ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7773/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 9 noiembrie 2009 reclamanta T.A. a

solicitat Tribunalului Constanța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice ca acesta din urmă să fie obligat la plata sumei

de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective cu titlu de daune,

pentru prejudiciul suferit de defuncta P.O..

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, prin

Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951 reclamanta și membrii

familiei sale au fost strămutați din comuna Sîmpetru Mic, Județul Timiș în

satul Fundata, comuna Perieți, Județul Ialomița.

Ca urmare a măsurii

administrative dispuse împotriva sa, prin Hotărârea nr. 1278 din 28 martie 1991

pronunțată în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 i s-a acordat o indemnizație

în cuantum de 822 lei/lună, începând cu 1 aprilie 1991.

Prin Decizia nr. 888

din 21 mai 2009, i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

Prin Cererea

înregistrată la nr. 12009/118/2009, reclamanta T.A. a solicitat obligarea

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de

100.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective, cu titlu de daune,

pentru prejudiciul suferit de P.A., dislocată în aceeași perioadă cu

reclamanta.

Prin încheierea de

ședință publică din 23 februarie 2010, instanța a dispus conexarea dosarelor

nr. 14474/118/2009 la dosarul nr. 12008/118/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 407 din 26 februarie 2010 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea

principală și cererea conexă formulată de reclamanta T.A. și a obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma

de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plății.

A admis excepția

nulității cererii conexe formulată de T.A. și în temeiul art. 133 alin. (1) C.

proc. civ. a declarat nulă cererea conexă.

A admis în parte

cererea conexă formulată de reclamanții P.D. și A.F. și a obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să le plătească câte 50.000

euro, în echivalent lei la data plății.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta împreună cu părinții săi P.H.

și P.O. au fost strămutați prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr.

200/1951, la data de 18 iunie 1951 în comuna Perieți, sat Fundata, Județul

Ialomița, iar reclamanții P.D. și A.F. sunt descendenți ai defunctului P.H., în

calitate de fii, măsura luată având caracter politic în sensul art. 3 din Legea

nr. 221/2009, astfel încât reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la

despăgubiri în sensul art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice criticată sub aspectul cuantumului de câte 50.000 euro pentru fiecare

reclamant, întrucât nu s-a avut în vedere că reclamanta T.A. a beneficiat de o

pensie lunară de 622 lei în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, iar

suferințele defuncților părinți nu pot fi transpuse asupra descendenților.

De asemenea, prima

instanță nu a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

la aprecierea despăgubirilor.

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin Decizia nr. 248/C din 20 octombrie 2010 a admis apelul formulat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Constanța, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul

că a obligat pârâtul să plătească reclamantei T.A. suma de 2.500 euro, în

echivalent lei la data plății și la câte 2.000 euro, în echivalent lei la data

plății către reclamanții P.D. și A.F. cu titlu de daune morale.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că suma de bani stabilită cu titlu

de daune morale are drept finalitate, nu atât de a repune victima într-o

situație similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacții de ordin

moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Că, deși întreaga

familie a reclamantei a fost victima dislocării, cei mai afectați au fost

părinții reclamantei, iar trecerea unei perioade de peste 50 de ani a atenuat

semnificativ prejudiciul moral.

Pe de altă parte,

curtea a mai reținut că reclamanta a beneficiat începând cu anul 1990 de o

serie de măsuri prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții T.A., P.D. și A.F. și pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța.

Prin recursul lor

reclamanții au criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul insuficienței

daunelor acordate în raport cu prejudiciul suferit, respectiv, restrângerea

posibilităților de a se bucura de viață, de a se manifesta liber, fără

constrângeri, atingerea adusă onoarei, demnității, prestigiului și cinstei, cât

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Despăgubirea bănească

acordată nu reflectă o concordanță valorică între cuantumul său și gravitatea

incomensurabilă a prejudiciului la a cărei reparare este destinat să

contribuie.

În considerarea celor

expuse, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea Statul Român la plata de

daune morale în cuantum de 100.000 euro, echivalent în lei la data plății.

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a

criticat hotărârea atacată fiind nelegală întrucât prin Deciziile Curții

Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 și respectiv nr. 1358 din 21

octombrie 2010 au fost admise excepțiile de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010 și respectiv art. 5 alin. (1)

lit. a), din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, și a dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de către

reclamanți și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța urmează a fi respins pentru

considerentele ce succed.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010, au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin.

(1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic.

În raport de

dispozițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și ale art. 31 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, au putere numai pentru

viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efect asupra tuturor

cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunțat o hotărâre

judecătorească definitivă.

În același sens a

statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii.

În speță, decizia

recurată a fost pronunțată la data de 20 octombrie 2010, iar deciziile Curții

Constituționale nr. 1358 din 1360/2010 au fost publicate în M. Of. la data de

15.11.2010.

În raport cu cele

expuse critica recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice va fi respinsă.

Nefondată este și

critica recurenților-reclamanți referitoare la cuantumul redus al

despăgubirilor acordate de către instanța de apel.

Sub acest aspect,

s-au avut în vedere suferințele și privațiunile la care au fost supuși, cu

referire la vârsta la care s-au declarat măsurile de represiune, la traiul

acestora pe perioada domiciliului forțat, și beneficiile recunoscute prin

Decretul-Lege nr. 118/1990.

Stabilind cuantumul

despăgubirilor la 2.500 euro, în echivalent lei la data plății, pentru

reclamanta T.A. și la câte 2.000 euro, în echivalent lei la data plății pentru

reclamanții-recurenți P.D. și A.F., instanța de apel, a apreciat corect, ca

fiind rezonabile aceste sume în raport cu suferințele și privațiunile îndurate

de aceștia.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate în cauză vor fi respinse

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanții T.A., P.D., A.F. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța împotriva Deciziei civile nr. 248 C din 20 octombrie 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.