ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5419/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: În temeiul Legii nr. 10/2001, numita A.V. – moștenită de D.L.L. – a notificat R.N.P.R. prin D.S. Suceava, solicitând restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și teren în suprafață de 330 mp, notificare ce a fost respinsă prin decizia din 5 iunie 2009, motivat de faptul că terenul este fond forestier proprietate publică a statului, ocupat de construcții și investiții, iar construcția nu mai există, aceasta fiind demolată după expropriere. S-a propus acordarea despăgubirilor la valoarea ce se va stabili de C.C.S.D. Nemulțumită de această decizie, D.L.L.

s-a adresat Tribunalului Suceava, solicitând desființarea acesteia și restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că acordarea despăgubirilor se justifică doar pentru construcția demolată, iar terenul este liber, neocupat de construcții, astfel cum rezultă din Dosarul nr. 6640/86/2008 al aceleiași instanțe, în care pârâta a fost identificată unitate deținătoare. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că terenul este proprietate publică a statului, iar reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră se face în temeiul legilor fondului funciar. Prin sentința civilă nr. 768 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Suceava, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, fiind respinsă acțiunea reclamantei, motivat de faptul că, din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că terenul cade sub incidența Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că, în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității, câtă vreme terenul și construcția au fost preluate abuziv de stat, incidente fiind astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 54 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a analizat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ un imobil pentru a cădea în sfera de incidență a legii fondului funciar: să fie vorba de terenuri fără construcții situate în intravilan, neafectate de lucrări de investiții și preluate cu titlu valabil, și a concluzionat că sunt supuse regimului juridic reparator prevăzut de Legea nr. 10/2001 terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public, cele cu construcții preluate cu sau fără titlu valabil și terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, preluate fără titlu valabil. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, admiterii excepției inadmisibilității și menținerea sentinței de fond. Arată că imobilul în speță, cu destinație forestieră, are o situație juridică distinctă de categoria de terenuri supuse reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001. Susține că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face conform legilor fondului funciar, indiferent dacă acestea sunt situate în intravilan sau extravilan, deoarece legiuitorul nu distinge. Citează dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și arată că acțiunea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă, deoarece aceasta putea introduce cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 sau al Legii nr. 1/2000.

Mai mult, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii rezidă și din prevederile art. 7 lit. b) și c) ale H.G. nr. 614/2001, în vigoare la data depunerii notificării. Concluzionează că, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, reclamanta nu ar fi prejudiciată, întrucât notificarea acesteia și documentația aferentă au fost înaintate comisiei municipale de fond funciar Suceava, pentru soluționare în condițiile Legii nr. 1/2000. Examinând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Deși în motivele de recurs s-a menționat de către pârâtă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta nu a indicat nici un argument care să facă posibilă casarea deciziei atacate.

Susținerile recurentei referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 se întemeiază pe regimul juridic al terenului de 330 mp ce formează obiectul notificării formulate de către autoarea reclamantei, pârâta arătând că acest teren intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000, deoarece este teren forestier. Aceste susțineri nu sunt fondate, întrucât, pe de o parte, într-un litigiu anterior, ce a făcut obiectul dosarului nr. 6640/86/2008 al Tribunalului Suceava, s-a statuat asupra calității de unitate deținătoare a pârâtei, în sensul Legii nr. 10/2001 și a fost obligată la soluționarea notificărilor formulate de autoarea reclamantei. Pe de altă parte, însăși pârâta prin decizia atacată constată că bunurile au fost expropriate prin decretul nr. 658/1973, că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, în calitate de unitate deținătoare, propune acordarea despăgubirilor aferente.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”. Per a contrario din această normă rezultă că, dacă regimul juridic al imobilului ce face obiectul notificării nu este reglementat prin legile fondului funciar, Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabilă.

De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, „persoanele ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere, și care se află în administrarea unităților agricole de stat devin, la cerere, acționari la societățile comerciale înființate, în baza Legii nr. 15/1990, din actualele unități agricole de stat”. În cauză, bunurile ce fac obiectul notificărilor au fost preluate abuziv de stat printr-un decret de expropriere – decretul nr. 658 din 13 decembrie 1973, act normativ nepublicat. Se observă că normele enunțate mai sus au drept premisă de aplicare cerința ca terenurile, să se fi aflat, data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, după caz, al unei unități agricole de stat, în caz contrar, terenurile neintrând în domeniul de aplicare al acestui act normativ cu caracter reparator.

Or, în speță, așa cum a rezultat din raportul de expertiză topo efectuat de expertul C.D., imobilul se află în administrarea D.S. Suceava, iar în litigiul anterior pârâta, în calitate de unitate deținătoare, a fost obligată la soluționarea notificărilor. Tot din expertiza efectuată a rezultat și că terenul este liber de construcții, neafectat de amenajări de utilitate publică și că, deși terenul a fost expropriat, proprietatea autoarei reclamantei este înscrisă în cartea funciară în care nu s-a operat trecerea la stat. Ca atare, terenul în litigiu nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, neexistând nicio altă rațiune pentru a nu intra în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, după cum, în mod corect, a constatat instanța de apel în cauză, motiv pentru care va fi înlăturată critica recurentei pe acest aspect.

Înalta Curte constată că, deși pârâta afirmă că reclamanta nu ar fi prejudiciată prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece notificarea acesteia și documentația aferentă a fost înaintată comisiei municipale de fond funciar Suceava pentru soluționare în condițiile Legii nr. 1/2000, la dosarul cauzei nu este nici un înscris din care să rezulte această împrejurare. Probabil această susținere a fost formulată ca o consecință a reținerii de către instanța de apel a faptului că, în cazul în care pârâta ar fi considerat că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta ar fi trebuit să trimită notificarea instituției apreciată ca fiind competentă.

Mai mult, respingerea cererii reclamantei pe calea excepției de inadmisibilitate ar echivala cu îngrădirea dreptului de acces la justiție, garantat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar, pe de altă parte, instanța nu poate analiza prioritar cererea și a o soluționa pe cale excepției, fără a analiza condițiile de admisibilitate și fără a analiza susținerile fiecărei părți și apărările pe care se sprijină. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.S. Suceava împotriva deciziei civile nr. 54 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.