ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5824/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 octombrie 2009, reclamantul M.C. a solicitat instanței obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat prin D.G.F.P. Constanța, acordarea de despăgubiri în cuantum de 100.000 RON, cu titlu de echivalent al prejudiciului moral suferit de reclamant în urma măsurilor administrative cu caracter politic luate de organele fostei miliții sau securități. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, împreună cu familia sa au fost dislocați din comuna S., județul Timiș, în comuna Z.V., judetul Brăila în perioada 18 iunie 1951 – 30 august 1955, conform deciziei din 27 iulie 1955 a M.A.I.

A mai arătat că prin hotărârea din 16 aprilie 1991 a Comisiei pentru acordarea unor loturi persoanelor persecutate politic conform Decretul- Lege nr. 118/1990 i-a fost stabilită o indemnizație lunară de 840 RON și că prin decizia nr. 153/2007 i-a fost atestată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și a beneficiat de toate drepturile. Prin sentința civilă nr. 247 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte acțiunea fiind obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și la 400 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Constanța criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, greșit a fost stabilit cuantumul daunelor morale, cu ignorarea perioadei și a cuantumului sumelor deja acordate acestuia în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990 cât și a celorlalte criterii în raport de care se impune a fi evaluat prejudiciul moral suferit. La termenul de judecată din data de 6 octombrie 2010, instanța de apel, din oficiu, a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel. Prin decizia civilă nr. 221/C din 6 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a D.G.F.P.

Constanța pentru Statul Român și în consecință: a anulat apelul civil formulat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța, în contradictoriu cu intimatul reclamant M.C., împotriva sentinței civile nr. 274 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, Curtea, a reținut, că, în cauză apelul a fost declarat și semnat de D.G.F.P. Constanța în calitate de reprezentant al Statului Român, dar la dosar nu a fost depus mandatul acordat direcției în acest sens, conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., deși calitatea de reprezentant nu rezultă din lege, câtă vreme dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevăd că acțiunea formulată în temeiul acestui act normativ se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate invocând următoarele critici. Procedura de citare s-a îndeplinit cu D.G.F.P. Constanța și nu cu Ministerul Finanțelor Publice. Or, D.G.F.P. Constanța nu poate reprezenta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice decât în baza unui mandat special. În acest sens, a invocat dispozițiile ordinului nr. 349 pentru modificarea art. 3 din O.M.F.P. nr. 1227/2006 prin care s-a stabilit că „Apărarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice în litigiile prevăzute de art. 1 și art. 2 alin. (1) teza 2 și asigură în baza mandatului de reprezentare acordat de Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului Finanțelor Publice”.

Cu privire la fondul cauzei, s-a susținut că, instanța de fond, nu a făcut o evaluare corectă a daunelor morale și că, acordarea sumei de 50.000 RON reprezintă o îmbogățire fără just temei a reclamantului. Recurentul pârât a depus la dosar, în copie ordinul nr. 112 din 24 iulie 2006 emis de Ministerul Finanțelor Publice, din care rezultă că, în litigiile în care Ministerul Finanțelor Publice este citat, în nume propriu și/ sau ca reprezentant al Statului Român apărarea intereselor sale în fața instanțelor judecătorești se asigură de consilieri juridici din cadrul D.G.F.P. județene anexe la acesta și ordinul nr. 349 pentru modificarea O.M.F.P. nr. 1127/2006. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazul în care legea stabilește anumite organe în acest scop. În speță, acțiunea este îndreptată împotriva Statului Român, în calitate de pârât și ca atare acesta trebuia citat în cauză prin Ministerul Finanțelor Publice, iar nu prin D.G.F.P. Constanța. Aceasta poate primi o împuternicire specială pentru a-l reprezenta în fața organelor de justiție, împuternicire pe care nu a avut-o în niciuna din fazele procesuale. În consecință, în temeiul art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și 87 pct. 2 C. proc.

civ., se impunea citarea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului și nu D.G.F.P. Constanța. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 313 C. proc. civ. urmează să fie admis recursul, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei civile nr. 221 C din 06 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2011.