ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6648/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 989/2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul P.V.

în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General al Municipiului București, astfel cum a fost precizată; s-a anulat dispoziția contestată nr. 2124 din 14 decembrie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București, a fost obligată intimata să acorde măsuri reparatorii în echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de intimată sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat în București, sector 2. S-a reținut că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită și că potrivit art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, despăgubirile nu pot fi cuantificate în actualul stadiu al litigiului, ci vor fi stabilite în condițiile prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinței au declarat apel părțile. În apelul său, Primăria Municipiului București a arătat că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită, fapt ce reiese din decizia civilă nr. 4693/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Al doilea motiv de apel vizează imposibilitatea și nelegalitatea acordării de bunuri în compensare în condițiile în care, prin nota nr. 47/2008 emisă de Primarul General, se arată neechivoc că Primăria Municipiului București nu dispune de altfel de bunuri. Sub acest aspect, apelul a fost admis, iar sentința a fost schimbată în parte în sensul înlăturării obligației pârâtei Primăria Municipiului București de a acorda reclamantei bunuri și servicii în compensare.

Cu privire la apelul declarat de reclamant, acesta a criticat faptul că în speță nu au fost aplicate dispozițiile deciziei nr. 52/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform cărora judecătorul avea dreptul și obligația stabilirii și a cuantumului despăgubirilor, în condițiile în care dispoziția atacate era emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. A mai arătat reclamantul că respingerea cererii sale de a i se restitui în natură imobilul teren, nu a fost motivată. Apelul a fost considerat fondat sub următoarele aspecte. Dispoziția atacată de reclamant a fost emisă în anul 2003, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Potrivit Deciziei nr. 52/2007 invocată de reclamant într-o atare situație, judecătorul poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite la reparații. În speță, aceste despăgubiri au și fost calculate prin raportul de expertiză efectuat în cauză ( pagina 91 - 94 dosar fond) și care sunt de 259.167 Euro. În aceste condiții, judecătorul fondului avea și dreptul, dar și obligația stabilirii cuantumului despăgubirilor, motiv pentru care în baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul și s-a dispus schimbarea în consecință a sentinței. Deși critica referitoare la restituirea în natură a terenului este echivocă, remarcându-se doar nemotivarea acestei măsuri, s-a constatat că respingerea cererii de restituire în natură a fost motivată în cadrul unui paragraf, prin aceea că terenul neocupat se afla situat între două blocuri de locuințe și este afectat de căii de acces ale acestora.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv cea de anulare a Dispoziției nr. 2124/2003. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București care a susținut în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. următoarele motive de nelegalitate: Înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale, Municipiul București are obligația să înainteze dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea întocmirii ordinului, iar la art. 16 din Titlul VI se prevede în mod expres faptul că, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe baza de proces verbal de predare - primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de ordinul Prefectului.

Dispozițiile art. 16 din titlul VII prevăd în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare - primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Se susține că nu se pot ignora nici prevederile obligatorii ale deciziei nr. 52/2007 pronunțată în dosar nr. 12/2007 ale Înaltei Curți de Casație si Justiție, constituită în Secții Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la problema aplicabilității dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor în cazul deciziilor dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.

Practic, în raport de dispozițiile invocate, dispoziția contestată va fi reanalizată de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri. Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o emită o decizie sau după caz dispoziție de acordare a mașinilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură. Așadar, în speță, instanța de judecata se putea pronunța în condițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 în sensul de a obliga pârâții la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizata și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.

Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare. Asupra excepției invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că excepția lipsei de interes, invocată de intimatul-reclamant P.V. este nefondată pentru considerentele ce succed: Lipsa de interes este o excepție de fond ce privește exercițiul dreptului la acțiune care are ca sancțiune respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes în situația în care lipsește acest interes sau când acesta nu îndeplinește anumite cerințe.

Susținerile intimatul-reclamant P.V., referitoare la lipsa de interes în exercitarea recursului de către pârâta Primăria Municipiului București vizează lipsa caracterului personal al interesului. În speța supusă judecății, subzistă acest caracter personal al interesului recurentei de a exercita recursul; acesta constă în folosul practic ce îl vizează pe cel ce recurge la forma procedurală, producându-se asupra titularului dreptului de a exercita recursul. Aceasta deoarece prin decizia civilă recurată s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 259.167 Euro, echivalent în lei. Pe fond, recursul declarat de pârâtă nu poate fi primit. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. Instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001. Prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, aceste măsuri putând consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Criticile recurentei privind greșita aplicare a deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și incidența art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu pot fi primite. În mod just prin decizia instanței de apel s-a reținut că decizia prin care s-a soluționat notificarea a fost emisă la data de 14 decembrie 2003, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a statuat că prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel din perspectiva reglementării de asemenea a conținutului art. 16 alin. (1)-(2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin notificările soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora unitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în temeiul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).

Deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, precum și cele care au fost ulterior atacate pe această cale în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atâta timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în drept de art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta erau în vigoare la data emiterii actului. Pentru aceste considerente, în mod corect instanța de apel a admis apelul și a schimbat sentința în sensul stabilirii drepturilor reclamantului în cuantum de 259.167 Euro echivalent în lei.

Nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat cu consecința menținerii sentinței civile în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant P.V. Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 168A din 08 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.