ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8444/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15 septembrie

2009 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamantul A.V. a solicitat

obligarea pârâtului Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P. Constanța, la plata

de daune morale în sumă de 1.000.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit

prin dislocarea de la domiciliul său din comuna Săcălaz, județul Timiș și

stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Frumușița, județul Galați,

în perioada 1951 - 1955, conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951.

Tribunalul Constanța,

secția civilă, prin Sentința civilă nr. 303 din 19 februarie 2010, a admis

cererea reclamantului și l-a obligat pe pârât la 60.000 euro sau echivalentul

în RON la data plății efective, cu titlu de despăgubiri, conform art. 3 și 5

din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul suferit de acesta și familia sa prin

aplicarea măsurii cu caracter politic a stabilirii domiciliului forțat în

perioada 1952 - 1955.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul, arătând că litigiul a fost soluționat fără a

fi îndeplinită legal procedura de citare, Statul Român prin M.F.P. nefiind

citat pentru niciunul dintre termenele anterioare pronunțării soluției.

Apelantul a formulat

și critici privind fondul raportului litigios, susținând că în acordarea

daunelor morale instanța trebuie să stabilească de la caz la caz cuantumul acestora,

fără a se ajunge la plata unor despăgubiri nejustificate.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanța a formulat la rândul său apel, arătând că soluția primei

instanțe nu este corelată cu scopul legii reparatorii și nici cu jurisprudența

C.E.D.O., sub aspectul cuantumului daunelor acordate pentru prejudiciul moral.

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin Decizia civilă nr. 232/C din 18 octombrie 2010, a admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P.

Constanța și M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a anulat

sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare.

Reținând incidența

art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel a constatat că

pârâtul nu a fost citat pentru primul termen de judecată, stabilit la 16

octombrie 2009, și nici la cel următor, din 13 noiembrie 2009, partea

indicându-și sediul procesual ales, unde urmau să-i fie comunicate actele de

procedură, în acord cu dispozițiile art. 93 C. proc. civ.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 46/C din 31 ianuarie 2011, a respins

acțiunea reclamantului A.V. ca nefondată.

Prin considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut că temeiului legal al acțiunii, după

constatarea neconstituționalității textelor prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr.

1354/2010 ale Curții Constituționale, subzistă în raport cu data sesizării instanței,

litigiul fiind născut sub imperiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, normă cu caracter special care complinește cadrul general

de asumare a răspunderii statului în contextul enunțat.

S-a avut în vedere că

reclamantul a beneficiat de măsurile compensării acordate prin Decretul-lege

nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999, prin Decizia nr. 599 din 25 aprilie

2002 fiindu-i recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,

astfel că nu este necesară complinirea acesteia cu compensațiile oferite de

Legea nr. 221/2009.

Curtea de apel a

apreciat ca nefondate și pretențiile privind acordarea unor despăgubiri

materiale, al căror cuantum nu a fost precizat și nici dovedit cu probe.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A.V., susținând că

măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 nu sunt suficiente

în raport cu suferința enormă resimțită ca urmare a măsurilor abuzive luate de

regimul comunist asupra familiei sale în perioada anilor 1951 - 1955, prin

dislocare și stabilirea domiciliului obligatoriu.

Recursul nu a fost

motivat în drept.

La prima zi de

înfățișare în recurs, Curtea a invocat, din oficiu, nulitatea recursului

reclamantului, raportat la dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând excepția

invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru

considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază această cale de atac și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin urmare, a motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin

identificarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.

304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor

critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, recurentul

reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304

C. proc. civ., limitându-se să-și exprime nemulțumirea față de soluția

pronunțată, în contextul aprecierii ca insuficiente a măsurilor reparatorii de

care a beneficiat prin efectul aplicării actelor normative anterioare Legii nr.

221/2009.

În consecință, se va

constata că nu este posibilă încadrarea susținerilor reclamantului în niciunul

dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu o nemotivare a căii de atac, ce face imposibilă cenzurarea

deciziei recurate.

Pentru aceste

considerente, Curtea va constata nulitatea recursului reclamantului în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul A.V. împotriva Deciziei nr. 46/C din 31 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.