ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 334/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8033/118/2010 reclamantul B.P. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale. In drept, reclamantul a invocat disp. art. 3 din Legea nr. 221/2009 și art. 48 alin. (3) din Constituția României. în susținerea cererii, a depus adresa nr. T-872 din 30 mai 1991 eliberată de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, decizia nr. 118 din 17 ianuarie 2008 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, certificat de naștere, hotărârea nr. 2047 din 18 iunie 991 eliberată de Comisia constituită conform decretului-lege nr. 118/1990 și a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorul H.D.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 1804 din 10 noiembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea, reținând caracterul de complinire al evocatei legi în raport de Decretul-lege nr. 118/1990, instanța de fond constatând că reclamantul este beneficiarul Decretului-lege nr. 118/1990, calitate în care de peste 19 ani acesta beneficiază de o indemnizație bănească lunară de 200 lei/pentru fiecare an de dislocare, de gratuitate pe mijloacele de transport local și C.F.R., la clasa I, asistență medicală și medicamente gratuite, situație în care a apreciat că statul și-a îndeplinit obligația de reparație a prejudiciului cauzat reclamantului, prin măsura administrativă abuzivă, dispusă de aceasta în perioada regimului comunist și nu se mai justifică acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul B.P., apel ce nu a fost motivat în fapt și în drept. La termenul din 16 februarie 2011 instanța a dispus suspendarea judecății apelului pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ. cauza fiind repusă pe rol la solicitarea intimatului pârât Statul Român, din data de 16 iunie 2011. Pârâtul Statul Român, prin precizările formulate în cadrul cererii de repunere pe rol a dosarului, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că pretențiile reclamantului nu mai au un fundament legal după pronunțarea Deciziilor nr. 1354 din 20 octombrie 2010 și nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de către Curtea Constituțională a României, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și dispozițiile art. I și II din O.U.G.

nr.. 62/2010. Constatând că apelul reclamantului nu a fost motivat în fapt și în drept, în raport de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a analizat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța în raport de susținerile, mijloacele de apărare și dovezile invocate de părți în fața primei instanțe și de către intimat în apel, iar prin decizia nr. 356 C din 14 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul ca nefondat, reținând, în esență legalitatea și temeinicia sentinței apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.P. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și obligarea intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 Euro.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează în esență următoarele: - Instanța de fond deși reține că măsura administrativă a condus la încălcarea mai multor drepturi și libertăți fundamentale ale acestuia, a produs suferințe pe plan moral și social pentru defunct și pentru familia acestuia, respinge acțiunea ca nefondată. - Instanța de apel, apreciază că recurentul nu are calitatea de victimă a măsurilor politice luate nefiind îndreptățit la acordarea de daune morale, chiar dacă Legea nr. 221/2009 îi recunoaște această calitate. - Potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ.

legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă. - Principiul neretroactivității legii este esențial pentru protecția drepturilor omului în fața legii. - Dreptul la daune morale, odată stabilit în conformitate cu legea care îi guvernează la momentul promovării acțiunii, reprezintă un element al statutului juridic al beneficiarului, rezultând dintr-un angajament al statului, acceptat de beneficiar și, ca și în cazul angajamentelor civile, el nu poate fi modificat unilateral nici măcar prin lege, întrucât ar fi ca o asemenea lege să se aplice retroactiv asupra unor situații consolidate, reprezentând drepturi câștigate aflate sub autoritatea statului de drept, drepturi a căror stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituției.

Dacă o altă soluție ar fi acceptată, ar însemna ca, sub diferite pretexte, orice drepturi decurgând din situații juridice create prin lege ar putea fi suprimate, reduse, modificate pe calea altei legi, în funcție de interese politice, de rațiuni pseudoeconomice, de neputința guvernanților de a rezolva corespunzător probleme economice. In mod cu totul surprinzător instanța de fond nu face nici un fel de referire la decizia civilă nr. 148 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o cauză identică având ca obiect reparare erori judiciare ca urmare a unei condamnări politice, prin care domnului O. i-au fost acordate daune morale în cuantum de 500.000 Euro pentru 8 ani de deținere abuzivă în închisorile comuniste.

- Sentința pronunțată este discriminatorie fiind încălcat art. 14 din Convenție, Curtea Europeană a statuat în cauza Driha și a menținut constant această concluzie ca „în temeiul art. 14 din Convenție o discriminare consta în tratarea diferită, cu excepția unei motivări obiective și rezonabile, a persoanelor aflate în situații similare". Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. 4 al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. In raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

In speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B.P. împotriva deciziei nr. 356/C din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 ianuarie 2012.