ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul D.G. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Alba, solicitând instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea

de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este cetățean român de naționalitate maghiară și în luna octombrie

1944, din motive etnice, a fost transportat, împreună cu alți bărbați de

naționalitate maghiară și germană, la detașamentul de muncă forțată din

localitatea Roșiori de Vede, unde a lucrat până la sfârșitul lunii decembrie

1944.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 214 din 9

septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea

hotărârii nr. 714 din 11 martie 2005 și obligarea pârâtei să emită o nouă

hotărâre prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie - 31 decembrie

1944.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că din declarația celor doi martori rezultă că reclamantul

face parte din categoria persoanelor persecutate de către regimurile instaurate,

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1944 și a avut de suferit

persecuții din motive etnice, astfel că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Alba, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

în mod greșit instanța a reținut că reclamantul a fost dus la muncă forțată,

întrucât în realitate obligațiile acestor cetățeni erau instituite prin legi și

acte normative în baza cărora prestau muncă de folos obștesc, respectiv muncă

obligatorie pentru care erau retribuiți.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. a)

din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,

cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovada încadrării în situațiile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002,

cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor

oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

martorilor H.I. și T.G., date în fața notarului public și prin urmare,

autentificate, reiese că atât ei, cât și reclamantul, precum și alte persoane

de etnie maghiară și germană, în toamna anului 1944 (octombrie), au fost

transportați din localitatea de domiciliu, la detașamentele de muncă forțată,

din motive etnice, în localitatea Roșiori de Vede, lucrând pe parcursul a trei

luni de zile la refacerea liniilor de cale ferată distruse în urma

bombardamentelor anglo-americane.

Dat fiind caracterul forțat al

muncii, rezultă că măsura luată a fost fără doar și poate una abuzivă,

reclamantul făcând parte din categoria persoanelor persecutate etnic de către

regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, beneficiind, așadar, de prevederile art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, în mod corect instanța de

fond a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamant, reținând că această

măsură se impune, cu atât mai mult „față de împrejurarea că, deși de la 1

septembrie 1944 au fost abrogate legile cu caracter discriminatoriu, totuși

după această dată, reclamantul a fost supus la muncă forțată”.

Examinând și din oficiu hotărârea

atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Alba urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 214 din 9 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2006.