ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1420/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1420/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 219 din 9 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1830/95/2011, Tribunalul Gorj a dispus: I. În baza. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., cu antecedente penale, la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnă același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare. S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu fapta de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportată la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și 37 lit. b) C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., prin sentința penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4441 din 9 decembrie 2010 și cu fapta de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și 37 lit. b) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., prin sentința penală nr. 753 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1088 din 23 martie 2011. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 68 din 12 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1088 din 23 martie 2011, în pedepsele componente repuse în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 12 ani închisoare și restul de 784 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4865 din 28 noiembrie 2001a Judecătoriei Târgu-Jiu.
În baza art. 36 alin. (2) și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată prin sentința penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009, rămasă definitivă prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4441 din 9 decembrie 2010, cu pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
aplicată prin sentința penală nr. 753 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1088 din 23 martie 2011 și cu restul de 784 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4865 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a constatat că prin sentința penală nr. 753 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 784 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4865 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-au dedus din pedeapsa rezultantă duratele executate, de la 21 noiembrie 2005 la 24 noiembrie 2005, de la 3 decembrie 2008 la 4 decembrie 2008 și de la 25 iulie 2009 la zi. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. II. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul U.T., cu antecedente penale, la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 833 din 24 aprilie 2009 a Judecătoriei Târgu-Jiu. S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin aceasta sentință, în pedepsele componente repuse în individualitatea lor, respectiv 1 lună închisoare pentru art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 833 din 24 aprilie 2009 a Judecătoriei Târgu-Jiu, respectiv fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen., fapta de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. și fapta de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară, aplicată prin decizia penală nr. 161 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4441 din 9 decembrie 2010. În baza art. 36 alin. (2) și art. 35 C. pen.
s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedepsele de 1 lună închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-au dedus din pedeapsa rezultantă duratele executate, de la 3 decembrie 2008 la 4 decembrie 2008 și de la 25 iulie 2009 la zi. S-a constat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
III. în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.L., cu antecedente penale, la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani; pedeapsă complementară; În baza art. 290 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.
S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 54 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 895 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești. În baza art. 36 alin. (2) și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 54 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Sinaia rămasă definitivă prin decizia penală nr. 895 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive cu începere de la 8 octombrie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. IV. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.Z.S.A., cu antecedente penale, la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 26 C. pen.
raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară; În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare; În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare. S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu faptele de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1117 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei Târgu-Jiu, cu fapta de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. prin sentința penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4441 din 9 decembrie 2010 și cu fapta de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) cu aplicarea art. 74-art. 76 C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 533 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei sector 6 București.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 1117 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei Târgu-Jiu în pedepsele componente repuse în individualitatea lor, respectiv 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 36 alin. (2) și art. 35 C. pen.
s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedepsele de 2 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1117 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei Târgu-Jiu, de 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 286 din 16 noiembrie 2009, rămasă definitivă prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4441 din 9 decembrie 2010, 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 533 din 3 iunie 2009 a Judecătoriei sector 6 București, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata executată de la 10 noiembrie 2008 la zi. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. V. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și art. 1003 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații B.C., I.L., M.Z.S.A. și U.T., în solidar cu SC I.P. SRL prin lichidator I.P.U.R.L. București la: contravaloarea în RON a 41.094,82 euro către partea civilă SC A.L.I.F.N. SA București; contravaloarea în RON a 218.303,34 euro către partea civilă SC M.I.F.N. SA București; la contravaloarea în RON a 64.770,16 euro către partea civilă C.F.S.P.
SP. ZOO, Sucursala România IFN Mogoșoaia; contravaloarea în RON a 495.444,42 euro către partea civilă SC M.L.I.F.N.R. SA București (fostă E.L.); contravaloarea în RON a 56.693,4 euro către partea civilă SC V.B.L.R.I.F.N. SA București (fostă V.L.); contravaloarea în RON a 229.914,25 euro către partea civilă SC M.K.B.R.L.I.F.N. SA București. S-au anulat următoarele înscrisuri: balanța lunii iunie 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii iulie 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii august 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii septembrie 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii noiembrie 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii decembrie 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii ianuarie 2008 SC I.P. SRL; balanța lunii februarie 2008 SC I.P. SRL; balanța lunii martie 2008 SC I.P.
SRL; bilanțul la 31 decembrie 2007 SC I.P. SRL; balanța lunii iunie 2008 SC I.C. SRL; balanța lunii august 2008 SC I.C. SRL; bilanțul la 30.06.2008 SC I.C. SRL; formular de prezentare la cererea din 26 septembrie 2007 depusă de SC I.P. SRL către SC M.I.F.N. SA; chestionar din 13 octombrie 2008 depus de SC I.C. SRL la SC A.L.I.F.N. SA; chestionar din 19 februarie 2008 depus de SC I.P. SRL la SC A.L.I.F.N. SA; fișe sintetică persoană juridică din 29 octombrie 2007 depusă de SC I.P. SRL la SC V.B.L.R.I.F.N. SA; cererile de finanțare din 15 mai 2008, 2 iunie 2008 și 10 iunie 2008 depuse de SC I.P. SRL la SC M.K.B.R.I.F.N. SA; chitanța X1 din 5 octombrie 2007 emisă de SC K.C. SRL; factura X2 din 5 octombrie 2007 emisă de SC K.C.
SRL; contract de vânzare-cumpărare între SC K.C. SRL și M.Z.S.A. din data de 5 noiembrie 2007 în două exemplare; contract de vânzare-cumpărare din 16 noiembrie 2007 între M.Z.S.A. și SC B.P.C. SRL; factura X3 din 4 decembrie 2007 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare SC K.C. SRL și SC K.S.C. SRL privind un utilaj buldo excavator; factura X4 din 10 decembrie 2007 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare între SC K.C. SRL și SC K.S.C. SRL privind încărcător frontal; factura fiscală X5 din 9 ianuarie 2008 emisă de SC K.C. SRL SRL; contract de vânzare-cumpărare din 9 ianuarie 2008 între SC K.C. SRL SRL și SC K.S.C. SRL în două exemplare; factura fiscală X6 din 18 februarie 2008 emisă de SC K.C.
SRL în trei exemplare; copie factură X7 emisă de SC K.C. SRL; copie factură X8 din 1 martie 2008 emisă de SC K.C. SRL; factură X9 din 11 martie 2008 emise de SC K.C. SRL; copie factură X10 din 16 aprilie 2008 emisă de SC K.C. SRL; copie factură fiscală X11 din 11 mai 2008 emisă de SC K.C. SRL; factura fiscală X12 din 30 noiembrie 2007 emise de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 6 decembrie 2007 în două exemplare; factură fiscală X13 din 10 decembrie 2007 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2007 în două exemplare; factură X14 din 11 decembrie 2007 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2007 în două exemplare; factura fiscală X15 din 11 ianuarie 2008 emisă de SC K.C.
SRL în trei exemplare; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 15 ianuarie 2008 în două exemplare; factură fiscală X16 din 18 februarie 2008 emisă de SC K.C. SRL în trei exemplare; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 6 martie 2008 în două exemplare; factura fiscală X17 din 20 februarie 2008 emisă de SC K.C. SRL în trei exemplare; contract de vânzare-cumpărare din 14 martie 2008; factura fiscală X18 din 22 februarie 2008 emisă de SC K.C. SRL în trei exemplare; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 2008; factura fiscală X19 din 25 februarie 2008 emisă de SC K.C. SRL în trei exemplare; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 2008; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 17 martie 2008 în două exemplare; factura fiscală X20 din 3 martie 2008 emisă de SC K.C.
SRL în trei exemplare; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 5 martie 2008 în două exemplare; factura fiscală X21 din 10 martie 2008 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 11 aprilie 2008 în două exemplare; factura fiscală X22 din 17 martie 2008 emisă de SC K.C. SRL în două exemplare; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 11 aprilie 2008 în două exemplare; factura fiscală X23 din 3 aprilie 2008 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 18 aprilie 2008 în două exemplare; factura fiscală X24 din 7 aprilie 2008 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 18 aprilie 2008; factura fiscală X25 din 10 aprilie 2008 emisă de SC K.C.
SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 18 aprilie 2008; factura fiscală X26 din 14 aprilie 2008 emisă de SC K.C. SRL; contract de vânzare-cumpărare autentificat din 18 aprilie 2008 în două exemplare. Au fost obligați inculpații B.C. și U.T. la câte 7.000 RON cheltuieli judiciare statului. A fost obligat inculpatul I.L. la 7.800 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 800 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul Gorj. A fost obligat inculpatul M.Z.S.A. la 7.400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul Gorj.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus,prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Târgu-Jiu, nr. 57/P/2009 din data de 27 ianuarie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 infracțiuni), art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 3 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.; U.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 infracțiuni), art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; I.L. (în stare de arest preventiv) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni), art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților M.Z.S.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni), art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și P.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că inculpatul B.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat și a ajutat pe inculpații U.T. și I.L. să obțină în calitate de reprezentanți legali ai SC I.P. SRL București și SC I.C. SRL Craiova și să înstrăineze fără drept mai multe utilaje (echipamente de construcții) și autovehicule prin inducerea în eroare, cu ocazia încheierii și pe parcursul executării contractelor și folosirea de mijloace frauduloase, a firmelor de leasing finanțatoare și anume, SC M.I.F.N.
SA București, SC V.B.L.R.I.F.N. SA București (fostă V.L.), C.F.S.P. SP. ZOO, Sucursala România I.F.N. Mogoșoaia, SC M.L.I.F.N.R. SA București (fostă E.L.), SC A.L.I.F.N. SA București și SC M.K.B.R.L.I.F.N. SA București, în perioada octombrie 2007-iunie 2008 (în cazul SC I.P. SRL), respectiv SC A.L.I.F.N. SA București în cursul lunii octombrie 2008 (în cazul SC I.C. SRL), cauzând acestora un prejudiciu total de 1.773.764 euro fără TVA (7.627.185 RON echivalent la un curs de 4,3 RON/euro), parțial recuperat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a mai reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, susnumitul inculpat a determinat pe învinuita T.I. să întocmească balanțele lunilor decembrie 2007-martie 2008 și bilanțul la 31 decembrie 2007 (înscris devenit oficial ca urmare a depunerii la organele fiscale) pentru SC I.P. SRL respectiv balanțele lunilor iunie și august 2008 și bilanțul la 30 iunie 2008 (înscris devenit oficial ca urmare a depunerii la organele fiscale) pentru SC I.C. SRL cu date necorespunzătoare realității (privind cifra de afaceri, venituri, impozit pe profit și TVA achitat bugetului de stat, etc.), fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată și la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzute de art. 25 raportat la art. 289 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, inculpatul B.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat pe inculpații I.L. și M.Z.S.A. să întocmească/semneze contracte de vânzare-cumpărare utilaje și facturi fiscale false pe circuitul SC K.C. SRL Ploiești, SC K.S.C. SRL Gângiova, SC M. SRL Târgu-Jiu, SC M.F. SA Târgu-Jiu, SC B.P.C. SRL Craiova, în perioada noiembrie 2007-mai 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat pe inculpații I.L.
și M.Z.S.A. și alte persoane neidentificate să întocmească/semneze facturi fiscale privind vânzarea fictivă a unor materiale diverse de către SC K.C. SRL, către persoana fizică M.Z.S.A. în perioada noiembrie 2007-aprilie 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul B.C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat pe inculpații I.L. și M.Z.S.A. să declare în mod nereal în fața notarului public, în perioada noiembrie 2007-aprilie 2008, că au cumpărat, respectiv vândut diverse materiale în scopul încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate între persoana fizică M.Z.S.A.
și SC K.S.C. SRL reprezentată de administratorul I.L., necesare justificării transferurilor efectuate din conturile bancare ale firmei în conturile bancare ale persoanei fizice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a predat către reprezentanții firmelor de leasing mai multe documente întocmite cu date false (cereri de finanțare, formulare de prezentare, situații financiare, etc.) în vederea obținerii finanțărilor de către SC I.P. SRL și SC I.C. SRL, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a mai reținut că susnumitul inculpat a inițiat, a constituit și a coordonat un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave în perioada 2007-2008 pentru a obține beneficii financiare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În final, s-a reținut în sarcina aceluiași inculpat că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a coordonat operațiunile de transfer prin conturile bancare ale mai multor persoane juridice și fizice a sumelor rezultate din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri în scopul ascunderii originii ilicite a acestora și dobândirii, deținerii și folosirii sumelor de bani și bunurilor provenind din săvârșirea infracțiunilor, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele au fost comise în concurs real și în stare de recidivă postexecutorie potrivit art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.
În sarcina inculpatului U.T. s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii și pe parcursul executării contractelor, firmele de leasing SC M.I.F.N. SA București, SC V.B.L.R.I.F.N. SA București (fostă V.L.), C.F.S.P. SP. ZOO, Sucursala România IFN Mogoșoaia, SC M.L.I.F.N.R. SA București, fostă E.L., SC A.L.I.F.N. SA București și SC M.K.B.R.L.I.F.N. SA București, pentru obținerea mai multor utilaje (echipamente de construcții) și autoturisme de către SC I.P. SRL al cărei asociat și administrator era, în perioada 2007-iunie 2008, și înstrăinarea lor fără drept, respectiv l-a ajutat pe inculpatul I.L. asociat și administrator la SC I.C.
SRL pentru a obține două utilaje cu finanțare de la SC A.L.I.F.N. SA în luna octombrie 2008, în vederea înstrăinării lor fără drept, cauzând firmelor de leasing un prejudiciu de 1.773.764 euro fără T.V.A. (7.627.185 RON echivalent la un curs de 4,3 RON/euro), fapte ce întrunesc elementele constitutive al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a mai reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a determinat pe învinuita T.I. să întocmească balanțele lunilor decembrie 2007-martie 2008 și bilanțul la 31 decembrie 2007 (înscris devenit oficial ca urmare a depunerii la organele fiscale) pentru SC I.P.
SRL, respectiv balanțele lunilor iunie și august 2008 și bilanțul la 30 iunie 2008 (înscris devenit oficial ca urmare a depunerii la organele fiscale) pentru SC I.C. SRL cu date necorespunzătoare realității (privind cifra de afaceri, venituri, impozit pe profit și T.V.A. achitat bugetului de stat, etc), fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată și la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzute de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, susnumitul inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a determinat pe inculpații I.L.
și M.Z.S.A. să întocmească/semneze contracte de vânzare-cumpărare utilaje și facturi fiscale false pe circuitul SC K.C. SRL Ploiești, SC K.S.C. SRL Gângiova, SC M. SRL Târgu-Jiu, SC M.F. SA Târgu-Jiu, SC B.P.C. SRL Craiova, în perioada noiembrie 2007-mai 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat pe inculpații I.L. și M.Z.S.A. și alte persoane neidentificate să întocmească/semneze facturi fiscale privind vânzarea fictivă a unor materiale diverse de către SC K.C.
SRL, către persoana fizică M.Z.S.A., în perioada noiembrie 2007- aprilie 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul U.T., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat pe inculpații I.L. și M.Z.S.A. să declare în mod nereal în fața notarului public, în perioada noiembrie 2007-aprilie 2008 că au cumpărat respectiv, vândut diverse materiale în scopul încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate între persoana fizică M.Z.S.A. și SC K.S.C.
SRL, reprezentată de către administratorul I.L., necesare justificării transferurilor efectuate din conturile bancare ale firmei în conturile bancare ale persoanei fizice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a predat către reprezentanții firmelor de leasing mai multe documente întocmite cu date false (cereri de finanțare, formulare de prezentare, situații financiare, etc.) în vederea obținerii finanțărilor de către SC I.P. SRL și SC I.C. SRL, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a mai reținut că, inculpatul U.T. a constituit împreună cu inculpatul B.C. un grup infracțional organizat la care au aderat și inculpații I.L. și M.Z.S.A. și care a fost sprijinit de inculpatul P.I. în scopul săvârșirii de infracțiuni grave pentru a obține beneficii financiare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În final, s-a reținut în sarcina aceluiași inculpat că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a stabilit operațiunile de transfer, prin conturile bancare ale mai multor persoane juridice și fizice, a sumelor rezultate din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri în scopul ascunderii originii ilicite a acestora și dobândirii, deținerii și folosirii sumelor de bani și bunurilor provenind din săvârșirea infracțiunilor, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele au fost comise în concurs potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la inculpatul I.L. s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare, prin folosirea de mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii contractului din 21 octombrie 2008, SC A.L.I.F.N. SA pentru obținerea a două utilaje de către SC I.C. SRL al cărei asociat majoritar și administrator era și înstrăinarea lor fără drept respective, a ajutat pe inculpatul U.T., asociat și administrator la SC I.P. SRL în vederea înstrăinării frauduloase a unor utilaje obținute în leasing cu finanțare de la C.F.S.P. SP. ZOO, Sucursala România IFN Mogoșoaia (contractele din 28 noiembrie 2007, 10 decembrie 2007 și 9 ianuarie 2008), SC M.L.I.F.N.R. SA (contractele din 14 februarie 2008, 29 februarie 2008 și 11 martie 2008) SC A.L.I.F.N.
SA (contractele din 15 martie 2008 și 25 aprilie 2008), cauzând firmelor de leasing un prejudiciu de 1.110.754,62 euro fără TVA (4.776.244,87 RON echivalent la un curs de 4,3 RON/euro), parțial recuperat, fapte ce întrunesc elementele constitutive al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1),alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit/semnat contracte de vânzare-cumpărare utilaje și facturi fiscale false pe circuitul SC K.C. SRL Ploiești, SC K.S.C. SRL Gângiova, SC M. SRL Târgu-Jiu, SC M.F. SA Târgu-Jiu, SC B.P.C. SRL Craiova, în perioada noiembrie 2007-mai 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul I.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit/semnat facturi fiscale privind vânzarea fictivă a unor materiale diverse de către SC K.C. SRL către persoana fizică M.Z.S.A., în perioada februarie-aprilie 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul I.L. a declarat în mod necorespunzător adevărului în fața notarului public, în perioada noiembrie 2007-aprilie 2008, că a cumpărat în calitate de reprezentant al SC K.S.C. SRL, diverse materiale de la persoana fizică M.Z.S.A.
în scopul încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, necesare justificării transferurilor efectuate din conturile bancare ale firmei în conturile bancare ale persoanei fizice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, de asemenea, că susnumitul inculpate a aderat la grupul infracțional organizat constituit și condus de inculpatul B.C. în scopul săvârșirii de infracțiuni grave în perioada 2007-2008, pentru a obține beneficii financiare, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
S-a mai reținut că susnumitul inculpate, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a transferat din conturile bancare ale SC K.S.C. SRL și SC I.C. SRL, în conturile SC I.P. SRL și ale altor firme, precum și în conturile persoanei fizice M.Z.S.A., sumele rezultate din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri în scopul ascunderii originii ilicite a acestora și dobândirea sumelor de bani provenind din săvârșirea infracțiunilor, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele au fost comise în concurs real potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
În cel privește pe inculpatul M.Z.S.A., în actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat pe inculpatul U.T., asociat și administrator la SC I.P. SRL, la înstrăinarea frauduloasă a unor utilaje obținute în leasing cu finanțare de la C.F.S.P. SP. ZOO, (toate cele 4 contracte), SC M.L.I.F.N.R. SA (contractele din 14 februarie 2008, 29 februarie 2008 și 11 martie 2008), SC A.L.I.F.N. SA (contractele din 15 martie 2008 și 25 aprilie 2008) și SC M.K.B.R.I.F.N. SA (contractul din 28 mai 2008), contribuind la prejudicierea firmelor de leasing cu suma de 985.350 euro fără TVA (4.237.005 RON la un curs de 4,3 RON/euro), parțial recuperat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit/semnat contractul de vânzare-cumpărare utilaje și facturi fiscale false pe circuitul SC K.C. SRL Ploiești, SC K.S.C. SRL Gângiova, SC M. SRL Târgu-Jiu, SC M.F. SA Târgu-Jiu, SC B.P.C. SRL Craiova, în perioada februarie-aprilie 2008, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit/semnat facturi fiscale privind vânzarea fictivă a unor materiale diverse de către SC K.C.
SRL către persoana fizică M.Z.S.A., în perioada noiembrie 2007-aprilie 2008, faptele săvârșite întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a mai reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a declarat necorespunzător adevărului în fața notarului public, în perioada noiembrie 2007-aprilie 2008, în sensul că a vândut SC K.S.C. SRL, reprezentată de inculpatul I.L., diverse materiale în scopul încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, necesare justificării transferurilor efectuate din conturile bancare ale firmei în conturile sale personale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 292 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul a aderat la grupul infracțional organizat, constituit și condus de inculpatul B.C., în scopul săvârșirii de infracțiuni grave în perioada 2007-2008 pentru a obține beneficii financiare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. În final, s-a reținut în sarcina aceluiași inculpat că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a transferat din conturile bancare ale SC K.S.C. SRL și SC I.C. SRL, în conturile SC I.P.
SRL și ale altor firme, precum și în conturile personale, sume rezultate din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora și dobândirii sumelor de bani provenind din săvârșirea infracțiunilor, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele au fost comise în concurs real potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. Prin același act de sesizare a instanței a fost trimis în judecată inculpatul P.I., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat pe inculpatul U.T., asociat unic și administrator al SC I.P.
SRL în obținerea mai multor utilaje cu finanțare de la C.F.S.P. SP. ZOO (contractele din 28 noiembrie 2007, 10 decembrie 2007 și 9 ianuarie 2008), SC M.L.I.F.N.R. SA (contractele din 14 februarie 2008, 29 februarie 2008 și 11 martie 2008) și SC A.L.I.F.N. SA (contractele din 15 martie 2008 și 25 aprilie 2008), realizând o înțelegere cu acesta și cu inculpatul B.C., de cumpărare a utilajelor, acordând diverse sume de bani pentru plata avansurilor la firmele de leasing, ulterior achiziționării procedând la înlăturarea seriilor de identificare ale utilajelor în scopul împiedicării recuperării acestora de către proprietari, contribuind la prejudicierea firmelor de leasing cu suma de 844.675 euro fără TVA (3.632.102,5 RON la un curs de 4,3 RON/euro), parțial recuperat, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a folosit pentru justificarea provenienței utilajelor mai multe contracte de vânzare-cumpărare și facturi fiscale cunoscând că nu sunt încheiate cu/emise de proprietarul acestora, aceste fapte întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Același inculpat a fost trimis în judecată, întrucât a sprijinit grupul infracțional organizat, constituit și condus de inculpatul B.C.
în scopul săvârșirii de infracțiuni grave în perioada decembrie 2007-mai 2008, prin acordarea sumelor necesare obținerii utilajelor în leasing, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Din analiza actelor și probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, prima instanță a reținut următoarele: Inculpații B.C. și U.T. au hotărât constituirea unui grup infracțional organizat, grup la care au aderat și inculpații I.L., și M.Z.S.A., dar și alte persoane cercetate/trimise în judecată în alte dosare (L.M., V.N., T.D., P.C., I.G.
ș.a.). Astfel, inculpații B.C. și U.T. au hotărât preluarea de către acesta din urmă a SC I.P. SRL și de către I.L. a SC K.S.C. SRL, SC I.C. SRL, SC M.C. SRL, SC F. SRL, SC A.E. SRL, SC U.G.C. SRL, la cea dintâi societate, fiind asociat și M.Z.S.A., pentru desfășurarea de activități ilicite și anume obținerea de utilaje/autovehicule în sistem leasing și înstrăinarea lor fără drept, dar și efectuarea de operațiuni economice fără a înregistra veniturile realizate, în scopul dobândirii de beneficii financiare. În cadrul grupului, inculpatul B.C. a coordonat activitatea celorlalți membri, stabilind modalitatea de acțiune și luând toate deciziile referitoare la activitățile ce urmau a fi efectuate, fiind recunoscut ca lider de către membrii grupului.
Astfel inculpatul B.C. a contactat reprezentanții firmelor de leasing pentru a afla condițiile de finanțare, importatorii/dealerii de utilaje/autovehicule în legătură cu produsele și prețurile acestora și a căutat cumpărători interesați de achiziția unor astfel de bunuri stabilind totodată și prețurile de vânzare. Tot inculpatul B.C., în baza înțelegerii cu inculpatul U.T. și cu sprijinul învinuitului T.I.A., cu care se afla în relații de prietenie, a determinat pe soția celui din urmă, învinuita T.I., să întocmească balanțele pentru perioada decembrie 2007 și ianuarie-martie 2008 și bilanțul contabil la 31 decembrie 2007 pentru SC I.P. SRL, precum și balanțele lunilor iunie și august 2008 și raportarea semestrială la 30 iunie 2008 pentru SC I.C.
SRL cu date necorespunzătoare realității, majorându-se în mod artificial cifra de afaceri, profitul realizat, etc. Bilanțurile și raportarea semestrială au fost ulterior înregistrate la Administrația Finanțelor Publice sector 4 București, respectiv Craiova și depuse împreună cu balanțele lunare la firmele de leasing pentru aprobarea finanțărilor. În scopul de a nu se descoperi activit
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.