ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5261/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 22/2009, pronunțată în Dosarul nr. 645.2/103/2006 al Curții de Apel Bacău, s-a admis apelul promovat de pârâtul Primarul municipiului Roman împotriva Sentinței civile nr. 540/2008 al Tribunalului Neamț, în contradictoriu cu intimații-reclamanți O.D., O.D., O.T.

și C.T.; s-a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a fost modificată în parte Dispoziția nr. 1911 din 30 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Roman, jud. Neamț, dispunându-se obligarea acestuia, prin dispoziție motivată, la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, pentru suprafața de 1430 mp teren, situată în intravilanul Municipiului Roman, constând în compensare cu teren disponibil la data executării, din domeniul privat sau public al municipiului, iar în caz de imposibilitate de executare, despăgubiri pentru imobil (teren 1430 mp și construcție - 336,08 mp), valoarea finală a despăgubirilor urmând a fi stabilită de Comisia Centrală. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate vizând admiterea în parte a contestației și menținerea propunerii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul construcție în suprafață de 336 mp.

Prin Decizia civilă nr. 8249 din 14 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 645/103/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul reclamantei, s-a casat Decizia civilă nr. 22/2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și s-a trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În argumentarea deciziei de casare, s-a arătat că instanța de apel a dispus atribuirea, către reclamanți, a unei suprafețe de teren de 1430 mp, deși nu s-a stabilit dacă în patrimoniul Municipiului Roman există teren disponibil de aceeași valoare și cu aceleiași caracteristici pentru a fi acordat în compensare, pârâtul susținând contrariul fără a prezenta în instanță procese-verbale de afișare, conform art. 1 (10) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a mai arătat, în motivare, faptul că instanța de apel era obligată să pună în vedere pârâtului să prezinte tabelele cu terenurile intravilane disponibile cu luarea în considerare și a înscrisurilor depuse de reclamanți vizând concesionarea unor suprafețe de teren aflate în patrimoniul municipiului Roman, și să dispună completarea expertizei tehnice cu un obiectiv în acest sens; că, la rejudecarea apelului, să se aibă în vedere și celelalte critici vizând întinderea suprafeței de teren ce poate fi acordată în compensare ca măsură reparatorie, eventual, printr-o nouă expertiză tehnică, respectiv, posibilitatea restituirii în natură cel puțin a suprafeței de teren afectată de parcare, solicitată de reclamanți conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, după rejudecare cu nr. 645.2/103/2006, iar prin Decizia civilă nr. 65 din 14 septembrie 2011, s-a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Roman, s-a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că s-a respins contestația, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: În speță, intimații-reclamanți au contestat Dispoziția nr. 1911 din 30 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Roman, în aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, prin care s-a respins cererea lor de restituire în natură a imobilului construcție, precum și a suprafeței de teren de 3361 mp, situate în municipiul Roman, ce au aparținut autorului lor, propunându-se despăgubiri, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor imobilelor preluate abuziv.

În motivarea dispoziției primarului, s-a arătat că imobilul construcție a fost demolat total, iar suprafața de teren de 3361 mp este imposibil de restituit în natură fiind ocupată funcțional de S.C. T. S.A. Roman (1800 mp), bloc de locuințe, parcare publică amenajată și spațiu verde aferent blocului (1561 mp). Prin Sentința nr. 540/C/2008 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. 645/103/2006, s-a admis contestația în parte, s-a modificat în parte art. 2 din dispoziția de respingere a notificării, intimatul fiind obligat, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, să acorde, prin dispoziție motivată teren în compensare în suprafață de 3436 mp, situat în intravilanul Municipiului Roman.

A fost menținută propunerea de acordare a despăgubirilor pentru construcția în suprafață de 336 mp și obligat intimatul să o înainteze Comisiei Centrale de Acordare a Despăgubirilor. Împotriva sentinței a promovat apel pârâtul care a criticat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii invocând, în esență, că instanța de fond a acordat intimaților-reclamanți mai mult decât au notificat, respectiv 3436 mp teren și 336 mp construcție, și nu 3100 mp și 336 mp construcție, încălcând principiul disponibilității; că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a analizat toate mijloacele de apărare invocate pentru stabilirea corectă a situației de fapt, ignorându-se faptul că o parte din suprafață notificată se află în proprietatea S.C.

T. S.A. Roman, ce nu figurează ca parte în proces, societate care, de altfel, a și fost notificată conform Legii nr. 10/2001, reclamanții primind și răspuns din partea acesteia, în sensul trimiterii notificării către A.V.A.S.

București în vederea soluționării; că măsura compensării cu teren liber în intravilanul Municipiului Roman este nelegală, în condițiile în care modul de soluționare a notificărilor este de competența exclusivă a autorităților administrației publice locale, instanța de judecată neputându-se substitui acestora; că s-au încălcat, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în contextul în care pârâtul nu deține în patrimoniu teren disponibil, și că suprafețele de teren concesionate, ca și cele supuse vânzării, ce fac obiectul mai multor hotărâri ale consiliului, sunt mici și afectate extinderii unor construcții sau pe care sunt deja edificate construcții, astfel că nu se poate susține că în patrimoniul Municipiului Roman ar exista suprafețe de teren disponibile.

Din actele și lucrările dosarului, s-a reținut că, prin contestația formulată, intimații-reclamanți au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 3.100 mp teren situat în Roman, precum și a imobilelor construcții în suprafață de 336,08 mp, situate la aceeași adresă, conform notificării adresate apelantului-pârât. Din înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei, precum și din expertizele topocadastrale efectuate la fond și în apel, cu ocazia rejudecării, rezultă că terenul în suprafață totală de 3.436 mp (3.100 mp teren și 336 mp construcție) pentru care s-a solicitat restituirea în natură pe vechiul amplasament, este compus din suprafața de 2806 mp teren pe care este amplasat Hotel Central (teren inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele S.C.

T. S.A. Roman), 437 mp parcare publică, bloc de locuințe (924 mp) și 230 mp spațiu verde. Pentru suprafața de teren inclusă în patrimoniul S.C. T. S.A. Roman, intimații-reclamanți s-au adresat cu notificări acestei societăți, ca entitate deținătoare (dosar fond), decizia de respingere a acesteia, nr. 23 din 1 octombrie 2001, fiind comunicată intimaților, iar notificările transmise către A.P.A.P.S. Neamț și Prefectura jud. Neamț (dosar fond). În acest context, s-a reținut că este evident faptul că, în limitele învestirii instanței, posibilitatea unei eventuale restituirii în natură a terenului nu poate fi analizată decât pentru diferența dintre suprafața de teren solicitată, aflată în patrimoniul unității administrative și cea aflată în proprietatea S.C.

T. S.A. Roman, notificată la rândul său, dar care nu este parte în prezenta cauză, respectiv, pentru suprafața de 1430 mp, pentru care apelantul are calitatea de entitate deținătoare, compusă din teren pe care se află amplasat bloc de locuințe (924 mp), parcare publică (437 mp) și 230 mp spațiu verde. Dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevăd faptul că și în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea deținătoare notificată, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. Din interpretarea textului normativ anterior menționat, precum și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, rezultă faptul că, deși legea instituie în ansamblul său principiul priorității restituirii în natură a imobilelor, aceasta nu prevede o ierarhie a măsurilor reparatorii prin echivalent, entitatea învestită cu soluționarea notificării nefiind obligată să acorde necondiționat teren în compensare, modul de soluționare a notificării fiind lăsat la aprecierea acesteia, ca singura în măsura să evalueze, în mod concret, asupra posibilității de acordare a unei astfel de măsuri reparatorii. Ca atare, instanța nu se poate substitui prerogativei prevăzute de lege pentru entitatea deținătoare pentru a stabili dacă un anumit bun poate fi restituit în compensare, cu atât mai mult cu cât acordare a unui alt teren în compensare depinde de existența unor terenuri disponibile în patrimoniul entității învestite.

De altfel, în pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute la art. 1 alin. (2) și alin. (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, posibilitatea acordată persoanelor îndreptățite de a opta pentru un numit tip de despăgubiri, expres menționate, neechivalând cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniul deținătorului.

Ansamblul probator administrat în cauză, relevă faptul că apelanta nu dispune de terenuri disponibile în sensul legii pentru a fi oferite în compensare intimaților-reclamanți sau altor notificatori, în acest sens fiind și mențiunile din expertiza efectuată în apel, raport la expertiză, suprafețele de teren concesionate, la care au făcut trimitere intimații-reclamanți, fiind de mici dimensiuni, ocupate de construcții sau aferente unor construcții proprietatea unor persoane fizice sau juridice.

Mai mult, suprafețele de teren indicate de intimații-reclamanți în suplimentul la raportul de expertiză pentru a fi date spre compensare (dosar apel), fie sunt în proprietatea altor persoane sau sunt în litigii întemeiate tot pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, fie sunt concesionate societății comerciale al cărui unic reprezentant este unul dintre intimați (care a și formulat cererea de cumpărare), context în care nu se poate dispune compensarea în natură cu aceste terenuri. În ceea ce privește posibilitatea acordării în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței de 230 mp teren spațiu verde, precum și a suprafeței de 437 mp, ce are destinația de parcare, s-a reținut faptul că, în considerarea dispozițiilor art. II și III din O.U.G.

nr. 114/2007, art. 4 lit. j) din Legea nr. 24/2007, precum și a art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2009, acestea nu pot fi restituite în natură. Astfel, din textele normative anterior arătate, rezultă obligația autorităților publice locale de a asigura din terenul intravilan o suprafață de spațiu verde de minim 20 mp/locuitor, precum și spațiile verzi aferente locuințelor de timp condominium (blocului de locuințe, în speță), actele administrative sau juridice emise pentru schimbarea destinației acestora astfel cum este prevăzută în planul de urbanism fiind lovite de nulitate absolută. În ceea ce privește spațiul amenajat ca parcare publică aferentă Hotelului Roman, se reține că aceasta reprezintă o amenajare de utilitate publică în sensul art. 10 pct. 3 din H.G.

nr. 250/2007, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, spațiul deservind nu numai Hotelul Roman, ci ca și cale de acces atât pietonal, cât și rutier pentru mașini de intervenție de poliție, salvare, pompieri. S-a conchis, că, în raport de ansamblul probator administrat, în speță, restituirea terenului în natură pe vechiul amplasament, de către apelant, nu este posibilă, întrucât parte din teren nu este în patrimoniul acesteia, iar diferența de teren este supusă unor reglementări speciale, și că nici acordarea măsurii reparatorii în compensare cu un alt teren, în contextul în care apelanta nu dispune de suprafețe disponibile, nu este posibilă, în condițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împotriva acestei decizii au declarat recursul reclamanții O.M., O.M.N., C.Z., O.D. și O.T., criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente: Suprafața de teren pentru care au formulat pretenții este 3100 mp și un imobil construcție în suprafață de 336,08 mp, situate în municipiul Roman. Această suprafață de teren a aparținut autorului, O.D., iar prin Referatul nr. 76999 din 30 iunie 2006 se reține, în mod corect, că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilelor, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie, de regulă, în natură.

Astfel, în referatul amintit, se arată că imobilul construcție a cărui restituire în natură se cere a fost demolat total, iar imobilul teren în suprafață de 3361 mp, rezultată din măsurători și din planurile cadastrale vechi, este afectată de lucrări de utilitate publică, și anume bloc de locuințe, parcare publică amenajată, Hotelul Roman și spațiu verde. Așadar, doar pentru o suprafața de teren precis delimitată există lucrări de utilitate publică, iar spațiu verde poate fi restituit în natură, împreună cu parcarea, a cărei destinație poate fi schimbată printr-o dispoziție a Primarului.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse modificări Legii nr. 10/2001, la art. 10 alin. (2), care arată că în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața de teren ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Acest text de lege atestă fără niciun dubiu că trebuia să fie restituită în natură suprafața de teren afectată de parcare și spațiul verde aferent, și nu să se propună acordarea de despăgubiri, fapt care contravine dispozițiilor art. 18 din lege, care se referă la măsurile reparatorii care se stabilesc prin echivalent.

Legea nr. 247/2005, prin modificările aduse la Legea nr. 10/2001, art. 18 ind. 1 teza a II-a, potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent. Astfel, raportat la aceasta dispoziție legală, trebuia să se propună acordarea către reclamanți a măsurii reparatorii prin echivalent și nu a despăgubirilor, lucru care nu a fost făcută de entitatea învestită. S-a conchis, că suprafața de teren rămasă liberă de construcții (spațiu verde și parcarea publică) să fie restituită în natură, iar pentru celelalte imobile, (construcție și rest teren), să le fie oferite măsuri reparatorii prin echivalent, în speță alte bunuri de același gen.

Această cerere poate fi satisfăcută prin oferirea de către Primăria municipiului Roman de terenuri pe alte amplasamente, având în vedere că au dovedit, în mod constant, că instituția deține suprafețe de teren pe care le are la dispoziție, dar pe care le aduce la cunoștința publicului în mod preferențial. Nu este reală susținerea potrivit căreia ar fi depus, în mod constant, spre cunoștința publică adrese potrivit cărora nu există terenuri libere care să fie compensate cu altele care nu pot fi restituite în natură, având în vedere tocmai dispozițiile prin care s-au admis diverse cereri cu privire la terenuri, formulate de persoane diferite, iar una dintre solicitările reclamanților către instanța de apel a fost aceea de a li se permite să identifice suprafețe de teren mai mici, care, însumate fiind, să le permită să primească suprafețe de terenuri în natură și care să satisfacă interesele ambelor părți.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 (3) C. proc.

civ., se constată următoarele: Prin criticile formulate, recurenții reclamanți au susținut că decizia recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, potrivit acestui text de lege, nu există niciun dubiu că trebuia să le fie restituită în natură suprafața de teren afectată de parcare și spațiu verde, precum și a dispozițiilor art. 18 1 teza a II-a din Legea nr. 247/2005, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent, pentru terenul imposibil de restituit în natură pe vechiul amplasament, trebuia să constea în bunuri de același gen, respectiv prin oferirea de către Primăria municipiului Roman de terenuri pe alte amplasamente, întrucât s-a dovedit că pârâta deține suprafețe de teren disponibile, dar pe care le aduce la cunoștința publicului în mod preferențial, și nu măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri.

În raport de cadrul procesual stabilit de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, cât și de situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., se constată că obiectul prezentului litigiu îl constituie restituirea suprafeței de 1430 mp reprezentând diferența dintre suprafața de teren solicitată prin notificare și cea deținută în proprietate de S.C. T. S.A. Roman, această din urmă nefiind parte în prezentul litigiu. În ceea ce privește regimul juridic al suprafeței de 1430 mp teren, s-a stabilit că pe suprafața de 924 mp este amplasat un bloc de locuințe, pe suprafața de 437 mp este amplasată parcare publică, iar suprafața de 230 mp are destinația de spațiu verde.

Potrivit art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, "În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent". Potrivit art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, "... Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale au în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc… ) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele asemenea ...". Prin urmare, terenul afectat de parcare publică și spațiu verde, în suprafață de 437 mp și respectiv, 230 mp, are destinația de amenajări de utilitate publică, iar în condițiile art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, pentru aceste suprafețe de teren reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent și nu la restituirea în natură pe vechiul amplasament, așa cum susțin aceștia.

În ceea ce privește critica de nelegalitate a deciziei recurate, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea art. 18 1 teza a II-a din Legea nr. 247/2005, de modificare a Legii nr. 10/2001, în sensul că pentru terenul ce nu se poate restitui în natură pe vechiul amplasament, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, ce constă în oferirea de terenuri pe alte amplasamente, deoarece s-a dovedit că Primăria municipiului Roman deține suprafețe de teren disponibile, se constată următoarele: Potrivit art. 1 (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, "În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". În ceea ce privește pretenția reclamanților de a li se acorda măsurii reparatorii prin echivalent, ce constă în compensarea cu alte terenuri deținute de Primăria municipiului Roman și care, potrivit susținerii acestora, a fi disponibile, se constată că sunt incidente prevederile art. 26 (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită". Or, în speță,

s-a stabilit că măsura compensării cu alte bunuri de același gen, respectiv terenuri, nu este posibilă, întrucât entitatea învestită cu soluționarea notificării nu deține terenuri disponibile care să fie restituite reclamanților în compensare. Mai mult, potrivit art. 1 (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, numai primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, astfel că susținerea reclamanților că greșit instanța de apel nu le-a permit acestora să identifice suprafețe de teren disponibile, care, chiar mai mici, însumate să le fi permis restituirea suprafeței de teren în natură, este neîntemeiată.

Prin urmare, singura abilitată de lege care să aprecieze asupra posibilității de a acorda măsuri reparatorii ce constă în compensarea cu alte terenuri disponibile este entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu instanța sau notificatorii, așa cum corect a reținut instanța de apel. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții O.M., O.M.N., C.Z., O.D. și O.T. împotriva Deciziei nr. 65 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Procesat de GGC - CL