ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5261/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5261/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 22/2009, pronunțată

în Dosarul nr. 645.2/103/2006 al Curții de Apel Bacău, s-a admis apelul

promovat de pârâtul Primarul municipiului Roman împotriva Sentinței civile nr.

540/2008 al Tribunalului Neamț, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O.D.,

O.D., O.T. și C.T.; s-a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a fost

modificată în parte Dispoziția nr. 1911 din 30 iunie 2006 emisă de Primarul

municipiului Roman, jud. Neamț, dispunându-se obligarea acestuia, prin

dispoziție motivată, la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001, republicată, pentru suprafața de 1430 mp teren, situată în

intravilanul Municipiului Roman, constând în compensare cu teren disponibil la

data executării, din domeniul privat sau public al municipiului, iar în caz de

imposibilitate de executare, despăgubiri pentru imobil (teren 1430 mp și

construcție - 336,08 mp), valoarea finală a despăgubirilor urmând a fi

stabilită de Comisia Centrală.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate vizând admiterea în parte a

contestației și menținerea propunerii de acordare a despăgubirilor pentru

imobilul construcție în suprafață de 336 mp.

Prin Decizia civilă

nr. 8249 din 14 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 645/103/2006 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul reclamantei, s-a casat

Decizia civilă nr. 22/2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și s-a trimisă

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea

deciziei de casare, s-a arătat că instanța de apel a dispus atribuirea, către

reclamanți, a unei suprafețe de teren de 1430 mp, deși nu s-a stabilit dacă în

patrimoniul Municipiului Roman există teren disponibil de aceeași valoare și cu

aceleiași caracteristici pentru a fi acordat în compensare, pârâtul susținând

contrariul fără a prezenta în instanță procese-verbale de afișare, conform art.

1 (10) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a mai arătat, în

motivare, faptul că instanța de apel era obligată să pună în vedere pârâtului

să prezinte tabelele cu terenurile intravilane disponibile cu luarea în considerare

și a înscrisurilor depuse de reclamanți vizând concesionarea unor suprafețe de

teren aflate în patrimoniul municipiului Roman, și să dispună completarea

expertizei tehnice cu un obiectiv în acest sens; că, la rejudecarea apelului,

să se aibă în vedere și celelalte critici vizând întinderea suprafeței de teren

ce poate fi acordată în compensare ca măsură reparatorie, eventual, printr-o

nouă expertiză tehnică, respectiv, posibilitatea restituirii în natură cel

puțin a suprafeței de teren afectată de parcare, solicitată de reclamanți

conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Bacău, după rejudecare cu nr. 645.2/103/2006,

iar prin Decizia civilă nr. 65 din 14 septembrie 2011, s-a admis apelul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Roman, s-a schimbat în tot sentința

civilă apelată în sensul că s-a respins contestația, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În speță,

intimații-reclamanți au contestat Dispoziția nr. 1911 din 30 iunie 2006 emisă

de Primarul municipiului Roman, în aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată,

prin care s-a respins cererea lor de restituire în natură a imobilului

construcție, precum și a suprafeței de teren de 3361 mp, situate în municipiul

Roman, ce au aparținut autorului lor, propunându-se despăgubiri, în temeiul

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor imobilelor

preluate abuziv.

În motivarea

dispoziției primarului, s-a arătat că imobilul construcție a fost demolat

total, iar suprafața de teren de 3361 mp este imposibil de restituit în natură

fiind ocupată funcțional de S.C. T. S.A. Roman (1800 mp), bloc de locuințe,

parcare publică amenajată și spațiu verde aferent blocului (1561 mp).

Prin Sentința nr.

540/C/2008 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. 645/103/2006, s-a

admis contestația în parte, s-a modificat în parte art. 2 din dispoziția de

respingere a notificării, intimatul fiind obligat, în temeiul art. 26 din Legea

nr. 10/2001, republicată, să acorde, prin dispoziție motivată teren în

compensare în suprafață de 3436 mp, situat în intravilanul Municipiului Roman.

A fost menținută

propunerea de acordare a despăgubirilor pentru construcția în suprafață de 336

mp și obligat intimatul să o înainteze Comisiei Centrale de Acordare a

Despăgubirilor.

Împotriva sentinței a

promovat apel pârâtul care a criticat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii

invocând, în esență, că instanța de fond a acordat intimaților-reclamanți mai

mult decât au notificat, respectiv 3436 mp teren și 336 mp construcție, și nu

3100 mp și 336 mp construcție, încălcând principiul disponibilității; că

instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a analizat toate mijloacele de apărare

invocate pentru stabilirea corectă a situației de fapt, ignorându-se faptul că

o parte din suprafață notificată se află în proprietatea S.C. T. S.A. Roman, ce

nu figurează ca parte în proces, societate care, de altfel, a și fost notificată

conform Legii nr. 10/2001, reclamanții primind și răspuns din partea acesteia,

în sensul trimiterii notificării către A.V.A.S. București în vederea

soluționării; că măsura compensării cu teren liber în intravilanul Municipiului

Roman este nelegală, în condițiile în care modul de soluționare a notificărilor

este de competența exclusivă a autorităților administrației publice locale,

instanța de judecată neputându-se substitui acestora; că s-au încălcat,

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în contextul

în care pârâtul nu deține în patrimoniu teren disponibil, și că suprafețele de

teren concesionate, ca și cele supuse vânzării, ce fac obiectul mai multor

hotărâri ale consiliului, sunt mici și afectate extinderii unor construcții sau

pe care sunt deja edificate construcții, astfel că nu se poate susține că în

patrimoniul Municipiului Roman ar exista suprafețe de teren disponibile.

Din actele și

lucrările dosarului, s-a reținut că, prin contestația formulată,

intimații-reclamanți au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de

3.100 mp teren situat în Roman, precum și a imobilelor construcții în suprafață

de 336,08 mp, situate la aceeași adresă, conform notificării adresate

apelantului-pârât.

Din înscrisurile

depuse de părți la dosarul cauzei, precum și din expertizele topocadastrale

efectuate la fond și în apel, cu ocazia rejudecării, rezultă că terenul în

suprafață totală de 3.436 mp (3.100 mp teren și 336 mp construcție) pentru care

s-a solicitat restituirea în natură pe vechiul amplasament, este compus din

suprafața de 2806 mp teren pe care este amplasat Hotel Central (teren inclus în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele S.C. T. S.A.

Roman), 437 mp parcare publică, bloc de locuințe (924 mp) și 230 mp spațiu

verde.

Pentru suprafața de

teren inclusă în patrimoniul S.C. T. S.A. Roman, intimații-reclamanți s-au

adresat cu notificări acestei societăți, ca entitate deținătoare (dosar fond),

decizia de respingere a acesteia, nr. 23 din 1 octombrie 2001, fiind comunicată

intimaților, iar notificările transmise către A.P.A.P.S. Neamț și Prefectura

jud. Neamț (dosar fond).

În acest context, s-a

reținut că este evident faptul că, în limitele învestirii instanței,

posibilitatea unei eventuale restituirii în natură a terenului nu poate fi

analizată decât pentru diferența dintre suprafața de teren solicitată, aflată

în patrimoniul unității administrative și cea aflată în proprietatea S.C. T.

S.A. Roman, notificată la rândul său, dar care nu este parte în prezenta cauză,

respectiv, pentru suprafața de 1430 mp, pentru care apelantul are calitatea de

entitate deținătoare, compusă din teren pe care se află amplasat bloc de

locuințe (924 mp), parcare publică (437 mp) și 230 mp spațiu verde.

Dispozițiile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevăd faptul că și în cazurile

în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent care constau în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite de entitatea deținătoare notificată, cu acordul persoanei

îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Din interpretarea

textului normativ anterior menționat, precum și a Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

rezultă faptul că, deși legea instituie în ansamblul său principiul priorității

restituirii în natură a imobilelor, aceasta nu prevede o ierarhie a măsurilor

reparatorii prin echivalent, entitatea învestită cu soluționarea notificării nefiind

obligată să acorde necondiționat teren în compensare, modul de soluționare a

notificării fiind lăsat la aprecierea acesteia, ca singura în măsura să

evalueze, în mod concret, asupra posibilității de acordare a unei astfel de

măsuri reparatorii.

Ca atare, instanța nu

se poate substitui prerogativei prevăzute de lege pentru entitatea deținătoare

pentru a stabili dacă un anumit bun poate fi restituit în compensare, cu atât

mai mult cu cât acordare a unui alt teren în compensare depinde de existența

unor terenuri disponibile în patrimoniul entității învestite.

De altfel, în pct.

1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

republicată, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la

compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute la

art. 1 alin. (2) și alin. (3) din lege, permite entității obligate la

restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent,

orice bunuri sau servicii disponibile, posibilitatea acordată persoanelor

îndreptățite de a opta pentru un numit tip de despăgubiri, expres menționate,

neechivalând cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniul deținătorului.

Ansamblul probator

administrat în cauză, relevă faptul că apelanta nu dispune de terenuri disponibile

în sensul legii pentru a fi oferite în compensare intimaților-reclamanți sau

altor notificatori, în acest sens fiind și mențiunile din expertiza efectuată

în apel, raport la expertiză, suprafețele de teren concesionate, la care au

făcut trimitere intimații-reclamanți, fiind de mici dimensiuni, ocupate de

construcții sau aferente unor construcții proprietatea unor persoane fizice sau

juridice.

Mai mult, suprafețele

de teren indicate de intimații-reclamanți în suplimentul la raportul de

expertiză pentru a fi date spre compensare (dosar apel), fie sunt în

proprietatea altor persoane sau sunt în litigii întemeiate tot pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001, republicată, fie sunt concesionate societății comerciale al

cărui unic reprezentant este unul dintre intimați (care a și formulat cererea

de cumpărare), context în care nu se poate dispune compensarea în natură cu

aceste terenuri.

În ceea ce privește

posibilitatea acordării în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței de 230

mp teren spațiu verde, precum și a suprafeței de 437 mp, ce are destinația de

parcare, s-a reținut faptul că, în considerarea dispozițiilor art. II și III

din O.U.G. nr. 114/2007, art. 4 lit. j) din Legea nr. 24/2007, precum și a art.

10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2009, acestea nu pot fi restituite în natură.

Astfel, din textele

normative anterior arătate, rezultă obligația autorităților publice locale de a

asigura din terenul intravilan o suprafață de spațiu verde de minim 20

mp/locuitor, precum și spațiile verzi aferente locuințelor de timp condominium

(blocului de locuințe, în speță), actele administrative sau juridice emise

pentru schimbarea destinației acestora astfel cum este prevăzută în planul de

urbanism fiind lovite de nulitate absolută.

În ceea ce privește

spațiul amenajat ca parcare publică aferentă Hotelului Roman, se reține că

aceasta reprezintă o amenajare de utilitate publică în sensul art. 10 pct. 3

din H.G. nr. 250/2007, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, republicată, spațiul deservind nu numai Hotelul Roman, ci ca și

cale de acces atât pietonal, cât și rutier pentru mașini de intervenție de

poliție, salvare, pompieri.

S-a conchis, că, în

raport de ansamblul probator administrat, în speță, restituirea terenului în

natură pe vechiul amplasament, de către apelant, nu este posibilă, întrucât

parte din teren nu este în patrimoniul acesteia, iar diferența de teren este

supusă unor reglementări speciale, și că nici acordarea măsurii reparatorii în

compensare cu un alt teren, în contextul în care apelanta nu dispune de

suprafețe disponibile, nu este posibilă, în condițiile art. 1 alin. (1), art. 7

alin. (1), art. 9, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva acestei

decizii au declarat recursul reclamanții O.M., O.M.N., C.Z., O.D. și O.T.,

criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Suprafața de teren

pentru care au formulat pretenții este 3100 mp și un imobil construcție în

suprafață de 336,08 mp, situate în municipiul Roman. Această suprafață de teren

a aparținut autorului, O.D., iar prin Referatul nr. 76999 din 30 iunie 2006 se

reține, în mod corect, că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea

imobilelor, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv de către stat se

restituie, de regulă, în natură.

Astfel, în referatul

amintit, se arată că imobilul construcție a cărui restituire în natură se cere

a fost demolat total, iar imobilul teren în suprafață de 3361 mp, rezultată din

măsurători și din planurile cadastrale vechi, este afectată de lucrări de

utilitate publică, și anume bloc de locuințe, parcare publică amenajată,

Hotelul Roman și spațiu verde.

Așadar, doar pentru o

suprafața de teren precis delimitată există lucrări de utilitate publică, iar

spațiu verde poate fi restituit în natură, împreună cu parcarea, a cărei

destinație poate fi schimbată printr-o dispoziție a Primarului.

Prin Legea nr.

247/2005 au fost aduse modificări Legii nr. 10/2001, la art. 10 alin. (2), care

arată că în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate

în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită

va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru

suprafața de teren ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale

și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Acest text de lege

atestă fără niciun dubiu că trebuia să fie restituită în natură suprafața de

teren afectată de parcare și spațiul verde aferent, și nu să se propună

acordarea de despăgubiri, fapt care contravine dispozițiilor art. 18 din lege,

care se referă la măsurile reparatorii care se stabilesc prin echivalent.

Legea nr. 247/2005,

prin modificările aduse la Legea nr. 10/2001, art. 18 ind. 1 teza a II-a,

potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea

cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent.

Astfel, raportat la

aceasta dispoziție legală, trebuia să se propună acordarea către reclamanți a

măsurii reparatorii prin echivalent și nu a despăgubirilor, lucru care nu a

fost făcută de entitatea învestită.

S-a conchis, că

suprafața de teren rămasă liberă de construcții (spațiu verde și parcarea

publică) să fie restituită în natură, iar pentru celelalte imobile,

(construcție și rest teren), să le fie oferite măsuri reparatorii prin

echivalent, în speță alte bunuri de același gen.

Această cerere poate

fi satisfăcută prin oferirea de către Primăria municipiului Roman de terenuri

pe alte amplasamente, având în vedere că au dovedit, în mod constant, că

instituția deține suprafețe de teren pe care le are la dispoziție, dar pe care

le aduce la cunoștința publicului în mod preferențial. Nu este reală susținerea

potrivit căreia ar fi depus, în mod constant, spre cunoștința publică adrese

potrivit cărora nu există terenuri libere care să fie compensate cu altele care

nu pot fi restituite în natură, având în vedere tocmai dispozițiile prin care

s-au admis diverse cereri cu privire la terenuri, formulate de persoane

diferite, iar una dintre solicitările reclamanților către instanța de apel a

fost aceea de a li se permite să identifice suprafețe de teren mai mici, care,

însumate fiind, să le permită să primească suprafețe de terenuri în natură și

care să satisfacă interesele ambelor părți.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de către instanță, potrivit art. 306 (3) C. proc. civ., se constată

următoarele:

Prin criticile

formulate, recurenții reclamanți au susținut că decizia recurată este nelegală,

fiind pronunțată cu încălcarea art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că,

potrivit acestui text de lege, nu există niciun dubiu că trebuia să le fie

restituită în natură suprafața de teren afectată de parcare și spațiu verde,

precum și a dispozițiilor art. 18

1

teza a II-a din Legea nr.

247/2005, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent, pentru terenul

imposibil de restituit în natură pe vechiul amplasament, trebuia să constea în

bunuri de același gen, respectiv prin oferirea de către Primăria municipiului

Roman de terenuri pe alte amplasamente, întrucât s-a dovedit că pârâta deține

suprafețe de teren disponibile, dar pe care le aduce la cunoștința publicului

în mod preferențial, și nu măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri.

În raport de cadrul

procesual stabilit de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, cât și de

situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi

reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., se constată că obiectul prezentului litigiu îl constituie restituirea

suprafeței de 1430 mp reprezentând diferența dintre suprafața de teren

solicitată prin notificare și cea deținută în proprietate de S.C. T. S.A.

Roman, această din urmă nefiind parte în prezentul litigiu.

În ceea ce privește

regimul juridic al suprafeței de 1430 mp teren, s-a stabilit că pe suprafața de

924 mp este amplasat un bloc de locuințe, pe suprafața de 437 mp este amplasată

parcare publică, iar suprafața de 230 mp are destinația de spațiu verde.

Potrivit art. 10 (2)

din Legea nr. 10/2001, republicată, "În cazul în care pe terenurile pe

care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi

construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură

a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții

noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent".

Potrivit art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007, privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001, "... Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale au în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități

publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a

deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei,

trotuare, etc. ...) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații

verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe

pietonale și altele asemenea ...".

Prin urmare, terenul

afectat de parcare publică și spațiu verde, în suprafață de 437 mp și

respectiv, 230 mp, are destinația de amenajări de utilitate publică, iar în

condițiile art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, pentru aceste suprafețe de teren

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent și nu la

restituirea în natură pe vechiul amplasament, așa cum susțin aceștia.

În ceea ce privește

critica de nelegalitate a deciziei recurate, în sensul că aceasta a fost dată

cu încălcarea art. 18

1

teza a II-a din Legea nr. 247/2005, de

modificare a Legii nr. 10/2001, în sensul că pentru terenul ce nu se poate

restitui în natură pe vechiul amplasament, reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii în echivalent, ce constă în oferirea de terenuri pe alte

amplasamente, deoarece s-a dovedit că Primăria municipiului Roman deține

suprafețe de teren disponibile, se constată următoarele:

Potrivit art. 1 (2)

din Legea nr. 10/2001, republicată, "În cazurile în care restituirea în

natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite,

sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".

În ceea ce privește

pretenția reclamanților de a li se acorda măsurii reparatorii prin echivalent,

ce constă în compensarea cu alte terenuri deținute de Primăria municipiului Roman

și care, potrivit susținerii acestora, a fi disponibile, se constată că sunt

incidente prevederile art. 26 (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că

"dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau,

după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită".

Or, în speță, s-a

stabilit că măsura compensării cu alte bunuri de același gen, respectiv

terenuri, nu este posibilă, întrucât entitatea învestită cu soluționarea

notificării nu deține terenuri disponibile care să fie restituite reclamanților

în compensare.

Mai mult, potrivit

art. 1 (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, numai primarii sau, după caz,

conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația

să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la

sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile

disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare,

astfel că susținerea reclamanților că greșit instanța de apel nu le-a permit

acestora să identifice suprafețe de teren disponibile, care, chiar mai mici,

însumate să le fi permis restituirea suprafeței de teren în natură, este

neîntemeiată.

Prin urmare, singura

abilitată de lege care să aprecieze asupra posibilității de a acorda măsuri

reparatorii ce constă în compensarea cu alte terenuri disponibile este

entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu instanța sau

notificatorii, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenții reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții O.M., O.M.N., C.Z., O.D. și O.T. împotriva Deciziei nr.

65 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.

Procesat de GGC - CL