ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3735/2010

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 37/P/2000, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus la data de 24 iunie 2002, trimiterea în judecată a inculpaților P.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (4 infracțiuni), art. 288 alin. (2) cu aplic. art. 41 și art. 42 C. pen. (2 infracțiuni) și art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. (2 infracțiuni), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., C.S.S.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen., S.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., G.V.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (5 infracțiuni), art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290, cu aplic. art. 41 și art. 42 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., G.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (4 infracțiuni), art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 56 din 18 decembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1812/2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a decis următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.V.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 215 alin. (2) si (3) C. pen., a fost condamnată inculpata G.V.C. la 8 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) si (5) C. pen., a fost condamnată inculpata la 12 ani închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., a fost condamnată inculpata la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpata G.V.C. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost dispusă arestarea inculpatei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 215 alin. (2) și alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 8 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) si (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.F. la 12 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul G.F. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.

În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpații G.V. și G.F. în solidar, la plata echivalentului in lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plății, a sumei de 32.000 dolar SUA, către partea civilă C.R.și la plata echivalentului în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plății a sumei de 100.000 dolar SUA, către aceeași parte civilă (pentru imobilele din str. C. si str. T.).

În baza dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., a desființat următoarele înscrisuri:

- convenția de vânzare - cumpărare încheiată la data de 28 noiembrie 1950 între L.Ș. si B.N., cu privire la imobilul din str. C. sector 6;

- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între L.Ș. prin mandatar G.V. si C.R., autentificat în 16 noiembrie 1999 - fila79 vol. VIII;

- procura încheiată între L.Ș. si G.V. autentificată în 6 august 1999, fila 82, vol. VIII;

- cererea din 5 august 1999 adresată Primăriei Municipiului București - Direcția Evidenta Proprietății, redactată de inculpata G.V.C., în numele lui L.Ș., cu privire la comunicarea situației juridice a imobilului;

- cererea din 3 august 1999, adresată A.F. sector 6, redactată de inculpata G.V.C., în numele lui L.Ș.;

- acte aflate la filele 71-116 vol. III dosar urmărire penală;

- actele aflate la Dosarul civil nr. 1452/1999, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 11684 din 30 septembrie 1999;

- convenția de vânzare - cumpărare încheiată la 21 iulie 1951 între S.M. si M.A.M.R. cu privire la imobilul din str. T., sector 1;

- contract de vânzare - cumpărare încheiat între S.M. si C.R., autentificat în 3 martie 2000, acte ce se află în Dosarul civil nr. 16626/1999 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 210 din 27 ianuarie 2000 - fila 43, vol. VIII;

- convenția de vânzare - cumpărare încheiată la 10 februarie 1950 între S.M. si A.Ș.D., cu privire la imobilul din str. F., sector 2, acte ce se afla în Dosarul civil nr. 667/2000, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1457 din 10 februarie 2000;

- convenția de vânzare - cumpărare încheiată la data de 25 ianuarie 1950 între S.M. și P.E. cu privire la imobilul din S., sector 1, din Dosarul civil nr. 128/2000, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1708 din 17 februarie 2000.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat la cate 15.000.000 lei pe inculpații G.F. si G.V.C., cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeași sentință au fost condamnați inculpații P.M., C.S.S.M. și S.M.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada august 1999 - martie 2000, inculpații G.V.C. și G.F., în vederea obținerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe activități frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul și în numele altor persoane a unor acțiuni civile la Judecătoria Sectorului 6 București, prin care au solicitat pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate alți proprietari.

În acest scop, inculpații au reușit să obțină de la martora L.Ș. o procură judiciară prin intermediul căreia au efectuat demersuri în fata unor instituții ale statului - A.F., Primării, Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale, Experți Judiciari, inclusiv în fața instanței de judecată.

Prin procura respectivă, martora îi împuternicea pe cei doi inculpați să perfecteze vânzarea - cumpărarea imobilului din str. C. Martora nu cunoștea însă conținutul procurii, fiind dusă în eroare de cei doi inculpați care au asigurat-o că-i reprezintă interesele cu privire la rezolvarea situației juridice a imobilului în care locuia, din str. N.

La data de 28 iunie 1999 și 16 august 1999, inculpata G.V.C., invocând în mod nereal o relație de rudenie cu B.N., proprietara terenului, a reușit să obțină de la Arhivele Naționale copia titlului de proprietate - planul cadastral și procesul verbal din 20 mai 1946, întocmit de Comisia pentru înființarea C.F. din care rezultă că terenul în suprafață de 182,40 m.p. aparține N.B. Aceleași demersuri au fost făcute si la Administrația Financiară, pe baza cererii formulate tot în numele martorei L.Ș. obținându-se certificatul fiscal din 04 august 1999.

La 26 august 1999, s-a înregistrat la Judecătoria sector 6 București Dosarul civil nr. 11452/1999, la care au fost atașate în copie xerox documentele eliberate de Arhivele Naționale, certificatul fiscal, schițele terenului, chitanța de mână, din care rezulta că B.N. ar fi vândut la 28 noiembrie 1950 către L.Ș. terenul în suprafață de 182,40 m.p. Acțiunea a fost primită de inculpata P.M., care era de serviciu ca judecător în ziua respectivă.

Dosarul nr. 1452/1999 a avut termen la 30 noiembrie 1999 dată la care a și fost soluționat cu lipsă de procedură, cu neluarea în considerare a adreselor Primăriei Municipiului București din 20 septembrie 1999, prin care se comunica,că există discordanță între datele Primăriei și cele ale Administrației Financiare.

În acest dosar soluționat de inculpata P.M. s-a constatat că lipsește încheierea de dezbateri, iar expertiza topometrică nu a fost ordonată legal, nefiind pusă în discuția părților, nefiind stabilite obiectivele, experții neindicați neexistând încheiere în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 684 din 30 septembrie 1999, pronunțată de inculpata P.M., a fost admisă acțiunea și s-a constatat valabilă convenția de vânzare-cumpărare încheiată la 28 noiembrie 1950 între martora L.Ș. și B.N. cu privire la suprafața de 182,40 m.p. situată în sos. C., sector 6. Această hotărâre a fost legalizată înainte de a rămâne definitivă.

S-a mai reținut faptul că în vederea redactării hotărârii, inculpata P.M. a intervenit pe lângă inculpata S.S.M., șefa departamentului juridic din cadrul Primăriei sectorului 6, pentru a nu declara apel în cauză, ceea ce s-a și întâmplat.

În ziua de 12 octombrie 1999, inculpata C.S., tot la intervenția inculpatei P.M., pe cererea inculpatei G.V.C. formulată în numele martorei L.Ș. pe care a semnat-o în fals, a făcut mențiunea "se poate întocmi proces verbal de punere in posesie" semnând si aplicând ștampila serviciului juridic. Urmare acestei confirmări, pe data de 14 septembrie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1990 a Fondului funciar a Primăriei Sectorului 6 a întocmit proces verbal de punere în posesie din 16 octombrie 1999, conform rezoluției nelegale a inculpatei C.S.

În mod asemănător au acționat cei doi inculpați și cu privire la alte imobile situate în București str. F., sector 2, str. V., sector 3 și str. T., sector 1, având concursul inculpatei S.M., o femeie în vârstă de 75 ani în numele căreia inculpații au formulat acțiunile în constatare a dreptului de proprietate pentru aceste imobile la Judecătoria sectorului 6 Dosarele civile nr. 16626/1999, 667/2000 și 1128/2000, terenul care în realitate aparținea statului.

Inculpații G.V.C. si G.V., bazându-se pe relația cu inculpata P.M. si pe colaborarea cu inculpata S.M., au renunțat la obținerea unei procuri judiciare de la aceasta din urma, astfel ca inculpatul G.V.C. s-a prezentat in instanța la termenele de judecata ale altor trei dosare, substituind-o pe inculpata S.M. in calitate de reclamantă, aspecte confirmate de grefiera de ședința in persoana martorei S.D.A. S-a reținut, totodată, ca activitatea infracțională a inculpaților G.V.C. și G.F. nu ar fi fost posibila fără concursul nemijlocit al inculpatei P.M. care a soluționat si aceste trei dosare cu încălcarea dispozițiilor legale.

În toate cele trei dosare au fost admise acțiunile formulate de inculpata S.M. si s-a constatat valabilitatea convențiilor de vânzare - cumpărare intervenite între falsa reclamanta si proprietar.

S-a reținut, totodată, că dosarele au fost distruse de inculpata P.M., care era interesată în condițiile în care asupra sa s-a declanșat controlul de judecătorii inspectori din cadrul Curții de Apel București in vederea sancționării sale.

Inculpații au reușit să vândă două din imobilele respective părții vătămate C.R., care pentru imobilul din str. C. a plătit 32.000 dolar SUA, iar pe imobilul din str. T. A platit 200.000.0000 lei - bani în numerar si 1.808.000.000 lei prin virament - echivalentul la 100.000 dolar SUA la data achitării.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și inculpații, iar prin Decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ale inculpatelor P.M. și C.S.S.M., a casat parțial sentința, dispunând în ceea ce îi privește pe inculpați G.V.C. și G.F. în baza art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnarea acestora la câte 4 ani închisoare (inculpata G.V.C. pentru cinci fapte și inculpatul G.F. pentru patru fapte) și constatând că pedepsele aplicate sunt grațiate în întregime, condiționat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Din examinarea hotărârii pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului a rezultat că instanța de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale pentru care au fost condamnați, dar totodată nu a apreciat corect unele probe din care rezultă vinovăția lor, respectiv a inculpatei P.M. în comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen. și a inculpaților G.F. și G.V.C. în comiterea faptelor de instigare la această infracțiune prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 56 din 18 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 1812/2002, au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii, din data de 24 ianuarie 2005 pentru inculpații condamnați G.C.V. și G.F., și constatându-se că acestea nu au putut fi puse în executare, condamnații figurând că au părăsit teritoriul României, au fost emise mandatele europene de arestare pe numele acestora la data de 17 ianuarie 2007, mandate care au fost puse în executare la cererea statului român de către autoritățile judiciare din Irlanda, stat pe teritoriul căruia au fost arestați condamnații.

Prin decizia din data de 09 aprilie 2008 a Înaltei Curți, rămasă definitivă prin decizia din data de 18 noiembrie 2009 a Curții Supreme de Judecată din Irlanda, s-a admis cererea Statului Român de punere în executare a mandatelor europene de arestare pe numele celor două persoane solicitate, G.C.V. și G.F., și s-a dispus predarea acestora către România în vederea executării pedepselor aplicate prin sentința penală sus menționată, din cuprinsul deciziilor autorităților judiciare irlandeze rezultând că predarea s-a realizat cu garanția rejudecării cauzei, garanție solicitată de către autoritățile judiciare irlandeze și oferită de autoritățile judiciare romane, dat fiind că cele două persoane solicitate au fost trimise în judecată și condamnate în lipsă.

Prin sentința penală nr. 205 din 29 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 522

1

alin. (1) și (2) raportat la art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a fost anulată sentința penală nr. 56 din 18 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 1812/2002 definitivă prin Decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar în ceea ce îi privește pe inculpații G.V.C. și G.F.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații G.V.C. și G.F. au fost trimiși în judecată, astfel:

- din 5 infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpata G.V.C. și 4 infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpatul G.F., în 5 infracțiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. pentru inculpata G.V.C. și 4 infracțiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpatul G.F., menținând încadrarea juridică sub toate celelalte aspecte.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. a fost dispusă încetarea procesul penal în ceea ce o privește pe inculpata G.V.C. pentru cele 5 infracțiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care a fost trimisă în judecată.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. a fost dispusă încetarea procesului penal în ceea ce o privește pe inculpata G.V.C. pentru infracțiunea prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimisă în judecată.

- în baza art. 215 alin. (2) și (3) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani și 6 închisoare.

- în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

- în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale executabile aplicate pentru infracțiunile concurente urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl privește pe inculpatul G.F. pentru cele 4 infracțiuni prev. de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată.

- în baza art. 215 alin. (2) și (3) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

- în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) din C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și face aplic. art. 76 alin. (3) din C. pen. privind înlăturarea pedepsei complementare pentru această infracțiune.

- în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale executabile aplicate pentru infracțiunile concurente urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Astfel, Curtea, reținând vinovăția inculpaților în raport de infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) din C. pen., pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, a dispus condamnarea acestora.

Totodată, Curtea a reținut că pentru infracțiunile prev. de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. termenele speciale de prescripție s-au împlinit, motiv pentru care a dispus pentru aceste infracțiuni încetarea procesului penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social, reținând în acest context cuantumul prejudiciului, modalitatea și împrejurările în care inculpații au acționat, apreciind că întreaga activitate a fost într-adevăr una elaborată, dirijată în mod evident de persoane care aveau puterea de decizie, inculpații neputând acționa fără indicațiile persoanelor competente să le emită anumite acte și mai ales, să poată dispune asupra sorții proceselor în urma cărora cei doi inculpați au devenit proprietari asupra terenurilor în mod fraudulos.

Curtea a avut, de asemenea, în vedere, persoanele și conduita inculpaților care nu numai că nu au mai săvârșit nici o altă faptă de natură penală, dar au făcut dovada integrării în societate, au urmat forme de învățământ, desăvârșindu-și pregătirea profesională, au avut activitate continuă, fiind angajați la locuri de muncă în Irlanda, țară în care s-au stabilit și reintegrat, au contribuit major la formarea profesională și la educația copiilor, aceștia urmând școli în Irlanda, toate acestea dovedind că inculpații au înțeles totuși valorile sociale și au schimbat ierarhia acestor valori de la momentul părăsirii teritoriului României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 16 și 14 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului M.P. și poziția adoptată de recurenții inculpați, susținerile apărătorilor acestora, precum și ultimul cuvânt al inculpaților au fost consemnate detaliat în încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor și constată, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă că în perioada august 1999 - martie 2000, inculpații G.V.C. și G.F., în vederea obținerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe activități frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul și în numele altor persoane a unor acțiuni civile la Judecătoria Sectorului 6 București, prin care au solicitat pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate alți proprietari, apreciind că în cauză s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.

Cu privire la criticile formulate de Parchet, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, constatând că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând încetarea procesului penal.

Astfel, Înalta Curte constată că, în mod greșit a reținut instanța de fond că, în cauză a fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. săvârșite și epuizate la datele de 30 septembrie 1999, 10 februarie 2000, 15 februarie 2000, 17 februarie 2000, 29 februarie 2000, cu motivarea că pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni sunt de până la 5 ani închisoare, termenele de prescripție fîind pentru fiecare dintre infracțiuni de 5 ani, potrivit art. 122 lit. d) C. pen.

Pentru calcularea termenelor de prescripție specială, instanța a reținut că la termenele de 5 ani se adaugă încă jumătate din durata lor, adică 2 ani și 6 luni, potrivit art. 124 C. pen., termenele fiind astfel de 7 ani și 6 luni, care se socotesc conform art. 122 alin. (2) C. pen., de la data săvârșirii faptei, respectiv a ultimei acțiuni.

Curtea a constat, astfel, că în cauză, termenele speciale de prescripție pentru faptele săvârșite de inculpați s-au împlinit la datele de 30 martie 2007, 10 august 2007, 15 august 2007, 17 august 2007 și 29 august 2007.

Cu referire la acest motiv de recurs înalta Curte retine că faptul că în conformitate cu art. 522

1

C. proc. pen., s-a procedat la rejudecarea în fond a cauzei, nu trebuie să conducă la ignorarea faptului că anterior fusese pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare în ceea ce-i privește pe inculpați, care își produce efectele până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, cu toate consecințele ce decurg, inclusiv începerea executării pedepselor cu închisoare aplicate. împrejurarea că în cauză s-a procedat, în conformitate cu art. 522

1

C. proc. pen., la rejudecarea cauzei, trebuie interpretat în sensul prevederilor art. 128 alin. (1) C. pen., reținându-se incidența unei cauze de suspendare a termenului de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, în conformitate cu art. 128 alin. (1) C. pen. "cursul prescripției prevăzut de art. 122 C. pen. este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal."

În speța de față, cauza de suspendare o constituie dispozițiile legale privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prescripția executării pedepsei și executarea pedepsei, dispoziții care, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale.

Conform art. 128 alin. (3) C. pen., prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, fapt care nu poate exista într-o rejudecare după extrădare întrucât hotărârea inițială de condamnare este anulată doar la rămânerea definitivă a sentinței pronunțate cu ocazia rejudecării. Reluarea cursului prescripției operează însă în cazul altor căi extraordinare de atac, cum ar fi revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen. și în cazul contestației în anulare.

Mai mult, dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. fac trimitere la art. 405 - 408 din același cod care reglementează materia revizuirii, fără însă a face trimitere și la art. 404 C. proc. pen. care prevede posibilitatea suspendării executării pedepsei și a luării uneia dintre măsurile preventive. în consecință, cum de altfel a reținut și instanța de fond, rejudecarea cauzei se desfășoară în timp ce inculpații se află în continuare în executarea pedepselor.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că trebuie avută în vedere și rațiunea legiuitorului la edictarea art. 522

1

C. proc. pen., scopul acestui text de lege fiind strict acela de a oferi unei persoane judecate și condamnate în lipsă, posibilitatea, la cerere, a rejudecării cauzei, pentru a-și putea apăra personal interesele în cadrul procesului penal și nu posibilitatea de a obține acesta o soluție de încetare a procesului penal.

Prin urmare, reținând că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., respectiv art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina inculpaților, Înalta Curte va dispune condamnarea acestora.

Totodată, Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în cauză, se constată că instanța de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și datele referitoare la persoana fiecărui inculpat, aplicând însă pedepse într-un cuantum nelegal.

Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.F., acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) din același cod la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, legiuitorul a prevăzut limite de pedeapsă de Ia 10 la 20 de ani, iar în baza textului de lege mai sus menționat, instanța nu putea să aplice o pedeapsă sub limita de 3 ani și 4 luni închisoare, astfel că pedeapsa stabilită de instanța de fond inculpatului G.F. este nelegală.

Totodată, Înalta Curte reține că la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați trebuie avut în vedere modul elaborat în care au acționat inculpații, rolul deosebit de important jucat de aceștia, precum și urmările deosebit de grave produse prin faptele acestora, prejudiciile produse, apreciind că se impune stabilirea pedepselor într-un cuantum majorat, în vederea asigurării scopului pedepsei.

Prin urmare, apreciind criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca fiind fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 205 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnații G.V.C. și G.F. și va casa sentința atacată numai cu privire la greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nelegalitatea și netemeinicia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpați și va dispune ca în precedent .

Menținând circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestora, Înalta Curte va aplica inculpaților pedepse legale și temeinice, individualizate în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., în realizarea scopului preventiv-educativ și coercitiv al sancțiuniii penale, astfel cum este el stabilit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Totodată, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 constatând grațiate pedepsele aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.

Din durata pedepselor, se va deduce perioada prevenției de la 9 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010, pentru inculpatul G.F. și, respectiv de la 14 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010 pentru inculpata G.V.F.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) din C. proc. pen., art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 205 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnații G.V.C. și G.F.

Casează sentința penală atacată cu privire la greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunile prev.de art. 26 raportatla art. 248 C. pen., nelegalitatea și netemeinicia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpați.

Înlătură disp.art. 11 pct. 2 lit. b) raportatla art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor.

Cu privire la inculpatul G.F.:

Se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen.

Deduce din durata pedepsei, perioada prevenției de la 9 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010.

Cu privire la inculpata G.V.C.:

Se face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Deduce din durata pedepsei, perioada prevenției de la 14 noiembrie 2007 la 25 octombrie 2010.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 octombrie 2010.