ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Asupra conflictului de competență;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1226 din 20 aprilie 2022 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, secția penală, în temeiul art. 50 raportat la art. 597 alin. (6) și art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) teza a I-a C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de către Penitenciarul Oradea care a fost însușită de condamnatul-petent A., în favoarea Judecătoriei Oradea.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 30.03.2022, sub nr. x/2022, s-a solicitat a se verifica dacă, urmare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x din 26.08.2021, emis de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. x/2021, privind pe numitul A. și, în urma contopirii cu Sentința penală nr. 723 din 14.05.2021 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.06.2021, s-a scăzut și durata reținerii de 24 de ore din data de 19.05.2017.
De asemenea, în cerere s-a precizat că prin Sentința penală nr. 723 din data de 14.05.2021 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.06.2021, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x din 09.06.2021, a fost scăzută din pedeapsa de executat de 11 luni închisoare și durata reținerii din data de 19.05.2017.
S-a reținut că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x emis la data de 26.08.2021 de Judecătoria Baia Mare, în baza Sentinței penale nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare la data de 24.08.2021 iar, la data formulării contestației la executare condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul Oradea din data de 16.03.2022, iar cererea a fost înregistrată la data de 30.03.2022.
S-a constatat că cererea formulată reprezintă procedeul jurisdicțional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale.
S-a apreciat că față de conținutul sesizării și de situația de fapt relevată de înscrisurile aflate la dosar, contestația la executare prin care se solicită deducerea duratei reținerii de 24 de ore din data de 19.05.2017, se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Așadar, s-a reținut că, pedeapsa în executarea căreia se află petentul a fost aplicată în fond, de Judecătoria Baia Mare, care reprezintă instanța de executare, conform art. 553 C. proc. pen., dar petentul se află în executarea acestei pedepse la Penitenciarul Oradea.
Cum instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în circumscripția căreia se află situat locul de deținere, în raport de data formulării cererii, este Judecătoria Oradea, rezultă că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) teza I raportat la art. 597 alin. (6) C. proc. pen., revine acesteia competența de a analiza cererea formulată.
Prin Sentința penală nr. 724 din 25 mai 2022 pronunțată de Judecătoria Oradea în temeiul art. 597 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I și alin. (2) teza I C. proc. pen. s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și, în temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de către Judecătoria Baia Mare împotriva Sentinței penale nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare, la data de 24.08.2021, în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin Sentința penală nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare, la data de 24.08.2021, s-a admis cererea formulată de petentul A. și, în consecință, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare și 2000 de RON amendă penală aplicată prin Sentința penală nr. 628/07.08.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare în data de 16.09.2020, în componentele de 9 luni închisoare; 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 3978/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la data de 12.02.2019; pedeapsa de 2000 RON amendă penală (200 zile-amendă x 10 RON), aplicată prin Sentința penală nr. 460/2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 18.03.2019; 1 an și 4 luni închisoare, cu anularea suspendării sub supraveghere dispuse anterior, aplicate prin sentința penală 1981/2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, definitivă la 10.06.2020 prin Decizia penală nr. 533/2020 a Curții de Apel Cluj-Napoca; 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 530/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 04.08.2020.
În temeiul art. 40 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (f) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor componente de mai sus, cu pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 723/14.05.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare în data de 09.06.2021, în pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani și 8 luni = 1 an, 2 luni și 20 de zile), rezultând o pedeapsă finală de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 2000 de RON, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare și 2000 de RON amendă penală (200 zile-amendă 10 RON).
În temeiul art. 45 alin. (1), (4) C. pen., s-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară dispusă prin Sentința penală nr. 3978/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică orice alte funcții publice, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a comunica cu numitul B., prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) C. pen., pe o durată de 3 ani (din care se scade perioada executată de la 12.02.2019 la 10.06.2020), care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (1), (4) și 5 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie dispusă prin Sentința penală nr. 3978/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică orice alte funcții publice, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a comunica cu numitul B., prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) C. pen., care se execută în condițiile art. 65 alin. (3) și 45 alin. (5) C. pen.
În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare durata reținerii de 24 de ore de la 22.12.2016, ora 14:26 la 23.12.2016, ora 14:26 și perioada executată de la 12.06.2020 la zi.
S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. x/16.09.2020, emis de Judecătoria Cluj-Napoca, respectiv nr. x/09.06.2021, emis de Judecătoria Cluj-Napoca și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform hotărârii.
Referitor la calificarea obiectului prezentei cauze, contestația la executare constituie un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor referitoare la executarea hotărârii și pune în discuție, în esență, nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a hotărârii penale.
Cu privire la cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., s-a reținut faptul că "nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută", caz prevăzut în teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., vizează caracterul echivoc sau lipsit de precizie al hotărârii, respectiv situațiile privitoare la modalitatea, condițiile și limitele în care urmează a fi pusă în executare hotărârea contestată.
Pe de altă parte, "împiedicarea la executare", caz prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., precum și "cauza de stingere ori reducere a pedepsei", caz prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., vizează situațiile ivite în cursul punerii în executare a hotărârii penale definitive sau al executării acesteia, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârii judecătorești, în același sens fiind și jurisprudența constantă a instanței supreme (ex. Decizia nr. 1018/22.07.2015, Decizia nr. 183/30.04.2019, Decizia nr. 272/13.09.2019, încheierea nr. 34/28.01.2021 - Dosar nr. x/2020 - ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Reținându-se că motivele pe care se fundamentează contestația la executare preexistau la data pronunțării Sentinței penale nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare și necesită, cu prioritate, lămurirea dispozitivului hotărârii pronunțate de Judecătoria Baia Mare, s-a apreciat că, în cauză, este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.
Prin urmare, referitor la competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de obiectul recalificat al acesteia, s-a reținut incidența prevederilor art. 598 alin. (2) teza I C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, competența revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, conform art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță ierarhic superioară comună celor două instanțe între care s-a ivit conflictul negativ de competență, constată că Judecătoria Baia Mare este competentă să soluționeze această cauză, pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 04.05.2022 de către Penitenciarul Oradea s-a solicitat a se verifica dacă urmarea emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2583 din 26.08.2021 de către Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. x/2021, privind pe numitul A. și, în urma contopirii cu Sentința penală nr. 723 din 14.05.2021, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.06.2021, se deduce și durata reținerii de 24 de ore din data de 19.05.2017.
De asemenea, s-a precizat că prin Sentința penală nr. 723 din 14.05.2021, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.06.2021, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x din 09.06.2021, a fost dedusă din pedeapsa de executat de 11 luni închisoare și durata reținerii din data de data de 19.05.2017.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză se relevă faptul că nelămurirea ivită cu ocazia punerii în executare a Sentinței penale nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare, la data de 24.08.2021, se datorează omisiunii instanței de a deduce durata reținerii de 24 de ore a condamnatului A. din data de 19.05.2017, din pedeapsa de 11 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 723 din 14.05.2021, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare, la data de 09.06.2021, pedeapsă care face parte integrantă, prin contopire, din pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare și 2000 de RON amendă penală, stabilită prin Sentința penală nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare.
Astfel, prin Sentința penală nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă a duratei reținerii de 24 de ore de la 22.12.2016, ora 14:26 la 23.12.2016, ora 14:26 și a perioadei executate de la 12.06.2020 la zi, fără a se dispune cu privire la durata reținerii de 24 de ore a condamnatului A. din data de 19.05.2017, din pedeapsa de 11 luni închisoare, care face parte integrantă, prin contopire, din pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, aflată în prezent în executare.
Prin urmare, în speță, se reține că motivul pe care se sprijină contestația la executare nu a intervenit în cursul executării Sentinței penale nr. 2316/12.08.2021 a Judecătoriei Baia Mare, pentru a putea constitui cauză de micșorare a pedepsei, ci preexista la data pronunțării acesteia, iar în baza acestui motiv și a probelor administrate în respectiva cauză, Judecătoria Baia Mare a dispus cu privire la perioada care se impune a fi scăzută din pedeapsa rezultantă.
Pe de altă parte, se reține faptul că, în cauză, se impune ca instanța care a pronunțat respectiva hotărâre să lămurească motivul pentru care a dispus scăderea duratei reținerii de 24 de ore de la 22.12.2016, ora 14:26 la 23.12.2016, ora 14:26 și a perioadei executate de la 12.06.2020 la zi din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 11 luni închisoare, în condițiile în care pedeapsa rezultantă finală stabilită prin respectiva hotărâre, în urma modificării pedepselor, a fost de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.
Cum, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) al art. 598 din C. proc. pen., contestația la executare se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, se constată că, în ceea ce privește prezenta cerere având ca obiect contestație la executare referitor la - deducerea reținerii de 24 de ore din data de 19.05.2017 urmare a emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x din 26.08.2021, de către Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. x/2021 în urma contopirii cu Sentința penală nr. 723 din 14.05.2021, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.06.2021, privind pe condamnatul A.-, competența revine Judecătoriei Baia Mare.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Baia Mare, instanță căreia i se trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Baia Mare, instanță căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2022.