ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
I Prima instanță
Sesizarea instanței de fond
Reclamanții P.T.I. și P.C.P. au chemat în
judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând
instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la
plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 151 din 25 aprilie 2006 emisă
de Primarul municipiului Ploiești în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la
echivalentul bănesc pentru imobilul situat în Ploiești, Hotel Central – Aripa
Veche și la plata daunelor interese aferente perioadei în care reclamanții nu
au putut beneficia de dreptul lor.
În motivarea acțiunii, reclamanții
au arătat că la data de 9 aprilie 2001, în baza Legii nr. 10/2001 au formulat
prin intermediul executorului judecătoresc notificare, solicitând restituirea
imobilului susmenționat, însă prin Decizia A.V.A.S. li s-a comunicat că
imobilul nu poate fi restituit în natură, urmând să li se acorde măsuri
reparatorii, dar pârâta, în mod sistematic a refuzat acest lucru.
Prin întâmpinarea formulată, C.C.S.D.
a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova și excepția
prematurității acțiunii, în raport de prevederile Titlului VII al Legii nr.
247/2005.
Soluțiile din primul ciclu
procesual
Prin sentința nr. 1272 din 18 aprilie
2008, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței sale materiale și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
Ploiești.
La rândul său, Curtea de Apel
Ploiești, prin sentința nr. 227 din 31 octombrie 2008, analizând excepția
prematurității acțiunii, a admis această excepție și a respins ca prematur
introdusă acțiunea formulată de reclamant.
Prin decizia nr. 3342 din 17 iunie
2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul promovat de
reclamanți, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la
aceeași instanță, reținându-se că prin acțiunea formulată, recurenții -
reclamanți au înțeles să se plângă de refuzul pârâtei de a urma procedura
prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Soluția instanței de fond, în
rejudecare
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 217
din 16 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a constatat că neparcurgerea procedurii administrative de acordare a
despăgubirilor, reglementată de Legea nr. 247/2005, care se finalizează prin
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri este justificată de
incidența O.U.G. nr. 81/2007 și de dispozițiile deciziei nr. 2815 din 16
septembrie 2008, în baza căreia s-a stabilit că soluționarea dosarelor să se
facă în ordinea înregistrării, neputându-se reține în sarcina pârâtei refuzul
nejustificat de soluționare a dosarului reclamanților.
II. Instanța de recurs
Criticile reclamanților
Împotriva acestei sentințe,
considerată nelegală și netemeinică, au declarat recurs reclamanții, susținând
în esență următoarele critici:
Motivarea sentinței este
contradictorie, deoarece instanța, deși a reținut că reclamanta este
îndreptățită să solicite despăgubiri, respinge acțiunea, considerând că
reclamanta nu are drept de creanță împotriva statului român, deși dreptul la
despăgubiri i-a fost recunoscut prin decizia A.V.A.S. nr. 151 din 25 aprilie
2006, completată cu Decizia nr. 121 din 21 aprilie 2008 a aceleiași instituții, ca urmare a respingerii solicitării de restituire în natură a
imobilului, astfel că intimata avea obligația emiterii titlului de despăgubiri,
conform art. 3 (a) și art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005.
Recurenții au arătat că intimata –
pârâtă nu a parcurs niciuna dintre etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu
rea credință nu a înaintat dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, deși
acesta este complet, iar instanța nu a reținut corect situația de fapt, deoarece
lor nu li s-a restituit imobilul care le-a aparținut, și deși dispun de o
decizie prin care li se recunoaște dreptul la despăgubiri, aceasta nu a fost executată,
vătămarea drepturilor lor legitime fiind recunoscută și de decizia de casare a
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apărarea intimatei
Intimata Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308
alin. (2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
3.Considerentele Înaltei Curți
asupra recursului
Analizând sentința criticată, prin
prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,
precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
În mod corect prima instanță a
apreciat că intimata nu are culpă în întârzierea derulării procedurii prevăzute
de Legea nr. 247/2005 privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele care nu
pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Astfel, notificarea recurenților –
reclamanți a fost soluționată de A.V.A.S. prin decizia nr. 151/2006, în sensul respingerii
cererii de restituire în natură a imobilului Hotelul Central – adresa veche din
Ploiești, recunoscându-li-se în schimb dreptul la măsuri reparatorii, conform Titlului
VII din Legea nr. 247/2005.
Secretariatul Comisiei Centrale căruia
i s-a trimis dosarul a constatat că acesta nu era complet, nefiind identificată
suprafața imobilului (teren și construcție) astfel că l-a restituit A.V.A.S.,
care prin Decizia completatoare nr. 121 din 21 aprilie 2008 a precizat suprafețele pentru care recurenții urmau să primească despăgubiri.
Din dosarul retrimis Secretariatului
Comisiei Centrale, s-a constatat că lipsește originalul notificării comunicate prin
executor, condiție de validitate a dreptului la măsuri reparatorii , fiind necesară
o nouă solicitare pentru completarea înscrisurilor, în vederea acordării de despăgubiri.
Potrivit procedurii reglementată de Titlul
VII din Legea nr. 247/2005,soluționarea dosarelor se face în ordinea
înregistrării lor conform deciziei nr. 2185/2008 CC. După analiza dosarelor ,
etapa următoare constă în desemnarea unui evaluator, iar raportul de evaluare
ce se va întocmi de acesta se va trimite Comisiei Centrale, care fie va emite titlul
de despăgubiri, fie va trimite dosarul pentru reevaluare, urmând ca titlul de
despăgubiri să fie valorificat de titulari conform O.U.G. nr. 81/2007.
Prin urmare, cel puțin până în
prezent , intimata nu are culpă în derularea cu întârziere a etapelor
procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, în care sunt implicate mai
multe autorități (instituția notificată, evaluator) prelungirea timpului
necesar parcurgerii primei etape de analiză a dosarului datorându-se și culpei
recurenților - reclamanți, care nu au depus toate înscrisurile necesare, în
lipsa dovezii de comunicare a notificării neputându-li-se valida dreptul la
despăgubiri.
În concluzie, în mod corect acțiunea
privind emiterea titlului de despăgubiri a fost respinsă, deoarece nu s-a
parcurs etapa evaluării imobilului , fără de care nu se poate proceda la
emiterea titlului de despăgubiri.
Soluția instanței de recurs
Constatând că sentința atacată nu
este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de
art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.T.I. și P.C.P.
și continuat de P.T.I. și P.R. împotriva sentinței civile nr. 217 din 16
noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25
ianuarie 2011.