ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2766/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2766/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 5090/291/2008, din 11

decembrie 2008, reclamantul R.G.R., a chemat în judecată pe pârâta SC L.C. SRL,

reprezentată prin administrator D.B., pentru a se dispune ca pârâta să își

ridice construcția demontabilă de tip chioșc comercial de pe suprafața de 261

mp teren, proprietatea reclamantului, situată în municipiul Roman, județul

Neamț, iar în cazul refuzului acestuia de a-și duce la îndeplinire obligația,

să fie autorizat reclamantul de a o aduce la îndeplinire, pe cheltuiala

pârâtului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de 261 mp teren, ce

i-a fost retrocedat în baza Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 464/C

pronunțată de Tribunalul Neamț, la data de 17 aprilie 2007, în dosarul nr. 716/103/2006.

Pe acest teren se

află o construcție demontabilă, respectiv un chioșc comercial care a aparținut

SC B.C. SRL Roman, iar în prezent aparține pârâtei. Reclamantul i-a pus în

vedere actualului proprietar al acestui chioșc să-și ridice construcția de pe

terenul său, câtă vreme în raport cu acesta nu are nici un fel de document de

concesionare sau un alt act juridic care să justifice menținerea amplasării

acestui chioșc pe terenul în discuție.

În dovedire, s-au depus

înscrisuri: titlul de proprietate nr. 41/632/1996, sentința civilă nr. 464/C

din 17 aprilie 2007, rămasă irevocabilă, fotografii din care rezultă că

respectiva construcție demontabilă este dezafectată (filele 4-7 și 16-18 și

21).

Prin sentința civilă

nr. 1021 din 30 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Roman, s-a admis acțiunea

reclamantului R.G.R., împotriva SC ”L.C.” SRL, s-a dispus ca pârâta să-și

ridice construcția demontabilă, tip chioșc comercial, amplasată pe suprafata de

261 mp teren, proprietatea reclamantului, situată în Roman, județul Neamț.

Totodată, a fost

autorizat reclamantul, în cazul refuzului pârâtei de a duce la îndeplinire obligația

de a face, să procedeze, pe cheltuiala acesteia, la demontarea construcției

metalice susmenționate.

Împotriva sentinței a

declarat apel, în termen legal, pârâta SC L.C. SRL, înregistrat la Tribunalul Neamț sub nr. 550/103/2010.

Prin decizia civilă

nr. 2/ACOM din 26 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis

apelul formulat de pârâta SC L.C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1021 din

30 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Roman, în dosar nr. 5090/291/2008, în

contradictoriu cu intimatul R.G.R., s-a anulat sentința atacată și s-a stabilit

competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului

Neamț, secția comercială.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Neamț a reținut că reclamantul a chemat în judecată

o societate comercială pentru ridicarea construcției - chioșc comercial de pe

terenul în suprafață de 261 mp, situat în Roman, județul Neamț și așa cum

rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22

septembrie 2005, respectiva construcție este proprietatea SC L.C. SRL Roman.

Or, raportul juridic

în care participă un comerciant este un raport comercial ce aparține

jurisdicției comerciale, conform dispozițiilor art. 890 C. com., jurisdicție ce

se aplică chiar și în situația în care în raportul juridic doar una din părți

este comerciant.

Așa fiind, cum în

materie comercială soluționarea proceselor și cererilor al căror obiect este

neevaluabil în bani, nu cade în competența judecătoriei, tribunalul a constatat

că hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea normelor imperative de competență,

incident în cauză fiind motivul de anulare înscris în art. 297 alin. (2) C.

proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Neamț, secția comercială, în primă instanță, sub nr.

1239/103/2010 din 28 aprilie 2010.

Pârâta SC L.C. SRL a

formulat cerere de chemare în garanție a MUNICIPIULUI ROMAN prin Primar, în

temeiul art .60 C. proc. civ., pentru a se putea îndrepta împotriva sa, în

cazul în care acțiunea reclamantului va fi admisă.

În motivarea cererii,

pârâta a arătat că a devenit proprietarul chioșcului în litigiu, în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005

și care fusese concesionat vânzătorului în baza contractului nr. 19710 din 30

aprilie 2002. Ulterior, la data de 10 mai 2005, a încheiat cu Primăria Roman, un alt contract de concesiune, pentru terenul situat în strada C.,

nr. 5, cu durata de 25 de ani de la data încheierii acestuia. Chioșcul este

prevăzut cu o terasă din beton și pentru funcționarea lui s-a autorizat și

construirea de utilități. Autorizația nr. 263/2002 eliberată de Consiliul local

Roman nu precizează că această construcție este demontabilă.

Pârâta a susținut că

nu a primit nicio notificare din partea reclamantului sau Primăriei

municipiului Roman, privind demolarea chioșcului, că nu a avut cunoștință de

existența procesului dintre reclamant și Primăria municipiului Roman, având ca

obiect retrocedare imobil, conform Legii nr. 10/2001, caz în care ar fi

formulat o cerere de intervenție, în temeiul art. 51 C. proc. civ.

Rezultă, așadar, că

deține, în mod legal, terenul și chioșcul amplasat pe acesta, a făcut

investiții substanțiale pentru funcționarea chioșcului, a fost de bună credință

și nu a fost notificată de Primăria municipiului în vederea demolării

chioșcului.

Pârâta a solicitat ca

în cazul în care acțiunea în demolare va fi admisă, chematul în garanție să fie

obligat să îi plătească despăgubiri pentru investițiile făcute cu

bună-credință, în sumă totală de 8.000.000 lei.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 60 C. proc. civ.

A anexat cererii,

înscrisuri.

Cererea a fost

timbrată cu 8 lei.

La termenul din data

de 8 octombrie 2010, pârâta și-a restrâns pretențiile la suma de 400.000 lei și

a achitat o taxă de timbru de 2.000 lei (chitanța de la fila 24 dosar fond).

Prin sentința civilă

nr. 1358/COM din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamț, secția comercială și

de contencios administrativ, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată

de reclamant și a fost anulată, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în

garanție.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 464/C din 17 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 716/103/2006,

s-a dispus restituirea în natură, către reclamantul R.G.R., a suprafeței de 261

mp teren, situat în municipiul Roman, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

republicată.

Pe terenul

proprietatea reclamantului, se află un chioșc construit din schelet metalic și

PVC, acoperit cu tablă, cu o încăpere, având o suprafață construită de 12 mp,

amplasat în municipiul Roman, proprietatea pârâtei SC L.C. SRL, conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septemrbie 2005

de Biroul Notarului Public T.A.A. Conform contractului menționat, aflat la fila

7 dosar 5090/291/2008 al Tribunalului Neamț, chioșcul situat pe suprafața de 27

mp se afla pe terenul proprietatea Primăriei municipiului Roman și fusese

concesionat vânzătorului SC C.B. SRL, prin contractul de concesiune nr. 19710

din 30 aprilie 2002.

Ulterior încheierii

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005

de Biroul Notarului Public T.A.A., pârâta SC L.C. SRL a încheiat cu PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI ROMAN, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, prin

care a preluat în concesiune, terenul situat în Roman, în suprafață de 170,0

mp, pe o durată de 25 de ani.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, „Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute

de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract

de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune,

noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice

deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste

contracte au fost încheiate potrivit legii.

În cauză, suprafața

de 170,0 mp teren, din suprafața de 261 mp restituită reclamantului R.G.R., era

concesionată pârâtei SC L.C. SRL, de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN. În raport de

prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, noul proprietar, reclamantul, este

obligat să se subroge în drepturile PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ROMAN, în calitate

de concedent, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, întrucât

dispozițiile menționate sunt imperative.

Mai mult, potrivit

art. 14.1. și art. 14.2. din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru

aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, „Deși subrogarea la care face referire art.

14 din lege intervine de drept, decizia/dispoziția motivată de restituire în

natură trebuie să indice în mod expres contractele civile sau comerciale care

afectează imobilul restituit”, respectiv „Nerespectarea acestei cerințe atrage

răspunderea disciplinară, civilă sau materială, după caz, în sarcina

conducătorului entității respective”. Or, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN nu a

indicat, în dispoziția nr. 1019 din 16 martie 2006, contractul de concesiune

nr. 12014 din 10 martie 2005, care afecta imobilul restituit.

Referitor la cererea

de chemare în garanție a MUNICIPIUL ROMAN prin Primar, formulată de pârâta SC L.C.

SRL, aceasta a fost anulată, ca insuficient timbrată, din următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor

art. 9 din O.G. nr. 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar

nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în

cazul nerespectării acestei dispoziții se aplică prevederile legale referitoare

la taxa de timbru. De asemenea, potrivit art. 11 din Normele metodologice nr. 2083/1997

pentru aplicarea O.G. nr. 32/1995, magistratul care a rezolvat o cerere supusă

timbrului judiciar, fără ca obligația de timbrare să fi fost îndeplinită, în

totalitate sau în parte, răspunde, potrivit legii.

Potrivit

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, la care face trimitere art. 9 din

O.G. nr. 32/1995, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit, sancționându-se cu anularea

acțiunii sau a cererii.

În cauză, pârâtei i

s-a pus în vedere să achite taxa de timbru, la valoarea pretențiilor de 400.000

lei, însă a achitat doar 2.000 lei, în loc de 8.111 lei.

Obligația de a timbra

cererea de chemare în garanție nu a fost îndeplinită, cu toate că pârâta a luat

cunoștință de această obligație.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul R.G.R.

Prin decizia nr. 24

din 10 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a

Municipiului Bacău, a fost admis apelul declarat de către reclamantul R.G., a

fost modificată, în tot, sentința apelată, a fost obligată pârâta să-și ridice

construcția tip chișc de pe suprafața de 261 mp ce aparține în totalitate

reclamanutlui, fiind autorizat reclamantul, ca în caz de neîndeplinirea acestei

obligații de către pârâtă, să ridice această construcție pe cheltuiala pârâtei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 464/C din 17 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 716/103/2006,

s-a dispus restituirea în natură, către reclamantul R.G.R., a suprafeței de 261

mp teren, situat în municipiul Roman, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Pe terenul restituit

reclamantului, se află un chioșc construit din schelet metalic și PVC, acoperit

cu tablă, cu o încăpere, având o suprafață construită de 12 mp, proprietatea

pârâtei SC L.C. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 3757 din 22 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A. (fila 7 dosar

nr. 5090/291/2008 al Tribunalului Neamț), vânzător fiind SC B.C. SRL.

Terenul pe care se

află chioșcul a fost concesionat vânzătorului SC B.C. SRL, prin contractul de

concesiune nr. 19710 din 30 aprilie 2002 de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN.

Ulterior încheierii

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005

de Biroul Notarului Public T.A.A., pârâta SC L.C. SRL a încheiat cu PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI ROMAN, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, prin

care a preluat în concesiune, terenul situat în Roman, în suprafață de 170,0

mp, pe o durată de 25 de ani.

Apelantul R.G.R. a

notificat unitatea deținătoare – Municipiul Roman la data de 31 ianuarie 2002,

notificare înregistrată sub nr. 26 din 31 ianuarie 2002, cu privire la

restituirea terenului, pe o parte din acesta aflându-se și chioșcul în

discuție.

Instanța de apel a reținut

că în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 464/C din 17 aprilie 2007

pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr. 616/103/2006 (filele 17 – 190, dosar

nr. 5090/2008 al Judecătoriei Roman), este menționată această notificare, de

aceea a avut-o în vedere, deși nu se află depusă la dosarul cauzei.

La data de 10 martie 2005

când a fost încheiat contractul de concesiune nr. 12014 între PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI ROMAN și intimata-pârâtă SC L.C. SRL, apelantul-reclamant

notificase Municipiul Roman cu mult înainte, respectiv la data de 31 ianuarie 2002.

La data când s-a

încheiat contractul de concesiune cu SC B.C. SRL și când i-a fost eliberată

acesteia Autorizația de construcție nr. 263 din 15 mai 2002 (fila 13 dosar

nr.5090/2008), pentru construirea chioșcului, Municipiul Roman avea cunoștință

de faptul că pentru terenul ce făcea obiectul contractului de concesiune și pe

care urma să se construiască chioșcul, se depusese notificarea nr. 26 din 31

ianuarie 2002.

Conform prevederilor

art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul restituit prin procedurile

administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face

obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau

asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile

statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte

clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit

legii, însă aceste prevederi nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece la

data notificării, contractul de concesiune nu era încheiat cu pârâta.

La data când

apelantul reclamant a notificat Municipiul Roman, contractul de concesiune nr. 12014

între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN și intimata-pârâtă SC L.C. SRL, nu era

încheiat și ca urmare a notificării de către reclamant a MUNICIPIULUI ROMAN,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN nu mai putea încheia contract de concesiune pentru

suprafața de teren ce făcea obiectul notificării, deoarece notificarea era

opozabilă erga omnes, nu numai pentru primărie ci pentru orice altă persoană,

cunoscându-se prin urmare și consecințele care ar putea interveni ulterior în

situația în care dreptul de proprietate al persoanei care a notificat, ar fi

fost tulburat.

Având în vedere că

apelantul reclamant este proprietarul suprafeței de 261 mp teren, o parte din aceasta fiind ocupată de către construcția proprietatea intimatei pârâte SC

L. SRL, cererea sa privind obligarea acesteia de a o ridica fiind găsită

întemeiată, astfel că în cazul refuzului, a fost autorizat apelantul reclamant

să o ridice, pe cheltuiala pârâtei.

Cât privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Roman, invocată de către

acesta prin întâmpinare, a fost respinsă, deoarece chiar dacă instanța de fond

a anulat cererea de chemare în garanție ca netimbrată, cadrul procesual a fost

stabilit de către aceasta, iar posibilitatea scoaterii din cauză a unei părți

este subordonată principiului disponibilității.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâta SC L.C. SRL Roma și chematul în garanție

Municipiul Roman prin Primar.

I. Pârâta SC L.C. SRL

Roman a adus următoarele critici deciziei recurate.

referire la notificarea adresată de către reclamant Primăriei Municipiului

Roman, însă această notificare nu există la dosarul cauzei, astfel încât

soluția instanței de apel trebuia să fie aceea de respingere a apelului.

respectivă ar exista aceasta nu-i este opozabilă recurentei, deoarece nu a avut

la cunoștință despre faptul că reclamantul ar fi proprietarul terenului

respectiv.

din 10 martie 2005 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind

anulat, desființat sau reziliat, astfel încât își produce în continuare

efectele juridice.

chioșc construit legal, conform autorizației nr. 263 din 15 mai 2002 și pentru

care s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei.

de concesiune s-a primit din partea Primăriei Municipiului Roman și

certificatul de urbanism nr. 692 din 24 noiembrie 2005.

II. Chematul în garanție

Municipiul Roman a adus următoarele critici deciziei recurate.

Instanța de apel a acordat plus

petita, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece

apelul a vizat în mod exclusiv cererea principală, iar nu cererea de chemare în

garanție.

Se apreciază de către recurent că

instanța de apel s-a promnunțat asupra unei cereri insuficient timbrate, atâta

timp cât prima instanță a anulat cererea de chemare în garanție ca netimbrată.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt

nefondate, pentru considerentele ce urmează.

I. În ce privește recursul

declarat de pârâta SC L.C. SRL Roman:

Recurenta-pârâtă a încadrat

criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, susținerile

recurentei-pârâte sunt nefondate, deoarece hotărârea instanței de apel a fost dată

cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv cu respectarea

dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată și

modificată, care prevăd că sunt lovite de nulitate absolută contractele de

concesiune cu privire la terenurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001,

încheiate înainte de finalizarea procedurilor administrative și judiciare

prevăzute de această lege.

Așa după cum în mod corect a

reținut și instanța de apel, reclamantul a notificat Primăria Municipiului

Roman la data de 31 ianuarie 2002 în legătură cu cererea de restituire a

acestui teren, în acest sens existând și o hotărâre judecătorească irevocabilă

(sentința civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Neamț) or, actele de concesiune sunt încheiate ulterior datei notificării

formulate de către reclamant, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 21

alin. (5) din Legea nr .10/2001 și nu cele ale art. 14, așa cum în mod greșit

susține recurenta-pârâtă.

II. În ce privește recursul

chematul în garanție Municipiul Roman:

Acesta are calitate procesuală

pasivă, deoarece calitatea procesuală a acestui recurent derivă din cererea de

chemare în garanție, cererea ce a fost formulată de către recurenta-pârâtă SC L.C.

SRL Roman, aceasta nesolicitând scoaterea din cauză a Municipiului Roman.

Având în vedere cele de mai sus,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta SC L.C. SRL Roman împotriva deciziei nr. 24/2011 din 10 martie 2011

pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Respinge recursul declarat de

chematul în garanție MUNICIPIUL ROMAN prin Primar împotriva deciziei nr. 24/2011

din 10 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.