziei

comerciale nr. 574 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2010.