ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6181/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1078/2009, Tribunalul Neamț a admis acțiunea reclamantului Z.A., în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, a obligat pârâta ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să emită o dispoziție motivată de soluționare a notificării reclamantului. Reclamantul a susținut că prin notificarea din 2001, adresată Primăriei Dumbrava Roșie, a solicitat restituirea suprafeței de 1.620 m.p, preluată abuziv de stat în anul 1959, de la autorul său, V.A.Z. Prin dispoziția nr. 53/2005, Primăria Dumbrava Roșie a respins notificarea pe motiv ca nu a dovedit calitatea de proprietar și nu a depus actul doveditor al preluării abuzive.

Prin sentința civilă nr. 219/C din 28 aprilie 2006, Tribunalul Neamț a admis contestația, a anulat dispoziția Primăriei Dumbrava Roșie, a obligat-o să înainteze notificarea, împreună cu toate actele anexate, unității deținătoare a terenului, respectiv succesoarei în drepturi a Uzinei F.F.S. Săvinești. Primăria Comunei Dumbrava Roșie, cu adresa din 2006, a transmis pârâtei notificarea și toată documentația anexată, însă cu toate demersurile făcute de reclamant, nici până la această dată pârâta nu a emis decizia sau dispoziția prevăzută de Legea nr. 10/2001. Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că la data de 15 aprilie 2009, reclamantul Z.A. a depus o cerere prin care pretindea restituirea unei suprafețe de 1.620 m.p.

teren sau suma de 32.000 euro. Prin adresa din 13 mai 2009, i-a cerut reclamantului să precizeze elemente pentru identificarea terenului respectiv, conform Legii nr. 10/2001 [ art. 21 alin. (2)]. Prin adresa din 9 iunie 2009, reclamantul a depus o schiță unde a marcat terenul la care a făcut referire, însă terenul indicat ca fiind expropriat prin Decretul nr. 260/1959 nu coincide cu documentele și datele găsite în evidențele pe care le deține societatea. În anul 1991, fostul Combinat F.F.S. Săvinești s-a divizat în patru societăți: SC F.X. SA (actuala SC F. SA), SC M. SA, SC I. SA, SC C. SA. În anul 1995, Ministerul Industriilor a emis către SC F.X. SA (actuala SC F. SA, prin schimbarea denumirii) certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 15/1990 privind organizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale precum și în baza nr. 834/1991.

Prin acest titlu de proprietate SC F. SA a preluat doar stația de pompare Brășăuți (din terenurile expropriate în baza Decretului nr. 260/1959). În concluzie, pârâta a arătat că terenul revendicat de reclamantul nu se află în proprietatea acesteia și nici nu are cunoștință cine este deținător terenului. În dovedirea susținerilor sale, s-au depus la dosar, în copii: notificarea nr. 286/2001; sentința civilă nr. 219/C/2006 a Tribunalului Neamț; decizia civilă nr. 110/2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă; decizia civilă nr. 139/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; adresa din 2006 a Primăriei Comunei Dumbrava Roșie către SC F. SA Săvinești; certificat de atestare; schițe de plan.

La solicitarea instanței, Primăria Comunei Dumbrava Roșie a depus la dosar copii ale adresei din 16 ianuarie 2006; a notificării din 2001; extrase de rol agricol 1959 - 1961; acte de stare civilă; adresele din 2001 și 2002 ale Prefecturii Județului Neamț; adresele din 2003 și 2008 emise de Primăria Comunei Dumbrava Roșie; Dispoziția nr. 53/2005; sentința civilă nr. 219/C/2006 a Tribunalului Neamț; raport de expertiză din dosarul nr. 500/C/2005 al Tribunalului Neamț; decizia civilă nr. 110/2006 a Curții de Apel Bacău; adresa din 2009. Din examinarea probelor administrate, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată, întrucât pârâta, cu rea credință, refuză să se pronunțe, prin dispoziție motivată, asupra notificării din 2001, care i-a fost înaintată spre soluționare încă din anul 2006. Pârâta, indiferent de rezolvarea pe care urma să o dea notificării, era obligată, așa cum prevăd dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile de la data la care a primit notificarea de la Primăria Comunei Dumbrava Roșie, să se pronunțe printr-o decizie motivată, care să fie comunicată reclamantului în cel mult 10 zile de la adoptare și care să-i deschidă acestuia (în situația respingerii notificării) calea contestației prevăzută de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Față de împrejurarea că pârâta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile Legii nr. 10/2001, tribunalul în temeiul prevederilor art. 107 3 C. civ. a obligat pârâta ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei, să emită o dispoziție sau o decizie motivată de soluționare a notificării. Prin decizia civilă nr. 08 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul pârâtei, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost avute în vedere, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept. Cu prioritate, instanța de apel a înțeles să clarifice obiectul cererii deduse judecății de către reclamant, acesta fiind obligarea pârâtei să soluționeze prin decizie motivată notificarea nr. 286/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 9 martie 2010, pârâta SC F. SA Săvinești, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: În realitate, terenul în litigiu nu se afla în patrimoniul pârâtei, în sensul că aceasta nu este nici proprietara, dar nici deținătoarea terenului solicitat. Reclamantul a identificat acest teren, însă nu pe raza terenului deținut pârâtă, suprafața de teren solicitată fiind expropiată conform Decretului nr. 260/1959, astfel de terenuri neaparținând societății pârâte, cu excepția stației de pompare Brasauți. În dosarul anterior purtat între reclamant și Primăria Dumbrava Roșie s-a efectuat un raport de expertiză, terenul fiind identificat ca proprietate a fostei Uzine de fibre si fire sintetice Săvinești, entitate care după anul 1990 s-a divizat în mai multe societăți comerciale, respectiv: SC F.X.

SA (actuala SC F. SA), SC M. SA, SC I. SA, SC C. SA. Deși unitatea administrativ-teritorială a transmis pârâtei documentația și notificarea, aceasta pretinde că nu are calitate de unitate deținătoare, în acest sens invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. Raportat la cererea reclamantului de obligare a pârâtei de a emite o dispoziție motivată, aceasta a susținut că, nefiind unitate deținătoare nu putea emite o dispoziție pe fondul notificării. În drept, în susținerea criticilor de pretinsă nelegalitate, recurenta a invocat și redat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Conform Normelor Metodologice la Legea nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, prin unitate deținătoare se înțelege: unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). Pârâta precizează ca nu se încadrează în aceste categorii și, prin urmare, nu poate fi asimilată noțiunii de entitate învestită cu soluționarea notificării.

Drept concluzie, s-a susținut că o dispoziție motivată pe fondul notificării nu poate fi emisă, recurenta neavând competența legală în acest sens, iar unitatea deținătoare nu o poate identifica. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Cu prioritate, față de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului, după cum urmează: În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susținute cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate de părți, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la datele de identificare ale imobilului în litigiu - evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, istoricul cauzei pendinte, toate cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs. Instanțele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel.

Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare. Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susținute prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea la speță a dispozițiilor art. 25, art. 26 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, în contextul cadrului procesual concret de învestire.

Prin sentința civilă nr. 1078/2009, Tribunalul Neamț a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta SC F. SA. ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită o dispoziție motivată de soluționare a notificării expediate de reclamant. Prima instanță, în condițiile proprii de învestire corect stabilite, s-a conformat dispozițiilor exprese ale art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 - în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, respectiv decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.

După soluționarea notificării, în funcție de soluția pronunțată și în raport de voința și propriul interes patrimonial al reclamantului, acesta va putea proceda sau nu la exercitarea dreptului de acces la instanța de judecată. În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 26 alin. (3) din Lege, conform cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Textele legale sus-menționate conferă fundament juridic soluțiilor pronunțate în primă instanță, respectiv în apel, cu precizarea suplimentară că instanțele fondului au fost preocupate să respecte întocmai principiul disponibilității părților, inclusiv în apel reclamantul fiind invitat să clarifice obiectul cererii pendinte și temeiul juridic al acesteia. Criticile recurentei-pârâte relative la lipsa calității de entitate învestită cu soluționarea notificării, în accepțiunea Normelor Metodologice la Legea nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, susținute pe ideea că societatea nu îndeplinește condiția de a fi unitate deținătoare, nu pot fi primite, întrucât cadrul procesual de învestire configurează în mod explicit doar conținutul unei obligații de a face grefată pe dispozițiile legale sus-menționate, respectiv obligația de a răspunde notificării reclamantului.

Este motivul determinant pentru care dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta SC F. SA. va fi obligată la plata sumei de 63,15 lei către intimatul Z.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva deciziei nr. 8 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta SC F. SA la plata sumei de 63,15 lei către intimatul Z.A., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.