ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 4316 din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.R. în

contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR

SECURITĂȚII și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l

privește pe reclamantul R.R.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 2073

din 24 iulie 2007 s-a constatat că recurentul-reclamant, având gradul de

colonel și funcția de Comandant al Unității Speciale „R”, a raportat

adjunctului ministrului de interne că, în urma supravegherii posturilor de

radio aflate în atenție, respectiv Europa liberă, KOSSUTH, Izvestia și France

Internaționale, la data de 19 decembrie 1989 au fost interceptate o serie de

materiale în legătură cu evenimentele de la Timișoara, activitate calificată ca fiind de natură a viza îngrădirea unor drepturi

constituționale, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 5 și art. 8 alin. (7),

art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999. Împotriva respectivei decizii

reclamantul a formulat contestație la Colegiul C.N.S.A.S., care a fost respinsă

prin Decizia nr. 3347 din 4 octombrie 2007, pentru aceleași motive reținute și

în prima decizie.

Cu privire la

susținerea reclamantului în sensul că unitatea pe care o conducea era o unitate

de transmisiuni a Ministerului de Interne s-a reținut că o astfel de unitate se

încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, adică în

sintagma structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat

instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, reține

judecătorul fondului că din antetul adresei de la filele 55-63 din dosarul nr. 8113/2/2007,

rezultă că unitatea specială R, făcea parte din Departamentul Securității

Statului iar activitatea de a raporta unor alte organe informații culese ca

urmare a supravegherii posturilor de radio aflate in atenția relevă activitatea

cu caracter represiv desfășurate de unitatea R și implicit de către reclamant.

Se mai apreciază că

nu are relevanță că în concret nici o persoană nu s-a plâns că ar fi suferit

vreo vătămare ca urmare a raportului semnat de reclamant în condițiile în care

nici dispozițiile Legii nr. 187/1999 și nici ale O.U.G. nr. 24/2008 nu

condiționează stabilirea calității de agent al poliției politice, respectiv

lucrător al Securității de existența unei plângeri a unei persoane care a fost

vătămată în drepturile și libertățile sale fundamentale.

De asemenea, în

aprecierea instanței de fond faptul că reclamantul își îndeplinea, atunci când

comunica conținutul unor știri sau emisiuni ale posturilor de radio străine,

atribuțiile de serviciu, nu înseamnă că nu putea avea calitatea de agent al

poliției politice comuniste, față de definiția de la art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 187/1999 date poliției politice, respectiv toate acele activități ale

securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter

represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste,

precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Consideră instanța de

fond că în lumina acestui articol menținerea puterii totalitar comuniste era

imposibilă în condițiile în care acea putere nu ar fi fost informată despre

conținutul știrilor externe referitoare la situația din țară și nu ar fi putut

să ia măsuri împotriva unor persoane care neputându-se exprima liber, prin

presa din țară, recurgeau la transmiterea opiniilor unor posturi de radio

precum Europa liberă, France Internaționale etc.

În atare situație, se

conchide în sensul că invocarea existenței unor atribuții de serviciu, nu

reprezintă o cauză care să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 187/1999,

sau a O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței

civile nr. 4316 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.R. invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. , susținând în esență,

următoarele:

2.1 Astfel, printr-un

prim set de critici, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recurentul invocă lipsa de temei legal a hotărârii recurate

susținând, în acest sens că, deși la momentul judecării cauzei pe fond,

dispozițiile Legii nr. 187/1999 erau abrogate, prin Decizia nr. 51/2008 a

Curții Constituționale, totuși, instanța de fond își întemeiază motivarea pe

dispozițiile legii abrogate, preluând noțiuni și sintagme care nu mai corespund

cu legea aflată în vigoare.

De asemenea,

recurentul susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că odată cu

abrogarea Legii nr. 187/1999 și existența O.U.G. nr. 24/2008, a operat o

transformare a acțiunii, în sine, din plângere împotriva unor decizii ale C.N.S.A.S.,

în acțiuni în constatarea calității de lucrător al securității, când în

realitate legiuitorul a avut în vedere și o modificare a calității persoanei

respective, în cazul de față, din agent al poliției politice comuniste în

lucrător al securității. În opinia recurentului între cele două calități există

deosebiri esențiale și din conținutul motivării sentinței nu rezultă dacă

instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere sau nu acest

aspect.

2.2. Prin criticile

formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond nu s-a

pronunțat, deși i s-a solicitat acest lucru cu privire la un înscris aparținând

Direcției de investigații al C.N.S.A.S. nr. S/DI/I/1092 din 25 iunie 2006, din

care rezultă că un anume lt. R.R. a desfășurat activități specifice organelor

de securitate. În acest sens susține recurentul că a depus în fața instanței de

fond documente din care rezultă cu certitudine că nu există nici o legătură

între persoana sa și acel lt. R.R. așa încât consideră că este o eroare

reținerea unei identități cu personajul Lt. R.R. și raportul dat adjunctului

ministrului de interne în data de 19 decembrie 1989 cu privire la posturile de

radio aflate în atenție și materialele interceptate în legătură cu evenimentele

de la Timișoara.

Printr-o altă critică

formulată recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanță de fond a

apreciat că activitatea de a raporta unor alte organe informații culese ca

urmare a supravegherii posturilor de radio aflate în atenția, relevă

activitatea cu caracter represiv desfășurate de unitatea pe care o conducea și

că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 sunt perfect aplicabile.

În acest sens, susține recurentul-reclamant că, în calitate de comandant al Unității

speciale R, avea obligația de serviciu de a raporta, pe cale ierarhică datele

și informațiile pe care le dețineau subordonații săi în activitatea de

supraveghere și monitorizare a transmisiilor radio de pe teritoriu României,

aceasta fiind, de fapt misiunea principală a unității pe care o conducea.

Cu privire la

activitățile desfășurate de Unitatea Specială R, susține recurentul că din

istoricul Serviciului de Telecomunicații Speciale, continuatoarea Unității

Speciale R, document depus la dosarul cauzei, rezultă în mod clar faptul că

atribuțiile acestei unități de transmisiuni constau în asigurarea legăturilor

telefonice, radioelectronice, telegrafice, radiotelegrafice, interceptare

transmisii în eter, pentru aparatul central și teritorial al statului român,

activități care se desfășoară și în prezent. În acest sens mai arată recurentul

că unitatea pe care o conducea nu era o unitate de securitate informativă, ci o

unitate de transmisiuni, nu era o instituție sau structură cu caracter represiv

și că nu există date din care să rezulte că aceasta a vizat

instaurarea/menținerea puterii totalitare comuniste și cu atât mai puțin

suprimarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Printr-o ultimă

critică formulată reclamantul arată că deși în concluziile motivării sentinței,

instanța de fond a respins contestația în temeiul dispozițiilor Legii nr. 187/1999

și art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la calitatea de

colaborator al securității , în dispozitiv constată calitatea de lucrător al

securității.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât și sub

toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ. , Înalta Curte va

admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

3.1 În primul rând

vor fi înlăturate toate criticile referitoare la lipsa de temei legal a

hotărârii recurate în raport cu modificările legislative intervenite în materie

ulterior declarării neconstituționalității Legii nr. 187/1999 privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 51/2008.

Astfel, din

examinarea actelor contestate și a legislației aplicabile rezultă că cele două

decizii ce formează obiectul analizei au fost adoptate în anul 2007, când

domeniul era reglementat de Legea nr. 187/1999, lege ce a fost declarată

integral ca neconstituțională prin Decizia nr. 51/2008 a Curții

Constituționale.

În acest context,

Înalta Curte reamintește că potrivit legislației române, respectiv art. 1 C.

civ. și art. 15 din Constituția României, legea produce efecte de la data

intrării ei în vigoare și până la abrogare sau declarare ca neconstituțională,

în acest din urmă caz în condițiile reglementate de art. 147 alin. (1) din

Constituția României. Așadar, o situație juridică produce acele efecte care

sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, regulă

cristalizată în principiul

tempus regit actum.

Declararea ca

neconstituțională a unei legi produce efecte viitoare nu și pentru situațiile

juridice concrete petrecute anterior, afară de cazul în care textul legii a

fost declarat neconstituțional în baza unei excepții de neconstituționalitate

ridicate într-o cauză determinată, așa cum rezultă din interpretarea logică a

prevederilor art. 29-31 din Legea nr. 47/1992.

În aceste condiții

constatarea calității de agent al organelor de securitate, ca poliție politică,

în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 de către C.N.S.A.S. nu este

afectată de noua reglementare, respectiv O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea Securității, care a prevăzut, în art. 2 lit. a),

calitatea de lucrător al Securității cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs. De altfel, pe fond, cele două noțiuni au același înțeles, calitatea

respectivă având același izvor faptic.

Înalta Curte mai

arată că legea nouă, respectiv O.U.G. nr. 24/2008, conține dispoziții

tranzitorii, astfel că prima instanță a făcut în cauză o corectă aplicare a

legii, criticile formulate în acest sens de către recurentul-reclamant fiind

neîntemeiate.

3.2. Totodată, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat asupra Anexei

la S/DI/I/1092 din 25 iunie 2007 în condițiile în care, aceasta reprezintă un

document de sinteză, fără relevanță pe fondul cauzei, întocmit de Direcția de

Investigații a C.N.S.A.S., pe baza Notei nr. 0473648 a Unității Speciale R,

înscris la care s-a făcut referire în considerentele hotărârii recurate.

De asemenea, sunt

lipsite de relevanță și susținerile recurentului referitoare la contestarea identității

semnatarului informărilor olografe, datate 08 august 1967, respectiv 28 iulie 1067,

în raport de împrejurarea că instanța de fond nu și-a întemeiat hotărârea

pronunțată pe respectivele înscrisuri, la care de altfel nu se face referire

nici în considerentele celor două decizii contestate.

Totodată, în raport

cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în mod corect judecătorul fondului a

reținut că Unitatea Specială de Transmisiuni și Contrainformații radio R, condusă

de recurentul-reclamant în perioada 16 martie 1987 - 11 ianuarie 1990, se

încadrează în sfera exigențelor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, urmând

a fi înlăturate criticile formulate de recurent, în acest sens.

Va fi înlăturate, de

asemenea, și criticile referitoare la contradictorialitatea dintre

considerentele hotărârii și dispozitivul hotărâri recurate față de împrejurarea

că indicarea lit. b) a art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu poate fi considerată

decât o eroare materială a instanței de fond, a cărui raționament conduce fără

echivoc, la incidența în cauză a art. 2 lit. a) din același act normativ, în

deplin acord cu dispozitivul hotărârii recurate.

Înalta Curte va

reține însa restul criticile formulate pe fondul cauzei, în condițiile în care,

analizând conținutul notei de informare nr. 0473648 referitoare la materialele

în legătură cu evenimentele de la Timișoara, interceptate, în urma

supravegherii unor posturi de radio străine în data de 19 decembrie 1989,

înaintată de recurent adjunctului ministrului de interne, constată că în mod

greșit instanța de fond a apreciat asupra calității materialelor transmise, în

raport cu exigențele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în

care materialele recepționate cuprind fie mesaje de solidaritate, încurajare și

îndemn la acțiune pentru populația din România sau către forțele armate sau de

securitate, cum este cazul Scrisorii semnate Solidaritate, un grup de studenți

din București, interceptată la Postul de Radio Europa Liberă, respectiv a

apelului difuzat la cererea unui grup de scriitori germani de Postul Radio

France Internațional fie relatări ale situației concrete din Timișoara și din

zona Banatului, în urma evenimentelor din decembrie 1989, cum este cazul

materialelor interceptate la Postul de Radio KOSSUTH:Â; așadar, înaintarea

respectivelor materiale interceptate în data de 19 decembrie 1989, prin

monitorizarea unor posturi de radio străine, pe cale ierarhică, de către

recurent, nefiind de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor

drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în sensul normei legale

indicate, cum în mod greșit apreciază judecătorul fondului.

Totodată Înalta Curte

subliniază faptul că pentru constatarea calității de lucrător al Securității,

în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar

deținerea calității de ofițer sau de subofițer al Securității ci se impune

constatarea cu certitudine a faptului că au fost desfășurate, în această

calitate, activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu s-a putut reține în persoana

recurentului.

În consecință, Înalta

Curte constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea, reținând

îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în

persoana recurentului, constată că recursul formulate în cauză este fondate sub

acest aspect.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va

modifica hotărârea atacată, în sensul anulării deciziilor contestate în cauză,

respectiv Decizia nr. 2073 din 24 iulie 2007 și Decizia nr. 3347 din 4

octombrie 2007 emise de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de R.R., împotriva sentinței civile nr. 4316 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a -VIII-A contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea

atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul R.R.

Anulează Decizia nr. 2073

din 24 iulie 2007 și Decizia nr. 3347 din 4 octombrie 2007 emise de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2011.