ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6070/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 245/C din

25 iunie 2003, Tribunalul Neamț a respins ca prematur introdusă cererea

formulată de reclamanții E.C., P.L. și P.V., în contradictoriu cu pârâtele SC

A.S.I. SA Piatra Neamț și Primăria comunei Dumbrava Roșie.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții, în calitate de moștenitori ai

defunctului P.V., au notificat, la data de 27 iunie 2001, pe cele 2 pârâte, în

vederea restituirii în natură sau prin echivalent a suprafeței de 2 ha teren,

situată în comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț.

Pârâtele nu au emis dispoziții, iar

acțiunea în justiție poate fi exercitată numai după epuizarea procedurii

administrative prealabile și obligatorii.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 62 din 24 septembrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanți, a

anulat sentința pronunțată de instanța de fond și a reținut cauza pentru

judecarea în fond.

Instanța de apel a reținut că

tribunalul greșit a respins cererea ca prematur formulată, deoarece

neîndeplinirea de către unitățile deținătoare a obligației de a se pronunța

asupra notificării nu poate îngrădi accesul la justiție al reclamanților.

Soluționând cauza în fond, Curtea de

Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 248 din 10 martie 2004, a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanții E.C., P.L. și P.V. prin procurator E.B.F.,

în contradictoriu cu pârâții SC A.S.I. Piatra Neamț și Primăria comunei

Dumbrava Roșie.

S-a reținut că terenul, în suprafață

de 2 ha, care face obiectul procesului, a fost proprietatea părinților

reclamanților, că mama acestora P.F. a fost condamnată politic în anul 1952 și

că în considerentele hotărârii judecătorești de condamnare se arată că pământul

nu a mai fost lucrat. Această suprafață de teren a fost împărțită altor

cetățeni de către consiliul popular.

Se mai reține, că imobilul a fost

preluat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, că,

potrivit comunicării făcută de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991

Dumbrava Roșie, suprafața de 2 ha teren este înscrisă în proprietatea SC A.S.I.

Piatra Neamț și că s-a pus în discuție, din oficiu, necesitatea efectuării unei

expertize, însă reclamanții nu au fost de acord cu efectuarea expertizei.

Reține instanța de apel că, deși

terenul care face obiectul acțiunii se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001,

nu se poate dispune restituirea în natură „fără administrarea probei cu o

expertiză topocadastrală, care să identifice amplasamentul terenului, în raport

de actele vechi de dobândire ale autorilor reclamanților, precum și de actele

deținute de unitatea deținătoare și gradul de ocupare a terenului”.

Necesitatea acestei expertize

rezultă din faptul că terenurile au suferit diferite transformări în timp, atât

în ce privește configurația, cât și unitățile deținătoare.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9

și 11 C. proc. civ., după ce prezintă modul în care s-a desfășurat procedura

administrativă declanșată prin formularea notificării și care a fost atitudinea

procesuală a pârâtelor la instanța de fond, critică hotărârea atacată,

susținând, în esență, că instanța de apel, deși reține că au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost preluat abuziv de stat,

greșit respinge acțiunea, cu motivarea că părțile nu au fost de acord cu

efectuarea unei expertize.

Susțin recurenții, că motivarea în

drept a soluției respingerii acțiunii pe art. 24 din Legea nr. 10/2001 este

greșită, pentru că acest text nu are legătură cu cauza și că s-au opus la

efectuarea expertizei, deoarece au considerat că nu este o probă concludentă,

însă dacă instanța considera că proba este necesară, putea să dispună, din

oficiu, efectuarea ei.

Se mai susține, că instanța nu s-a

pronunțat asupra excepției privind calitatea procesuală a Primăriei comunei

Dumbrava Roșie.

Recurenții cer să se admită recursul

și să fie casată hotărârea, cu reținerea cauzei spre rejudecare, pentru că

împrejurările de fapt sunt stabilite, însă legea nu a fost corect aplicată.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate de recurenți fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui

text sunt incidente în cauză, pentru că hotărârea atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

Recurenții-reclamanți, care prin

notificarea aflată în copie la fila 4 din dosarul instanței de fond au cerut ca

deținătorii imobilului să se pronunțe asupra restituirii în natură a bunului

sau să le fie făcută oferta de restituire prin echivalent, prin acțiunea

înregistrată la tribunal, la data de 12 mai 2003, au cerut ca pârâtele să fie

obligate să le restituie în natură terenul în suprafață de 2 ha situat în

intravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț.

Anulând sentința apelată prin

decizia civilă nr. 62 din 24 septembrie 2003, instanța de apel trebuia, conform

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., să evoce fondul și să judece procesul,

putând, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., să administreze probatoriul

necesar stabilirii dreptului reclamanților la restituirea imobilului.

Or, prin hotărârea atacată, instanța

a soluționat procesul fără să stabilească situația de fapt, reținând că nu se

poate dispune restituirea terenului în natură, pentru că „reclamanții s-au opus

la efectuarea expertizei topocadastrale”.

Soluția respingerii acțiunii a fost

întemeiată greșit pe art. 24 din Legea nr. 10/2001, care privește ipoteza

neaprobării sau, după caz, a imposibilității restituirii în natură a bunului,

stabilind că și în această situație unitatea deținătoare este obligată să facă

ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Raportat la susținerea reclamanților,

că pe teren a existat casa și anexele gospodărești, în care a locuit familia

acestora și la apărarea formulată de pârâta-intimată prin întâmpinarea depusă

la instanța de apel, că aceste construcții au fost demolate și că pe teren s-au

edificat construcții noi, dreptul la măsuri reparatorii al reclamanților urma

să fie stabilit în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care

permit restituirea în natură a bunului ori de câte ori este posibilă. Textul

stabilește, în alin. (1)-(5), situațiile în care se face restituirea în natură.

De aceea, pentru stabilirea deplină

a situației de fapt, în raport cu care să se poată hotărî asupra posibilității

ca terenul să fie restituit în natură reclamanților, așa cum corect s-a reținut

prin hotărârea atacată, se impunea administrarea probei cu expertiză, pentru

identificarea terenului, a construcțiilor aflate pe teren și a părții din teren

rămasă liberă, însă greșit s-a reținut că opunerea reclamanților la efectuarea

expertizei face imposibilă administrarea probei și restituirea în natură a

bunului.

Procedând în acest mod, instanța de

apel a ignorat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de care

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru

aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Prin urmare, soluția respingerii

acțiunii formulată de reclamanți este nelegală, deoarece instanța de apel, care

a reținut că aceștia au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului

în suprafață de 2 ha și că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, și-a

întemeiat soluția doar pe refuzul reclamanților de a se administra proba cu

expertiză, deși, conform textului citat, trebuia să ordone administrarea

probei, cerută de altfel de pârâta-intimată, chiar dacă apelanții-reclamanți

s-au împotrivit.

Pentru considerentele expuse, va fi

admis recursul declarat de reclamanți, se va casa hotărârea atacată și se va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va stabili

deplin situația de fapt, în raport de care să se poată hotărî asupra dreptului

reclamanților și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții E.C., P.L. și P.V. împotriva deciziei civile nr. 248 din 10 martie

2004 a Curții de Apel Bacău, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.