ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6327/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 11255/118/2009 reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza probelor administrate, să oblige pârâtul la acordarea despăgubirilor în cuantum de 100.000 lei, reprezentând prejudiciul moral suferit de defuncta M.O., mama sa, în urma măsurilor administrative cu caracter politic luate de organele fostei miliții sau securități, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Prin sentința civilă nr. 370 din 25 februarie 2010, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea principală și cererea conexă, formulate de reclamantul M.C.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde reclamantului 12.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, în calitate de succesor de gradul I al părinților care au fost victime ale măsurii dislocării și fixării domiciliului obligatoriu. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că părinții reclamantului, M.O. și M.M., au fost dislocați la data de 18 iunie 1951 prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 din comuna Săcălaz, județul Timiș, în comuna Zagna-Vădeni, județul Brăila, iar prin decizia M.A.I. nr. 6100 din 27 iulie 1955 li s-au ridicat restricțiile domiciliare la data de 30 august 1955. Măsura administrativă a fost aptă să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale celor doi autori ai reclamantului, să le lezeze demnitatea, onoarea și libertatea individuală și să producă consecințe negative în planul vieții lor private și profesionale.

În această situație, reclamantul, în calitate de fiu, este îndreptățit să primească câte 6.000 de euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, după fiecare părinte, conform art. 5 din Legea nr. 221/2009. Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 247 din 20 octombrie 2010, a respins apelul reclamantului M.C. și a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la echivalentul în lei la data plății a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale, către reclamant.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut următoarele: Prima instanță a reținut în mod judicios și este necontestat de pârâtul Statul Român faptul că părinții reclamantului, M.O. și M.M., au fost victimele unei măsuri administrative cu caracter politic dispusă de organele fostei miliții, având ca obiect dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Zagna-Vădeni, în perioada 1951-1955. Susținerea apelantului pârât Statul Român, în sensul că acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorii reclamantului care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, este o măsură subsidiară în raport de despăgubirile acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990 este nefondată, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Conform acestor dispoziții legale, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului nr. 118/1990”. Prin urmare, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu exclude și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare politică sau în calitate de victimă a unei măsuri administrative cu caracter politic, ci trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei, despăgubirea acordată acesteia neconstituind atât un echivalent cât și o satisfacție de substituție. A admite că nu se pot acorda despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciului moral suferit de autorii reclamantului, deoarece nu există criterii precise, matematice pentru determinarea cuantumului lor, înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparații, unei chestiuni privitoare la probațiune, natura nepatrimonială a prejudiciului fiind în favoarea persoanei responsabile de săvârșirea faptelor, abuzive și în defavoarea persoanei lezate. În raport de aceste considerente s-au reținut a fi nefondate criticile pârâtului Statul Român.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie. Recunoașterea prin lege a posibilității de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin îngrădirea libertății de circulație a reclamantei, prin dislocarea ei din orașul în care a trăit și plasarea într-un mediu ostil, total necunoscut și dificultatea cuantificării ori de câte ori este vorba de suferințe de ordin moral nu trebuie interpretate în sensul obținerii unor sume de bani exorbitante fără corespondent în raport de ceea ce trebuie să însemne prejudiciul moral, cum este suma de 100.000 de lei pretinsă de reclamant prin acțiune.

De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate, nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Prejudiciul moral care rezultă din lezarea unui drept sau a unui interes patrimonial ține de persoana reclamantului, de consecințele negative suferite, de importanța valorilor morale, legate și de intensitatea cu care au fost percepute de către acesta.

În același timp instanța reține că prin prevederile legii reparatorii legiuitorul a urmărit, în primul rând, să acorde o despăgubire morală persoanelor care au suferit condamnări ca urmare a opoziției lor fățișe față de regimul totalitar, dar și acelora care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și apoi, având în vedere că mulți dintre cei care au fost supuși abuzurilor regimului totalitar nu mai sunt în viață la data aplicării reparațiunii, acest drept nepatrimonial să se transfere succesoral soției ori descendenților persoanelor respective. Prin urmare, din interpretarea legii - art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G.

nr. 62/2010 - rezultă că despăgubirile se raportează strict la situația persoanei care a suferit condamnarea politică ori măsura administrativă cu caracter politic, iar nu la privațiunile pe care le-au suferit în general, în perioada regimului totalitar, familiile persoanelor respective. De reținut că prin Legea nr. 221/2009 - astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 - legiuitorul a stabilit limite maxime ale daunelor morale ce pot fi acordate persoanelor ce au făcut obiectul condamnărilor politice sau măsurilor administrative cu caracter politic, cât și criterii de cuantificare a acestor daune, în limitele stabilite de lege. La aprecierea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a avut în vedere că reclamantul este descendent de gradul I (fiu) al persoanelor care au fost supuse măsurii administrative cu caracter politic, suma maximă prevăzută de lege pentru această categorie fiind de 5.000 de euro.

Mai mult, se reține că măsura dislocării și stabilirii domiciliului forțat, deși a produs suferințe autorilor reclamantului, a fost mai puțin gravă decât condamnarea la închisoare politică. Acest aspect a fost avut în vedere la cuantificarea prejudiciului în cadrul limitelor maxime de 5.000 de euro impuse de legiuitor atât pentru descendenții persoanelor care au suferit condamnări la închisoare, cât și pentru descendenții celor ce au fost supuși unor măsuri cu caracter administrativ, în speță, stabilirea domiciliului forțat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, timp de 4 ani.

De asemenea, s-a reținut că mama reclamantului, M.O., a beneficiat în perioada 1990-2006 de măsurile reparatorii reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990, constând în acordarea unei pensii lunare de 822 lei, asistență medicală gratuită, medicamente gratuite conform Hotărârii nr. 1956/1991 emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr. 118/1990 (fila 9 dosar fond). Și tatăl reclamantului, M.M., a beneficiat de aceleași drepturi în perioada 1990-2003 conform Hotărârii nr. 1420/1991(fila 8 dosar fond conexat). În raport de toate aceste elemente, Curtea a reținut că o despăgubire ce reprezintă echivalentul în lei la data plății a sumei de 2.000 de euro (câte 1.000 de euro după fiecare autor) constituie o reparație echitabilă și suficientă, în acord și cu dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 62/2010. Referitor la critica reclamantului ce vizează pronunțarea instanței de fond asupra a ceea ce nu s-a cerut, Curtea a reținut că aceasta este nefondată. Tribunalul Constanța s-a pronunțat în limitele învestirii, cu privire la dreptul reclamantului de a primi despăgubiri în calitate de succesor al unor persoane ce au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, iar raportarea la moneda euro s-a făcut în raport cu dispozițiile legale, ce fac trimitere la această valută, despăgubirea urmând a fi plătită așa cum a solicitat reclamantul, în echivalent în lei la data plății efective. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De asemenea, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Față de cele menționate și în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate neconstituționale, respectiv prevederile art. I și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 și art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, în prezent, nemaiexistând temei legal pentru solicitarea și acordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru considerentele ce succed: Critica vizând declararea neconstituțională a prevederilor art. I și art. II din O.U.G.

nr. 62/2010 și art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă este nefondată. Astfel, art. 147 alin. (4) din Constituția României prevede caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și că efectele acestora se produc numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, decizia instanței de apel, pronunțată la data de 20 octombrie 2010, ce are caracter definitiv și executoriu, prin care i s-a recunoscut intimatului-reclamant M.C. dreptul la daune morale în cuantum de 2000 euro, este anterioară deciziilor Curții Constituționale invocate, care au fost publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, dată de la care au devenit obligatorii pentru instanțele judecătorești.

În acest sens este și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative cu caracter politic și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 247 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.