ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6648/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 989/2009 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte contestația formulată de

reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București

prin Primarul General al Municipiului București, astfel cum a fost precizată;

s-a anulat dispoziția contestată nr. 2124 din 14 decembrie 2003 emisă de

Primarul General al Municipiului București, a fost obligată intimata să acorde

măsuri reparatorii în echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite de intimată sau despăgubiri în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat în București, sector

2.

S-a reținut că reclamantul are

calitate de persoană îndreptățită și că potrivit art. 1 alin. (2) și art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, despăgubirile nu pot fi cuantificate în actualul

stadiu al litigiului, ci vor fi stabilite în condițiile prevăzute în Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinței au declarat apel

părțile.

În apelul său, Primăria Municipiului

București a arătat că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită,

fapt ce reiese din decizia civilă nr. 4693/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Al doilea motiv de apel vizează

imposibilitatea și nelegalitatea acordării de bunuri în compensare în

condițiile în care, prin nota nr. 47/2008 emisă de Primarul General, se arată

neechivoc că Primăria Municipiului București nu dispune de altfel de bunuri.

Sub acest aspect, apelul a fost admis, iar

sentința a fost schimbată în parte în sensul înlăturării obligației pârâtei

Primăria Municipiului București de a acorda reclamantei bunuri și servicii în

compensare.

Cu privire la apelul declarat de reclamant,

acesta a criticat faptul că în speță nu au fost aplicate dispozițiile deciziei

nr. 52/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de

Casație și Justiție, conform cărora judecătorul avea dreptul și obligația

stabilirii și a cuantumului despăgubirilor, în condițiile în care dispoziția

atacate era emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

A mai arătat reclamantul că respingerea cererii

sale de a i se restitui în natură imobilul teren, nu a fost motivată.

Apelul a fost considerat fondat sub următoarele

aspecte.

Dispoziția atacată de reclamant a fost emisă în

anul 2003, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Potrivit

Deciziei nr. 52/2007 invocată de reclamant într-o atare situație, judecătorul

poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite la

reparații.

În speță, aceste despăgubiri au și fost

calculate prin raportul de expertiză efectuat în cauză ( pagina 91 - 94 dosar

fond) și care sunt de 259.167 Euro.

În aceste condiții, judecătorul fondului avea și

dreptul, dar și obligația stabilirii cuantumului despăgubirilor, motiv pentru

care în baza art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul și s-a dispus schimbarea

în consecință a sentinței.

Deși critica referitoare la restituirea în

natură a terenului este echivocă, remarcându-se doar nemotivarea acestei măsuri,

s-a constatat că respingerea cererii de restituire în natură a fost motivată în

cadrul unui paragraf, prin aceea că terenul neocupat se afla situat între două

blocuri de locuințe și este afectat de căii de acces ale acestora.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței, respectiv cea de anulare a Dispoziției nr. 2124/2003.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta

Primăria Municipiului București care a susținut în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. următoarele motive de nelegalitate:

Înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale, Municipiul București are obligația să înainteze dosarul

către Prefectura Municipiului București, în vederea întocmirii ordinului, iar

la art. 16 din Titlul VI se prevede în mod expres faptul că, valoarea

echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, notificările formulate potrivit Legii

nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe baza de

proces verbal de predare - primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă

sunt însoțite de ordinul Prefectului.

Dispozițiile art. 16 din titlul VII prevăd în

mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi

stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările

formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii

se predau pe bază de proces verbal de predare - primire Secretariatului

Comisiei Centrale.

Se susține că nu se pot ignora nici prevederile

obligatorii ale deciziei nr. 52/2007 pronunțată în dosar nr. 12/2007 ale Înaltei

Curți de Casație si Justiție, constituită în Secții Unite, prin care s-a admis

recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la problema

aplicabilității dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor în

cazul deciziilor dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei

legi contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.

Practic, în raport de dispozițiile invocate,

dispoziția contestată va fi reanalizată de către evaluatorul sau societatea de

evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate și va întocmi

raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport ce conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubiri.

Unitatea deținătoare este singura abilitată de

legiuitor să emită o emită o decizie sau după caz dispoziție de acordare a

mașinilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.

Așadar, în speță, instanța de judecata se putea

pronunța în condițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 în sensul de a obliga pârâții

la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizata și nu a

soluționa notificarea în sensul voit de parte.

Dacă persoana îndreptățită a primit o

despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței

dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției

demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a

despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform

legislației în vigoare.

Asupra excepției invocate, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constată că excepția lipsei de interes, invocată de

intimatul-reclamant P.V. este nefondată pentru considerentele ce succed:

Lipsa de interes este o excepție de fond ce

privește exercițiul dreptului la acțiune care are ca sancțiune respingerea

acțiunii ca fiind lipsită de interes în situația în care lipsește acest interes

sau când acesta nu îndeplinește anumite cerințe.

Susținerile intimatul-reclamant P.V.,

referitoare la lipsa de interes în exercitarea recursului de către pârâta

Primăria Municipiului București vizează lipsa caracterului personal al

interesului.

În speța supusă judecății, subzistă acest

caracter personal al interesului recurentei de a exercita recursul; acesta constă

în folosul practic ce îl vizează pe cel ce recurge la forma procedurală,

producându-se asupra titularului dreptului de a exercita recursul. Aceasta

deoarece prin decizia civilă recurată s-a stabilit dreptul reclamantului la

despăgubiri în cuantum de 259.167 Euro, echivalent în lei.

Pe fond, recursul declarat de pârâtă nu poate fi

primit.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată

să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită

de temei legal.

Instanța de apel a interpretat în mod just

dispozițiile legale incidente și anume art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea

nr. 10/2001.

Prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a

prevăzut că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent, aceste măsuri putând consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea

învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Criticile recurentei privind greșita aplicare a

deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și

incidența art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu pot fi primite.

În mod just prin decizia instanței de apel s-a

reținut că decizia prin care s-a soluționat notificarea a fost emisă la data de

14 decembrie 2003, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a statuat că prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005

privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică

deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.

247/2005.

Astfel din perspectiva reglementării de asemenea

a conținutului art. 16 alin. (1)-(2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin

notificările soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi

înțelese decât acele notificări pe baza cărora unitățile învestite au emis

decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în

instanță în temeiul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26

după modificare).

Deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul

instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor

cu contestație, precum și cele care au fost ulterior atacate pe această cale în

termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului

instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atâta timp

cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în drept de

art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta erau în vigoare la data

emiterii actului.

Pentru aceste considerente, în mod corect

instanța de apel a admis apelul și a schimbat sentința în sensul stabilirii

drepturilor reclamantului în cuantum de 259.167 Euro echivalent în lei.

Nefiind incident motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat cu

consecința menținerii sentinței civile în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes

invocată de intimatul-reclamant P.V.

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului București, Municipiul București, prin Primarul General

împotriva deciziei civile nr. 168A din 08 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

decembrie 2010.