ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 4316 din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.R. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe reclamantul R.R.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 2073 din 24 iulie 2007 s-a constatat că recurentul-reclamant, având gradul de colonel și funcția de Comandant al Unității Speciale „R”, a raportat adjunctului ministrului de interne că, în urma supravegherii posturilor de radio aflate în atenție, respectiv Europa liberă, KOSSUTH, Izvestia și France Internaționale, la data de 19 decembrie 1989 au fost interceptate o serie de materiale în legătură cu evenimentele de la Timișoara, activitate calificată ca fiind de natură a viza îngrădirea unor drepturi constituționale, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 5 și art. 8 alin. (7), art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999.

Împotriva respectivei decizii reclamantul a formulat contestație la Colegiul C.N.S.A.S., care a fost respinsă prin Decizia nr. 3347 din 4 octombrie 2007, pentru aceleași motive reținute și în prima decizie. Cu privire la susținerea reclamantului în sensul că unitatea pe care o conducea era o unitate de transmisiuni a Ministerului de Interne s-a reținut că o astfel de unitate se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, adică în sintagma structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, reține judecătorul fondului că din antetul adresei de la filele 55-63 din dosarul nr. 8113/2/2007, rezultă că unitatea specială R, făcea parte din Departamentul Securității Statului iar activitatea de a raporta unor alte organe informații culese ca urmare a supravegherii posturilor de radio aflate in atenția relevă activitatea cu caracter represiv desfășurate de unitatea R și implicit de către reclamant. Se mai apreciază că nu are relevanță că în concret nici o persoană nu s-a plâns că ar fi suferit vreo vătămare ca urmare a raportului semnat de reclamant în condițiile în care nici dispozițiile Legii nr. 187/1999 și nici ale O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează stabilirea calității de agent al poliției politice, respectiv lucrător al Securității de existența unei plângeri a unei persoane care a fost vătămată în drepturile și libertățile sale fundamentale.

De asemenea, în aprecierea instanței de fond faptul că reclamantul își îndeplinea, atunci când comunica conținutul unor știri sau emisiuni ale posturilor de radio străine, atribuțiile de serviciu, nu înseamnă că nu putea avea calitatea de agent al poliției politice comuniste, față de definiția de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 date poliției politice, respectiv toate acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Consideră instanța de fond că în lumina acestui articol menținerea puterii totalitar comuniste era imposibilă în condițiile în care acea putere nu ar fi fost informată despre conținutul știrilor externe referitoare la situația din țară și nu ar fi putut să ia măsuri împotriva unor persoane care neputându-se exprima liber, prin presa din țară, recurgeau la transmiterea opiniilor unor posturi de radio precum Europa liberă, France Internaționale etc. În atare situație, se conchide în sensul că invocarea existenței unor atribuții de serviciu, nu reprezintă o cauză care să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 187/1999, sau a O.U.G. nr. 24/2008. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 4316 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.R.

invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. , susținând în esență, următoarele: 2.1 Astfel, printr-un prim set de critici, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul invocă lipsa de temei legal a hotărârii recurate susținând, în acest sens că, deși la momentul judecării cauzei pe fond, dispozițiile Legii nr. 187/1999 erau abrogate, prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale, totuși, instanța de fond își întemeiază motivarea pe dispozițiile legii abrogate, preluând noțiuni și sintagme care nu mai corespund cu legea aflată în vigoare. De asemenea, recurentul susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că odată cu abrogarea Legii nr. 187/1999 și existența O.U.G.

nr. 24/2008, a operat o transformare a acțiunii, în sine, din plângere împotriva unor decizii ale C.N.S.A.S., în acțiuni în constatarea calității de lucrător al securității, când în realitate legiuitorul a avut în vedere și o modificare a calității persoanei respective, în cazul de față, din agent al poliției politice comuniste în lucrător al securității. În opinia recurentului între cele două calități există deosebiri esențiale și din conținutul motivării sentinței nu rezultă dacă instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere sau nu acest aspect. 2.2. Prin criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond nu s-a pronunțat, deși i s-a solicitat acest lucru cu privire la un înscris aparținând Direcției de investigații al C.N.S.A.S.

nr. S/DI/I/1092 din 25 iunie 2006, din care rezultă că un anume lt. R.R. a desfășurat activități specifice organelor de securitate. În acest sens susține recurentul că a depus în fața instanței de fond documente din care rezultă cu certitudine că nu există nici o legătură între persoana sa și acel lt. R.R. așa încât consideră că este o eroare reținerea unei identități cu personajul Lt. R.R. și raportul dat adjunctului ministrului de interne în data de 19 decembrie 1989 cu privire la posturile de radio aflate în atenție și materialele interceptate în legătură cu evenimentele de la Timișoara.

Printr-o altă critică formulată recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanță de fond a apreciat că activitatea de a raporta unor alte organe informații culese ca urmare a supravegherii posturilor de radio aflate în atenția, relevă activitatea cu caracter represiv desfășurate de unitatea pe care o conducea și că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 sunt perfect aplicabile. În acest sens, susține recurentul-reclamant că, în calitate de comandant al Unității speciale R, avea obligația de serviciu de a raporta, pe cale ierarhică datele și informațiile pe care le dețineau subordonații săi în activitatea de supraveghere și monitorizare a transmisiilor radio de pe teritoriu României, aceasta fiind, de fapt misiunea principală a unității pe care o conducea.

Cu privire la activitățile desfășurate de Unitatea Specială R, susține recurentul că din istoricul Serviciului de Telecomunicații Speciale, continuatoarea Unității Speciale R, document depus la dosarul cauzei, rezultă în mod clar faptul că atribuțiile acestei unități de transmisiuni constau în asigurarea legăturilor telefonice, radioelectronice, telegrafice, radiotelegrafice, interceptare transmisii în eter, pentru aparatul central și teritorial al statului român, activități care se desfășoară și în prezent. În acest sens mai arată recurentul că unitatea pe care o conducea nu era o unitate de securitate informativă, ci o unitate de transmisiuni, nu era o instituție sau structură cu caracter represiv și că nu există date din care să rezulte că aceasta a vizat instaurarea/menținerea puterii totalitare comuniste și cu atât mai puțin suprimarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Printr-o ultimă critică formulată reclamantul arată că deși în concluziile motivării sentinței, instanța de fond a respins contestația în temeiul dispozițiilor Legii nr. 187/1999 și art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la calitatea de colaborator al securității , în dispozitiv constată calitatea de lucrător al securității. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. , Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. 3.1 În primul rând vor fi înlăturate toate criticile referitoare la lipsa de temei legal a hotărârii recurate în raport cu modificările legislative intervenite în materie ulterior declarării neconstituționalității Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/2008.

Astfel, din examinarea actelor contestate și a legislației aplicabile rezultă că cele două decizii ce formează obiectul analizei au fost adoptate în anul 2007, când domeniul era reglementat de Legea nr. 187/1999, lege ce a fost declarată integral ca neconstituțională prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale. În acest context, Înalta Curte reamintește că potrivit legislației române, respectiv art. 1 C. civ. și art. 15 din Constituția României, legea produce efecte de la data intrării ei în vigoare și până la abrogare sau declarare ca neconstituțională, în acest din urmă caz în condițiile reglementate de art. 147 alin. (1) din Constituția României. Așadar, o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, regulă cristalizată în principiul tempus regit actum.

Declararea ca neconstituțională a unei legi produce efecte viitoare nu și pentru situațiile juridice concrete petrecute anterior, afară de cazul în care textul legii a fost declarat neconstituțional în baza unei excepții de neconstituționalitate ridicate într-o cauză determinată, așa cum rezultă din interpretarea logică a prevederilor art. 29-31 din Legea nr. 47/1992. În aceste condiții constatarea calității de agent al organelor de securitate, ca poliție politică, în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 de către C.N.S.A.S. nu este afectată de noua reglementare, respectiv O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, care a prevăzut, în art. 2 lit. a), calitatea de lucrător al Securității cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

De altfel, pe fond, cele două noțiuni au același înțeles, calitatea respectivă având același izvor faptic. Înalta Curte mai arată că legea nouă, respectiv O.U.G. nr. 24/2008, conține dispoziții tranzitorii, astfel că prima instanță a făcut în cauză o corectă aplicare a legii, criticile formulate în acest sens de către recurentul-reclamant fiind neîntemeiate. 3.2. Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat asupra Anexei la S/DI/I/1092 din 25 iunie 2007 în condițiile în care, aceasta reprezintă un document de sinteză, fără relevanță pe fondul cauzei, întocmit de Direcția de Investigații a C.N.S.A.S., pe baza Notei nr. 0473648 a Unității Speciale R, înscris la care s-a făcut referire în considerentele hotărârii recurate.

De asemenea, sunt lipsite de relevanță și susținerile recurentului referitoare la contestarea identității semnatarului informărilor olografe, datate 08 august 1967, respectiv 28 iulie 1067, în raport de împrejurarea că instanța de fond nu și-a întemeiat hotărârea pronunțată pe respectivele înscrisuri, la care de altfel nu se face referire nici în considerentele celor două decizii contestate. Totodată, în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în mod corect judecătorul fondului a reținut că Unitatea Specială de Transmisiuni și Contrainformații radio R, condusă de recurentul-reclamant în perioada 16 martie 1987 - 11 ianuarie 1990, se încadrează în sfera exigențelor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, urmând a fi înlăturate criticile formulate de recurent, în acest sens.

Va fi înlăturate, de asemenea, și criticile referitoare la contradictorialitatea dintre considerentele hotărârii și dispozitivul hotărâri recurate față de împrejurarea că indicarea lit. b) a art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu poate fi considerată decât o eroare materială a instanței de fond, a cărui raționament conduce fără echivoc, la incidența în cauză a art. 2 lit. a) din același act normativ, în deplin acord cu dispozitivul hotărârii recurate. Înalta Curte va reține însa restul criticile formulate pe fondul cauzei, în condițiile în care, analizând conținutul notei de informare nr. 0473648 referitoare la materialele în legătură cu evenimentele de la Timișoara, interceptate, în urma supravegherii unor posturi de radio străine în data de 19 decembrie 1989, înaintată de recurent adjunctului ministrului de interne, constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat asupra calității materialelor transmise, în raport cu exigențele art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, în condițiile în care materialele recepționate cuprind fie mesaje de solidaritate, încurajare și îndemn la acțiune pentru populația din România sau către forțele armate sau de securitate, cum este cazul Scrisorii semnate Solidaritate, un grup de studenți din București, interceptată la Postul de Radio Europa Liberă, respectiv a apelului difuzat la cererea unui grup de scriitori germani de Postul Radio France Internațional fie relatări ale situației concrete din Timișoara și din zona Banatului, în urma evenimentelor din decembrie 1989, cum este cazul materialelor interceptate la Postul de Radio KOSSUTH:Â; așadar, înaintarea respectivelor materiale interceptate în data de 19 decembrie 1989, prin monitorizarea unor posturi de radio străine, pe cale ierarhică, de către recurent, nefiind de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul normei legale indicate, cum în mod greșit apreciază judecătorul fondului.

Totodată Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar deținerea calității de ofițer sau de subofițer al Securității ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost desfășurate, în această calitate, activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu s-a putut reține în persoana recurentului. În consecință, Înalta Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în persoana recurentului, constată că recursul formulate în cauză este fondate sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea atacată, în sensul anulării deciziilor contestate în cauză, respectiv Decizia nr. 2073 din 24 iulie 2007 și Decizia nr. 3347 din 4 octombrie 2007 emise de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.R., împotriva sentinței civile nr. 4316 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a -VIII-A contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul R.R. Anulează Decizia nr. 2073 din 24 iulie 2007 și Decizia nr. 3347 din 4 octombrie 2007 emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.