ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 5849 din 30

iunie 2009 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.

In motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat în esență că decizia atacată este nelegală, întrucât a stabilit un

cuantum al despăgubirilor care nu reflectă valoarea reala a imobilului ce i-a

fost naționalizat.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia

Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei procedurii

prealabile, iar la data de 03 septembrie 2010 a formulat cerere de chemare în

garanție a evaluatorului V.C., solicitând obligarea acestuia la repararea

eventualului prejudiciu ce va fi cauzat Comisiei.

Pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința nr. 4842 din 30

noiembrie 2010, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calități

procesuale pasive a pârâților Guvernul României și A.N.R.P., respingând acțiunea

formulată în contradictoriu cu aceștia ca atare și a admis excepția lipsei

procedurii prealabile, respingând acțiunea formulată de reclamantul C.V., în

contradictoriu cu pârâții Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea de Apel București a

respins cererea de chemare în garanție a evaluatorului V.C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență că excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Guvernul României și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților sunt fondate, având în vedere că aceștia nu sunt titularii

obligației din raportul juridic dedus judecății, iar reclamantul nu a

justificat abilitarea acestora de a sta în judecată.

In ceea ce privește excepția lipsei

procedurii prealabile, prima instanță a constatat că potrivit art. 19 din Legea

247/2010, decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate

fi atacată direct la instanța de contencios administrativ, fiind necesară

parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, iar reclamantul nu a

probat că s-ar fi adresat în prealabil Comisiei.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că fată de soluția dată cererii principale, cererea de

chemare în garanție a expertului V.C. este neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul C.V., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

excepției de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, recurentul

a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâtul Guvernul

României ar fi parte în dosar, întrucât acest pârât nu a fost chemat în

judecat, figurând doar în cererea de chemare în judecată ca reprezentant al

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este singura

autoritate abilitată să desemneze un evaluator și să emită decizia pentru

acordarea despăgubirilor.

Referitor la plângerea prealabilă,

recurentul a arătat că a înțeles să nu o formuleze, având în vedere că în

Decizia Comisiei Centrale nr. 5849 din 30 iunie 2009 este precizat că decizia

poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 la Secția de contencios

administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială locuiește.

Astfel fiind, recurentul-pârât

solicită să se constate că a procedat în mod legal la contestarea Deciziei nr. 5849

din 30 iunie 2009, pe cale de consecință solicitând respingerea excepției

lipsei procedurii prealabile.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

O

biectul

acțiunii în contencios administrativ cu care reclamantul a învestit prima

instanță, rezidă în contestarea deciziei nr. 5849 din 30 iunie 2009,

reprezentând titlu de despăgubire, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, cu motivarea că suma stabilită prin această decizie nu reflectă

valoarea reală a imobilului ce i-a fost naționalizat.

Această decizie este, necontestat, un

act administrativ individual.

Potrivit art. 19 din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 modificată și completată, deciziile adoptate de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație

în condițiile Legii nr. 554/2004, modificată și completată.

Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, impune parcurgerea unei proceduri prealabile, anterioare formulării

acțiunii în justiție, conform art. 7 alin. (1), care prevede „ înainte de a se

adresa

instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră

vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ individual, trebuie sa solicite

autorității publice emitente sau

autorității

ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de

la data comunicării actului, revocarea, în tot sau

în parte, a acestuia",

iar

nerespectarea

acestei proceduri prealabile este sancționată cu respingerea acțiunii ca

inadmisibilă.

Înalta Curte constată că, raportat la

obiectul acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel

București a dat o dezlegare corectă prin admiterea excepției lipsei plângerii

prealabile.

Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă

administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la

acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și

condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Considerațiile recurentului privind

greșita citare în cauză a pârâtului Guvernul României, sunt fără interes, având

în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat acest

pârât printre părțile chemate în judecate și, oricum, admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât nu a avut nici un fel de

înrâurire asupra soluției de admitere a excepției lipsei procedurii prealabile.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive

de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de C.V.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.V.

împotriva sentinței nr. 4842 din data de 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 noiembrie 2011.