ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6328/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 702 din 19 mai 2006, prin care a admis

în parte contestația formulată de C.A.A., a anulat dispoziția nr. 3611 din 15

decembrie 2004 emisă de Primarul General al municipiului București și a obligat

pe cel din urmă să propună acordarea de despăgubiri contestatorului în

condițiile Legii nr. 247/2005 pentru cota de ¾ din imobilul situat în

București.

Apelul declarat de Primăria

municipiului București prin Primarul General a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 6 din 9 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Municipiul București a declarat

recurs prin Primarul General solicitând modificarea hotărârilor de mai sus în

sensul respingerii contestației formulate de C.A.A.

Invocând cazul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că numai analizând greșit

probele administrate și interpretând eronat prevederile art. 21.1 din normele

metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001 instanțele au hotărât că

arătatul contestator a făcut dovada dreptului de proprietate pretins și a

calității sale de persoană îndreptățită.

Dezvoltând în acest sens recursul,

municipiul București a arătat pe de o parte că instanțele au validat dreptul

pretins de contestator pe baza unor acte doveditoare depuse ulterior împlinirii

termenului stabilit prin art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior,

iar pe de altă parte că aceleași înscrisuri nu sunt de natură să facă dovada

dreptului de proprietate al contestatorului pentru că nu fac parte din

categoria celor definite prin art. 21.1 din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 498/2003.

Recursul astfel motivat nu este

întemeiat.

Este esențial de precizat că

actualul recurent nu a motivat apelul pe care l-a declarat împotriva sentinței

primei instanțe.

În aceste condiții, instanța de apel

s-a conformat dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care

„în cazul în care apelul nu se motivează ... instanța de apel se va pronunța,

în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.

Într-un atare context, instanța de

apel a hotărât că înscrisurile aflate la dosarul cauzei atestă calitatea

contestatorului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în calitatea sa

de moștenitor al fostei proprietare. Critica din recurs făcută în contra

constatării de mai sus se limitează la a afirma că respectivele acte

doveditoare nu au forța probantă dată de instanța de apel, reprezentând un

simplu enunț, nesusținut prin argumente de fapt și de drept.

Mai mult, recurentul nu face (și

nici nu propune) dovada contrarie constatării instanței de apel.

În raport cu starea descrisă a

cauzei, recursul de față nu este întemeiat și va fi respins potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 6 din 9

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2007.