ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1027/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 18 decembrie 2006, M.N., prin reprezentanți legali, a solicitat instanței – în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, R.N.P.R. București și D.S.

Neamț – să dispună, în favoarea sa, accesiunea C.N., compus din cabanele forestiere 1, 2, 3, 4, și chioșcul de vară, situate pe terenul proprietatea reclamantei din satul M.N., comuna Vânători, județul Neamț, cu plata valorii materialelor și a prețului muncii, fără a se lua în considerare sporirea valorii construcțiilor ocazionată de reparațiile efectuate, ca urmare a amortizării acestora, încă din anul 1974. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că prin sentința nr. 1890 din 1 noiembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Neamț, irevocabilă și pusă în executare, s-a recunoscut proprietatea sa asupra terenului – de sub și din jurul clădirilor în litigiu – în suprafață totală de 90.700 mp. La 1 februarie 2007, pârâta R.N.P.R., a formulat cerere reconvențională prin care a cerut instanței să constate că are un drept real de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite „C.N.”, intervenit prin prescripția achizitivă.

S-a mai solicitat totodată ca reclamanta să le permită trecerea pe terenul său, la calea publică. În motivarea cererii, pârâta a arătat că asupra terenului de sub clădirile menționate în acțiunea principală, a deținut o posesie utilă și neîntreruptă încă din anul 1974, situație în care, în acord cu prevederile art. 1890 C. civ., a cerut să se constate intervenită prescripția achizitivă și, pe cale de consecință, existența unui drept de superficie asupra terenului de sub clădirile „C.N.”. Tot astfel, se arată, cum reclamanta-pârâtă nu le permite trecerea pe terenul său, la calea publică, pârâta-reclamantă nu se poate folosi de clădirile ce alcătuiesc „C.N.”, clădiri ce sunt în circuitul silvoturistic al R.N.P., prin care se îndeplinește una din atribuțiile principale ale regiei, respectiv organizarea acțiunilor de silvoturism.

Sesizată în primă instanță, Judecătoria Târgu-Neamț, prin sentința civilă nr. 2160 din 15 noiembrie 2007,a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Tribunalului Neamț, luând act că valoarea obiectului litigiului depășește 500.000 lei. Prin sentința nr. 803/C din 25 noiembrie 2008, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în cauză de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Neamț. A respins excepția autorității lucrului judecat, invocată de instanță, din oficiu și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

A admis acțiunea principală și în consecință a constatat dobândit, de către reclamantă, prin modul originar al accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții care compun complexul N. – cabane și chioșc de vară – identificate cu C 1, C 2, C 3, C 4 și C 5 prin expertiza efectuată în cauză, situate pe suprafața de 4478,74 mp teren forestier, reconstituit în proprietatea reclamantei în vatra M.N. A obligat pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, R.N.P.R. București și D.S. Neamț să lase reclamantei M.N., în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilele construcții menționate. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâților suma de 623.367 lei cu titlu de despăgubiri.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă R.N.P.R. - D.S. Piatra Neamț, având ca obiect constatarea dobândirii de către aceasta a unui drept de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite „C.N.” intervenit prin prescripția achizitivă și constituirea unui drept de servitute de trecere asupra terenului reclamantei, până la calea publică. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007, Judecătoria Târgu-Neamț a admis plângerea formulată de M.N. împotriva hotărârii nr. 5217 din 6 noiembrie 2006 emisă de Comisia Județeană Neamț pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, și a obligat D.S.

Neamț să delimiteze și să pună la dispoziția intimatei Comisia locală Vânători Neamț, suprafața de 4478,74 ha teren cu vegetație forestieră, obligând-o totodată pe aceasta din urmă să preia terenul și clădirile aflate pe acesta, pentru a le preda petentei iar intimata Comisia județeană Neamț a fost obligată să întocmească și să elibereze titlul de proprietate. Ca atare, se arată, urmare confirmării acestei sentințe prin decizia nr. 648/RC/2007 a Tribunalului Neamț, dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut în mod irevocabil iar în ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat, aceasta a fost respinsă motivat de soluționarea pe excepția lipsei interesului, a litigiului anterior formulat între părți, având același obiect.

În consecință, tribunalul a reținut admisibilitatea în fond a acțiunii principale, în condițiile în care, deși prin sentința civilă nr. 1890 din 1 noiembrie 2004 a Judecătoriei Târgu-Neamț, s-a constatat că pârâta D.S. Neamț este proprietara construcțiilor, această hotărâre judecătorească nu are efect constitutiv de drepturi, consacrate jurisprudențial în materia dreptului de superficie, neproducând efectul dobândirii acestuia, ci doar pe acelea necesare reținerii calității de constructor de bună credință al pârâtei-reclamante, la momentul edificării imobilelor. Cum, în cauză, s-a reținut întrunirea condițiilor valorificării dreptului de proprietate de către reclamanta-pârâtă M.N., prin modul originar al accesiunii imobiliare artificiale - art. 492 și urm. C. civ.

- s-a dispus obligarea proprietarului terenului de a plăti constructorului, conform opțiunii păstrării în patrimoniul său a imobilelor, a contravalorii materialelor și prețului muncii, conform estimării realizată prin expertiza tehnică în construcții administrată în cauză, pe cale de consecință cererile formulate de reclamanta reconvențională, vizând constituirea în favoarea sa a unui drept de superficie și a unui drept de servitute de trecere, fiind respinse ca neîntemeiate. Apelurile formulate împotriva acestei sentințe, de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - D.S. Piatra-Neamț și M.M.B., pentru M.N., au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență că totalul despăgubirilor la care reclamanta pârâtă a fost obligată prin sentință a fost determinat prin expertiza în construcții B.E., efectuată în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate. Or, art. 212 alin. (2) C. proc. civ., instituie un termen în care eventualele obiecțiuni vor putea fi formulate, sub sancțiunea decăderii. Tot astfel, se arată, cu privire la structura și compunerea construcțiilor, reclamanta contrazice nu numai constatările expertizei, ci chiar propriile sale susțineri. Cât privește apelul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a reținut că partea a fost încunoștiințată, conform art. 208 C. proc.

civ. de data când a început efectuarea expertizei, situație în care îi revenea obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea lucrării. Tot astfel, se mai reține, cu referire la apelul pârâtei-reclamante R., că deși motivarea tribunalului este deficitară prin nereferirea expresă la sentința nr. 1890/2004 a Judecătoriei Târgu-Neamț, ca și titlu al reclamantei-pârâte asupra terenului aferent construcțiilor ce formează C.N., această omisiune nu este însă de natură a modifica nici situația juridică a terenului și nici soluția dispusă, din moment ce reclamanta a fost pusă în posesie asupra nemișcătorului, intabulându-și ulterior dreptul de proprietate. În cauză, au declarat recurs în termen legal, atât M.M.B., în numele și pentru M.N.

cât și R.N.P.R. - D.S. Neamț. În recursul său, reclamanta învederează instanței că înțelege, în condițiile art. 246 C. proc. civ., să renunțe la acțiune, întrucât aceasta a rămas fără obiect ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț, rămasă irevocabilă, prin care D.S. Neamț a fost obligată să predea M.N., ansamblul de clădiri „N.” ce formează obiectul prezentului dosar, la data de 30 iulie 2009, această hotărâre fiind și pusă în executare. Invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Neamț, critică hotărârea din apel pe considerentul greșitei respingeri a criticii vizând reactualizarea valorii despăgubirilor, întrucât, se arată, până la data formulării apelului piața financiară a evoluat în sens ascendent, ca și cursul de schimb, iar prin menținerea valorii în lei, din raportul de expertiză s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

În cauză, se constată autoritatea de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 760 din 11 aprilie 2006, irevocabilă, dată de Judecătoriei Târgu-Neamț, excepție pusă în discuția părților la termenul din 1 februarie 2011, urmare repunerii cauzei pe rol. Așa cum în mod constant s-a reținut, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină, excepția puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare. De aceea, ea a fost considerată ca o excepție de fond, peremtorie și absolută iar normele care o consacră, ca având caracter imperativ.

Elementele lucrului judecat, care-i determină și efectele, rezidă din dispozițiile art. 1201 C. civ., text ce se referă la tripla identitate, de părți ( eadem conditio personarum ) obiect ( eadem res ) și cauză ( eadem causa ). În speță, în mod greșit instanțele nu au reținut incidența textului mai sus citat și respectiv întrunirea condițiilor triplei identități cerută de lege, în raport cu cele ce s-au statuat, în dosarul nr. 649/2006 al Judecătoriei Târgu-Neamț, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006. Astfel, cauza soluționată irevocabil prin decizia nr. 414 din 14 mai 2005 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în care părțile au avut calități inversate, față de poziția procesuală din prezentul litigiu, a avut ca obiect soluționarea cererii formulată, pe cale principală, de reclamanta D.S.

Piatra-Neamț, vizând constatarea dreptului său de superficie asupra terenului de sub clădirile ce alcătuiesc „C.N.” și crearea unei servituți de trecere la calea publică, precum și a cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă M.N., prin care se solicita constatarea accesiunii C.N., la terenul proprietatea sa. Prin sentința civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006, Judecătoria Târgu-Neamț a respins atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională reținând în esență că este nejustificată cererea reclamantei pentru crearea dreptului de superficie pentru terenul de sub C.N., clădirile putând fi folosite până la rămânerea definitivă a hotărârii Comisiei Comunale Vânători iar reclamanta are cale de trecere de la clădiri la drum, pe terenul ce îl mai are în administrare.

S-a reținut deasemenea că, cererea pârâtei-reclamante de a se constata că este proprietara nemișcătoarelor nu poate fi admisă, întrucât acest petit a fost soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 1890/2004 a Judecătoriei Târgu-Neamț, iar pârâta, în cadrul Legii nr. 247/2005, poate deveni și proprietara construcțiilor.

Având spre soluționare apelurile declarate de cele două părți împotriva acestei sentințe, Tribunalul Neamț, secția civilă, prin decizia nr. 286/C din 2 octombrie 2007, le-a respins ca nefondate, reținând că între data pronunțării hotărârii primei instanțe și data soluționării căii de atac, regimul juridic al construcțiilor cunoscute sub denumirea de „C.N.” și al terenului aferent acestora a suferit modificări ca urmare a recunoașterii – pe cale separată, în procedura specială a legilor fondului funciar – dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante M.N., asupra terenului în suprafață de 4478,74 ha situat pe raza comunei Vânători, județul Neamț, și a clădirilor existente pe acesta. Acest drept, se arată, a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț, care a obligat D.S.

Neamț să delimiteze și să pună la dispoziția Comisiei Comunale Vânători, în favoarea reclamantei reconvenționale, suprafața în discuție, teren cu vegetație forestieră și clădirile aflate pe acesta, printre care și casa de protocol în litigiu. Ca atare, s-a reținut că atât acțiunea principală având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite „C.N.” și obligarea pârâtei de a permite accesul la aceste construcții, cât și cererea reconvențională formulată de M.N., având ca obiect dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra clădirilor amplasate pe terenul proprietatea unității de cult, apar ca lipsite de interes. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care, prin decizia nr. 414 din 14 mai 2008 a respins recursurile formulate în cauză de reclamantă și pârâta M.N.

De menționat că, situația juridică creată urmare pronunțării sentinței civile nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț, dată în procedura specială instituită prin legile fondului funciar, cu referire la regimul juridic al nemișcătoarelor în litigiu, era aplicabilă și demersului inițiat, la 18 decembrie 2006 (cauza de față) de M.N., cele două acțiuni, fondate pe dreptul comun, fiind introduse la date apropriate, singura deosebire constând în calitățile inversate ale părților (reclamant-pârât/pârât-reclamant). Or, este unanim admis în doctrină și în practica instanțelor că, pentru a exista autoritate de lucru judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, sau calitățile părților să fie aceleași, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic.

Se constată și identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecății de către reclamanta-pârâtă și respectiv pârâta-reclamantă. Astfel, cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în situația de fapt, calificată juridic. Așa cum judicios s-a statuat în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenției promovată în justiție, fiind „rațiunea primă” sau „rațiunea imediată” a cererii. De aceea, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acțiunii ci și la starea de fapt, calificată juridic, care – în speță – devenise identică, prin efectul pronunțării sentinței nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț pentru ambele acțiuni, fondate pe dreptul comun.

Așa fiind în considerarea celor ce preced, recursul M.M.B., urmează a se admite cu consecința casării ambelor hotărâri date în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.M.B. în nume propriu și pentru M.N. Casează decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, precum și sentința nr. 803/C din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Neamț, secția civilă. Constată autoritatea lucrului judecat și, pe cale de consecință, respinge acțiunea principală introdusă de reclamanta M.N. la 18 decembrie 2006, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta R.N.P.R. - D.S. Neamț. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.N.P.R. - D.S. Neamț împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.