ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6327/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6327/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 11255/118/2009 reclamantul

M.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza

probelor administrate, să oblige pârâtul

la acordarea despăgubirilor în

cuantum de 100.000 lei, reprezentând prejudiciul moral suferit de defuncta M.O.,

mama sa, în urma măsurilor administrative cu caracter politic luate de organele

fostei miliții sau securități, cu

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest

proces.

Prin sentința civilă nr.

370 din 25 februarie 2010, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea

principală și cererea conexă, formulate de reclamantul M.C. A fost obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde reclamantului

12.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, în calitate de succesor de gradul I

al părinților care au fost victime ale măsurii dislocării și fixării domiciliului

obligatoriu.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că părinții reclamantului,

M.O. și M.M., au fost dislocați la data de 18 iunie 1951 prin decizia M.A.I. nr.

200/1951 din comuna Săcălaz, județul Timiș, în comuna Zagna-Vădeni, județul

Brăila, iar prin decizia M.A.I. nr. 6100 din 27 iulie 1955 li s-au ridicat

restricțiile domiciliare la data de 30 august 1955.

Măsura administrativă

a fost aptă să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale

celor doi autori ai reclamantului, să le lezeze demnitatea, onoarea și

libertatea individuală și să producă consecințe negative în planul vieții lor

private și profesionale. În această situație, reclamantul, în calitate de fiu,

este îndreptățit să primească câte 6.000 de euro, în echivalent în lei la data

plății, cu titlu de daune morale, după fiecare părinte, conform art. 5 din

Legea nr. 221/2009.

Curtea de Apel

Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin decizia civilă nr. 247 din 20 octombrie 2010, a respins apelul reclamantului M.C. și a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, a schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la echivalentul în

lei la data plății a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale, către

reclamant. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea a reținut următoarele:

Prima instanță a

reținut în mod judicios și este necontestat de pârâtul Statul Român faptul că

părinții reclamantului, M.O. și M.M., au fost victimele unei măsuri

administrative cu caracter politic dispusă de organele fostei miliții, având ca

obiect dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea

Zagna-Vădeni, în perioada 1951-1955.

Susținerea

apelantului pârât Statul Român, în sensul că acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit de autorii reclamantului care au făcut obiectul unei

măsuri administrative cu caracter politic, este o măsură subsidiară în raport

de despăgubirile acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990 este

nefondată, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Conform acestor

dispoziții legale, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții

acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La

stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile

reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului nr. 118/1990”.

Prin urmare,

acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu

exclude și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare politică sau în calitate de victimă a unei măsuri administrative cu

caracter politic, ci trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirilor acordate în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Caracterul

inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei,

despăgubirea acordată acesteia neconstituind atât un echivalent cât și o satisfacție

de substituție. A admite că nu se pot acorda despăgubiri bănești pentru

repararea prejudiciului moral suferit de autorii reclamantului, deoarece nu

există criterii precise, matematice pentru determinarea cuantumului lor,

înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparații,

unei chestiuni privitoare la probațiune, natura nepatrimonială a prejudiciului

fiind în favoarea persoanei responsabile de săvârșirea faptelor, abuzive și în

defavoarea persoanei lezate.

În raport de aceste

considerente s-au reținut a fi nefondate criticile pârâtului Statul Român.

Despăgubirea bănească

acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă

o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului

la a cărei reparare este destinat să contribuie.

Recunoașterea prin

lege a posibilității de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin îngrădirea libertății de circulație a reclamantei, prin dislocarea

ei din orașul în care a trăit și plasarea într-un mediu ostil, total necunoscut

și dificultatea cuantificării ori de câte ori este vorba de suferințe de ordin

moral nu trebuie interpretate în sensul obținerii unor sume de bani exorbitante

fără corespondent în raport de ceea ce trebuie să însemne prejudiciul moral,

cum este suma de 100.000 de lei pretinsă de reclamant prin acțiune.

De principiu, suma de

bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate, nu atât de a

repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i

procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a

fost privată.

Prejudiciul moral

care rezultă din lezarea unui drept sau a unui interes patrimonial ține de

persoana reclamantului, de consecințele negative suferite, de importanța

valorilor morale, legate și de intensitatea cu care au fost percepute de către

acesta.

În același timp

instanța reține că prin prevederile legii reparatorii legiuitorul a urmărit, în

primul rând, să acorde o despăgubire morală persoanelor care au suferit

condamnări ca urmare a opoziției lor fățișe față de regimul totalitar, dar și

acelora care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic

și apoi, având în vedere că mulți dintre cei care au fost supuși abuzurilor

regimului totalitar nu mai sunt în viață la data aplicării reparațiunii, acest

drept nepatrimonial să se transfere succesoral soției ori descendenților

persoanelor respective. Prin urmare, din interpretarea legii - art. 5 alin. (1)

lit. a), astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 62/2010 -

rezultă că despăgubirile se raportează strict la situația persoanei care a

suferit condamnarea politică ori măsura administrativă cu caracter politic, iar

nu la privațiunile pe care le-au suferit în general, în perioada regimului

totalitar, familiile persoanelor respective.

De reținut că prin

Legea nr. 221/2009 - astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 -

legiuitorul a stabilit limite maxime ale daunelor morale ce pot fi acordate

persoanelor ce au făcut obiectul condamnărilor politice sau măsurilor

administrative cu caracter politic, cât și criterii de cuantificare a acestor

daune, în limitele stabilite de lege.

La aprecierea

cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a avut în vedere că reclamantul este

descendent de gradul I (fiu) al persoanelor care au fost supuse măsurii

administrative cu caracter politic, suma maximă prevăzută de lege pentru

această categorie fiind de 5.000 de euro. Mai mult, se reține că măsura

dislocării și stabilirii domiciliului forțat, deși a produs suferințe autorilor

reclamantului, a fost mai puțin gravă decât condamnarea la închisoare politică.

Acest aspect a fost avut în vedere la cuantificarea prejudiciului în cadrul

limitelor maxime de 5.000 de euro impuse de legiuitor atât pentru descendenții

persoanelor care au suferit condamnări la închisoare, cât și pentru

descendenții celor ce au fost supuși unor măsuri cu caracter administrativ, în

speță, stabilirea domiciliului forțat într-o altă localitate decât cea de

domiciliu, timp de 4 ani.

De asemenea, s-a

reținut că mama reclamantului, M.O., a beneficiat în perioada 1990-2006 de

măsurile reparatorii reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990, constând în

acordarea unei pensii lunare de 822 lei, asistență medicală gratuită, medicamente

gratuite conform Hotărârii nr. 1956/1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege

nr. 118/1990 (fila 9 dosar fond). Și tatăl reclamantului, M.M., a beneficiat de

aceleași drepturi în perioada 1990-2003 conform Hotărârii nr. 1420/1991(fila 8

dosar fond conexat).

În raport de toate

aceste elemente, Curtea a reținut că o despăgubire ce reprezintă echivalentul

în lei la data plății a sumei de 2.000 de euro (câte 1.000 de euro după fiecare

autor) constituie o reparație echitabilă și suficientă, în acord și cu dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 62/2010.

Referitor la critica

reclamantului ce vizează pronunțarea instanței de fond asupra a ceea ce nu s-a

cerut, Curtea a reținut că aceasta este nefondată. Tribunalul Constanța s-a

pronunțat în limitele învestirii, cu privire la dreptul reclamantului de a

primi despăgubiri în calitate de succesor al unor persoane ce au făcut obiectul

unei măsuri administrative cu caracter politic, iar raportarea la moneda euro

s-a făcut în raport cu dispozițiile legale, ce fac trimitere la această valută,

despăgubirea urmând a fi plătită așa cum a solicitat reclamantul, în echivalent

în lei la data plății efective.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010,

a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și art. II

din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, prin

deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010

publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 s-a constatat că prevederile art.

5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, sunt neconstituționale.

Față de cele

menționate și în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile constatate neconstituționale, respectiv prevederile art.

I și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 și art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, în prezent, nemaiexistând temei

legal pentru solicitarea și acordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat

pentru considerentele ce succed:

Critica vizând

declararea neconstituțională a prevederilor art. I și art. II din O.U.G. nr. 62/2010

și art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, se circumscrie

sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., însă este nefondată.

Astfel, art. 147 alin.

(4) din Constituția României prevede caracterul general obligatoriu al

deciziilor Curții Constituționale, precum și că efectele acestora se produc

numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut. Împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă

că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, decizia

instanței de apel, pronunțată la data de 20 octombrie 2010, ce are caracter

definitiv și executoriu, prin care i s-a recunoscut intimatului-reclamant M.C.

dreptul la daune morale în cuantum de 2000 euro, este anterioară deciziilor

Curții Constituționale invocate, care au fost publicate în M. Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010, dată de la care au devenit obligatorii pentru instanțele

judecătorești.

În acest sens este și

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, urmare

deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsuri administrative cu caracter politic și-au încetat

efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional

în M. Of.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 247 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.