ÎCCJ, Decizia nr. 162/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 3611 din 27 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire formulată de D.N.M., cu privire la Decizia nr. 1645 din 10 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, prin Decizia nr. 1645 din 10 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta reclamantă D.N.M.

împotriva Sentinței civile nr. 678 din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținându-se, în esență, că nu există un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei, în condițiile în care reclamantei i s-a comunicat faptul că, fiind absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Ecologice din București, trebuie să susțină examenul de licență la această facultate. Sesizată cu cererea de revizuire formulată de D.N.M., instanța de control judiciar a constatat că, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc.

civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește de la pronunțarea hotărârii atacate, în cazul în care aceasta a fost pronunțată în recurs de Înalta Curte, iar în cauză, întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 mai 2006, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la instanță la data de 5 ianuarie 2007, fiind întemeiată excepția tardivității acțiunii. Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație în anulare reclamanta D.N.M., întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând în esență, că Decizia nr. 3611 din 27 septembrie 2007 este rezultatul unei greșeli materiale, „întrucât obiectul cauzei era anulare proces-verbal de contravenție în stadiul procesual revizuire-fond, iar decizia atacată cu revizuire privea însă anulare act administrativ elaborat de către Academia de Poliție”.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 387 din 27 ianuarie 2010, a respins contestația în anulare ca nefondată. În motivarea hotărârii, s-a reținut că aspectele invocate de contestatoare în cuprinsul cererii sale exced noțiunii de „greșeală materială”, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. La data de 10 februarie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs contestatoarea D.N.M., invocând prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., fără nici o altă precizare, că hotărârea atacată trebuia „desființată pentru nelegalitate”. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea recursului, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin dispozițiile art. 129 din Constituția României a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Or, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra contestației în anulare formulată de D.N.M.

împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricăror căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Decizia atacată de către contestatoare are caracter irevocabil, în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că a fost pronunțată într-o contestație în anulare exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o cerere de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 și art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea D.N.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D.N.M. împotriva Deciziei nr. 387 din 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.