ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2766/2011

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 5090/291/2008, din 11 decembrie 2008, reclamantul R.G.R., a chemat în judecată pe pârâta SC L.C. SRL, reprezentată prin administrator D.B., pentru a se dispune ca pârâta să își ridice construcția demontabilă de tip chioșc comercial de pe suprafața de 261 mp teren, proprietatea reclamantului, situată în municipiul Roman, județul Neamț, iar în cazul refuzului acestuia de a-și duce la îndeplinire obligația, să fie autorizat reclamantul de a o aduce la îndeplinire, pe cheltuiala pârâtului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de 261 mp teren, ce i-a fost retrocedat în baza Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 464/C pronunțată de Tribunalul Neamț, la data de 17 aprilie 2007, în dosarul nr. 716/103/2006.

Pe acest teren se află o construcție demontabilă, respectiv un chioșc comercial care a aparținut SC B.C. SRL Roman, iar în prezent aparține pârâtei. Reclamantul i-a pus în vedere actualului proprietar al acestui chioșc să-și ridice construcția de pe terenul său, câtă vreme în raport cu acesta nu are nici un fel de document de concesionare sau un alt act juridic care să justifice menținerea amplasării acestui chioșc pe terenul în discuție.

În dovedire, s-au depus înscrisuri: titlul de proprietate nr. 41/632/1996, sentința civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007, rămasă irevocabilă, fotografii din care rezultă că respectiva construcție demontabilă este dezafectată (filele 4-7 și 16-18 și 21). Prin sentința civilă nr. 1021 din 30 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Roman, s-a admis acțiunea reclamantului R.G.R., împotriva SC ”L.C.” SRL, s-a dispus ca pârâta să-și ridice construcția demontabilă, tip chioșc comercial, amplasată pe suprafata de 261 mp teren, proprietatea reclamantului, situată în Roman, județul Neamț. Totodată, a fost autorizat reclamantul, în cazul refuzului pârâtei de a duce la îndeplinire obligația de a face, să procedeze, pe cheltuiala acesteia, la demontarea construcției metalice susmenționate.

Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, pârâta SC L.C. SRL, înregistrat la Tribunalul Neamț sub nr. 550/103/2010. Prin decizia civilă nr. 2/ACOM din 26 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis apelul formulat de pârâta SC L.C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1021 din 30 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Roman, în dosar nr. 5090/291/2008, în contradictoriu cu intimatul R.G.R., s-a anulat sentința atacată și s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția comercială. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Neamț a reținut că reclamantul a chemat în judecată o societate comercială pentru ridicarea construcției - chioșc comercial de pe terenul în suprafață de 261 mp, situat în Roman, județul Neamț și așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005, respectiva construcție este proprietatea SC L.C.

SRL Roman. Or, raportul juridic în care participă un comerciant este un raport comercial ce aparține jurisdicției comerciale, conform dispozițiilor art. 890 C. com., jurisdicție ce se aplică chiar și în situația în care în raportul juridic doar una din părți este comerciant. Așa fiind, cum în materie comercială soluționarea proceselor și cererilor al căror obiect este neevaluabil în bani, nu cade în competența judecătoriei, tribunalul a constatat că hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea normelor imperative de competență, incident în cauză fiind motivul de anulare înscris în art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Neamț, secția comercială, în primă instanță, sub nr. 1239/103/2010 din 28 aprilie 2010. Pârâta SC L.C.

SRL a formulat cerere de chemare în garanție a MUNICIPIULUI ROMAN prin Primar, în temeiul art .60 C. proc. civ., pentru a se putea îndrepta împotriva sa, în cazul în care acțiunea reclamantului va fi admisă. În motivarea cererii, pârâta a arătat că a devenit proprietarul chioșcului în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 și care fusese concesionat vânzătorului în baza contractului nr. 19710 din 30 aprilie 2002. Ulterior, la data de 10 mai 2005, a încheiat cu Primăria Roman, un alt contract de concesiune, pentru terenul situat în strada C., nr. 5, cu durata de 25 de ani de la data încheierii acestuia. Chioșcul este prevăzut cu o terasă din beton și pentru funcționarea lui s-a autorizat și construirea de utilități.

Autorizația nr. 263/2002 eliberată de Consiliul local Roman nu precizează că această construcție este demontabilă. Pârâta a susținut că nu a primit nicio notificare din partea reclamantului sau Primăriei municipiului Roman, privind demolarea chioșcului, că nu a avut cunoștință de existența procesului dintre reclamant și Primăria municipiului Roman, având ca obiect retrocedare imobil, conform Legii nr. 10/2001, caz în care ar fi formulat o cerere de intervenție, în temeiul art. 51 C. proc. civ. Rezultă, așadar, că deține, în mod legal, terenul și chioșcul amplasat pe acesta, a făcut investiții substanțiale pentru funcționarea chioșcului, a fost de bună credință și nu a fost notificată de Primăria municipiului în vederea demolării chioșcului.

Pârâta a solicitat ca în cazul în care acțiunea în demolare va fi admisă, chematul în garanție să fie obligat să îi plătească despăgubiri pentru investițiile făcute cu bună-credință, în sumă totală de 8.000.000 lei. În drept, a invocat dispozițiile art. 60 C. proc. civ. A anexat cererii, înscrisuri. Cererea a fost timbrată cu 8 lei. La termenul din data de 8 octombrie 2010, pârâta și-a restrâns pretențiile la suma de 400.000 lei și a achitat o taxă de timbru de 2.000 lei (chitanța de la fila 24 dosar fond). Prin sentința civilă nr. 1358/COM din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant și a fost anulată, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 716/103/2006, s-a dispus restituirea în natură, către reclamantul R.G.R., a suprafeței de 261 mp teren, situat în municipiul Roman, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată. Pe terenul proprietatea reclamantului, se află un chioșc construit din schelet metalic și PVC, acoperit cu tablă, cu o încăpere, având o suprafață construită de 12 mp, amplasat în municipiul Roman, proprietatea pârâtei SC L.C. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septemrbie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A.

Conform contractului menționat, aflat la fila 7 dosar 5090/291/2008 al Tribunalului Neamț, chioșcul situat pe suprafața de 27 mp se afla pe terenul proprietatea Primăriei municipiului Roman și fusese concesionat vânzătorului SC C.B. SRL, prin contractul de concesiune nr. 19710 din 30 aprilie 2002. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A., pârâta SC L.C. SRL a încheiat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, prin care a preluat în concesiune, terenul situat în Roman, în suprafață de 170,0 mp, pe o durată de 25 de ani.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, „Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. În cauză, suprafața de 170,0 mp teren, din suprafața de 261 mp restituită reclamantului R.G.R., era concesionată pârâtei SC L.C.

SRL, de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN. În raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, noul proprietar, reclamantul, este obligat să se subroge în drepturile PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ROMAN, în calitate de concedent, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, întrucât dispozițiile menționate sunt imperative. Mai mult, potrivit art. 14.1. și art. 14.2.

din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, „Deși subrogarea la care face referire art. 14 din lege intervine de drept, decizia/dispoziția motivată de restituire în natură trebuie să indice în mod expres contractele civile sau comerciale care afectează imobilul restituit”, respectiv „Nerespectarea acestei cerințe atrage răspunderea disciplinară, civilă sau materială, după caz, în sarcina conducătorului entității respective”. Or, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN nu a indicat, în dispoziția nr. 1019 din 16 martie 2006, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, care afecta imobilul restituit.

Referitor la cererea de chemare în garanție a MUNICIPIUL ROMAN prin Primar, formulată de pârâta SC L.C. SRL, aceasta a fost anulată, ca insuficient timbrată, din următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării acestei dispoziții se aplică prevederile legale referitoare la taxa de timbru. De asemenea, potrivit art. 11 din Normele metodologice nr. 2083/1997 pentru aplicarea O.G. nr. 32/1995, magistratul care a rezolvat o cerere supusă timbrului judiciar, fără ca obligația de timbrare să fi fost îndeplinită, în totalitate sau în parte, răspunde, potrivit legii.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, la care face trimitere art. 9 din O.G. nr. 32/1995, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, sancționându-se cu anularea acțiunii sau a cererii. În cauză, pârâtei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru, la valoarea pretențiilor de 400.000 lei, însă a achitat doar 2.000 lei, în loc de 8.111 lei. Obligația de a timbra cererea de chemare în garanție nu a fost îndeplinită, cu toate că pârâta a luat cunoștință de această obligație.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R.G.R. Prin decizia nr. 24 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Bacău, a fost admis apelul declarat de către reclamantul R.G., a fost modificată, în tot, sentința apelată, a fost obligată pârâta să-și ridice construcția tip chișc de pe suprafața de 261 mp ce aparține în totalitate reclamanutlui, fiind autorizat reclamantul, ca în caz de neîndeplinirea acestei obligații de către pârâtă, să ridice această construcție pe cheltuiala pârâtei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 716/103/2006, s-a dispus restituirea în natură, către reclamantul R.G.R., a suprafeței de 261 mp teren, situat în municipiul Roman, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Pe terenul restituit reclamantului, se află un chioșc construit din schelet metalic și PVC, acoperit cu tablă, cu o încăpere, având o suprafață construită de 12 mp, proprietatea pârâtei SC L.C. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A. (fila 7 dosar nr. 5090/291/2008 al Tribunalului Neamț), vânzător fiind SC B.C. SRL. Terenul pe care se află chioșcul a fost concesionat vânzătorului SC B.C. SRL, prin contractul de concesiune nr. 19710 din 30 aprilie 2002 de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A., pârâta SC L.C.

SRL a încheiat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, prin care a preluat în concesiune, terenul situat în Roman, în suprafață de 170,0 mp, pe o durată de 25 de ani. Apelantul R.G.R. a notificat unitatea deținătoare – Municipiul Roman la data de 31 ianuarie 2002, notificare înregistrată sub nr. 26 din 31 ianuarie 2002, cu privire la restituirea terenului, pe o parte din acesta aflându-se și chioșcul în discuție. Instanța de apel a reținut că în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 464/C din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr. 616/103/2006 (filele 17 – 190, dosar nr. 5090/2008 al Judecătoriei Roman), este menționată această notificare, de aceea a avut-o în vedere, deși nu se află depusă la dosarul cauzei.

La data de 10 martie 2005 când a fost încheiat contractul de concesiune nr. 12014 între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN și intimata-pârâtă SC L.C. SRL, apelantul-reclamant notificase Municipiul Roman cu mult înainte, respectiv la data de 31 ianuarie 2002. La data când s-a încheiat contractul de concesiune cu SC B.C.

SRL și când i-a fost eliberată acesteia Autorizația de construcție nr. 263 din 15 mai 2002 (fila 13 dosar nr.5090/2008), pentru construirea chioșcului, Municipiul Roman avea cunoștință de faptul că pentru terenul ce făcea obiectul contractului de concesiune și pe care urma să se construiască chioșcul, se depusese notificarea nr. 26 din 31 ianuarie 2002. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii, însă aceste prevederi nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece la data notificării, contractul de concesiune nu era încheiat cu pârâta.

La data când apelantul reclamant a notificat Municipiul Roman, contractul de concesiune nr. 12014 între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN și intimata-pârâtă SC L.C. SRL, nu era încheiat și ca urmare a notificării de către reclamant a MUNICIPIULUI ROMAN, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN nu mai putea încheia contract de concesiune pentru suprafața de teren ce făcea obiectul notificării, deoarece notificarea era opozabilă erga omnes, nu numai pentru primărie ci pentru orice altă persoană, cunoscându-se prin urmare și consecințele care ar putea interveni ulterior în situația în care dreptul de proprietate al persoanei care a notificat, ar fi fost tulburat.

Având în vedere că apelantul reclamant este proprietarul suprafeței de 261 mp teren, o parte din aceasta fiind ocupată de către construcția proprietatea intimatei pârâte SC L. SRL, cererea sa privind obligarea acesteia de a o ridica fiind găsită întemeiată, astfel că în cazul refuzului, a fost autorizat apelantul reclamant să o ridice, pe cheltuiala pârâtei. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Roman, invocată de către acesta prin întâmpinare, a fost respinsă, deoarece chiar dacă instanța de fond a anulat cererea de chemare în garanție ca netimbrată, cadrul procesual a fost stabilit de către aceasta, iar posibilitatea scoaterii din cauză a unei părți este subordonată principiului disponibilității.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC L.C. SRL Roma și chematul în garanție Municipiul Roman prin Primar. I. Pârâta SC L.C. SRL Roman a adus următoarele critici deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC L.C. SRL Roman împotriva deciziei nr. 24/2011 din 10 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Respinge recursul declarat de chematul în garanție MUNICIPIUL ROMAN prin Primar împotriva deciziei nr. 24/2011 din 10 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.