ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6384/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6384/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei civile de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
416/ C din 15 aprilie 2009, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins, ca
neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active și, ca inadmisibilă,
acțiunea formulată de reclamantul D.M. împotriva pârâtului Institutul de
Cercetări și Amenajări Silvice București.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin
acțiune, reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să-i fie restituită
în natură sau prin echivalent suprafața de teren de 338,24 mp, situată în
Roman, str. Dumbrava Roșie, jud. Neamț, deținută de pârâtul I.C.A.S.
În
fapt, D.T., decedată la data de 12 aprilie 1998, a moștenit de la mama sa un
teren situat în Roman, str. Dumbrava Roșie, județul Neamț.
Prin sentința civilă nr.
4159/1995 a Judecătoriei Roman, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de D.T.
și au fost obligate pârâtele Institutul de Amenajări Silvice București și I.C.A.S.
- filiala Roman să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața
de 237,96 mp.
În
considerentele acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat, s-a
reținut că în anul 1970, pârâta a inițiat demersuri în vederea preluării
terenului proprietatea mamei reclamantei pentru construirea unei vile formată
din parter și două etaje, cu fundație de beton și cărămidă.
Nu
a reușit să perfecteze o expropriere, astfel încât, la decesul autoarei, în
anul 1982, a fost trecută în masa succesorală și suprafața de 600 m.p. teren
construcții.
Prin
sentința civilă nr. 47/C/2008 a Tribunalului Neamț, așa cum a fost schimbată
prin decizia civilă nr. 111/2008 a Curții de Apel Bacău (în Dosarul nr. 245/103/2005
s-a admis contestația formulată de D.M. și pentru suprafața de 337 m.p. solicitată
și în prezenta cauză), a fost obligat Primarul municipiului Roman să înainteze
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea
pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 337 mp, evaluat
prin expertiză la 151.650 RON.
Această hotărâre a devenit
irevocabilă și a intrat în puterea lucrului judecat.
Reclamantul
din prezenta cauză a arătat că notificarea sa a fost înaintată și intimatei I.C.A.S.
București, dar nu a fost soluționată.
Este,
însă, inadmisibil să se solicite instituției deținătoare, I.C.A.S. București,
același imobil față de care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei
Centrale de Despăgubiri.
În
aceste condiții, reclamantul are căile specifice de obligare a Comisiei
Centrale să-l despăgubească, fiind inadmisibil să mai ceară retrocedarea în
natură sau în orice altă modalitate a imobilului de la instituția deținătoare.
Împotriva
sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr.
98 din 19
octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,
conflicte de muncă, asigurări sociale a admis apelul și a desființat sentința apelată,
cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pentru
a decide astfel, curtea de apel a reținut că soluția instanței de fond se
bazează pe o eroare, întrucât decizia nr. 111/ A din 08 septembrie 2008 se
referă doar la art. 1 din decizia 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul
municipiului Roman, care privește suprafața de 337 m.p. aferentă străzii
Dumbrava Roșie și pentru care a fost obligat Primarul municipiului Roman să
înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
propunerea de acordare de despăgubiri, în limita sumei de 151.650 RON.
În cauza de față
însă, reclamantul emite pretenții pentru suprafața de teren de 333 m.p. situată
în Roman, str. Dumbrava Roșie, pentru care, prin dispoziția nr. 1002 din 30
martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, s-a dispus declinarea
competenței de soluționare a notificării către Institutul de Cercetare și
Amenajări
Silvice
Roman, în calitate de unitate deținătoare.
Aflându-se,
așadar, într-o eroare asupra imobilului ce face obiectul cauzei de față,
tribunalul
greșit
s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii.
Decizia
curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Institutul de
Cercetări și Amenajări Silvice București care
a formulat următoarele critici:
În
mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză este vorba de un alt teren.
În
anul 1970, I.C.A.S. București, prin filiala I.C.A.S. Roman, a început
construcția unui bloc de locuințe de serviciu P+2 cu 6 apartamente pe lotul de
600 m.p. din strada Dumbrava Roșie, având la bază următoarele situații și acte
legale:
-
lotul de 600 m.p. din str. Dumbrava Roșie era cuprins în planul de
sistematizare al municipiului Roman ca „Lot construcții de locuințe”;
-
terenul care la acea dată era lipsit de orice construcție se afla în folosința lui
T.V., care figura în evidențele oficiale ca proprietar al imobilului și lotului
în folosință din str. Dobrogeanu Gherea, având acces și prin str. Dumbrava
Roșie;
-
construcția ridicată de I.C.A.S. București a fost dată în folosință în anul
1971 și înscrisă ca mijloc fix în inventarul acestei societăți, cu suprafața
totală împrejmuită de 600 mp, înregistrată ca proprietate la Administrația Financiară Roman; la baza ridicării respectivei construcții stă autorizația de
construcție din 25 martie 1970, precum și acordul scris al familiei T. ca pe
terenul său să se construiască de către I.C.S.P.S. - filiala Roman o vilă cu 6
apartamente, urmând să se obțină un decret de expropriere;
-
I.C.A.S. București a stăpânit ca un adevărat proprietar imobilul și a achitat la
zi impozitele și taxele legale, iar apartamentele au fost închiriate legal
salariaților săi;
- la solicitările
repetate de emitere a unui decret de expropriere pentru terenul de 600 m.p. prevăzut
în autorizația de construcție, prin adresa nr. 17157/243/J din aprilie 1970,
Oficiul juridic și de arbitraj al Ministerului Agriculturii și Silviculturii
București înștiințează I.C.A.S. că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile
HCM 3060/1966 și prevederile Legii nr. 19/1968 și că doar Consiliul Municipal
Roman este îndrituit să-i ofere familiei T. în schimb o suprafață echivalentă
în intravilan; familia T. nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la acest
răspuns;
- în anul 1991, D.T.,
în calitate de fiică a lui T.V. și Leonora decedați, solicită Primăriei Roman
un teren la schimb pentru suprafața de 356 m.p. ocupată de imobilul I.C.A.S.
București și instalațiile de utilități aferente; prin adresa din 08 noiembrie 1991,
Primăria Municipiului Roman a comunicat petiționarei că terenul în litigiu a
fost, într-adevăr, preluat de stat fără forme legale și că prin Hotărârea nr. 96
din octombrie 1991 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 i s-a constituit
dreptul la compensare;
-
prin cererea în revendicare din Dosarul nr. 6396/1992, D.T. a solicitat ca I.C.A.S.
Filiala Roman să-i lase în deplină posesie suprafața de 244 mp, compusă din
cele două loturi situate de o parte și de alta a blocului construit de acesta
și a cerut Primăriei Roman să efectueze compensarea pentru cei 356 m.p. menționați
anterior; prin sentința civilă nr. 4155/1995, pronunțată în Dosarul nr. 2142/1995,
s-a dispus ca I.C.A.S. să-i lase în posesie suprafața solicitată - obligație
executată - și s-a luat act că D.T. a renunțat la cererea de compensare; aceste
situații juridice sunt menționate și în sentința civilă nr. 47/ C din 21
ianuarie 2008 (fila 5).
În
aceste condiții, D.T. a fost îndestulată în pretențiile ei, odată prin cedarea
de către I.C.A.S. a terenului solicitat și, apoi, prin renunțarea acesteia la
capătul de cerere privind compensarea.
În
cauza de față, reclamantul, moștenitor al soț
iei sale D.T., solicită terenul asupra
căruia aceasta a renunțat la compensare.
I.C.A.S.
București nu mai este proprietarul apartamentelor și a terenului de sub
clădirea situată în str. Dumbrava Roșie, Roman, deoarece a încheiat contracte
de vânzare-cumpărare perfect legale și valabile, respectând prevederile
imperative ale Legii nr. 85/1992. Mai mult, la această adresă este deschisă
Carte funciară pe numele noilor proprietari, există titluri de proprietate în
procentele legale asupra terenului de sub clădirea respectivă, astfel că I.C.A.S.
București, prin filiala Roman, nu mai are nicio calitate în speță.
Prin
sentința civilă nr. 4159 din 02 noiembrie 1995 a Judecătoriei Roman s-a admis
cererea în revendicare formulată de D.T. și au fost obligate pârâtele I.C.A.S.
București și I.C.A.S. Filiala Roman să lase în deplină proprietate și pașnică
folosință suprafața de 237,96 mp. În considerentele acestei sentințe se arată
situația menționată anterior și având în vedere că sentința a intrat în puterea
lucrului judecat este inadmisibil a se solicita unității deținătoare I.C.A.S.
București același imobil pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului
Comisiei Centrale de Despăgubiri.
În
concluzie, recurentul a pretins că instanța de apel a interpretat în mod greșit
actul juridic dedus judecății, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, motiv
pentru care a solicitat casarea acesteia și, pe cale de consecință, menținerea soluției
dată de Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 416/ C din 15 aprilie 2009.
În
drept, au fost invocate dispozițiile art.
304 pct. 8 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant
a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține
următoarele:
Contrar
susținerilor recurentului, instanța de apel a stabilit, în mod corect, că prima
instanță a dezlegat greșit pricina pe excepția inadmisibilității acțiunii,
urmare a erorii în care s-a aflat asupra imobilului ce face obiectul acesteia.
Astfel,
prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamantul a solicitat
acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de
teren din str. Dumbrava Roșie, Roman, ocupată de construcțiile edificate de pârâtul-recurent.
De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare de la fila 26 dosar fond,
reclamantul a precizat încă o dată că măsurile reparatorii solicitate vizează
suprafața de teren afectată de construcțiile Institutului de Cercetări și
Amenajări Silvice, suprafață pentru care notificarea adresată Primăriei
municipiului Roman a fost declinată de această entitate către I.C.A.S., în
calitate de unitate deținătoare.
Prima
instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că nu este posibil să
se solicite de la unitatea deținătoare - I.C.A.S. București - același imobil
pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale prin
hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv decizia
civilă nr. 111/A/2008 a Curții de Apel Bacău.
Aprecierile
primei instanțe privind identitatea între imobilul litigios și cel pentru care
s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale sunt, însă, greșite,
după cum judicios a reținut și instanța de apel.
Astfel,
prin notificarea nr. 97/2002, înregistrată la Primăria municipiului Roman sub nr.
8612 din 14 februarie 2002, reclamantul, în calitate de moștenitor al soției
sale D.T., a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 663,95
mp, situat în Roman, str. Dumbrava Roșie, județul Neamț.
În
soluționarea acestei notificări, Primarul municipiului Roman a emis dispoziția nr.
1002 din 30 martie 2005 (fila 38 dosar fond), prin care a constatat că unitatea
administrativ-teritorială are calitatea de unitate deținătoare numai pentru o
parte din terenul notificat, respectiv pentru 330,95 m.p., sens în care a
dispus respingerea în parte a notificării, pentru suprafața de 330,95 m.p., cu
motivarea că notificatorul nu a făcut dovada calității sale de persoană
îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 1 din dispoziție). Prin aceeași
dispoziție s-a constatat că, pentru diferența de 333 m.p., calitatea de unitate
deținătoare o are Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, așa încât
pentru suprafața de 333 m.p. s-a declinat competența de soluționare a
notificării către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (art. 2 din
dispoziție).
Dispoziția
nr. 1002 din 30 martie 2005 a fost contestată în justiție de către reclamant,
iar în urma controlului de legalitate exercitat în cadrul contestației s-a
stabilit cu putere de lucru judecat nelegalitatea actului atacat numai în ceea
ce privește măsura cuprinsă la art. 1.
Astfel,
soluția de respingere a contestației ca nefondată, pronunțată de Tribunalul
Neamț prin sentința civilă nr. 47/ C din 21 ianuarie 2008 (filele 29-31 dosar
fond), a fost reformată în calea de atac a apelului, prin decizia civilă nr. 111/
A din 08 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău (filele 83-87 dosar Curtea de
Apel Bacău nr. 245/103/2005, atașat la prezenta cauză).
Conform
deciziei nr. 111/A/2008, sentința fondului a fost schimbată în sensul admiterii
contestației, cu consecința modificării art. 1 din dispoziția nr. 1002 din 30
martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, sens în care s-a dispus admiterea
notificării din 14 februarie 2002 în parte, pentru suprafața de 337 m.p.
afectată străzii Dumbrava Roșie din municipiul Roman și obligarea Primarului
municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor propunerea de acordare de despăgubiri pentru
suprafața de 337 m.p. teren, evaluată la 151.650 RON.
Art.
2 din dispoziția nr. 1002 din 30 martie 2005 nu a fost modificat prin decizia
Curții de Apel Bacău nr. 111/A/2008, așa încât măsura pe care acest articol o
cuprinde a rămas valabilă. Este vorba despre măsura de declinare a competenței
de soluționare a notificării reclamantului către I.C.A.S. pentru suprafața de
teren de 333 m.p., pentru care ICAS are calitatea de unitate deținătoare.
Suprafețele
de teren la care se referă măsurile cuprinse în art. 1 și art. 2 din dispoziția
Primarului municipiului Roman nr. 1002/2008 sunt diferite, art. 1 vizând
suprafața de teren deținută de Primăria municipiului Roman, iar art. 2
suprafața deținută de I.C.A.S., cele două suprafețe fiind părți componente ale
imobilului-teren ce face obiectul notificării de restituire nr. 97/2002.
Rezultă
că terenul pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale
este cel pentru care, prin decizia civilă nr. 111/A/2008 a Curții de Apel
Bacău, s-a reținut cu putere de lucru judecat că este deținut de Primăria
municipiului Roman, or nu pentru acesta a solicitat reclamantul măsuri
reparatorii în prezenta cauză de la I.C.A.S.
Terenul
litigios nu este cel deținut de Primăria municipiului Roman, pentru care a fost
sesizat Secretariatul Comisiei Centrale, ci cel deținut de I.C.A.S., pentru
care această din urmă instituție a fost sesizată cu soluționarea notificării
prin art. 2 din dispoziția nr. 1002/2008 a Primarului municipiului Roman.
În
consecință, terenul litigios nefiind cel pentru care s-a stabilit irevocabil
dreptul reclamantului la despăgubiri în procedura în fața Comisiei Centrale, ci
cel pentru care I.C.A.S. trebuia să răspundă la notificarea cu care a fost
învestit în urma declinării de către entitatea inițial sesizată, în mod legal
instanța de apel a dispus desființarea sentinței apelate cu trimiterea cauzei
spre rejudecare la prima instanță, pentru greșita dezlegare a pricinii pe
excepția de inadmisibilitate.
Criticile
formulate pe aspectul supus analizei sunt, așadar, neîntemeiate și fac
inaplicabil în speță cazul de modificare în care ele de încadrează - art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
În
ceea ce privește celelalte critici formulate de recurent, legate de modalitatea
în care el a dobândit terenul litigios, de situația lui actuală și de
modalitatea în care autoarea reclamantului a înțeles să fie despăgubită pentru
el într-un litigiu anterior, ele vizează fondul cererii de restituire și cum în
cercetarea acestuia nu s-a intrat față de respingerea acțiunii în primă
instanță pe excepția de inadmisibilitate, respectivele critici ele vor fi avute
în vedere de instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării cauzei.
Față
de considerentele prezentate, reținând că în mod legal instanța de apel a
dispus desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la
tribunal, care greșit a soluționat pricina pe excepția de inadmisibilitate,
Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
Văzând și
dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea va obliga pe
recurentul-pârât, ca parte care a căzut în pretenții prin respingerea cererii
sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate în această fază
procesuală de intimatul-reclamant. Cheltuielile de judecată se ridică la suma
de
2.300
lei și reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanța de la fila 21 dosar
recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Institutul de Cercetări și Amenajări
Silvice București împotriva deciziei civile nr. 98 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări
sociale.
Obligă pe recurentul-pârât
Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București să plătească intimatului-reclamant
D.M. suma de 2.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 noiembrie 2010.