ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5621/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5621/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 17 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta apelantă H.B.A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât a fost făcută cu rea credință și în mod abuziv, cu încălcarea art. 723 C. proc. civ., și a art. 3 din Decretul nr. 31/1954, în condițiile în care aceeași cerere de sesizare a Curții Constituționale a mai fost formulată în cadrul aceluiași litigiu, acesta fiind și motivul pentru care nu se poate proceda la judecarea cauzei. In conformitate cu art. 1081 alin. (1) pct. l lit. a) C. proc. civ., a aplicat reclamantei apelante H.B.A.
o amendă de 500 RON. A respins cererea de recuzare formulată de reclamanta-apelantă, ca inadmisibilă în temeiul art. 28 alin. (3) și art. 30 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că a mai fost formulată o cerere de recuzare, iar prezenta cerere nu este motivată în fapt și în drept. Executorie cu privire la amenda judiciară. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut că apelanta H.B.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. X și art. XI din O.U.G. nr. 114 din 23 decembrie 2009, cu rea credință și în mod abuziv, cu încălcarea dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., și a art. 3 din Decretul nr. 31/1954, în condițiile în care aceeași cerere de sesizare a Curții Constituționale a mai fost formulată în cadrul aceluiaș litigiu.
Împotriva încheierii din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, anticipat, a declarat recurs H.B.A. susținând că excepția de neconstituționalitate are legătură cu cauza, inclusiv cu instanța, întrucât privesc organizarea judecătorească, independența instanței, a actului de justiție. Recursul nu este fondat. Prin încheierea din 6 mai 2008 Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu motivarea că textele de lege invocate nu au legătură cu fondul cauzei, respectiv retrocedarea în natură a unui imobil și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 10/2001. In fața Curții de Apel Timișoara, secția civilă, reclamanta H.B.A.
a formulat din nou excepția de neconstituționalitate invocată în fața Tribunalului, cerere ce a făcut ca instanța de recurs prin încheierea din 16 octombrie 2008 să respingă sesizarea. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare dacă are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Cu referire la excepția invocată de recurentă, aceasta nu vizează dispozițiile legale ce reglementează fondul cauzei ci se referă la norme procedurale vizând organizarea judecătorească, iar pe de altă parte cererea de sesizare a Curții Constituționale este făcută cu rea credință și în mod abuziv în condițiile în care recurenta a mai formulat o astfel de cerere.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta H.B.A. împotriva încheierii de ședință din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.