ÎCCJ, decizie (scj.ro #83939)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83939) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Suspendarea

cursului prescripției. Rejudecarea celor judecați în lipsă în

caz de extrădare

Cuprins pe

materii:

Drept penal. Partea generală. Cauzele care

înlătură răspunderea penală sau consecințele

condamnării

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

suspendarea

cursului prescripției

-

rejudecarea celor

judecați în lipsă în caz de extrădare

C.

pen

.,

art. 128 alin.

(1)

C.

proc

.

pen

.,

art. 522

1

În conformitate cu dispozițiile

art. 128 alin. (1) C.

pen

., cursul termenului

prescripției răspunderii penale prevăzute în art. 122 din

același cod este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau

o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea

în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

În cadrul

procedurii de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și

condamnate în lipsă, reglementată în art. 522

1

C.

proc

.

pen

., dispozițiile

legale privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, prescripția executării pedepsei și executarea

pedepsei constituie cauza de suspendare a cursului termenului prescripției

răspunderii penale, întrucât aceste dispoziții legale exclud, prin

ele însele, posibilitatea continuării cursului prescripției

răspunderii penale.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 3735 din 25 octombrie 2010

Prin sentința

nr. 56 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel București, Secția I

penală, a decis următoarele:

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

., a achitat pe inculpata G.V. pentru 5

infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 248 C.

pen

., cu aplicarea art. 13 C.

pen

.

În baza art. 215

alin. (2) și (3) C.

pen

., a fost condamnată

inculpata G.V. la 8 ani închisoare; în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5)

C.

pen

., la 12 ani închisoare, iar în baza art. 290

C.

pen

. cu aplicarea art. 41 - 42 C.

pen

., la 2 ani închisoare.

În baza art. 33

lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

.,

inculpata G.V. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani

închisoare.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

., a fost achitat inculpatul G.F. pentru 4

infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 248 C.

pen

., cu aplicarea art. 13 C.

pen

.

În baza art. 215

alin. (2) și (3) C.

pen

., a fost condamnat

inculpatul G.F. la 8 ani închisoare, iar în baza art. 215 alin. (2), (3)

și (5) C.

pen

., la 12 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

., inculpatul G.F. urmează a executa pedeapsa cea

mai grea, de 12 ani închisoare.

În

baza art. 14 raportat la art. 346 C.

proc

.

pen

., a obligat pe inculpații G.V. și G.F., în

solidar, la plata echivalentului în lei la cursul oficial al Băncii

Naționale a României de la data plății, a sumei de 32.000 USD

și a sumei de 100.000 USD, către partea civilă C.R.

Prin aceeași

sentință au fost condamnați inculpații P.M., S.S., C.S.

și S.M.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut

că, în perioada august 1999 - martie 2000, inculpații G.V. și

G.F., în vederea obținerii unor foloase ilicite, au îndeplinit mai multe

activități frauduloase, constând în promovarea cu ajutorul și în

numele altor persoane a unor acțiuni civile la Judecătoria Sectorului

6 București, prin care au solicitat pronunțarea unor hotărâri

judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea unor

terenuri care aveau în realitate alți proprietari.

În acest scop,

inculpații au reușit să obțină de la martora L.Ș.

o procură prin intermediul căreia au efectuat demersuri în fata unor

instituții ale statului, inclusiv în fața instanței de

judecată. Prin procura respectivă, martora îi împuternicea pe cei doi

inculpați să perfecteze vânzarea-cumpărarea unui imobil din

strada C. Martora nu cunoștea, însă, conținutul procurii, fiind

indusă în eroare de cei doi inculpați, care au asigurat-o că-i

reprezintă interesele cu privire la rezolvarea situației juridice a

imobilului în care locuia, din strada N.

Inculpata G.V.,

invocând în mod nereal o relație de rudenie cu B.N., proprietara

terenului, a reușit să obțină de la Arhivele Naționale

copia titlului de proprietate, din care rezultă că terenul în

suprafață de 182,40 mp aparține lui N.B.

La 26 august 1999,

s-a înregistrat la Judecătoria Sectorului 6 București dosarul civil

nr. 11452/1999, la care au fost atașate în copie xerox documentele eliberate

de Arhivele Naționale, certificatul fiscal, schițele terenului,

chitanța de mână, din care rezulta că B.N. ar fi vândut la 28

noiembrie 1950 către L.Ș. terenul în suprafață de 182.40

mp. Acțiunea a fost primită de inculpata P.M., care era de serviciu

ca judecător în ziua respectivă.

Prin sentința

civilă nr. 684 din 30 septembrie 1999, pronunțată de inculpata

P.M., a fost admisă acțiunea și s-a constatat valabilă

convenția de vânzare-cumpărare încheiată la 28 noiembrie 1950

între martora L.Ș. și B.N. cu privire la suprafața de 182,40 mp

situată în șoseaua C. Inculpata P.M. a intervenit pe lângă

inculpata S.S., șefa departamentului juridic din cadrul Primăriei

Sectorului 6, pentru a nu declara apel în cauză, ceea ce s-a și

întâmplat.

În ziua de 12 octombrie

1999, inculpata C.S., tot la intervenția inculpatei P.M., pe cererea

inculpatei G.V. formulată în numele martorei L.Ș. pe care a semnat-o

în fals, a făcut mențiunea „se poate întocmi proces-verbal de punere

în posesie”, semnând și aplicând ștampila serviciului juridic. Urmare

a acestei confirmări, la data de 14 octombrie 1999, Comisia de aplicare a

Legii nr. 18/1990 a Fondului funciar a Primăriei Sectorului 6 a întocmit

procesul-verbal de punere în posesie nr. 25/C din 16 octombrie 1999, conform

rezoluției nelegale a inculpatei C.S.

În mod

asemănător au acționat cei doi inculpați și cu privire

la alte imobile situate în București strada F., strada V. și strada

T., având concursul inculpatei S.M., în numele căreia inculpații au

formulat trei acțiuni în constatare a dreptului de proprietate pentru

aceste imobile la Judecătoria Sectorului 6 - imobile care în realitate

aparțineau statului. În toate cele trei dosare au fost admise

acțiunile formulate de inculpata S.M. și s-a constatat valabilitatea

convențiilor de vânzare-cumpărare intervenite între falsa

reclamantă și proprietar.

Inculpații au

reușit să vândă două dintre imobilele respective

părții vătămate C.R., care pentru imobilul din strada C. a

plătit 32.000 USD, iar pe imobilul din strada T., 200.000.0000 lei - bani

în numerar și 1.808.000.000 lei prin virament - echivalentul la 100.000

USD la data achitării.

Prin

decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis

recursurile procurorului și ale inculpatelor P.M. și C.S., a casat

parțial sentința, dispunând în ceea ce îi privește pe

inculpații G.V. și G.F., în baza art. 25 raportat la art. 248, cu

aplicarea art. 13 C.

pen

., condamnarea acestora la

câte 4 ani închisoare (inculpata G.V. pentru cinci fapte și inculpatul

G.F. pentru patru fapte) și a constatat că pedepsele aplicate sunt

grațiate în întregime, condiționat, conform art. 1 din Legea nr.

543/2002.

După

rămânerea definitivă a sentinței nr. 56 din 18 decembrie 2002

pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I

penală, au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 141

și nr. 142 din 24 ianuarie 2005 pentru inculpații condamnați

G.V. și G.F. și, constatându-se că acestea nu au putut fi puse

în executare, condamnații figurând că au părăsit teritoriul

României, au fost emise mandatele europene de arestare nr. 1 și nr. 2 pe

numele acestora la 17 ianuarie 2007, mandate care au fost puse în executare la

cererea statului român de către autoritățile judiciare din

Irlanda, stat pe teritoriul căruia au fost arestați condamnații.

Prin decizia din 9

aprilie 2008 a Înaltei Curți, rămasă definitivă prin

decizia din 18 noiembrie 2009 a Curții Supreme de Judecată din

Irlanda, s-a admis cererea statului român de punere în executare a mandatelor

europene de arestare pe numele celor două persoane solicitate, G.V.

și G.F., și s-a dispus predarea acestora către România în

vederea executării pedepselor aplicate prin sentința

menționată, din cuprinsul deciziilor autorităților

judiciare irlandeze rezultând că predarea s-a realizat cu garanția

rejudecării cauzei, garanție solicitată de către

autoritățile judiciare irlandeze și oferită de

autoritățile judiciare române, dat fiind că cele două

persoane solicitate au fost trimise în judecată și condamnate în

lipsă.

Prin

sentința nr. 205 din 29 iunie 2010,

Curtea de Apel București, Secția I penală,

în baza art.

522

1

alin. (1) și (2) raportat la art. 406 alin. (1) C.

proc

.

pen

., a anulat

sentința penală nr. 56 din 18 decembrie 2002, definitivă prin

decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005, numai în ceea ce îi

privește pe inculpații G.V. și G.F.

În baza art. 334

C.

proc

.

pen

., a fost

dispusă schimbarea încadrării juridice, din 5 infracțiuni

prevăzute în art. 25 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C.

pen

., pentru inculpata G.V. și 4 infracțiuni

prevăzute în art. 25 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C.

pen

., pentru inculpatul G.F., în 5 infracțiuni

prevăzute în art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C.

pen

., pentru inculpata G.V. și 4 infracțiuni

prevăzute în art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C.

pen

., pentru inculpatul G.F., menținându-se încadrarea

juridică sub toate celelalte aspecte.

- În baza art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc

.

pen

., a fost dispusă încetarea procesul penal cu

privire la inculpata G.V. pentru cele 5 infracțiuni prevăzute în art.

26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C.

pen

.

și pentru infracțiunea prevăzută în art. 290, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.

pen

.

- În baza art. 215 alin.

(2) și (3) C.

pen

., cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C.

pen

.,

a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani

și 6 închisoare, în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.

pen

., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art.

76 alin. (1) lit. a) C.

pen

., la o pedeapsă de 5

ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b)

C.

pen

., au fost contopite pedepsele principale

executabile aplicate pentru infracțiunile concurente, urmând ca inculpata

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

- În baza art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc

.

pen

., a fost dispusă încetarea procesului penal

cu privire la inculpatul G.F. pentru cele 4 infracțiuni prevăzute în

art. 26 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 13 C.

pen

.

- În baza art. 215

alin. (2) și (3) C.

pen

., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C.

pen

.,

a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 6

luni închisoare, în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.

pen

., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art.

76 alin. (1) lit. a) C.

pen

., la o pedeapsă de 3

ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b)

C.

pen

., au fost contopite pedepsele principale

executabile aplicate pentru infracțiunile concurente, urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Instanța a

reținut, între altele, că pentru infracțiunile prevăzute în

art. 26 raportat la art. 248 C.

pen

., respectiv art.

290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

., termenele

speciale de prescripție s-au împlinit.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs procurorul, care a criticat-o pentru

netemeinicie și

nelegalitate

, invocând cazurile

de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 16 și 14

C.

proc

.

pen

.

Examinând

hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul declarat de procuror este

fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de

Casație și Justiție consideră că în cauză s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc

.

pen

. referitoare la aprecierea probelor și

constată, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra

mijloacelor de probă, că în perioada august 1999 - martie 2000,

inculpații G.V. și G.F., în vederea obținerii unor foloase

ilicite, au îndeplinit mai multe activități frauduloase, constând în

promovarea cu ajutorul și în numele altor persoane a unor acțiuni

civile la Judecătoria Sectorului 6 București, prin care au solicitat

pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să

constate vânzarea-cumpărarea unor terenuri care aveau în realitate

alți proprietari, apreciind că în cauză s-a făcut o

corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina celor

doi inculpați.

Cu privire la

criticile formulate de procuror, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că acestea sunt fondate, constatând că

în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a împlinit

termenul de prescripție al răspunderii penale în ceea ce

privește infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art.

248 C.

pen

., respectiv, art. 290 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.

pen

., dispunând încetarea procesului

penal.

Astfel, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că, în mod

greșit, a reținut instanța de fond că în cauză a fost

împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru

infracțiunile prevăzute în art. 26 raportat la art. 248 C.

pen

., respectiv, art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen

., săvârșite și epuizate la datele

de 30 septembrie 1999, 10 februarie 2000, 15 februarie 2000, 17 februarie 2000

și 29 februarie 2000, cu motivarea că pedepsele prevăzute de

lege pentru aceste infracțiuni sunt de până la 5 ani închisoare,

termenele de prescripție fiind pentru fiecare dintre infracțiuni de 5

ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C.

pen

.

Pentru calcularea

termenelor de prescripție specială, instanța a reținut

că la termenele de 5 ani se adaugă încă jumătate din durata

lor - 2 ani și 6 luni, potrivit art. 124 C.

pen

.,

termenele fiind astfel de 7 ani și 6 luni, care se socotesc, conform art.

122 alin. (2) C.

pen

., de la data

săvârșirii faptei, respectiv a ultimei acțiuni.

Instanța a

constat, astfel, că în cauză termenele speciale de prescripție

pentru faptele săvârșite de inculpați s-au împlinit la datele de

30 martie 2007, 10 august 2007, 15 august 2007, 17 august 2007 și 29

august 2007.

Cu referire la

acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție

retine că faptul că, în conformitate cu art. 522

1

C.

proc

.

pen

., s-a procedat la

rejudecarea în fond a cauzei, nu trebuie să conducă la ignorarea

faptului că anterior fusese pronunțată o hotărâre

definitivă de condamnare în ceea ce-i privește pe inculpați,

care își produce efectele până la rămânerea definitivă a

prezentei sentințe, cu toate consecințele ce decurg, inclusiv

începerea executării pedepselor cu închisoare aplicate. Împrejurarea

că în cauză s-a procedat, în conformitate cu art. 522

1

C.

proc

.

pen

., la rejudecarea

cauzei, trebuie interpretat în sensul prevederilor art. 128 alin. (1) C.

pen

., reținându-se incidența unei cauze de

suspendare a termenului de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, în

conformitate cu art. 128 alin. (1) C.

pen

., „cursul

termenului prescripției prevăzute în art. 122 este suspendat pe

timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut

ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii

penale sau continuarea procesului penal.”

În speța de

față, cauza de suspendare o constituie dispozițiile legale

privitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

prescripția executării pedepsei și executarea pedepsei,

dispoziții care, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului

prescripției răspunderii penale.

Conform art. 128

alin. (3) C.

pen

., prescripția își reia

cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, fapt care nu poate

exista într-o rejudecare după extrădare, întrucât hotărârea

inițială de condamnare este anulată doar la rămânerea

definitivă a sentinței pronunțate cu ocazia rejudecării.

Reluarea cursului prescripției operează, însă, în cazul altor

căi extraordinare de atac, cum ar fi revizuirea întemeiată pe

dispozițiile art. 408

1

C.

proc

.

pen

. și în cazul contestației în anulare.

Nu în ultimul

rând, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

trebuie avută în vedere și rațiunea legiuitorului la edictarea

art. 522

1

C.

proc

.

pen

.,

scopul acestui text de lege fiind strict acela de a oferi unei persoane judecate

și condamnate în lipsă posibilitatea, la cerere, a rejudecării

cauzei, pentru a-și putea apăra personal interesele în cadrul

procesului penal și nu posibilitatea de a obține o soluție de

încetare a procesului penal.

Prin urmare,

reținând că în cauză nu s-a împlinit termenul de

prescripție pentru infracțiunile prevăzute în art. 26 raportat

la art. 248 C.

pen

., respectiv, art. 290 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.

pen

., reținute în sarcina

inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție va

dispune condamnarea acestora.

Totodată,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în

conformitate cu prevederile art. 52 C.

pen

., pedeapsa

este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar

potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale

ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului

și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Or, în cauză,

se constată că instanța de fond, la dozarea pedepsei, a avut în

vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în

care aceasta s-a comis, dar și datele referitoare la persoana

fiecărui inculpat, aplicând însă pedepse într-un cuantum nelegal.

Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul G.F., acesta a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite

de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.

pen

., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) din

același cod, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 76

alin. (2) C.

pen

., în cazul săvârșirii

infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave,

dacă se constată că există circumstanțe atenuante,

pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din

minimul special.

Pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune care a produs

consecințe deosebit de grave, legiuitorul a prevăzut limite de pedeapsă

de la 10 la 20 de ani, iar în baza textului de lege mai sus menționat,

instanța nu putea să aplice o pedeapsă sub limita de 3 ani

și 4 luni închisoare, astfel că pedeapsa stabilită de

instanța de fond inculpatului G.F. este nelegală.

Totodată,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că la

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați

trebuie avut în vedere modul elaborat în care au acționat inculpații,

rolul deosebit de important jucat de aceștia, precum și urmările

deosebit de grave produse prin faptele acestora, prejudiciile produse,

apreciind că se impune stabilirea pedepselor într-un cuantum majorat, în

vederea asigurării scopului pedepsei.

Față de

considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 205 din 29

iunie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală, a

casat sentința penală atacată cu privire la greșita

încetare a procesului penal,

nelegalitatea

și

netemeinicia individualizării pedepselor aplicate celor doi

inculpați, a înlăturat dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc

.

pen

. și a repus pedepsele în individualitatea lor.

Cu privire la

inculpatul G.F.: 1. în baza art. 26 raportat la art. 248 C.

pen

.,

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen

., a condamnat pe inculpat la 4 pedepse de câte 5 luni

închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat pedepsele

grațiate și a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002;

alin. (2) și (3) C.

pen

., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C.

pen

.,

a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 215 alin.

(2), (3) și (5) C.

pen

., cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen

.,

a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a

II-a și

lit. b) C.

pen

. pe o perioadă de 3 ani, iar în

baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C.

pen

., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

pe o perioadă de 3 ani și a făcut aplicarea art. 71, art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

Cu privire la

inculpata G.V.: 1. în baza art. 26 raportat la art. 248 C.

pen

.,

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen

., a condamnat pe inculpată la 5 pedepse de câte 5

luni închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat pedepsele

grațiate și a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002;

290 C.

pen

., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen

., a condamnat pe inculpată la 2 luni închisoare;

în baza art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C.

pen

., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani

și 10 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.

pen

., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art.

76 alin. (1) lit. a) C.

pen

., a condamnat pe

inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C.

pen

. pe o

perioadă de 3 ani, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b)

și art. 35 C.

pen

., a contopit pedepsele, urmând

ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute în

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

pe o perioadă de 3 ani și a făcut aplicarea art. 71, art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.