ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6384/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 416/ C din 15 aprilie 2009, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active și, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul D.M. împotriva pârâtului Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin acțiune, reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să-i fie restituită în natură sau prin echivalent suprafața de teren de 338,24 mp, situată în Roman, str. Dumbrava Roșie, jud. Neamț, deținută de pârâtul I.C.A.S. În fapt, D.T., decedată la data de 12 aprilie 1998, a moștenit de la mama sa un teren situat în Roman, str. Dumbrava Roșie, județul Neamț.

Prin sentința civilă nr. 4159/1995 a Judecătoriei Roman, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de D.T. și au fost obligate pârâtele Institutul de Amenajări Silvice București și I.C.A.S. - filiala Roman să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 237,96 mp. În considerentele acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat, s-a reținut că în anul 1970, pârâta a inițiat demersuri în vederea preluării terenului proprietatea mamei reclamantei pentru construirea unei vile formată din parter și două etaje, cu fundație de beton și cărămidă. Nu a reușit să perfecteze o expropriere, astfel încât, la decesul autoarei, în anul 1982, a fost trecută în masa succesorală și suprafața de 600 m.p.

teren construcții. Prin sentința civilă nr. 47/C/2008 a Tribunalului Neamț, așa cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 111/2008 a Curții de Apel Bacău (în Dosarul nr. 245/103/2005 s-a admis contestația formulată de D.M. și pentru suprafața de 337 m.p. solicitată și în prezenta cauză), a fost obligat Primarul municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 337 mp, evaluat prin expertiză la 151.650 RON. Această hotărâre a devenit irevocabilă și a intrat în puterea lucrului judecat. Reclamantul din prezenta cauză a arătat că notificarea sa a fost înaintată și intimatei I.C.A.S.

București, dar nu a fost soluționată. Este, însă, inadmisibil să se solicite instituției deținătoare, I.C.A.S. București, același imobil față de care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale de Despăgubiri. În aceste condiții, reclamantul are căile specifice de obligare a Comisiei Centrale să-l despăgubească, fiind inadmisibil să mai ceară retrocedarea în natură sau în orice altă modalitate a imobilului de la instituția deținătoare. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul. Prin decizia civilă nr. 98 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a admis apelul și a desființat sentința apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că soluția instanței de fond se bazează pe o eroare, întrucât decizia nr. 111/ A din 08 septembrie 2008 se referă doar la art. 1 din decizia 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, care privește suprafața de 337 m.p. aferentă străzii Dumbrava Roșie și pentru care a fost obligat Primarul municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de acordare de despăgubiri, în limita sumei de 151.650 RON. În cauza de față însă, reclamantul emite pretenții pentru suprafața de teren de 333 m.p. situată în Roman, str. Dumbrava Roșie, pentru care, prin dispoziția nr. 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a notificării către Institutul de Cercetare și Amenajări Silvice Roman, în calitate de unitate deținătoare.

Aflându-se, așadar, într-o eroare asupra imobilului ce face obiectul cauzei de față, tribunalul greșit s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București care a formulat următoarele critici: În mod greșit instanța de apel a apreciat că în cauză este vorba de un alt teren. În anul 1970, I.C.A.S. București, prin filiala I.C.A.S. Roman, a început construcția unui bloc de locuințe de serviciu P+2 cu 6 apartamente pe lotul de 600 m.p. din strada Dumbrava Roșie, având la bază următoarele situații și acte legale: - lotul de 600 m.p.

din str. Dumbrava Roșie era cuprins în planul de sistematizare al municipiului Roman ca „Lot construcții de locuințe”; - terenul care la acea dată era lipsit de orice construcție se afla în folosința lui T.V., care figura în evidențele oficiale ca proprietar al imobilului și lotului în folosință din str. Dobrogeanu Gherea, având acces și prin str. Dumbrava Roșie; - construcția ridicată de I.C.A.S. București a fost dată în folosință în anul 1971 și înscrisă ca mijloc fix în inventarul acestei societăți, cu suprafața totală împrejmuită de 600 mp, înregistrată ca proprietate la Administrația Financiară Roman; la baza ridicării respectivei construcții stă autorizația de construcție din 25 martie 1970, precum și acordul scris al familiei T. ca pe terenul său să se construiască de către I.C.S.P.S.

- filiala Roman o vilă cu 6 apartamente, urmând să se obțină un decret de expropriere; - I.C.A.S. București a stăpânit ca un adevărat proprietar imobilul și a achitat la zi impozitele și taxele legale, iar apartamentele au fost închiriate legal salariaților săi; - la solicitările repetate de emitere a unui decret de expropriere pentru terenul de 600 m.p. prevăzut în autorizația de construcție, prin adresa nr. 17157/243/J din aprilie 1970, Oficiul juridic și de arbitraj al Ministerului Agriculturii și Silviculturii București înștiințează I.C.A.S. că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile HCM 3060/1966 și prevederile Legii nr. 19/1968 și că doar Consiliul Municipal Roman este îndrituit să-i ofere familiei T. în schimb o suprafață echivalentă în intravilan; familia T. nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la acest răspuns; - în anul 1991, D.T., în calitate de fiică a lui T.V.

și Leonora decedați, solicită Primăriei Roman un teren la schimb pentru suprafața de 356 m.p. ocupată de imobilul I.C.A.S. București și instalațiile de utilități aferente; prin adresa din 08 noiembrie 1991, Primăria Municipiului Roman a comunicat petiționarei că terenul în litigiu a fost, într-adevăr, preluat de stat fără forme legale și că prin Hotărârea nr. 96 din octombrie 1991 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 i s-a constituit dreptul la compensare; - prin cererea în revendicare din Dosarul nr. 6396/1992, D.T. a solicitat ca I.C.A.S. Filiala Roman să-i lase în deplină posesie suprafața de 244 mp, compusă din cele două loturi situate de o parte și de alta a blocului construit de acesta și a cerut Primăriei Roman să efectueze compensarea pentru cei 356 m.p.

menționați anterior; prin sentința civilă nr. 4155/1995, pronunțată în Dosarul nr. 2142/1995, s-a dispus ca I.C.A.S. să-i lase în posesie suprafața solicitată - obligație executată - și s-a luat act că D.T. a renunțat la cererea de compensare; aceste situații juridice sunt menționate și în sentința civilă nr. 47/ C din 21 ianuarie 2008 (fila 5). În aceste condiții, D.T. a fost îndestulată în pretențiile ei, odată prin cedarea de către I.C.A.S. a terenului solicitat și, apoi, prin renunțarea acesteia la capătul de cerere privind compensarea. În cauza de față, reclamantul, moștenitor al soț iei sale D.T., solicită terenul asupra căruia aceasta a renunțat la compensare. I.C.A.S. București nu mai este proprietarul apartamentelor și a terenului de sub clădirea situată în str. Dumbrava Roșie, Roman, deoarece a încheiat contracte de vânzare-cumpărare perfect legale și valabile, respectând prevederile imperative ale Legii nr. 85/1992.

Mai mult, la această adresă este deschisă Carte funciară pe numele noilor proprietari, există titluri de proprietate în procentele legale asupra terenului de sub clădirea respectivă, astfel că I.C.A.S. București, prin filiala Roman, nu mai are nicio calitate în speță. Prin sentința civilă nr. 4159 din 02 noiembrie 1995 a Judecătoriei Roman s-a admis cererea în revendicare formulată de D.T. și au fost obligate pârâtele I.C.A.S. București și I.C.A.S. Filiala Roman să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 237,96 mp. În considerentele acestei sentințe se arată situația menționată anterior și având în vedere că sentința a intrat în puterea lucrului judecat este inadmisibil a se solicita unității deținătoare I.C.A.S.

București același imobil pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale de Despăgubiri. În concluzie, recurentul a pretins că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, motiv pentru care a solicitat casarea acesteia și, pe cale de consecință, menținerea soluției dată de Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 416/ C din 15 aprilie 2009. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a stabilit, în mod corect, că prima instanță a dezlegat greșit pricina pe excepția inadmisibilității acțiunii, urmare a erorii în care s-a aflat asupra imobilului ce face obiectul acesteia.

Astfel, prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de teren din str. Dumbrava Roșie, Roman, ocupată de construcțiile edificate de pârâtul-recurent. De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare de la fila 26 dosar fond, reclamantul a precizat încă o dată că măsurile reparatorii solicitate vizează suprafața de teren afectată de construcțiile Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, suprafață pentru care notificarea adresată Primăriei municipiului Roman a fost declinată de această entitate către I.C.A.S., în calitate de unitate deținătoare. Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că nu este posibil să se solicite de la unitatea deținătoare - I.C.A.S.

București - același imobil pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, respectiv decizia civilă nr. 111/A/2008 a Curții de Apel Bacău. Aprecierile primei instanțe privind identitatea între imobilul litigios și cel pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale sunt, însă, greșite, după cum judicios a reținut și instanța de apel. Astfel, prin notificarea nr. 97/2002, înregistrată la Primăria municipiului Roman sub nr. 8612 din 14 februarie 2002, reclamantul, în calitate de moștenitor al soției sale D.T., a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 663,95 mp, situat în Roman, str. Dumbrava Roșie, județul Neamț.

În soluționarea acestei notificări, Primarul municipiului Roman a emis dispoziția nr. 1002 din 30 martie 2005 (fila 38 dosar fond), prin care a constatat că unitatea administrativ-teritorială are calitatea de unitate deținătoare numai pentru o parte din terenul notificat, respectiv pentru 330,95 m.p., sens în care a dispus respingerea în parte a notificării, pentru suprafața de 330,95 m.p., cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 1 din dispoziție). Prin aceeași dispoziție s-a constatat că, pentru diferența de 333 m.p., calitatea de unitate deținătoare o are Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, așa încât pentru suprafața de 333 m.p.

s-a declinat competența de soluționare a notificării către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (art. 2 din dispoziție). Dispoziția nr. 1002 din 30 martie 2005 a fost contestată în justiție de către reclamant, iar în urma controlului de legalitate exercitat în cadrul contestației s-a stabilit cu putere de lucru judecat nelegalitatea actului atacat numai în ceea ce privește măsura cuprinsă la art. 1. Astfel, soluția de respingere a contestației ca nefondată, pronunțată de Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 47/ C din 21 ianuarie 2008 (filele 29-31 dosar fond), a fost reformată în calea de atac a apelului, prin decizia civilă nr. 111/ A din 08 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău (filele 83-87 dosar Curtea de Apel Bacău nr. 245/103/2005, atașat la prezenta cauză).

Conform deciziei nr. 111/A/2008, sentința fondului a fost schimbată în sensul admiterii contestației, cu consecința modificării art. 1 din dispoziția nr. 1002 din 30 martie 2005 emisă de Primarul municipiului Roman, sens în care s-a dispus admiterea notificării din 14 februarie 2002 în parte, pentru suprafața de 337 m.p. afectată străzii Dumbrava Roșie din municipiul Roman și obligarea Primarului municipiului Roman să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunerea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 337 m.p. teren, evaluată la 151.650 RON. Art. 2 din dispoziția nr. 1002 din 30 martie 2005 nu a fost modificat prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 111/A/2008, așa încât măsura pe care acest articol o cuprinde a rămas valabilă.

Este vorba despre măsura de declinare a competenței de soluționare a notificării reclamantului către I.C.A.S. pentru suprafața de teren de 333 m.p., pentru care ICAS are calitatea de unitate deținătoare. Suprafețele de teren la care se referă măsurile cuprinse în art. 1 și art. 2 din dispoziția Primarului municipiului Roman nr. 1002/2008 sunt diferite, art. 1 vizând suprafața de teren deținută de Primăria municipiului Roman, iar art. 2 suprafața deținută de I.C.A.S., cele două suprafețe fiind părți componente ale imobilului-teren ce face obiectul notificării de restituire nr. 97/2002. Rezultă că terenul pentru care s-a dispus sesizarea Secretariatului Comisiei Centrale este cel pentru care, prin decizia civilă nr. 111/A/2008 a Curții de Apel Bacău, s-a reținut cu putere de lucru judecat că este deținut de Primăria municipiului Roman, or nu pentru acesta a solicitat reclamantul măsuri reparatorii în prezenta cauză de la I.C.A.S.

Terenul litigios nu este cel deținut de Primăria municipiului Roman, pentru care a fost sesizat Secretariatul Comisiei Centrale, ci cel deținut de I.C.A.S., pentru care această din urmă instituție a fost sesizată cu soluționarea notificării prin art. 2 din dispoziția nr. 1002/2008 a Primarului municipiului Roman. În consecință, terenul litigios nefiind cel pentru care s-a stabilit irevocabil dreptul reclamantului la despăgubiri în procedura în fața Comisiei Centrale, ci cel pentru care I.C.A.S. trebuia să răspundă la notificarea cu care a fost învestit în urma declinării de către entitatea inițial sesizată, în mod legal instanța de apel a dispus desființarea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru greșita dezlegare a pricinii pe excepția de inadmisibilitate.

Criticile formulate pe aspectul supus analizei sunt, așadar, neîntemeiate și fac inaplicabil în speță cazul de modificare în care ele de încadrează - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurent, legate de modalitatea în care el a dobândit terenul litigios, de situația lui actuală și de modalitatea în care autoarea reclamantului a înțeles să fie despăgubită pentru el într-un litigiu anterior, ele vizează fondul cererii de restituire și cum în cercetarea acestuia nu s-a intrat față de respingerea acțiunii în primă instanță pe excepția de inadmisibilitate, respectivele critici ele vor fi avute în vedere de instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării cauzei.

Față de considerentele prezentate, reținând că în mod legal instanța de apel a dispus desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, care greșit a soluționat pricina pe excepția de inadmisibilitate, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea va obliga pe recurentul-pârât, ca parte care a căzut în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate în această fază procesuală de intimatul-reclamant. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 2.300 lei și reprezintă onorariu de avocat, dovedit cu chitanța de la fila 21 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București împotriva deciziei civile nr. 98 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Obligă pe recurentul-pârât Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București să plătească intimatului-reclamant D.M. suma de 2.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2010.