ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 334/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 8033/118/2010 reclamantul B.P. a solicitat

instanței să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la plata sumei de 200.000 Euro, în echivalent în lei la data

plății, cu titlu de daune morale.

In drept, reclamantul a invocat disp.

art. 3 din Legea nr. 221/2009 și art. 48 alin. (3) din Constituția României. în

susținerea cererii, a depus adresa nr. T-872 din 30 mai 1991 eliberată de

Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, decizia nr. 118 din 17

ianuarie 2008 privind acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, certificat de naștere, hotărârea nr. 2047 din 18 iunie 991

eliberată de Comisia constituită conform decretului-lege nr. 118/1990 și a

solicitat administrarea probei testimoniale cu martorul H.D.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Tribunalul Constanța, secția comercială,

prin sentința nr. 1804 din 10 noiembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea,

reținând caracterul de complinire al evocatei legi în raport de Decretul-lege

nr. 118/1990, instanța de fond constatând că reclamantul este beneficiarul

Decretului-lege nr. 118/1990, calitate în care de peste 19 ani acesta

beneficiază de o indemnizație bănească lunară de 200 lei/pentru fiecare an de

dislocare, de gratuitate pe mijloacele de transport local și C.F.R., la clasa

I,

asistență medicală și medicamente

gratuite, situație în care a apreciat că statul și-a îndeplinit obligația de

reparație a prejudiciului cauzat reclamantului, prin măsura administrativă

abuzivă, dispusă de aceasta în perioada regimului comunist și nu se mai

justifică acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal a declarat apel reclamantul B.P., apel ce nu a fost motivat în fapt și în

drept.

La termenul din 16 februarie 2011

instanța a dispus suspendarea judecății apelului pentru lipsa nejustificată a

părților, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ. cauza fiind repusă pe rol la

solicitarea intimatului pârât Statul Român,

din

data de 16 iunie 2011.

Pârâtul Statul Român, prin precizările

formulate în cadrul cererii de repunere pe rol a dosarului, a solicitat

respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că pretențiile

reclamantului nu mai au un fundament legal după pronunțarea Deciziilor nr. 1354

din 20 octombrie 2010 și nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de către Curtea

Constituțională a României, prin care au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și dispozițiile

art.

I

și

II

din O.U.G. nr.. 62/2010.

Constatând că apelul reclamantului nu

a fost motivat în fapt și în drept, în raport de dispozițiile art. 292 alin.

(2) C. proc. civ., instanța de apel a analizat legalitatea hotărârii

Tribunalului Constanța în raport de susținerile, mijloacele de apărare și

dovezile invocate de părți în fața primei instanțe și de către intimat în apel,

iar prin decizia nr. 356 C din 14 septembrie

2011

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii

de muncă și asigurări sociale, a

respins apelul ca nefondat, reținând, în esență legalitatea și temeinicia

sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul B.P. care a solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și obligarea intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul

Finanțelor la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 Euro.

Recurentul-reclamant își subsumează

criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și vizează în esență următoarele:

- Instanța de fond deși reține că

măsura administrativă a condus la încălcarea mai multor drepturi și libertăți

fundamentale ale acestuia, a produs suferințe pe plan moral și social pentru

defunct și pentru familia acestuia, respinge acțiunea ca nefondată.

- Instanța de apel, apreciază că

recurentul nu are calitatea de victimă a măsurilor politice luate nefiind

îndreptățit la acordarea de daune morale, chiar dacă Legea nr. 221/2009 îi

recunoaște această calitate.

- Potrivit prevederilor art. 15 alin.

(2) din Constituția României și art. 6 C. civ. legea dispune numai pentru

viitor, ea nu are putere retroactivă.

- Principiul neretroactivității legii

este esențial pentru protecția drepturilor omului în fața legii.

- Dreptul la daune morale, odată

stabilit în conformitate cu legea care îi guvernează la momentul promovării

acțiunii, reprezintă un element al statutului juridic al beneficiarului,

rezultând dintr-un angajament al statului, acceptat de beneficiar și, ca și în

cazul angajamentelor civile, el nu poate fi modificat unilateral nici măcar

prin lege, întrucât ar fi ca o asemenea lege să se aplice retroactiv asupra

unor situații consolidate, reprezentând drepturi câștigate aflate sub

autoritatea statului de drept, drepturi a căror stabilitate nu poate fi atinsă

decât prin încălcarea Constituției. Dacă o altă soluție ar fi acceptată, ar

însemna ca, sub diferite pretexte, orice drepturi decurgând din situații

juridice create prin lege ar putea fi suprimate, reduse, modificate pe calea

altei legi, în funcție de interese politice, de rațiuni pseudoeconomice, de

neputința guvernanților de a rezolva corespunzător probleme economice.

In mod cu totul surprinzător instanța

de fond nu face nici un fel de referire la decizia civilă nr. 148 din 15

ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o cauză

identică având ca obiect reparare erori judiciare ca urmare a unei condamnări

politice, prin care domnului O. i-au fost acordate daune morale în cuantum de

500.000 Euro pentru 8 ani de deținere abuzivă în închisorile comuniste.

- Sentința pronunțată este

discriminatorie fiind încălcat art. 14 din Convenție, Curtea Europeană a

statuat în cauza Driha și a menținut constant această concluzie ca „în temeiul

art. 14 din Convenție o discriminare consta în tratarea diferită, cu excepția

unei motivări obiective și rezonabile, a persoanelor aflate în situații

similare".

Înalta Curte, examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare la respingerea

cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva

Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7

noiembrie 2011.

Problema de drept care se pune în

speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale

în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile

în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. 4 al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

In raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie

2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit.

a) teza

I

din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data publicării în

M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

In speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga

omnes

și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta

nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de

instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul-reclamant B.P. împotriva deciziei nr. 356/C din 14 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi

31 ianuarie 2012.