ÎCCJ, decizie (scj.ro #83939)

Suspendarea cursului prescripției. Rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării Indice alfabetic: Drept penal - suspendarea cursului prescripției - rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare C. pen ., art. 128 alin. (1) C. proc . pen ., art. 522 1 În conformitate cu dispozițiile art. 128 alin. (1) C. pen ., cursul termenului prescripției răspunderii penale prevăzute în art. 122 din același cod este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

În cadrul procedurii de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și condamnate în lipsă, reglementată în art. 522 1 C. proc . pen ., dispozițiile legale privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prescripția executării pedepsei și executarea pedepsei constituie cauza de suspendare a cursului termenului prescripției răspunderii penale, întrucât aceste dispoziții legale exclud, prin ele însele, posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3735 din 25 octombrie 2010 Prin sentința nr. 56 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel București, Secția I penală, a decis următoarele: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., a achitat pe inculpata G.V.

pentru 5 infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 248 C. pen ., cu aplicarea art. 13 C. pen . În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen ., a fost condamnată inculpata G.V. la 8 ani închisoare; în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., la 12 ani închisoare, iar în baza art. 290 C. pen . cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen ., la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., inculpata G.V. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., a fost achitat inculpatul G.F. pentru 4 infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 248 C. pen ., cu aplicarea art. 13 C. pen . În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen ., a fost condamnat inculpatul G.F.

la 8 ani închisoare, iar în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., la 12 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., inculpatul G.F. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc . pen ., a obligat pe inculpații G.V. și G.F., în solidar, la plata echivalentului în lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României de la data plății, a sumei de 32.000 USD și a sumei de 100.000 USD, către partea civilă C.R. Prin aceeași sentință au fost condamnați inculpații P.M., S.S., C.S. și S.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în perioada august 1999 - martie 2000, inculpații G.V.

și G.F., în vederea obținerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe activități frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul și în numele altor persoane a unor acțiuni civile la Judecătoria Sectorului 6 București, prin care au solicitat pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate alți proprietari. În acest scop, inculpații au reușit să obțină de la martora L.Ș. o procură prin intermediul căreia au efectuat demersuri în fata unor instituții ale statului, inclusiv în fața instanței de judecată.

Prin procura respectivă, martora îi împuternicea pe cei doi inculpați să perfecteze vânzarea-cumpărarea unui imobil din strada C. Martora nu cunoștea, însă, conținutul procurii, fiind indusă în eroare de cei doi inculpați, care au asigurat-o că-i reprezintă interesele cu privire la rezolvarea situației juridice a imobilului în care locuia, din strada N. Inculpata G.V., invocând în mod nereal o relație de rudenie cu B.N., proprietara terenului, a reușit să obțină de la Arhivele Naționale copia titlului de proprietate, din care rezultă că terenul în suprafață de 182,40 mp aparține lui N.B. La 26 august 1999, s-a înregistrat la Judecătoria Sectorului 6 București dosarul civil nr. 11452/1999, la care au fost atașate în copie xerox documentele eliberate de Arhivele Naționale, certificatul fiscal, schițele terenului, chitanța de mână, din care rezulta că B.N.

ar fi vândut la 28 noiembrie 1950 către L.Ș. terenul în suprafață de 182.40 mp. Acțiunea a fost primită de inculpata P.M., care era de serviciu ca judecător în ziua respectivă. Prin sentința civilă nr. 684 din 30 septembrie 1999, pronunțată de inculpata P.M., a fost admisă acțiunea și s-a constatat valabilă convenția de vânzare-cumpărare încheiată la 28 noiembrie 1950 între martora L.Ș. și B.N. cu privire la suprafața de 182,40 mp situată în șoseaua C. Inculpata P.M. a intervenit pe lângă inculpata S.S., șefa departamentului juridic din cadrul Primăriei Sectorului 6, pentru a nu declara apel în cauză, ceea ce s-a și întâmplat. În ziua de 12 octombrie 1999, inculpata C.S., tot la intervenția inculpatei P.M., pe cererea inculpatei G.V.

formulată în numele martorei L.Ș. pe care a semnat-o în fals, a făcut mențiunea „se poate întocmi proces-verbal de punere în posesie”, semnând și aplicând ștampila serviciului juridic. Urmare a acestei confirmări, la data de 14 octombrie 1999, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1990 a Fondului funciar a Primăriei Sectorului 6 a întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 25/C din 16 octombrie 1999, conform rezoluției nelegale a inculpatei C.S. În mod asemănător au acționat cei doi inculpați și cu privire la alte imobile situate în București strada F., strada V. și strada T., având concursul inculpatei S.M., în numele căreia inculpații au formulat trei acțiuni în constatare a dreptului de proprietate pentru aceste imobile la Judecătoria Sectorului 6 - imobile care în realitate aparțineau statului.

În toate cele trei dosare au fost admise acțiunile formulate de inculpata S.M. și s-a constatat valabilitatea convențiilor de vânzare-cumpărare intervenite între falsa reclamantă și proprietar. Inculpații au reușit să vândă două dintre imobilele respective părții vătămate C.R., care pentru imobilul din strada C. a plătit 32.000 USD, iar pe imobilul din strada T., 200.000.0000 lei - bani în numerar și 1.808.000.000 lei prin virament - echivalentul la 100.000 USD la data achitării. Prin decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile procurorului și ale inculpatelor P.M. și C.S., a casat parțial sentința, dispunând în ceea ce îi privește pe inculpații G.V.

și G.F., în baza art. 25 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen ., condamnarea acestora la câte 4 ani închisoare (inculpata G.V. pentru cinci fapte și inculpatul G.F. pentru patru fapte) și a constatat că pedepsele aplicate sunt grațiate în întregime, condiționat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. După rămânerea definitivă a sentinței nr. 56 din 18 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 141 și nr. 142 din 24 ianuarie 2005 pentru inculpații condamnați G.V. și G.F. și, constatându-se că acestea nu au putut fi puse în executare, condamnații figurând că au părăsit teritoriul României, au fost emise mandatele europene de arestare nr. 1 și nr. 2 pe numele acestora la 17 ianuarie 2007, mandate care au fost puse în executare la cererea statului român de către autoritățile judiciare din Irlanda, stat pe teritoriul căruia au fost arestați condamnații.

Prin decizia din 9 aprilie 2008 a Înaltei Curți, rămasă definitivă prin decizia din 18 noiembrie 2009 a Curții Supreme de Judecată din Irlanda, s-a admis cererea statului român de punere în executare a mandatelor europene de arestare pe numele celor două persoane solicitate, G.V. și G.F., și s-a dispus predarea acestora către România în vederea executării pedepselor aplicate prin sentința menționată, din cuprinsul deciziilor autorităților judiciare irlandeze rezultând că predarea s-a realizat cu garanția rejudecării cauzei, garanție solicitată de către autoritățile judiciare irlandeze și oferită de autoritățile judiciare române, dat fiind că cele două persoane solicitate au fost trimise în judecată și condamnate în lipsă.

Prin sentința nr. 205 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 522 1 alin. (1) și (2) raportat la art. 406 alin. (1) C. proc . pen ., a anulat sentința penală nr. 56 din 18 decembrie 2002, definitivă prin decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005, numai în ceea ce îi privește pe inculpații G.V. și G.F. În baza art. 334 C. proc . pen ., a fost dispusă schimbarea încadrării juridice, din 5 infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen ., pentru inculpata G.V. și 4 infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen ., pentru inculpatul G.F., în 5 infracțiuni prevăzute în art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen ., pentru inculpata G.V.

și 4 infracțiuni prevăzute în art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen ., pentru inculpatul G.F., menținându-se încadrarea juridică sub toate celelalte aspecte. - În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc . pen ., a fost dispusă încetarea procesul penal cu privire la inculpata G.V.

pentru cele 5 infracțiuni prevăzute în art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen . și pentru infracțiunea prevăzută în art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . - În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen ., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani și 6 închisoare, în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen ., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., au fost contopite pedepsele principale executabile aplicate pentru infracțiunile concurente, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

- În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc . pen ., a fost dispusă încetarea procesului penal cu privire la inculpatul G.F. pentru cele 4 infracțiuni prevăzute în art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C. pen . - În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen ., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen ., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen ., au fost contopite pedepsele principale executabile aplicate pentru infracțiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Instanța a reținut, între altele, că pentru infracțiunile prevăzute în art. 26 raportat la art. 248 C. pen ., respectiv art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., termenele speciale de prescripție s-au împlinit. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate , invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 16 și 14 C. proc . pen . Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de procuror este fondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc . pen . referitoare la aprecierea probelor și constată, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă, că în perioada august 1999 - martie 2000, inculpații G.V.

și G.F., în vederea obținerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe activități frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul și în numele altor persoane a unor acțiuni civile la Judecătoria Sectorului 6 București, prin care au solicitat pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate alți proprietari, apreciind că în cauză s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați. Cu privire la criticile formulate de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt fondate, constatând că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 248 C. pen ., respectiv, art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., dispunând încetarea procesului penal.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod greșit, a reținut instanța de fond că în cauză a fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute în art. 26 raportat la art. 248 C. pen ., respectiv, art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., săvârșite și epuizate la datele de 30 septembrie 1999, 10 februarie 2000, 15 februarie 2000, 17 februarie 2000 și 29 februarie 2000, cu motivarea că pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni sunt de până la 5 ani închisoare, termenele de prescripție fiind pentru fiecare dintre infracțiuni de 5 ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen . Pentru calcularea termenelor de prescripție specială, instanța a reținut că la termenele de 5 ani se adaugă încă jumătate din durata lor - 2 ani și 6 luni, potrivit art. 124 C. pen ., termenele fiind astfel de 7 ani și 6 luni, care se socotesc, conform art. 122 alin. (2) C. pen ., de la data săvârșirii faptei, respectiv a ultimei acțiuni.

Instanța a constat, astfel, că în cauză termenele speciale de prescripție pentru faptele săvârșite de inculpați s-au împlinit la datele de 30 martie 2007, 10 august 2007, 15 august 2007, 17 august 2007 și 29 august 2007. Cu referire la acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție retine că faptul că, în conformitate cu art. 522 1 C. proc . pen ., s-a procedat la rejudecarea în fond a cauzei, nu trebuie să conducă la ignorarea faptului că anterior fusese pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare în ceea ce-i privește pe inculpați, care își produce efectele până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, cu toate consecințele ce decurg, inclusiv începerea executării pedepselor cu închisoare aplicate.

Împrejurarea că în cauză s-a procedat, în conformitate cu art. 522 1 C. proc . pen ., la rejudecarea cauzei, trebuie interpretat în sensul prevederilor art. 128 alin. (1) C. pen ., reținându-se incidența unei cauze de suspendare a termenului de prescripție a răspunderii penale. Astfel, în conformitate cu art. 128 alin. (1) C. pen ., „cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.” În speța de față, cauza de suspendare o constituie dispozițiile legale privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prescripția executării pedepsei și executarea pedepsei, dispoziții care, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale.

Conform art. 128 alin. (3) C. pen ., prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, fapt care nu poate exista într-o rejudecare după extrădare, întrucât hotărârea inițială de condamnare este anulată doar la rămânerea definitivă a sentinței pronunțate cu ocazia rejudecării. Reluarea cursului prescripției operează, însă, în cazul altor căi extraordinare de atac, cum ar fi revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 408 1 C. proc . pen . și în cazul contestației în anulare. Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că trebuie avută în vedere și rațiunea legiuitorului la edictarea art. 522 1 C. proc . pen ., scopul acestui text de lege fiind strict acela de a oferi unei persoane judecate și condamnate în lipsă posibilitatea, la cerere, a rejudecării cauzei, pentru a-și putea apăra personal interesele în cadrul procesului penal și nu posibilitatea de a obține o soluție de încetare a procesului penal.

Prin urmare, reținând că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru infracțiunile prevăzute în art. 26 raportat la art. 248 C. pen ., respectiv, art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., reținute în sarcina inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune condamnarea acestora. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu prevederile art. 52 C. pen ., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, în cauză, se constată că instanța de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și datele referitoare la persoana fiecărui inculpat, aplicând însă pedepse într-un cuantum nelegal. Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.F., acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) din același cod, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Conform art. 76 alin. (2) C. pen ., în cazul săvârșirii infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, legiuitorul a prevăzut limite de pedeapsă de la 10 la 20 de ani, iar în baza textului de lege mai sus menționat, instanța nu putea să aplice o pedeapsă sub limita de 3 ani și 4 luni închisoare, astfel că pedeapsa stabilită de instanța de fond inculpatului G.F. este nelegală. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați trebuie avut în vedere modul elaborat în care au acționat inculpații, rolul deosebit de important jucat de aceștia, precum și urmările deosebit de grave produse prin faptele acestora, prejudiciile produse, apreciind că se impune stabilirea pedepselor într-un cuantum majorat, în vederea asigurării scopului pedepsei.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 205 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală, a casat sentința penală atacată cu privire la greșita încetare a procesului penal, nelegalitatea și netemeinicia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpați, a înlăturat dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc . pen . și a repus pedepsele în individualitatea lor.

Cu privire la inculpatul G.F.: 1. în baza art. 26 raportat la art. 248 C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen ., a condamnat pe inculpat la 4 pedepse de câte 5 luni închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat pedepsele grațiate și a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002; 2. în baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen ., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen ., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . pe o perioadă de 3 ani, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen ., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . pe o perioadă de 3 ani și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . Cu privire la inculpata G.V.: 1. în baza art. 26 raportat la art. 248 C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen .,

a condamnat pe inculpată la 5 pedepse de câte 5 luni închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat pedepsele grațiate și a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002; 2. în baza art. 290 C. pen ., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen ., a condamnat pe inculpată la 2 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen ., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen ., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen ., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . pe o perioadă de 3 ani, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen ., a contopit pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . pe o perioadă de 3 ani și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen . A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.