ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I Prima instanță 1. Sesizarea instanței de fond Reclamanții P.T.I. și P.C.P. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 151 din 25 aprilie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la echivalentul bănesc pentru imobilul situat în Ploiești, Hotel Central – Aripa Veche și la plata daunelor interese aferente perioadei în care reclamanții nu au putut beneficia de dreptul lor. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 9 aprilie 2001, în baza Legii nr. 10/2001 au formulat prin intermediul executorului judecătoresc notificare, solicitând restituirea imobilului susmenționat, însă prin Decizia A.V.A.S.

li s-a comunicat că imobilul nu poate fi restituit în natură, urmând să li se acorde măsuri reparatorii, dar pârâta, în mod sistematic a refuzat acest lucru. Prin întâmpinarea formulată, C.C.S.D. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova și excepția prematurității acțiunii, în raport de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. 2. Soluțiile din primul ciclu procesual Prin sentința nr. 1272 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. La rândul său, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 227 din 31 octombrie 2008, analizând excepția prematurității acțiunii, a admis această excepție și a respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamant.

Prin decizia nr. 3342 din 17 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul promovat de reclamanți, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că prin acțiunea formulată, recurenții - reclamanți au înțeles să se plângă de refuzul pârâtei de a urma procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. 3. Soluția instanței de fond, în rejudecare Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 217 din 16 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că neparcurgerea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, reglementată de Legea nr. 247/2005, care se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri este justificată de incidența O.U.G.

nr. 81/2007 și de dispozițiile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în baza căreia s-a stabilit că soluționarea dosarelor să se facă în ordinea înregistrării, neputându-se reține în sarcina pârâtei refuzul nejustificat de soluționare a dosarului reclamanților. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamanților Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, au declarat recurs reclamanții, susținând în esență următoarele critici: Motivarea sentinței este contradictorie, deoarece instanța, deși a reținut că reclamanta este îndreptățită să solicite despăgubiri, respinge acțiunea, considerând că reclamanta nu are drept de creanță împotriva statului român, deși dreptul la despăgubiri i-a fost recunoscut prin decizia A.V.A.S.

nr. 151 din 25 aprilie 2006, completată cu Decizia nr. 121 din 21 aprilie 2008 a aceleiași instituții, ca urmare a respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului, astfel că intimata avea obligația emiterii titlului de despăgubiri, conform art. 3 (a) și art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005. Recurenții au arătat că intimata – pârâtă nu a parcurs niciuna dintre etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu rea credință nu a înaintat dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, deși acesta este complet, iar instanța nu a reținut corect situația de fapt, deoarece lor nu li s-a restituit imobilul care le-a aparținut, și deși dispun de o decizie prin care li se recunoaște dreptul la despăgubiri, aceasta nu a fost executată, vătămarea drepturilor lor legitime fiind recunoscută și de decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2. Apărarea intimatei Intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: În mod corect prima instanță a apreciat că intimata nu are culpă în întârzierea derulării procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Astfel, notificarea recurenților – reclamanți a fost soluționată de A.V.A.S. prin decizia nr. 151/2006, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului Hotelul Central – adresa veche din Ploiești, recunoscându-li-se în schimb dreptul la măsuri reparatorii, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Secretariatul Comisiei Centrale căruia i s-a trimis dosarul a constatat că acesta nu era complet, nefiind identificată suprafața imobilului (teren și construcție) astfel că l-a restituit A.V.A.S., care prin Decizia completatoare nr. 121 din 21 aprilie 2008 a precizat suprafețele pentru care recurenții urmau să primească despăgubiri. Din dosarul retrimis Secretariatului Comisiei Centrale, s-a constatat că lipsește originalul notificării comunicate prin executor, condiție de validitate a dreptului la măsuri reparatorii , fiind necesară o nouă solicitare pentru completarea înscrisurilor, în vederea acordării de despăgubiri.

Potrivit procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,soluționarea dosarelor se face în ordinea înregistrării lor conform deciziei nr. 2185/2008 CC. După analiza dosarelor , etapa următoare constă în desemnarea unui evaluator, iar raportul de evaluare ce se va întocmi de acesta se va trimite Comisiei Centrale, care fie va emite titlul de despăgubiri, fie va trimite dosarul pentru reevaluare, urmând ca titlul de despăgubiri să fie valorificat de titulari conform O.U.G. nr. 81/2007.

Prin urmare, cel puțin până în prezent , intimata nu are culpă în derularea cu întârziere a etapelor procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, în care sunt implicate mai multe autorități (instituția notificată, evaluator) prelungirea timpului necesar parcurgerii primei etape de analiză a dosarului datorându-se și culpei recurenților - reclamanți, care nu au depus toate înscrisurile necesare, în lipsa dovezii de comunicare a notificării neputându-li-se valida dreptul la despăgubiri. În concluzie, în mod corect acțiunea privind emiterea titlului de despăgubiri a fost respinsă, deoarece nu s-a parcurs etapa evaluării imobilului , fără de care nu se poate proceda la emiterea titlului de despăgubiri.

4. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.T.I. și P.C.P. și continuat de P.T.I. și P.R. împotriva sentinței civile nr. 217 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.