ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3732/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2005, reclamantul F.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Suceava, anularea deciziei de revizuire nr. 32 din 5 octombrie 1999, emisă de pârâtă și suspendarea efectelor acestei decizii, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, s-a anulat decizia nr. 208 din 20 noiembrie 1999, prin care aceeași pârâtă i-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ceea ce a determinat suspendarea indemnizației prevăzute de legea menționată și restituirea indemnizației încasată necuvenit în perioada 2002 - 2005. A susținut că în decizia de revizuire în discuție, s-a reținut în mod eronat incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 189/2000, pentru motivul că ar fi făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și instanțele militare care au instrumentat și judecat procese politice ale opozanților regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, doar pe baza declarațiilor date de J.A.

și H.M., care nu corespund realității. A mai menționat că, deși a fost ofițer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne până în anul 1960, nu a participat la anchetarea numiților J.A. și H.M., iar după acest an a fost exclus din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru faptul că era de etnie evreu. În ceea ce privește încadrarea în prevederile Legii nr. 189/2000, reclamantul a arătat că, în timpul holocaustului, a suferit multiple persecuții din motive etnice, printre care și aceea că a fost obligat să presteze muncă obligatorie până la 23 august 1944, ceea ce consideră că îl îndreptățește la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (2) C. proc.

civ., J.A. Prin Decizia nr. 341 din 18 aprilie 2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din O.G. nr. 105/1999, excepție ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 132 din 24 mai 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea și a admis cererea de intervenție. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate, din care reiese că reclamantul a fost ofițer de securitate până în anul 1960 și cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 189/2000. Împotriva sus-menționatei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul F.A.

Recurentul a susținut că este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, întrucât în timpul holocaustului, la vârsta de 16 ani, a fost obligat să presteze muncă forțată datorită persecuțiilor etnice și rasiale, indemnizația stabilită prin decizia nr. 208/1999 reprezentând o reparație morală în acest sens. A mai arătat că art. 8 din O.G. nr. 105/1999, adăugat prin Legea nr. 189/2000, este neconstituțional, discriminatoriu și sancționează global anumite persoane, culpabilizate în colectiv fără dovedirea unei vinovății concrete a acestora. Recurentul a criticat și soluția pronunțată de Curtea Constituțională, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 189/2000, susținând că aceasta reprezintă un atac asupra drepturilor omului și este discriminatorie în ceea ce-i privește pe etnicii evrei.

Aceasta, deoarece, în anul 1960, toți ofițerii evrei au fost dați afară din serviciu de către regimul comunist. O altă susținere a recurentului vizează nerealitatea declarațiilor numiților H.M. și J.A., care au arătat că au fost anchetați de către acesta, declarații care puteau fi înlăturate prin depunerea dosarelor de anchetă penală aflate ca C.N.S.A.S., dar pe care, însă, instanța nu le-a solicitat. Analizând criticile formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Conform dispozițiilor art. 8 din O.G.

nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000, „prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, celor care înainte de 23 august 1944, au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și celor care în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și din instanțele militare care au instrumentat și au judecat procese politice ale opozanților regimului comunist”.

Întrucât, din actele și lucrările dosarului, reiese că recurentul a fost ofițer de securitate, împrejurare pe care de altfel acesta nici nu o contestă, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, rezultă că, în mod corect, prin decizia de revizuire contestată, intimata-pârâtă a anulat decizia nr. 208/1999, prin care i se acordase recurentului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Având în vedere că prin Decizia nr. 341 din 18 aprilie 2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 8 din O.G. nr. 105/1999 și, ținând cont de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) ultima frază din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, nu pot fi reținute criticile recurentului cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 8 din O.G.

nr. 105/1999 și nici cele referitoare la modul de interpretare a legii de către Curtea Constituțională. Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului privind caracterul antisemit al normei legale în discuție, textul vizând apartenența persoanelor la anumite organizații sau organe de represiune și nicidecum apartenența la o etnie, aceasta fiind o interpretare subiectivă și nefondată a recurentului. Față de cele expuse, se constată că dezlegarea dată cauzei deduse judecății de către prima instanță este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva sentinței civile nr. 132 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.