ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 5849 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor. In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că decizia atacată este nelegală, întrucât a stabilit un cuantum al despăgubirilor care nu reflectă valoarea reala a imobilului ce i-a fost naționalizat.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, iar la data de 03 septembrie 2010 a formulat cerere de chemare în garanție a evaluatorului V.C., solicitând obligarea acestuia la repararea eventualului prejudiciu ce va fi cauzat Comisiei. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința nr. 4842 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâților Guvernul României și A.N.R.P., respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca atare și a admis excepția lipsei procedurii prealabile, respingând acțiunea formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în garanție a evaluatorului V.C., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt fondate, având în vedere că aceștia nu sunt titularii obligației din raportul juridic dedus judecății, iar reclamantul nu a justificat abilitarea acestora de a sta în judecată. In ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, prima instanță a constatat că potrivit art. 19 din Legea 247/2010, decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi atacată direct la instanța de contencios administrativ, fiind necesară parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, iar reclamantul nu a probat că s-ar fi adresat în prealabil Comisiei.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că fată de soluția dată cererii principale, cererea de chemare în garanție a expertului V.C. este neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul C.V., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. In motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâtul Guvernul României ar fi parte în dosar, întrucât acest pârât nu a fost chemat în judecat, figurând doar în cererea de chemare în judecată ca reprezentant al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este singura autoritate abilitată să desemneze un evaluator și să emită decizia pentru acordarea despăgubirilor.

Referitor la plângerea prealabilă, recurentul a arătat că a înțeles să nu o formuleze, având în vedere că în Decizia Comisiei Centrale nr. 5849 din 30 iunie 2009 este precizat că decizia poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială locuiește. Astfel fiind, recurentul-pârât solicită să se constate că a procedat în mod legal la contestarea Deciziei nr. 5849 din 30 iunie 2009, pe cale de consecință solicitând respingerea excepției lipsei procedurii prealabile. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

O biectul acțiunii în contencios administrativ cu care reclamantul a învestit prima instanță, rezidă în contestarea deciziei nr. 5849 din 30 iunie 2009, reprezentând titlu de despăgubire, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu motivarea că suma stabilită prin această decizie nu reflectă valoarea reală a imobilului ce i-a fost naționalizat. Această decizie este, necontestat, un act administrativ individual. Potrivit art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată și completată, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii nr. 554/2004, modificată și completată.

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, impune parcurgerea unei proceduri prealabile, anterioare formulării acțiunii în justiție, conform art. 7 alin. (1), care prevede „ înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar nerespectarea acestei proceduri prealabile este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București a dat o dezlegare corectă prin admiterea excepției lipsei plângerii prealabile.

Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii. Considerațiile recurentului privind greșita citare în cauză a pârâtului Guvernul României, sunt fără interes, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat acest pârât printre părțile chemate în judecate și, oricum, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât nu a avut nici un fel de înrâurire asupra soluției de admitere a excepției lipsei procedurii prealabile.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.V.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.V. împotriva sentinței nr. 4842 din data de 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.