ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6070/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 245/C din 25 iunie 2003, Tribunalul Neamț a respins ca prematur introdusă cererea formulată de reclamanții E.C., P.L. și P.V., în contradictoriu cu pârâtele SC A.S.I. SA Piatra Neamț și Primăria comunei Dumbrava Roșie. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului P.V., au notificat, la data de 27 iunie 2001, pe cele 2 pârâte, în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a suprafeței de 2 ha teren, situată în comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț. Pârâtele nu au emis dispoziții, iar acțiunea în justiție poate fi exercitată numai după epuizarea procedurii administrative prealabile și obligatorii.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 62 din 24 septembrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința pronunțată de instanța de fond și a reținut cauza pentru judecarea în fond. Instanța de apel a reținut că tribunalul greșit a respins cererea ca prematur formulată, deoarece neîndeplinirea de către unitățile deținătoare a obligației de a se pronunța asupra notificării nu poate îngrădi accesul la justiție al reclamanților. Soluționând cauza în fond, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 248 din 10 martie 2004, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții E.C., P.L. și P.V. prin procurator E.B.F., în contradictoriu cu pârâții SC A.S.I. Piatra Neamț și Primăria comunei Dumbrava Roșie.

S-a reținut că terenul, în suprafață de 2 ha, care face obiectul procesului, a fost proprietatea părinților reclamanților, că mama acestora P.F. a fost condamnată politic în anul 1952 și că în considerentele hotărârii judecătorești de condamnare se arată că pământul nu a mai fost lucrat. Această suprafață de teren a fost împărțită altor cetățeni de către consiliul popular. Se mai reține, că imobilul a fost preluat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, că, potrivit comunicării făcută de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Dumbrava Roșie, suprafața de 2 ha teren este înscrisă în proprietatea SC A.S.I. Piatra Neamț și că s-a pus în discuție, din oficiu, necesitatea efectuării unei expertize, însă reclamanții nu au fost de acord cu efectuarea expertizei.

Reține instanța de apel că, deși terenul care face obiectul acțiunii se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură „fără administrarea probei cu o expertiză topocadastrală, care să identifice amplasamentul terenului, în raport de actele vechi de dobândire ale autorilor reclamanților, precum și de actele deținute de unitatea deținătoare și gradul de ocupare a terenului”. Necesitatea acestei expertize rezultă din faptul că terenurile au suferit diferite transformări în timp, atât în ce privește configurația, cât și unitățile deținătoare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 11 C. proc.

civ., după ce prezintă modul în care s-a desfășurat procedura administrativă declanșată prin formularea notificării și care a fost atitudinea procesuală a pârâtelor la instanța de fond, critică hotărârea atacată, susținând, în esență, că instanța de apel, deși reține că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost preluat abuziv de stat, greșit respinge acțiunea, cu motivarea că părțile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize. Susțin recurenții, că motivarea în drept a soluției respingerii acțiunii pe art. 24 din Legea nr. 10/2001 este greșită, pentru că acest text nu are legătură cu cauza și că s-au opus la efectuarea expertizei, deoarece au considerat că nu este o probă concludentă, însă dacă instanța considera că proba este necesară, putea să dispună, din oficiu, efectuarea ei.

Se mai susține, că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției privind calitatea procesuală a Primăriei comunei Dumbrava Roșie. Recurenții cer să se admită recursul și să fie casată hotărârea, cu reținerea cauzei spre rejudecare, pentru că împrejurările de fapt sunt stabilite, însă legea nu a fost corect aplicată. Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. Criticile formulate de recurenți fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză, pentru că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți, care prin notificarea aflată în copie la fila 4 din dosarul instanței de fond au cerut ca deținătorii imobilului să se pronunțe asupra restituirii în natură a bunului sau să le fie făcută oferta de restituire prin echivalent, prin acțiunea înregistrată la tribunal, la data de 12 mai 2003, au cerut ca pârâtele să fie obligate să le restituie în natură terenul în suprafață de 2 ha situat în intravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț. Anulând sentința apelată prin decizia civilă nr. 62 din 24 septembrie 2003, instanța de apel trebuia, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., să evoce fondul și să judece procesul, putând, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., să administreze probatoriul necesar stabilirii dreptului reclamanților la restituirea imobilului.

Or, prin hotărârea atacată, instanța a soluționat procesul fără să stabilească situația de fapt, reținând că nu se poate dispune restituirea terenului în natură, pentru că „reclamanții s-au opus la efectuarea expertizei topocadastrale”. Soluția respingerii acțiunii a fost întemeiată greșit pe art. 24 din Legea nr. 10/2001, care privește ipoteza neaprobării sau, după caz, a imposibilității restituirii în natură a bunului, stabilind că și în această situație unitatea deținătoare este obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Raportat la susținerea reclamanților, că pe teren a existat casa și anexele gospodărești, în care a locuit familia acestora și la apărarea formulată de pârâta-intimată prin întâmpinarea depusă la instanța de apel, că aceste construcții au fost demolate și că pe teren s-au edificat construcții noi, dreptul la măsuri reparatorii al reclamanților urma să fie stabilit în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea în natură a bunului ori de câte ori este posibilă. Textul stabilește, în alin. (1)-(5), situațiile în care se face restituirea în natură.

De aceea, pentru stabilirea deplină a situației de fapt, în raport cu care să se poată hotărî asupra posibilității ca terenul să fie restituit în natură reclamanților, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată, se impunea administrarea probei cu expertiză, pentru identificarea terenului, a construcțiilor aflate pe teren și a părții din teren rămasă liberă, însă greșit s-a reținut că opunerea reclamanților la efectuarea expertizei face imposibilă administrarea probei și restituirea în natură a bunului. Procedând în acest mod, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Prin urmare, soluția respingerii acțiunii formulată de reclamanți este nelegală, deoarece instanța de apel, care a reținut că aceștia au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2 ha și că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, și-a întemeiat soluția doar pe refuzul reclamanților de a se administra proba cu expertiză, deși, conform textului citat, trebuia să ordone administrarea probei, cerută de altfel de pârâta-intimată, chiar dacă apelanții-reclamanți s-au împotrivit. Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamanți, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării se va stabili deplin situația de fapt, în raport de care să se poată hotărî asupra dreptului reclamanților și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții E.C., P.L. și P.V. împotriva deciziei civile nr. 248 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Bacău, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.