ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5419/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

În temeiul Legii nr. 10/2001,

numita A.V. – moștenită de D.L.L. – a notificat R.N.P.R. prin D.S. Suceava,

solicitând restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și teren în suprafață

de 330 mp, notificare ce a fost respinsă prin decizia din 5 iunie 2009, motivat

de faptul că terenul este fond forestier proprietate publică a statului, ocupat

de construcții și investiții, iar construcția nu mai există,

aceasta fiind demolată după expropriere. S-a propus acordarea despăgubirilor la

valoarea ce se va stabili de C.C.S.D.

Nemulțumită de această decizie, D.L.L. s-a

adresat Tribunalului Suceava, solicitând desființarea acesteia și restituirea

în natură a terenului, motivat de faptul că acordarea despăgubirilor se justifică

doar pentru construcția demolată, iar terenul este liber, neocupat de construcții,

astfel cum rezultă din Dosarul nr. 6640/86/2008 al aceleiași instanțe,

în care pârâta a fost identificată unitate deținătoare.

Pârâta, prin întâmpinare,

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul

că terenul este proprietate publică a statului, iar reconstituirea dreptului de

proprietate pentru terenurile cu vegetație forestieră se face în temeiul legilor

fondului funciar.

Prin sentința civilă

nr. 768 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Suceava, a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii, fiind respinsă acțiunea reclamantei,

motivat de faptul că, din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că terenul

cade sub incidența Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta, arătând că, în mod greșit a fost admisă excepția

inadmisibilității, câtă vreme terenul și construcția au fost preluate

abuziv de stat, incidente fiind astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 54 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, a admis apelul declarat de

reclamantă, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a analizat condițiile pe care trebuie

să le îndeplinească cumulativ un imobil pentru a cădea în sfera de incidență

a legii fondului funciar: să fie vorba de terenuri fără construcții situate

în intravilan, neafectate de lucrări de investiții și preluate cu titlu

valabil, și a concluzionat că sunt supuse regimului juridic reparator prevăzut

de Legea nr. 10/2001 terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții

de interes public, cele cu construcții preluate cu sau fără titlu valabil și

terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate,

preluate fără titlu valabil.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs pârâta, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate

în sensul respingerii apelului, admiterii excepției inadmisibilității

și menținerea sentinței de fond.

Arată că imobilul în speță,

cu destinație forestieră, are o situație juridică distinctă de categoria

de terenuri supuse reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001. Susține că

acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor forestiere se face conform legilor fondului funciar,

indiferent dacă acestea sunt situate în intravilan sau extravilan, deoarece legiuitorul

nu distinge.

Citează dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și arată că acțiunea reclamantei,

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă, deoarece aceasta

putea introduce cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii

nr. 18/1991 sau al Legii nr. 1/2000. Mai mult, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii

rezidă și din prevederile art. 7 lit. b) și c) ale H.G. nr. 614/2001, în vigoare

la data depunerii notificării.

Concluzionează că, prin

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, reclamanta nu ar fi prejudiciată, întrucât

notificarea acesteia și documentația aferentă au fost înaintate comisiei

municipale de fond funciar Suceava, pentru soluționare în condițiile Legii

nr. 1/2000.

Examinând recursul din

prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Deși în motivele

de recurs s-a menționat de către pârâtă incidența motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta nu a indicat nici un argument

care să facă posibilă casarea deciziei atacate.

Susținerile recurentei

referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 se întemeiază pe regimul juridic

al terenului de 330 mp ce formează obiectul notificării formulate de către autoarea

reclamantei, pârâta arătând că acest teren intră în domeniul de aplicare al Legii

nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000, deoarece este teren forestier.

Aceste susțineri nu sunt

fondate, întrucât, pe de o parte, într-un litigiu anterior, ce a făcut obiectul

dosarului nr. 6640/86/2008 al Tribunalului Suceava, s-a statuat asupra calității

de unitate deținătoare a pârâtei, în sensul Legii nr. 10/2001 și a fost

obligată la soluționarea notificărilor formulate de autoarea reclamantei.

Pe de altă parte, însăși

pârâta prin decizia atacată constată că bunurile au fost expropriate prin decretul

nr. 658/1973, că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, în

calitate de unitate deținătoare, propune acordarea despăgubirilor aferente.

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate

în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole

și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar

nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Per a contrario din această

normă rezultă că, dacă regimul juridic al imobilului ce face obiectul notificării

nu este reglementat prin legile fondului funciar, Legea nr. 10/2001 este pe deplin

aplicabilă.

De asemenea, potrivit

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, „persoanele ale căror terenuri agricole

au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât

cele de expropriere, și care se află în administrarea unităților agricole de stat

devin, la cerere, acționari la societățile comerciale înființate, în baza Legii

nr. 15/1990, din actualele unități agricole de stat”.

În cauză, bunurile ce

fac obiectul notificărilor au fost preluate abuziv de stat printr-un decret de expropriere

– decretul nr. 658 din 13 decembrie 1973, act normativ nepublicat.

Se observă că normele

enunțate mai sus au drept premisă de aplicare cerința ca terenurile, să se

fi aflat, data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în patrimoniul cooperativelor

agricole de producție, după caz, al unei unități agricole de stat, în caz contrar,

terenurile neintrând în domeniul de aplicare al acestui act normativ cu caracter

reparator.

Or, în speță, așa

cum a rezultat din raportul de expertiză topo efectuat de expertul C.D., imobilul

se află în administrarea D.S. Suceava, iar în litigiul anterior pârâta, în calitate

de unitate deținătoare, a fost obligată la soluționarea notificărilor.

Tot din expertiza efectuată a rezultat și că terenul este liber de construcții,

neafectat de amenajări de utilitate publică și că, deși terenul a fost

expropriat, proprietatea autoarei reclamantei este înscrisă în cartea funciară în

care nu s-a operat trecerea la stat.

Ca atare, terenul în litigiu

nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, neexistând nicio altă rațiune pentru

a nu intra în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, după cum, în mod corect,

a constatat instanța de apel în cauză, motiv pentru care va fi înlăturată critica

recurentei pe acest aspect.

Înalta Curte constată

că, deși pârâta afirmă că reclamanta nu ar fi prejudiciată prin respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, deoarece notificarea acesteia și documentația

aferentă a fost înaintată comisiei municipale de fond funciar Suceava pentru soluționare

în condițiile Legii nr. 1/2000, la dosarul cauzei nu este nici un înscris din

care să rezulte această împrejurare. Probabil această susținere a fost formulată

ca o consecință a reținerii de către instanța de apel a faptului

că, în cazul în care pârâta ar fi considerat că nu sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 10/2001, aceasta ar fi trebuit să trimită notificarea instituției

apreciată ca fiind competentă.

Mai mult, respingerea

cererii reclamantei pe calea excepției de inadmisibilitate ar echivala cu îngrădirea

dreptului de acces la justiție, garantat prin art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, iar, pe de altă parte, instanța nu poate analiza prioritar

cererea și a o soluționa pe cale excepției, fără a analiza condițiile de admisibilitate

și fără a analiza susținerile fiecărei părți și apărările pe care se sprijină.

Față de considerentele

ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta D.S. Suceava împotriva deciziei civile nr. 54 din 14 septembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.