ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1123 din 21.04.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 348 C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și la art. 61 alin. (2), alin. (4) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 10.800 de RON amendă penală (echivalentul a 180 de zile-amendă, înmulțite cu 60 de RON/ziua-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10.200 RON amendă penală (echivalentul a 170 de zile-amendă, înmulțite cu 60 de RON/ziua-amendă), prin sentința penală nr. 1915 din 22.07.2020 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 11.08.2020, pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 348 C. pen. și prin sentința penală nr. 1214/10.04.2019 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 681/A/14.06.2018 a Curții de Apel Timișoara, prin care inculpatul a fost condamnat penal la o pedeapsă de 7.200 RON amendă penală (120 de zile amendă x/zi) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 348 C. pen. (sentință penală avută în vedere în cuprinsul sentinței penale nr. 1915 din 22.07.2020 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 11.08.2020).

S-a descontopit pedeapsa rezultantă și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente din cuprinsul sentinței penale nr. 1915 din 22.07.2020 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 11.08.2020, respectiv: 10.200 RON amendă penală (echivalentul a 170 de zile-amendă, înmulțite cu 60 de RON/ziua-amendă); 7.200 RON amendă penală (120 de zile amendă x/zi).

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre cu cele repuse în individualitatea lor și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10.800 RON amendă penală (180 de zile amendă, înmulțite cu 60 de RON/ziua amendă) la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 5.800 RON amendă penală, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă totală de 16.600 RON amendă penală.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-au scăzut din pedeapsa de 16.600 RON amendă penală sumele de 7.200 RON amendă penală, amendă achitată conform ordinului de plată nr. x/06.08.2019, și 5.400 RON amendă penală, amendă achitată conform ordinului de plată nr. x/03.12.2020, urmând ca inculpatul să execute o amendă penală de 4.000 RON. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. (1) și (3) C. pen., respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, iar unei zile-amendă, îi corespunde o zi de închisoare.

S-a pus în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. (1) C. proc. pen., are obligația să depună dovada plății integrale a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Timișoara, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 19 și art. 20 C. proc. pen., s-a luat act că cererea persoanei vătămate B. de constituire parte civilă în procesul penal a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 03.02.2022.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 300 RON în cursul urmăririi penale și 1.500 RON în cursul judecății și al camerei preliminare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul A., fără a îndeplini condițiile legale privind calitatea de avocat, l-a reprezentat pe numitul B. în fața instanței de judecată în dosarul civil nr. x/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara, având ca obiect divorț și partaj judiciar.

Împotriva sentinței penale nr. 1123/21.04.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021, a declarat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 656/A/din data de 24.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Timișoara, secția Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1123 din 21.04.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021, a fost desființată sentința penală apelată și rejudecând, în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (2) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. și art. 153, art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 C. pen.

S-a înlăturat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către numitul B..

S-au menținut dispozițiile sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Decizia pronunțată a fost pusă la dispoziția procurorului și părților la data de 24.06.2022.

În esență, s-a reținut că forma C. pen., existentă între 25.06.2018 și 30.05.2022, reprezintă în speță "legea penală mai favorabilă", astfel că urmează a se raporta la termenul general al prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 348 C. pen., Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități este sancționată de legiuitor cu pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la un an sau amenda, iar conform art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

Prin urmare, s-a reținut că raportat la data săvârșirii faptelor de către inculpatul A., respectiv 05.01.2017, ultimul înscris semnat și depus de acesta, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în data de 05.01.2020, astfel s-a apreciat că se impune încetarea procesului penal.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 26 iulie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. – în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casație, iar, rejudecând, să se constate nelegalitatea deciziei penale nr. 656/A din 24.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Timișoara, să se înlăture greșita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348 C. pen.

S-a arătat că regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).

A mai arătat că la rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avut în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

Prin urmare, s-a menționat că actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură, fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

De asemenea, s-a precizat că, întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a noul C. proc. pen.., de cele două decizii ale CCR și de O.U.G, nr. 71/2022, în ce condiții actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripție.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituțională a concluzionat că opțiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării, nu are drept consecință un prejudiciu constituțional relevant.

Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a calității de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanță, etc.) nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

Mai mult, dispozițiile legale care suspendă cursul prescripției răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziții legale care suspendă cursul prescripției, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecății (art. 367, art. 368 C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenței unei autorizări pentru punerea în mișcare a acțiunii penale (art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) din C. proc. pen.).

Dispozițiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și condamnate în lipsă, respectiv art. 522 din C. proc. pen. anterior. în prezent, procedura corespunzătoare se regăsește în art. 466 - art. 469 din C. proc. pen. și este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Astfel, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

Referitor la actele de procedură întreruptive de prescripție din perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018 s-a menționat că și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție.

Curtea Constituțională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

De aceea, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Jurisprudența instanțelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții

Constituționale a considerat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripție, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condițiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului).

Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existența actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripția.

Cu referire la actele de procedură întreruptive de prescripție după data de 30 mai 2022 s-a reținut că pentru termenele de prescripție generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei), se aplică efectul întreruptiv de prescripție.

Astfel, s-a menționat că se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură (exemplu: audiere, informare conform art. 83 C. proc. pen. sau art. 77 C. proc. pen., comunicare ordonanță dispunere expertiză sau predare expertiză etc).

Actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile O.U.G. nr. 71/2022.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., în data de 16.09.2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A., fiind audiat în această calitate în data de 07.10.2019, dată la care i s-a comunicat calitatea de suspect, conform procesului-verbal întocmit.

De asemenea, în data de 30.10.2019, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A., acesta fiind audiat în această calitate în data de 07.11.2019, 02.12.2019 și 14.04.2021, aducându-i-se la cunoștință calitatea de inculpat, conform procesului-verbal întocmit.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timișoara din data de 21.09.2021, rămasă definitivă prin necontestare au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpat și s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Astfel, aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând cont că faptele au fost săvârșite în perioada decembrie 2016 - ianuarie 2017, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

Prin încheierea din 28 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021 a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 656/A din data de 24 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 28 septembrie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.. (printre care și cazul în care intervine amnistia sau prescripția), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susținut, în esență, că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condițiile pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

La momentul adoptării și intrării în vigoare a C. pen. al României, respectiv 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:

"72. Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispozițiile C. pen. în vigoare în perioada menționată constituind legea penală mai favorabilă.

Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpat se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, admițând apelul declarat de către inculpatul A. a dispus în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (2) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. și art. 153, art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În acest sens, în mod corect Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru fapta reținută în sarcina inculpatului A. a început să curgă de la data săvârșirii, respectiv 05.01.2017 ultimul înscris semnat și depus de acesta, astfel că pentru infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități prev. de art. 348 C. pen., termenul de 3 ani, socotit în condițiile art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a împlinit la data de 05.01.2020, anterior pronunțării deciziei instanței de apel.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 656/A din data de 24 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 656/A din data de 24 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.

GGC - MM