ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7773/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 9 noiembrie 2009 reclamanta T.A. a solicitat Tribunalului Constanța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective cu titlu de daune, pentru prejudiciul suferit de defuncta P.O.. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951 reclamanta și membrii familiei sale au fost strămutați din comuna Sîmpetru Mic, Județul Timiș în satul Fundata, comuna Perieți, Județul Ialomița.

Ca urmare a măsurii administrative dispuse împotriva sa, prin Hotărârea nr. 1278 din 28 martie 1991 pronunțată în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 i s-a acordat o indemnizație în cuantum de 822 lei/lună, începând cu 1 aprilie 1991. Prin Decizia nr. 888 din 21 mai 2009, i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Prin Cererea înregistrată la nr. 12009/118/2009, reclamanta T.A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective, cu titlu de daune, pentru prejudiciul suferit de P.A., dislocată în aceeași perioadă cu reclamanta. Prin încheierea de ședință publică din 23 februarie 2010, instanța a dispus conexarea dosarelor nr. 14474/118/2009 la dosarul nr. 12008/118/2009.

Prin Sentința civilă nr. 407 din 26 februarie 2010 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea principală și cererea conexă formulată de reclamanta T.A. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plății. A admis excepția nulității cererii conexe formulată de T.A. și în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ. a declarat nulă cererea conexă. A admis în parte cererea conexă formulată de reclamanții P.D. și A.F. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să le plătească câte 50.000 euro, în echivalent lei la data plății. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta împreună cu părinții săi P.H.

și P.O. au fost strămutați prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951 în comuna Perieți, sat Fundata, Județul Ialomița, iar reclamanții P.D. și A.F. sunt descendenți ai defunctului P.H., în calitate de fii, măsura luată având caracter politic în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri în sensul art. 5 din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticată sub aspectul cuantumului de câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant, întrucât nu s-a avut în vedere că reclamanta T.A. a beneficiat de o pensie lunară de 622 lei în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, iar suferințele defuncților părinți nu pot fi transpuse asupra descendenților.

De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la aprecierea despăgubirilor. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 248/C din 20 octombrie 2010 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei T.A. suma de 2.500 euro, în echivalent lei la data plății și la câte 2.000 euro, în echivalent lei la data plății către reclamanții P.D. și A.F. cu titlu de daune morale.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate, nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Că, deși întreaga familie a reclamantei a fost victima dislocării, cei mai afectați au fost părinții reclamantei, iar trecerea unei perioade de peste 50 de ani a atenuat semnificativ prejudiciul moral. Pe de altă parte, curtea a mai reținut că reclamanta a beneficiat începând cu anul 1990 de o serie de măsuri prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții T.A., P.D.

și A.F. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Prin recursul lor reclamanții au criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul insuficienței daunelor acordate în raport cu prejudiciul suferit, respectiv, restrângerea posibilităților de a se bucura de viață, de a se manifesta liber, fără constrângeri, atingerea adusă onoarei, demnității, prestigiului și cinstei, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Despăgubirea bănească acordată nu reflectă o concordanță valorică între cuantumul său și gravitatea incomensurabilă a prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie. În considerarea celor expuse, recurenții-reclamanți au solicitat obligarea Statul Român la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro, echivalent în lei la data plății.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a criticat hotărârea atacată fiind nelegală întrucât prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 și respectiv nr. 1358 din 21 octombrie 2010 au fost admise excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010 și respectiv art. 5 alin. (1) lit. a), din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de către reclamanți și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. În raport de dispozițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și ale art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efect asupra tuturor cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă.

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii. În speță, decizia recurată a fost pronunțată la data de 20 octombrie 2010, iar deciziile Curții Constituționale nr. 1358 din 1360/2010 au fost publicate în M. Of. la data de 15.11.2010. În raport cu cele expuse critica recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi respinsă. Nefondată este și critica recurenților-reclamanți referitoare la cuantumul redus al despăgubirilor acordate de către instanța de apel. Sub acest aspect, s-au avut în vedere suferințele și privațiunile la care au fost supuși, cu referire la vârsta la care s-au declarat măsurile de represiune, la traiul acestora pe perioada domiciliului forțat, și beneficiile recunoscute prin Decretul-Lege nr. 118/1990.

Stabilind cuantumul despăgubirilor la 2.500 euro, în echivalent lei la data plății, pentru reclamanta T.A. și la câte 2.000 euro, în echivalent lei la data plății pentru reclamanții-recurenți P.D. și A.F., instanța de apel, a apreciat corect, ca fiind rezonabile aceste sume în raport cu suferințele și privațiunile îndurate de aceștia. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții T.A., P.D., A.F. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva Deciziei civile nr. 248 C din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.