ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. C/4091 din 16

iunie 2005, reclamanta S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 721 din 11 martie 2005, emisă

de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de art. 3 din

O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului său soț S.Z.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 227 din 20

septembrie 2005 și încheierea din 10 noiembrie 2005, prin care s-a admis

cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentință, a admis

contestația formulată de reclamanta S.R., în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Alba, a anulat hotărârea nr. 721 din 11 martie 2005, emisă

de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să emită o hotărâre, prin care să-i recunoască

reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie - decembrie 1944.

În motivarea soluției s-a reținut că

din declarațiile martorilor T.G. și H.M., rezultă că soțul reclamantei a fost

ridicat la începutul lunii octombrie 1944, din localitatea de domiciliu, de

către poliția locală și transportat cu un tren de marfă, împreună cu alte

persoane de etnie maghiară și germană, în localitatea Roșiori de Vede, fiind

puși la muncă forțată de către autorități, situație care a durat până la 24

decembrie 1944.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Alba, criticând-o pentru

nelegalitate, susținând, în esență, că în perioada de referință, cetățenii

prestau muncă pentru folos obștesc, respectiv muncă obligatorie, pentru care

erau retribuiți. Se susține, de asemenea, că cetățenii obligați să desfășoare

muncă forțată erau încorporați în detașamente speciale, beneficiau de

indemnizație în baza Legii nr. 309/2002, munca desfășurată fiind menționată în

livretul militar, ceea ce reclamanta nu a dovedit în legătură cu soțul său.

Examinând sentința atacată, în

raport cu motivul de recurs invocat, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Din declarațiile martorilor T.G. și

H.M. rezultă că soțul reclamantei, respectiv S.Z., decedat la 22 decembrie 1980, a fost ridicat din localitatea de domiciliu, Mirăslău, la începutul lunii octombrie 1944, de

către poliția locală, dus la gară și transportat cu trenul, împreună cu cei doi

martori și cu alte persoane de etnie maghiară și germană din zonă, în

localitatea Roșiori de Vede, județul Ilfov, apoi în Gara de Nord din București.

Acolo, au fost supuși la muncă forțată, la refacerea gării, până la 24

decembrie 1944, când cei în cauză au fost eliberați și s-au întors acasă.

Susținerile martorilor sunt confirmate și de U.D.M.R. Alba, cu adresa nr. 78/2005.

Intimatei-reclamante S.R., în

calitate de soție supraviețuitoare a lui S.Z., îi sunt incidente dispozițiile art.

3 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit cărora

soția supraviețuitoare beneficiază de indemnizație lunară indexată, conform art.

4 din ordonanță.

În consecință, soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să

fie respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 227 din 20 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.